În tabăra în care se afla și G al meu a avut loc un concurs de talente la care el nu a participat. Vedeam poze cu ceilalți colegi participanți, al meu nicăieri.

Am fost curioasa de ce? Știu că el e mai retras și mai discret, dar ce s-o fi întâmplat. Mă întrebam și eu de acasă, pentru că nu voiam să-l deranjez cu întrebări, mi-am dorit cu adevărat să se distreze.

A zis că n-a vrut el.

Da, dar de ce n-ai vrut?

Pentru că eu n-am niciun talent. M-a cam zdruncinat răspunsul lui. M-am simțit fără putere. Cum să spună cel pentru care trăiesc asta despre el. Când el e soarele meu, puterea mea, lumina ochilor și tot ce am mai bun în lume, m-a durut să aud că el e mai putin înzestrat. M-am lăsat pe vine, în fața lui și i-am șoptit că îl iubesc. I-am spus că valoarea lui e în lucruri pe care nici nu știe că le are.

I-am spus despre cât e de isteț la matematică. Cum poate socoti repede și fără ajutor cum alții de vârsta lui nu pot. I-am spus cât de talentat e la desen. Cât de multe lucruri știe să le facă mult mai bine decât alții. Și apoi, la sfârșit ca să-l conving l-am pus să își îndoaie degetul. Cam ca în poza de sus poate el să facă. Și apoi dacă ăsta nu e talent, nu mai știu ce să zic. Hai, faceți și voi ca el, să vă văd.

A râs și a zis că a uitat că el poate să facă așa. A mai zis apoi că nu știe care e animalul lui preferat. El, care cară un urs după el de când avea un anișor. Și care se uită prin magazinele de jucării la toți urșii posibili. Pe bune? Nu te-ai gândit că ursul poate fi animalul tău preferat? Dar când îți spune cineva parcă realizezi altfel. La fel și cu el. Știu că pare că nu știe nimic și ca nu e sigur pe el, dar știe mai mult decât știu alții. E puiul meu frumos. Și e talentat, zău! Nici nu știți cât e de valoros pentru mine. ❤️