Mădălina

Publicat de de Anna Georgescu

Mădălina e femeia parte din campania #femeiputernice

Mădălina e stabilită de ani buni în Franța. A auzit de campania #femeiputernice de pe blog și a vrut să îi aflu istoria. E vorba despre o întâmplare care a transformat-o dintr-un robot setat să facă bani, într-o femeie cu trăiri și sentimente, parte din #femeiputernice.

A lăsat o casă mare acasă și un statut stabil, pentru un trai mai bun în străinătate, ca mai toți românii care pleacă pentru pentru bunăstarea copiilor.

A muncit mult, în condiții greu de imaginat, până să fie mai bine. Zilele lor erau fără esența, treceau doar repede. Doar seara se întâlnea cu sotul si cei doi copii la masă, iar ziua următoare o luau de la capăt. Părinții la muncă, copiii la școală. Nu era armonie, era doar o rutină, o goană avidă după bani.

Până intr-o noapte, când un șir de evenimente a dus la cel mai frumos deznodământ.

Toată lumea dormea. Alex, băiatul cel mare, în vârsta de 17 ani pe atunci, mai rămăsese puțin la calculator. Deodată, simte ceva în cameră. A verificat toată casa și nu era nimeni. Apoi a simțit o lovitura și o arsură la ceafă. Cineva l-a lovit, dar nu era nimeni când s-a uitat.

Când și-a dat seama, s-a speriat foarte tare. A mers plângând în camera părinților. Nu l-au crezut la început, erau doar ei în casă. Când au ridicat tricoul, sub ceafă, avea o urmă roșie de palmă. Nu au găsit nicio explicație logica la ce s-a întâmplat. Din seara aia au continuat să doarmă impreuna toți intr-o cameră, de frică.

Au stabilit că vor merge la biserică, duminica următoare. Și-a dat seama că ei ca familie nu sunt uniți în credință. Băiatul cel mic nici măcar nu știa “Tatăl nostru” rugăciunea cea mai știută de creștini. Era timpul să meargă la Dumnezeu. Abia a doua oară au stabilit ca trebuie să se spovedească. Ce au simțit atunci, în mica bisericuța românească nu au simțit niciunde în viață. După spovedit, Alexandru a ieșit plângând. Simțea că plutește, nu își explica trăirea și binecuvântarea. A intrat și Mădălina, a plâns tot timpul, nu știe de ce. Nu a vazut preotul, decât o lumină puternică. Parcă ar fi avut o discuție divină. Ceva se schimbase în ei pentru totdeauna.

Au stabilit împreuna ca preotul să vină acasă și să le binecuvânteze casa. Au tămâiat, iar mai apoi au hotărât să se împărtășească. Pentru asta, Mădălina trebuia să nu mai aibă corpuri străine în ea. Nu știu dacă e o regulă bine stabilită, dar preotul nu o împărtășea dacă nu scotea steriletul. Așa a și făcut.

La doar câteva luni viața lor avea alt făgaș. Mult mai relaxați, luau zilele așa cum veneau. Se bucurau de mâncare, de sănătate, de faptul că erau vii.

La ceva timp după spovedit, Mădălina a aflat că e însărcinată cu al treilea copil. Se punea problema vârstei, a disponibilității și a responsabilității de a mai crește încă un suflet în casa lor.

Fără nicio urmă de îndoială, viața nouă din pântecul ei trebuia să trăiască. Ce conta că cel mare avea vârsta majoratului? Că cel mic avea doar 8 ani? Că nu au suficienți bani sau că nu mai e la prima tinerețe. Era binecuvântată între femei cu o nouă șansă.

Și nu, Mădălina nu e o ciudata sau o pocăită. Are doar alte reguli. Se roagă înainte de masă, postesc impreuna atunci când trebuie. Au credință în ei și în Dumnezeu. Are o relație specială cu preotul care i-a întors cu fața la El. E parte din familia lor acum. Are tot ce și-a dorit vreodată. Vorbește așa frumos și înălțător despre ce i s-a întâmplat… La un moment dat în spital, după naștere, de oboseală a adormit cu copilul în brațe. Nu a vrut să-l lase moașelor peste noapte ca să poată dormi. L-a vrut lângă ea din prima zi. Și copilul a căzut din pat. O distanța destul de mare. A fost mare zarvă atunci. I-a părut rău, a avut mustrări de conștiință. A plâns mult. Luptase atât să-i simtă aproape bătaia inimii lângă ea.

După teste și radiografii, baiatul nu pățise nimic. Era născut în ziua Acoperamântului Maicii Domnului. Asta știe ea sigur că l-a protejat.

Poate dacă cineva nu îl atenționa pe Alexandru în seara aia. Dacă nu mergea la preot. Dacă nu renunța la sterilet. Dacă nu se întâmpla toată înșiruirea asta firească de întâmplări, poate trăiau și acum în rutină și în ignoranță. Viața lor acum se învârte în jurul mogăldeței de câteva luni. Care a adus soare în viețile lor grele și triste. El i-a unit și i-a făcut fericiți pentru totdeauna.

Mădălina a luat decizia corectă nu numai pentru ea, ci și pentru cei pe care îi iubește. Ea e o luptătoare care nu s-a lăsat pradă vremurilor reci în care trăim. Parte cu adevărat din #femeiputernice e femeia care duce o luptă continuă cu ea ca să le fie bine lor.

A fost nevoie de un semn divin ca să ia măsurile necesare ca toți să-și îndrepte viața. Viața lor a fost la decizia ei, iar ea a luat-o pe cea corectă, indiferent de urmări. Am văzut poze cu ei și nu pot să nu-i admir tenacitatea. A ținut familia unită, a urmat chemarea Domnului și a adus în casă bucurie. Ce poate fi mai frumos?

