Să lucrezi cu oamenii e cel mai nasol din lume.

Fie că ești doctor, fie că ești director, simplu asistent sau femeie de serviciu, cel mai greu în câmpul muncii e să lucrezi în contact direct cu oamenii.

O fata care se trezește la ora 5, își pune salopeta cu bocancii și pornește la serviciu, e tratată de cei care vin în magazin de parcă ar fi servitoare. Ea trebuie să aibă o explicație de manager, o forță de bărbat și o inteligenta de licențiat. Nu are voie să aibă zile proaste. Din contră, trebuie să înlocuiască la cerere și colegii care lipsesc și să suporte toanele dublu ale clienților.

Alta e învinuită de infumurare când nu face decât să respecte regulile companiei la care lucrează. I se reproșează că nu are studii, deși e supracalificată pentru ce e plătită.

Să lucrezi cu oamenii e cea mai dificilă slujbă din lume, cu siguranță.

Există mai multe tipuri de clienți:

Bogații

Cei mai nervoși. Nu au timp niciodată. Sunt pe grabă, trebuie să dai repede cu ei, timpul înseamnă bani. Tu ești doar un instrument, nimic mai mult. Nu exiști, nu ești om, nu ai voie să respiri, decât să-i pui pe primul loc și repede. Că ei sunt bogați și contează. Noi suntem acolo doar să-i servim.

Românii străini

Sunt cei plecați de câțiva ani din țară care intră vorbind la telefon în altă limba decât cea in care au învățat să grăiască. Ola, mariola, am bani ombre, muncesc și trăiesc bine câteva săptămâni cât stau prin România. E nasol aici, acolo dacă faci așa sau așa, te arestează. Ce scump e aici. Japcă pe față. România e de c…. Prototipul asta e fie cu adidași de firmă vizibilă din avion, fie cu latex sau fusta scurta. Ceva median nu există.

Complexații

Nimeni: nimic.

Complexatul: “Ce, ai impresia că numai tu ai funcție?”

-Ok, ce s-a întâmplat?

“Nu mă lua pe mine de sus? Vă știu eu cum ați ajuns aici. Aveți impresia că sunteți deasupra tuturor.”

Urâtmirositorii

Îi simți de la o poștă. N-ai cum altfel. Miros puternic de urina și mucegai, naftalină, putred, rânced și transpirație. Toată lumea de pe lângă are ceva la nas, de obicei. Nimeni nu spune nimic, dar toți simt. Avem aer condiționat, avem ușa larg deschisă, ne mai mirosim de parfumul dat de dimineață, suportăm cum putem. Toată pupulația simte, mai puțin cel în cauză.

Ignoranții

Ei știu tot, au auzit la cineva. Sunt foarte bine informați, Google, vecini, prieteni, toți sunt surse vitale de cunoaștere. Dacă spui regula ta nu e bine. Știe el mai bine. Vrea să faci ca el, dar în același timp el nu știe ce vrea. Gen, vreau să închid contractul cu voi începând cu data de ieri. 😂

Reclamagii

Intră, observă, tace și reclamă. Nici măcar nu întreabă, nu cere lămuriri, ia ce i se dă și apoi se dă agresat, insultat, nemulțumit de informația livrată. Reclamagii pentru asta pleacă de acasă. Ei sunt chitiți pe o reclamație.

Nevorbiții

„Buna ziua, am venit cu autobuzul de 8 jumate, am fost la cumpărături, mi-am pierdut portofelul săptămâna trecută, fiică-mea și a rupt piciorul.”

„Cu ce vă putem ajuta?”

„Așa, că tot am venit am zis să trec să vă întreb, că apoi mă duc și pe la Maria să văd, ca zicea că-mi dă niște ardei.”

Au mamă, treci la subiect, frate!

În timp ce rezolvi treaba pentru care a venit:

“Da, ce liniște e aici. Cum rezistați cu atâția clienți? Cu ce fond de ten vă dați?” 🤬

Supărații

Cei care au probleme acasă și nu pot țipa acolo o fac la funcționarii publici. Răbufnesc când așteaptă sau când nu li se rezolvă problema cum se așteaptau ei. Le pică din orice, fâsâie fitilul la cea mai mică nemulțumire și apoi să te ții. Vărsa tot la tine, vrei nu vrei, trebuie să-i asculți toate problemele. Le încasăm cu zâmbetul pe buze. Custumer care e foarte important în orice companie. Îți vine să-i înfigi tocul în gura aia cu care țipă la tine fără motiv, dar tu zâmbești. C-așa-i în tenis. 🤦🏼‍♀️

Oamenii de treabă

Sunt cei pozitivi, care îți dau energie și chef să mergi mai departe cu încredere.

Ei zâmbesc, mulțumesc, așteaptă răbdători. Sunt politicoși, știu ce presupune să lucrezi cu oamenii și nu strâmbă din nas pentru nimicuri. Au răbdare și înțeleg ce li se explică. Nu combat aiurea ideile pe care nu le cunosc și saluta respectuos la plecare. Ei dau speranță sistemului în care trăim. Pentru ei plec de acasă zilnic. Mă rog să fie cât mai mulți și mă instalez la birou în fiecare zi pregătită pentru orice. Fac o cruce în ceru’ cu gurii cu limba și ce-o fi, o fi.