Am clipit și am împlinit 34 de ani. Așa mi s-a părut timpul până acum.

Cum m-a găsit 34? Puțin depresivă și cam obosită. Eram atât de obosită încât am zis că nu ies afară din casă de ziua mea. Noroc că m-a convins soțul

până la urmă, că apoi îmi părea și rău.

Am citit sute de mesaje. Oamenii au găsit potrivit ca duminica, ziua lor liberă să îmi trimită un gând bun. Nici nu știam ce nevoie am să aud și vorbe frumoase despre mine. Urâte am tot auzit în ultima vreme.🤦🏼‍♀️

Nu sunt nici mai înțeleaptă, nici mai învațată decât eram anul trecut. Sunt la fel, în interior sunt la fel de când mă știu. Noroc că timpul îmi mai aduce câte un rid, câte-o durere de care nu știam, să simt și eu că îmbătrânesc.

Oricum, nu știu cum trec anii ăștia. Știu doar că vreau să uit tot ce nu mi-a plăcut. De greșit o să mai greșesc, pentru că sunt om, nu mașinărie. Dar învăț, de la toți oamenii pe care îi întâlnesc, învăț câte ceva. Și știu să găsesc ceva de bine în orice lucru rău. Așa am supraviețuit până acum. Așa vreau să fac și de acum înainte. Să scot relele și să rămână în mintea mea doar bunele. Am doar un suflet, n-am unde să le pun pe toate.

Copiii sunt cei pe care îi pun la numărătoare atunci socotesc binecuvântările vieții mele. Ei sunt în vârful piramidei. Pentru că nimeni nu m-a iubit vreodată așa sincer cum o fac ei. Nimeni nu mi-a trimis o felicitare scrisă stângaci într-un plic mare. Nimeni nu m-a mai strâns în brațe așa tare cum au făcut-o ei de dimineața. Mânca-i-ar mama de drăgălași!

Oricum, cu bune și rele, viața trece. Ce rost avea să stau acasă azi, duminica, când puteam să îmi fac o amintire frumoasă. Și câteva poze, bineînțeles.

Poza e făcută pentru toți cei care s-au gândit la mine azi. Îi pup și îi îmbrățișez cu tot sufletul meu de 34 de ani. Să fiți sănătoși și la pungă groși.