Am primit de multe ori întrebarea asta. Cum naiba reușesc să merg și la serviciu de dimineața până seara, să merg și la evenimente și să rămân și online activa? Păi, e greu. Mi-ar fi plăcut să fiu o scriitoare care să scrie cărți după cărți, să stau undeva în liniște doar eu familia și laptopul. Dar viața nu e așa cum ne-o dorim mereu. Am o vorbă cu prietena mea cea mai bună, noi mergem la muncă de foame. 😂 Când ne e foame, plecăm de acasă la muncă. Și pentru că am nevoie de bani să trăiesc intr-o societate consumeristă, iar copiii cer, fără să știe greutățile vieții, trebuie să câștig cât mai mult.

Mai ales când am vacanța cu copiii, vacanța fără copii, weekenduri de distracție in familie, patima pentru gătit și machiat, casa de întreținut și câte și mai câte. Toate costa și nimeni nu o să vină să te întrebe cum mai stai cu banii. D-aia merg să lucrez și să câștig destul cât să îmi rămână energie să mai și trăiesc.

Sunt zile în care vreau să renunț. Să câștig mai putin și să am mai mult timp liber. Zile ca astea pe care le trăiesc acum, cu doar câteva zile de concediu rămase și energie la minimum. Nu mă dau ce nu sunt. Zic aici că nu sunt vreo milionară și nici nu vreau să par. Deci cine mă judecă, mă judecă greșit. Nu că mi-ar păsa, dar așa să se știe că sunt un om normal și nu vreau să mă dau cine nu sunt.

Așa că dacă vrei, trebuie să faci ceva, gen să muncești, că altfel nimeni nu e obligat să-ți dea. Și apoi, lipsa de ocupație e nocivă. Te face să gândești prea mult și prea prost. Așa că hai, mie mi-e foame, mă duc la serviciu.