Thassos cu copiii, prețuri și alte detalii

Thassos e insula perfectă pentru familiile cu copii.

E deja a doua oară când venim aici. Dacă am revenit într-un loc deja vazut, înseamnă că mi-a plăcut foarte mult, pentru că eu nu obișnuiesc să revin in locuri deja vizitate.

De ce spun că Thassos e perfectă pentru copii? În primul rând apa, limpede, în culori fantastice, caldă și cu intrare lină în mare, e numai bună de bălăceală. Insula e plină de păduri de pin și livezi cu măslin, iar caldura nu se simte așa ucigătoare ca în alte părți. Cum s-a simțit de exemplu anul trecut pe vremea asta in Cipru. Despre care am povestit aici.

E liniște peste tot: pe străzi, pe plajă, prin magazine… Parcă s-a oprit timpul în loc. Bine, de când ajuns noi, parcă nu mai e așa liniște, dar nu mai intru în detalii. 😂

Am rezervat un apartament pe Booking, nici prea prea, nici foarte foarte. Aici il găsiți dacă vreți să trageți o privire. Are piscină, e mobilat cu gust, destul de încăpător pentru toți. Are o terasa mare, copiii au camera lor, e perfect.

Am ajuns obosiți după drum, mâncarea nu prea le place, dar avem chicinetă, gătește mama și în vacanța, nu-i problemă. 🤦🏼‍♀️

Ne-am plimbat cu trenulețul prin stațiune, le-am cumpărat înghețată, miere de pin, pâinici tradiționale, jucării. Am făcut croaziera pe mare, au înotat în ape turcoaz, am vizitat locuri nemaivăzute. Au vrut mai mult cu tati, e prima vacanța in care au cerut să doarmă cu el, Doamne ajută la toată lumea.

Prețurile sunt obișnuite, la fel ca în toate zonele turistice. Un gyros nu sare de 9 €, băuturile pornesc de la 3,4 € in sus, supele de pește, bestiale de altfel sunt 7 euro. Croaziera de 6 ore pe mare, cu prânz și multe opriri în largul mării costa 30€ de persoană. Pentru copii nu am plătit nimic.

Recomand pentru vizitat satele arhaice din zona Potos, fabrica de bijuterii, fabrica de ulei, plaja Marble și neapărat croazieră pe mare. Doar așa poți vedea ape curate de un albastru inedit.

Încă sunt sub vraja mării, mă bucur cum pot de timpul care a mai rămas, iar dacă vreți să știți și alte lucruri, mă întrebați, aici sunt. Facebook addicted. 😜

Unii se cred nemuritori

Unii se cred nemuritori și veșnici. Strâng bani și îi păstrează ca și cum ziua de mâine ar fi certitudine.

Am mai spus-o și au mai spus-o și alții: singura certitudine în viață e moartea. Cu o moarte tot suntem datori. Nimeni nu e veșnic, iar zilele sunt trecătoare. Ca și necazurile, azi plângi, iar mâine râzi. Nu e permanent nimic. Nu face tragedie din prostii, gândește-te mai bine că se poate și mai rău.

Bătrânețea e mai aproape decât crezi. Zilele de singurătate și liniște apăsătoare sunt la o aruncătură de băț. Copiii cresc, se duc la casele lor. Ai grijă de tine. Iartă, trăiește, bucură-te de soare de ce ai și mergi mai departe.

Nu te bucura de casele mari și reci dacă nu ai tălpi mici și voci gălăgioase. Nu păstra ordinea dacă n-are cine să o strice. Tot intr-o cameră stăm indiferent de numărul lor.

E greu să te gândești la neputință când ești în putere. Râzi de bătrâni ca și cum n-ai ajunge și tu acolo. Și poate n-o să ajungi. Poate n-o să fii așa binecuvântat pe pământ încât să trăiești atâția ani. Așa că la ce bun? La ce bun toate astea dacă n-ai cu cine să le împarți?

Mama are o vorbă: ce nu ai nici nu îți trebuie. Mare adevăr spunea. Tot ea m-a mustrat și când râdeam cu copiii din sat de un veteran de război. El era bun cu noi, se prefăcea că ne prinde, iar noi fugeam speriați. Acum nu rămâne decât să îi învăț și eu pe ai mei ca totul e trecător. E mai bine să trăiești fără grijă, dar cu credință și încredere. Că până la urmă rămânem doar cu amintirile și mai putin cu averile. Dar cine e deștept, știe asta deja.

Eu nu strâng pentru că nu știu ce va fi mâine. Dar le pun lor în inimi speranța și grija de suflet. Ma rog pentru ei în fiecare zi, in fiecare zi în care cred că vom fi bine.

Înțeleg mamele care nu alăptează

Înțeleg mamele care nu alăptează și le respect.

Majoritatea femeilor din România nu alăptează din motive care țin doar de ele. Beneficiile laptelui matern sunt nenumărate. Nu încep să le enumăr pentru că o fac site-urile specializate și specialiștii în domeniu mai bine decât o fac eu. Cel puțin în primele luni laptele matern e extrem de important pentru dezvoltarea ulterioară a copilului, ca să nu mai vorbesc despre colostrul din primele zile.

