Povestea mea despre alăptare

Am scris mult despre perioada în care am alăptat. Am înțeles mamele din ambele tabere. Am scris aici. Nu le-am blamat pe cele care nu au făcut-o, deși știu că doar 2% din mamele care nasc nu pot alăpta. Ce n-am spus niciodată e cum am perceput eu alăptarea la ambii copii.

Înainte de a naște, știam că o să alăptez. Nu știam cum, dar îmi doream ce e mai bun pentru ei. Am născut intr-o maternitate care sprijină mamele în alăptare. Copilul a fost lângă mine imediat după naștere. Nu am avut lapte destul când l-am văzut prima dată, cred că la câteva zile după am început cu adevărat alăptarea. Când l-am atașat prima dată, numai bucurie nu simțeam. Durea ca naiba, semn că nu era atașat corect, aflam mai târziu. Nu m-am descurajat, am continuat, cu răni, cu strângeri din dinti, dar cu lapte cât să hrănesc o maternitate. Cine și-ar fi închipuit că o slăbănoagă de 47 de kg poate alăpta cu așa ușurintă. Alaptatul nu are legătura cu fizicul, lapte ai oricum, dacă te hidratezi bine.

Mă minunam de puterea ghemotocului de lângă mine, nu-mi închipuiam niciodată că mogăldeața aia cât lingura are atâta putere.

Apoi am început să văd cât de frumos era. Nu mă făcea o mamă mai bună decât cele care nu alăptau, poate decât mai fericită. Iubeam să se culcușească la pieptul meu și să adoarmă cu lăpticul pe la gură ca un pisoi obosit. Ăla era momentul nostru. Avea un miros dulceag care mă îmbăta de fiecare dată când îl pupam după masă. Niciodată nu m-am simțit mai de folos ca mamă decât atunci când am alăptat. E un sentiment prea tare ca să nu fie încercat de toate mamele. Am încercat să alăptez cât mai mult, știam că dacă o să termin o să pierd cel ceva cu care n-o să mă mai întâlnesc.

După aproape doi ani am plecat la serviciu. 3 săptămâni am urmat un curs și atunci a fost momentul să încheiem alaptatul. Mi-a fost greu. Aici am povestit despre asta. Eram și departe de ei și singură și ruptă de realitate. Dar poate așa a fost mai bine, altfel alăptam până îi lua la școala. 😂

Acum sunt mândră că am putut să fac asta pentru ei. Nu ca să mă dau mare, doar cât să știu că ei s-au hrănit de la mine și când au văzut lumina zilei. Cine a alăptat știe ce zic.

Mi-ar fi plăcut, însă să cer ajutor mai mult. Aveam nevoie. Am crezut că pot și singură și am reușit, nu a fost imposibil, dar tot cred că prea am vrut să le fac singură pe toate.

Acum, voi, cele care urmează să alăptați sau chiar alăptați, aveți șansa să fiți informate. Nu de la oricine, ci de la Dr Jack Newman, cel mai recunoscut expert în alăptare din lume. Consultant UNICEF, autor de cărți, articole, filme despre alăptare distribuite în toată lumea, vine acum la Bucuresti. Conferința “Alăptarea dincolo de instinct”, are loc la hotel Pullman pe data de 31 August. Cine vine din partea mea beneficiază de o reducere de 20% din prețul biletului. E o șansa uriașă pentru mamele care își doresc să știe despre alăptarea prelungită, alăptarea după anestezie, cazurile de reflux, sânii inflamați și alte subiecte la care nu știți răspunsul.

Acum băieții mei sunt marișori, dar tot lângă piept îi culc, iar ei n-au uitat nici acum când trăgeau de bluză înfometați. Ce vremuri…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s