Billund Danemarca, orașul în care s-a inventat Lego. Ne permitem?

Am acasă două exemplare din cei mai mari fani Lego. Cât am înjurat în gând când călcam pe câte o bucățică de Lego, numai eu și Cel de sus știm. Trebuia să-i aduc aici neaparat, să-i satur de Lego. Așa îmi place mie să mă răzbun.😊

Știam că țările nordice sunt scumpe, dar acum am aflat că nu sunt chiar scumpe, sunt extraordinar de scumpe. 🤦🏼‍♀️ În afară de transport și cazare totul e exagerat de scump. Dar atât de frumos… Îmi plac casele joase lipsite de opulență, oamenii relaxați și zâmbitori. Îmi place să-i privesc cum vorbesc (deși nu înțeleg o iotă) și cum trăiesc simplu și organizat. Și apoi mereu am vrut să descopăr țara vikingilor, a trolilor, a lui Hans Cristian Andersson. In fine.

Biletele au fost cumparate de subsemnata cu vreo două luni înainte de la Wizz Air cu prețul 530 lei pentru toată familia. Cazarea a costat putin peste 1000 lei. Aici am ales ceva mai scump pentru a avea acces la mai multe condiții și facilitați. Când ești cu copiii, iei in calcul multe, nu mai merge așa cu una cu două.

Intrările pentru o familie indiferent de unde te-ai duce, nu scad sub 500 lei. Coroana daneză e periculoasa, vă spun eu. 😂

De ce am ales să mergem în Danemarca? Pentru că ne-a plăcut mult în Olanda. Și pentru că cei mici doreau o distracție pe cinste.

Lalandia

Prima zi am petrecut-o în Lalandia, un parc acvatic din Billund care are atât de multe distracții încât am uitat repede prețul intrării. Aproximativ 600 lei pentru toți patru. În primul rând Lalandia e un centru comercial cu multe magazine și restaurante. Există trambuline, patinoar, bowling, expoziție de iarnă și multe cele.

Mâncarea e la fel peste tot. Mai mult pizza, semipreparate și hamburgeri. N-am avut din ce alege, am mâncat dezordonat, aia e.

Eu am stat în jacuzzi cel mai mult. Acolo era apa foarte caldă, în comparație cu piscinele de copii de exemplu, unde apa era cel mult călâie. Bine, e discutabil, poate unii o percep călduță. Zic asta pentru că soțul zice că eu fac duș cu lavă.😂

Avea ieșire și afară, tobogane de apă de toate vârstele, chiar și un lazy river. Copiii au mers peste tot, au încercat totul din parcul acvatic, nici nu m-am știut de ei. Ea, s-au mai încăierat ei, că altfel nu se putea, dar în general chiar s-au distrat.

Acum, nu mai am timp de transmis de la fața locului, poate o să revin cu detalii când oi mai avea timp. Deja am fost strigată de zece ori de copii.

Vă pupăm din Danemarca!😊

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s