Sunt însă și cazuri în care mama nu se simte în stare să alăpteze. Cauze medicale sau pur și simplu situația familială nu-i permite acest lucru. Fie că traversează o perioadă de acomodare mai grea, fie că nu e ajutată în acest sens, sau poate nu e suficient de informată, mama decide că nu e posibilă alăptarea. Asta nu înseamnă că nu-și iubește copilul. Sau că e o mamă mai puțin bună. Sunt cazuri și cazuri. E foarte dificil să te adaptezi, mai ales când ești speriată și nu ai suport din partea apropiaților.

Aleg mai repede o mamă sănătoasă psihic decât una depresivă care alăptează plângând.

Pe care le înțeleg.

Nu vreau sa fiu înțeleasă greșit. Mi-am alăptat ambii copii. Dar am făcut-o conștient și cu suport din partea familiei. Acum mamele care alăptează au nevoie de recunoaștere. Ardoare cu care o spun că își alăptează copiii e deranjantă pentru cele care nu o fac. Nu mai e amintit beneficiul sănătății e menționată mai mult mândria din spatele actului de alăptare.

Eu le respect și pe mamele care nu au alăptat și le înțeleg pe fiecare în parte. Nu încerc să le convertesc la calea cea dreaptă, nu sunt în măsura, dar nici nu pot arunca cu piatra prima. Pentru ca nici eu nu sunt fără de păcat. Poate că am alăptat, dar nu înseamnă ca am făcut totul ca la carte. M-am ghidat după nevoile copilului și ale mele.

Sunt alături de voi mame imperfecte și dacă nu alăptați eu știu că încercați să faceți totul așa cum trebuie. Nu vă judec, nu vă condamn, știu că vă iubiți copiii mai presus de orice. Sunteți bine așa, eu sunt alături de voi.

Voi plângeți la serbările copiilor?

Voi plângeți la serbările copiilor? Că eu mereu plâng.

Ca de obicei termin treaba târziu la serviciu.

Intru in sala de spectacole încet, încerc să nu deranjez pe nimeni sau sa atrag atenția asupra mea. Și așa întârziasem și aveam remușcări. Lucrul la serviciu nu mă lasă să termin mai devreme oricât mi-aș dori eu de mult.

Urc cât pot de sus în sală ca să-mi zăresc minunea care cred că mă aștepta. Tatăl și fratele lui sunt deja acolo. L-au auzit spunând prima poezie. Ce bine că-l pot aplauda și eu la a doua poezie.

Toți sunt așa frumoși. Îl văd undeva mai în spate. E între doua fetițe, ușor ieșite în față. El e timid, știam că o să stea retras. Când sunt eu lângă el prinde încredere, altfel nu-i intri în voie. Îi fac cu mâna energic și îmi face înapoi mai ușor decât o făcusem eu. Zâmbește, știu că se bucură că am ajuns. Eu mă bucur și mai tare. Îl iubesc așa de tare pe Omulețul ăsta. Îmi tresare inima de bucurie când vine în față. Spune poezia clar, nici prea tare nici prea încet. O știe. Am învățat-o împreuna. N-are emoții, am vorbit despre asta și știe că nu trebuie să fie emotiv. L-am aplaudat așa de tare. Sora mea, fosta lui educatoare a fost acolo. Am fost mândre de el.

Știu ce înseamnă să pregătești o serbare. Cât chin și câtă oboseală trebuie să fie să lucrezi cu aproape 30 de copii. Să le știi tuturor locurile și rolurile. E o muncă formidabilă. Mie mi-e greu cu doi. Doamna a depus mult efort și nu știu dacă știe cât de mult înseamnă pentru noi ca și părinți. Eu mă înclin în fața dânsei și sper să citească, să simtă prețuirea mea.

Cântecul de final a fost de rămas bun. Piticii care pășeau timid în urmă cu câteva luni sunt acum responsabili de teme. Au crescut și la propriu și la figurat. Și nu lângă noi, mai mult la școală. Am lăcrimat rușinată, ascunsă, fără să ma vadă cineva. Ei termină primul an de școală. Anul viitor o să fie și mai greu. Și la fel mereu. Inocența lor o să piară ușor, ușor. O să facă loc grijilor și asta doare rău.

A coborât de pe scenă și a venit direct la mine. I-am spus cu glas stins că a fost grozav. M-a strâns în brațe tare, avea atâta nevoie de mine. Copil bun și blând o să fiu aici mereu. Pentru tine o să trec și munții și dacă lipsesc de acasă e ca atunci când suntem împreună să nu ai nicio grijă.

Te iubesc, înger bun!❤️

Eu nu mai am nimic de demonstrat

Am ajuns la vârsta la care nu trebuie să conving pe nimeni de nimic. Sunt așa cum sunt și nu vreau să par altfel.

