Azi n-a fost ziua mea deloc.
De dimineață am început nasol. Control la serviciu, închidem activitatea până la prânz și ne stoarcem creierii. Eaa, trecem peste repede că sunt obișnuita cu situații neprevăzute, mă adaptez din mers. Plec de la serviciu și mă duc la țară sa iau copiii. Abia așteptam să-i miros a copilărie. I-am găsit murdari, fericiti, cu cațeaua aia mică, Pușa pufoasa și grăsana care se bagă pe sub pielea ta de iubăreață ce e. Planul era sa le gătesc ceva, să-i spăl și să ne jucăm puțin înainte de culcare. Îmi plănuisem să ne mișcăm repede, n-aveam timp de pierdut.
Dar, știi că atunci când te grăbești mai tare, de obicei se întâmplă ceva. Îmi imaginam cum scap mai repede de hainele de serviciu, cum mă relaxez în ceva comod și pornesc aerul condiționat. Aveam așa nevoie de o relaxare… Ehe, planul de acasă nu se potrivește cu ăla din târg.
Las mașina descuiată și cheile pe scaun în față. Nu stă nimeni în față, în afară de mine și de geantă. Ce face G? Îl trântește pe Ursulețul, pe “Goody” ăla jumulitu’ pe care îl tot cară după el de la 2 ani, pe scaun în față. Că cică i-a spus lui că el vrea să meargă în față cu mami. 🤦🏼♀️. Îl aruncă peste geanta mea, geanta cade pe butonul de închidere, mașina se închide odată cu ușa. Ce rezultă? Planul meu de relaxare ruinat, o mamă cu doi copii pe afară cu mașina încuiată cu cheile înăuntru.
Îmi venea să plâng. Cu ce am greșit Doamne, eu în viața asta? Scapă-mă Tu acum, ca nu știu ce să fac.
Noroc că avem un tată săritor, care mai are o dublură la cheie. Care face luntre și punte dacă aude că suntem în necaz. A venit el săracu’ chiar dacă avea treabă. 15 km nu înseamnă nimic dacă îi spun că avem probleme. M-a rezolvat cât ai zice pește. Ce bun e și un bărbat câteodată. Vedeți, nu mai ziceți că le faceți voi pe toate, că zilele astea țin cu bărbații, am lăsat feminismul pe altă dată.
Când îți faci Facebook doar să te uiți la alții te numești laș.
Drumul e prăfuit, dar scurt. Zic eu, după ce am mers acolo cu decapotabila și am simțit nevoia unui duș ajunsă la destinație. 🤦🏼♀️
Marea Neagră acolo nu mai pare neagră. E o amestecătură de culori pe care n-am mai văzut-o nicăieri. Plaja, odată sălbatică, acum prinde contur de civilizație. Totul e decorat cu elemente naturale. Ce mi-a plăcut cel mai mult e îmbinarea reușita de modern și tradițional. Se intră cu rezervare făcută în prealabil, iar taxa e 30 lei în cursul săptămânii și 40 lei în weekend. Asta doar pentru Cochilia, fâșia asta de plajă, pentru că după ce se termină, poți sta liniștit oriunde.
Mâncarea e în principiu pe bază de pește. Doar la o terasa am vazut pui și porc. Sunt câteva terase cu meniul scris pe o tablă la intrare. Simplu, dar bun. Am mâncat zargan cu mămăligă și cartofi pe plită cu brânza. O asociere inedită pentru mine, dar așa gustoasă… Prețurile nu sunt ieșite din comun cum mă așteptam. E de încercat locul.
E liniște acolo, doar sunetul valurilor, fără semnal la internet, cu o carte bună, pun pariu că v-ar plăcea. Mie tocmai îmi cumpărase soțul una cadou, a picat la țanc. Altă dată dansam, cântam, mă distram gălăgios, acum am petrecut potolită. Nici n-am vorbit. A fost altfel. 
Am citit, ne-am plimbat puțin, am fost mulțumită altfel. Nu pot să explic, poate plaja retrasă, poate cartea, sau anii m-au făcut așa, dar jur că a fost bine.
Am scris mult despre perioada în care am alăptat. Am înțeles mamele din ambele tabere. Am scris 
ANNAZIDEZI 