Plaja Cochilia, locul unde Marea Neagră pare Ocean

Plaja Cochilia, locul unde Marea Neagră pare Ocean e aici în România.

Dacă în Iunie mergem cu copiii mai multe zile în concediu, August e despre aniversarea nunții. Mereu am găsit o bunică disponibilă care să îngrijească vreo două zile de năzdrăvani ca să ne destindem și noi fără ei. De obicei a doua vacanță e în țară, pentru că zilele de concediu sunt pe terminate și nici nu ne dorim plecați prea mult de lângă copii.

Am tot auzit vara asta de plaja din Tuzla, o comună constănțeană la o aruncătură de băț de Eforie Sud. Am vazut niște poze care m-au convins să merg acolo. Drumul e prăfuit, dar scurt. Zic eu, după ce am mers acolo cu decapotabila și am simțit nevoia unui duș ajunsă la destinație. 🤦🏼‍♀️

Marea Neagră acolo nu mai pare neagră. E o amestecătură de culori pe care n-am mai văzut-o nicăieri. Plaja, odată sălbatică, acum prinde contur de civilizație. Totul e decorat cu elemente naturale. Ce mi-a plăcut cel mai mult e îmbinarea reușita de modern și tradițional. Se intră cu rezervare făcută în prealabil, iar taxa e 30 lei în cursul săptămânii și 40 lei în weekend. Asta doar pentru Cochilia, fâșia asta de plajă, pentru că după ce se termină, poți sta liniștit oriunde.

Mâncarea e în principiu pe bază de pește. Doar la o terasa am vazut pui și porc. Sunt câteva terase cu meniul scris pe o tablă la intrare. Simplu, dar bun. Am mâncat zargan cu mămăligă și cartofi pe plită cu brânza. O asociere inedită pentru mine, dar așa gustoasă… Prețurile nu sunt ieșite din comun cum mă așteptam. E de încercat locul.

E liniște acolo, doar sunetul valurilor, fără semnal la internet, cu o carte bună, pun pariu că v-ar plăcea. Mie tocmai îmi cumpărase soțul una cadou, a picat la țanc. Altă dată dansam, cântam, mă distram gălăgios, acum am petrecut potolită. Nici n-am vorbit. A fost altfel. Am citit, ne-am plimbat puțin, am fost mulțumită altfel. Nu pot să explic, poate plaja retrasă, poate cartea, sau anii m-au făcut așa, dar jur că a fost bine.

Plaja Cochilia e frumoasă. Nu m-a dezamăgit cu nimic. Sunt condiții bune, apa e ireală, plaja e curată, ai unde să faci poze bune. 😜 La anul mă întorc.

6 gânduri despre &8222;Plaja Cochilia, locul unde Marea Neagră pare Ocean&8221;

Lasă un comentariu