Te întorci la serviciu, nu pentru tine, ci pentru voi toți

Te întorci la serviciu nu pentru tine, ci pentru voi toți, mi-am spus când am simțit că trebuie să revin.

Despărțirea e grea, știu. De câțiva ani tu și copilul ați fost de despărțit. Numai tu știi cum adoarme, cum îi place să fie plombat, când e obosit sau plânge doar de răsfăț.

Nu a fost nimeni lângă el să-l cunoască atât de bine. Îl iubești așa de mult încât nu te-ai dezlipi de el.

Am trecut prin asta, de aia îndrăznesc să vorbesc. Mi-era teama de un nou început. Simțeam că nu mai știu să vorbesc ce trebuie. Centram discuția inevitabil la copii fără să realizez. Parcă nici moda n-o mai știam. Mă îmbrăcasem prea nepotrivit? Oare asta mai merge cu asta? S-o mai purta pantofii ăștia? Întrebările astea îmi întârziau plecatul la muncă.

Îmi iubisem copilul atât de mult, încât uitasem de mine. Și era și normal. Avea nevoie de mine mai mult ca oricând. Și eu de el, nici nu știam câta nevoie aveam de el în viața mea, până să apară.

Teama asta de a nu te potrivi mă omora. Apoi mai era și faptul că erau mici. Cu cine o să stea ei? Cum o să rezolv până mă întorc acasă seara?

Ce prostuță eram. Naivă așa, știi? Aveam impresia că sunt singura mamă de pe planeta care își iubește așa mult copiii. De fapt, toți aveau nevoie ca eu să mă întorc la serviciu. Inclusiv eu. Aveam să-mi dau seama mai târziu. Copiii aveau nevoie să învețe să se descurce fără mami. Peste câteva săptămâni știau mult mai multe cuvinte noi decât dacă aș fi stat acasă. Au fost forțați să vorbească. Nu mai era mami să le înțeleagă semenele și cuvintele pocite.

Tati avea și el nevoie de o schimbare. Poate că i se luase de pantaloni largi și coc în vârful capului. A început să fie mai atent la nevoile mele, treptat. Știa că fac eforturi mari noaptea și ziua trebuia să fiu fresh pentru serviciu. A început să mă vadă cu alți ochi și să își dorească să ieșim mai des.

Eu am simțit o îngrijorare la început și o eliberare mai târziu. Eram eu însămi din nou. Mi-am lărgit cercul de prieteni. Vorbeam și despre altceva în afară de scutece, muci și medicamente. Și ce bine era! Atât de bine încât și azi mai evit discuțiile astea. Am căpătat încredere în mine și am cerut mai mult de la viață. Și ea mi-a dat. Mă felicit și acum în gând că m-am putut desprinde de un Bebeluș de nici 2 ani. A fost greu, să nu credeți că nu am murit de îngrijorare. Dar a trecut și am învățat să trăiesc și eu fără ei și ei fără mine.

La fel vă doresc și vouă celor care stați în cumpăna asta. Nu uitați, vă duceți la serviciu nu pentru bani, nu pentru eliberarea voastră, ci pentru voi toți.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s