Cei care mai simt nevoia să demonstreze cuiva că sunt într-un fel anume bănuiesc că nu sunt suficient de maturi. Nu trebuie să dovedești nimănui nimic. Adevărul îl știi doar tu și când ai încredere în tine nu te mai zbați să-l arăți altora. Dacă am dat pe o pereche de pantofi 20 lei, nu spun că au costat 100. Îmi asum alegerile cu greșeli cu tot. Oricum adevărul iese mereu la iveală. Oricât am vrea să părem mai grozavi tot lași părem când vrem să ne dăm altceva decât suntem.

Am obosit să intru în discuții inutile. Timpul trece halucinant de repede. Suntem o generație în mișcare și vreau să mi-l folosesc productiv. Nu să mă bălăcăresc pe net cu toți frustrații, nu să răspund acuzațiilor aberante, nu să mă justific aiurea.

Vreau să-mi înmulțesc momentele de fericire și să profit de fiecare zi în care mă trezesc sănătoasă. Nu mai simt nevoia să vorbesc despre X și Y, îi las pe ei să vorbească despre mine, pentru că la asta se pricep cel mai bine. Și îmi dau seama că sunt pe drumul cel bun când văd că așa e cel mai bine. Nu mai fac risipă de energie pentru nimeni. Am țeluri mai mari în viața asta, decât flecăreala inutilă. Și nu e vreun motiv de mândrie asta, pentru că aș anula tot ce am spus mai sus. E pur și simplu o realitate pe care ar trebui să o acceptăm cât mai repede toți. Faptele vor demonstra tot ce ai vrut tu să spui, ai doar încredere în forțele proprii și nu te da bătut. Mergi pe drumul tău și nu îți irosi energia pe nimicuri.

Lasă tot și stai cu ei

Lasă tot și stai cu ei cât încă sunt mici, pentru că timpul trece al naibii de repede.

Măcar o zi să fii pentru ei așa cum își doresc ei.

Am mers în parc cu copiii să se joace. Am vrut să se joace cu alți copii, m-am gândit că s-au plictisit să se joace unul cu altul. Le-am luat tot ce au vrut ei de acasă: jucării, trotinete, apă, gustări. Am crezut că o să se bucure de vremea caldă și o să se distreze. Când am ajuns m-am așezat pe o bancă cu gândul că o să mă relaxez și eu în timp ce ei o să se distreze.

La început au vrut și ei să stea pe bancă. Am zis că poate vor și ei să se odihnească puțin. Cel mare m-a pus să-i fac masaj. Cel mic s-a culcușit în brațele mele. Am făcut ce mi-au cerut și apoi ei au continuat să stea lângă mine. Frate, v-am adus în parc. Ce am greșit? De ce stați tot lângă mine? M-am supărat la început. I-am trimis la roată, la leagăne. Nu voiau, Doamne ferește! Le-am dat apă, gustări, am făcut tot ce mi-au cerut și tot nu au vrut să se joace. Mă și gândeam, ăștia mici sunt in depresie? Ce o fi cu ei?

Apoi mi-am dat seama. Ei nu voiau în parc. Nu voiau niciunde. Ei voiau cu mama. Au stat în brațele mele tot timpul. Și păreau fericiți.

M-am rușinat de ei și de comportamentul meu. De ce îi alungam de lângă mine, când ei voiau doar să fie lângă mine? Două ore nu s-au mișcat de pe bancă. Aveau atâta nevoie de mine… Și eu de ei. Au vrut să se încarce cu mami, nu cu soare sau cu joacă. Acum am realizat greșeala mea. Pentru ei, cea mai mare distracție suntem noi. Și da, poate nu știu ei de oboseala noastră, de cât am muncit la serviciu, de cât de grăbiți suntem. Ei vor mai mult cu mami și cu tati. D-aia nu vor ei să stea nici la spațiu de joacă, atunci când am de făcut cumpărături. Ei preferă să ia la pas un hipermarket întreg și să fie cu mama și tata decât să se joace. Că cea mai mare bucurie pentru suntem noi, părinții.

Niciodată nu e de ajuns pentru ei.

Așa că, lăsați tot pentru o zi. Măcar o zi faceți-le bucuria de a fi impreuna așa cum își doresc ei. Lasă și mâncare, lasă și curățenie, lasă și programările și rămâi lângă copilul tău. Timpul lui de copil mic nu se va întoarce. În fiecare zi va fi mai independent. El nu va mai avea nevoie de tine. Prinde-l cu liane de amintiri să știe unde să se întoarcă când nu va mai avea nevoie de tine. Banii se întorc, dar timpul petrecut cu el niciodată nu o să-l mai ai.

Are așa nevoie de tine. De săruturi, de îmbrățișări, de prezența ta, de râsul tău și al lui împreunate. Vrea să-l înveți, să-l ridici, să-l gândili.

Bucuria lor vine de la noi. Un lucru pe care sper să nu-l fi învățat prea târziu nici eu, nici voi.