Îl am pe ăsta micu’, îi tururie gura ca moara stricată. Nici în somn nu tace, dacă vă zic că bombăne și atunci, mă credeți? Dacă mergem cu mașina până în altă țară, pai până acolo vorbește. Și știu cu cine seamănă. Cu maică-sa. Eu dacă tac înseamnă că mă glodește vreun pantof, sau m-o fi supărat careva.

E nasol când întâlnesc oameni tăcuți. Nu știi de unde să o iei. Ăștia de obicei te lasă pe tine să balmajesti ca să ia din discuție ce le convine lor. Tu vorbești normal, că de, așa vorbești tu și ei extrag. Ce le convine, ce se potrivește cu ce cred ei despre tine, scot din context și folosesc împotriva ta. Orice spui poate fi folosit împotriva ta. E greu pentru mine, specializată în comunicare, cu ani de studiu pe tema asta. Pentru că eu chiar cred că prin comunicare reușim mult mai ușor să ne rezolvăm problemele.

De obicei, pe tăcuți, oamenii îi percep ca pe persoane liniștite, de încredere, care știu să asculte mai bine decât o fac alții. Nimic mai fals. Ei ascultă cu alte pretexte.

Ori îi eviți, ori ești precaut în preajma lor. Aia trebuie să faci.

Și dacă mă gandesc mai bine, cei mai sinceri oameni sunt cei care vorbesc. Ăia gen, latră dar nu mușcă. N-am auzit oameni care vorbesc și care spun cu ușurință lucruri despre ei, să facă rău. În schimb tăcuții, nu știi ce le poate pielea. D-aia e bine să păstrezi distanța. Ce nu te atinge, nu-ți poate face rău.

Așadar, aveți grijă cu oamenii tăcuți. Sunt de departe cei mai periculoși.