Moș Crăciun vine și la copiii care nu au fost cuminți

Publicat de de Anna Georgescu

Moș Crăciun trebuie să vină și la copiii care nu sunt cuminți, că d-aia e Moș bun.

Moșul nostru drag și bun a venit și la noi în seara asta.

Am fost plecată la serviciu toată ziua. Am venit acasă cu doar câteva ore înainte să vină Moș Crăciun. Habar nu aveam că trebuie să vină. Am fost și eu surprinsă la fel ca cei mici. Am venit obosită și supărată pe mine, că nu pot face mai mult. Am plâns că nu mi-am mai găsit mărimea la paltonul preferat. Plecasem de la serviciu chitită să mi-l cumpăr. Uite că vin acuș petrecerile și eu nu am cu ce să mă gătesc, singura mea plăcere vinovată.

Acasă, spre rușinea mea, era sărbătoare. Copiii erau îmbrăcați frumos, soțul era în grabă, iar eu posomorâtă. Aproape că îmi venea iar să plâng. Când am aflat că moșul e pe drum, m-am bucurat pentru ei. Mi-am revenit repede și am luat și eu ceva pe mine în ton cu ei.

Mare bucurie a mai fost când a bătut Moș Crăciun la ușă. A urcat săracu’ până la 4, asa bătrân așa cum e.

I-au deschis în chiote și l-au ajutat să ia loc lângă paharul cu lapte și lângă fursecurile pregătite din timp. Au cântat, au țopăit, l-au îmbrățișat. G trăgea cu ochiu’ în sac în timpul ăsta. Nu mai aveau răbdare. La un moment dat, i-a întrebat care dintre ei e mai năstrușnic, iar ei s-au arătat unul pe altul. 😂

Le-a adus ce și-au dorit și încă mai mult. Chiar și mie mi-a adus ceva frumos. Nici nu speram la așa cadouri. Chiar m-a surprins anul ăsta. Acum îmi pare rău că tati, cel care s-a străduit să pună totul la punct, nu și-a dorit decât o husă pentru telefon. El mereu a fost reținut la cadouri spre deosebire de noi. 🤦🏼‍♀️

La final tot el a venit cu ideea să ne facem o poza toți patru. E cea mai happy poza de familie. Îmi place mult.❤️

Nu, n-au fost cuminți, pentru că dacă mă gândesc mai bine, mie îmi place de ei așa cum sunt. Iar moșul ar trebui să vină la toți copiii, indiferent de cum au fost catalogați. Căci bucuria asta pe care o trăiesc acum o să și-o amintească toată viața.

Haideți să fim buni și blânzi cum a fost și Dumnezeu cu noi în anul care se pregătește de final. Să le dăm copiiilor momente de ținut minte și să ne strângem tăcuți și recunoscători la masă. Pentru ei contează fericirea de acasă, indiferent de cum arată ea în casele voastre.

Crăciun de poveste, să aveți!❤️

Ana

Publicat de de Anna Georgescu

Ana, parte din campania #femeiputernice.

Ana a prins două războaie. Tatăl ei a fost primar, aveau pamânturi multe, iar ea era singură la părinți. Soarta a făcut ca să rămână orfană de mama când era doar o copiluță. Povestea mereu de cum spăla iarna hainele la gârlă, de războiul care a adus cu el foamete, de neputințe și necazuri.

S-a căsătorit cu un bărbat mult prea mare pentru vârsta ei. Avea doar 12 ani, el mai mare cu 20 de ani decât ea. S-au înțeles bine, au făcut casă împreună, el era tâmplar și munceau fără să ceară nimănui.

Dumnezeu i-a binecuvântat cu 12 copii. Ea, micuța și slabă avea grijă de toți. Prune fierte, pită pe pâine, nuci, mere, ceapă cu sare, mămăligă cu lapte, asta era hrana lor. Intr-o zi, din atelierul în care lucra Ion, s-a auzit un strigăt.

⁃ Anico, Anico, vino repede că mor.

Sunt cuvintele pe care nu le-a putut uita niciodată. Intr-o secundă a rămas văduvă cu o droaie de copii.

I-a păstrat pe toți lângă ea. Nu s-a gândit nici o clipă să nu-i țină. I-a crescut cum a putut, s-au mai crescut și ei unii pe alții. Le-a măritat, i-a însurat, le-a făcut case, i-a ajutat cu pământ. Cât a putut le-a dat.

Ea a rămas în casă cu cel mic, care avea 9 ani când i-a murit tatăl. Impreuna au stat până când a murit.

Ana avea o forță în vorbă, impunea un respect și avea o tărie care o făcea de temut în fața multora. Nu conta că era o femeie slabă și scundă, toți o respectau.

Și a apucat să vadă copiii la casele lor, și-a sărutat nepoții și strănepoții, toți au trecut pe la ea înainte să plece la casele lor. Unul singur s-a certat cu ea pe o bucată de pământ pe care i-o dăduse ăluilalt mic cu care locuia. Era și el băiatul ei și crezuse că i-a dat atât cât se cuvenea. El, atât de tare s-a înfuriat, încât a venit în camera ei și a ridicat-o cu pat cu tot. A țipat și s-a luptat până a făcut biata femeie bucata de pământ pe din două. Am fost acolo când era pornit pe ea. Am vazut neputința ei și furia lui. Dacă aș fi avut o putere… Doamne!

Ea a plâns și a blestemat. O vedeam mică și ghemuită în patul de la geam și mi se rupea inima că suferea. Avea 80 de ani, puterea n-o mai avea decât in privire. I-am zis poezii și am stat lângă ea s-o înveselesc. Atât cât oi fi putut și eu.

Toate au trecut. Ana și-a găsit sfârșitul în patul ei de lângă geam. A murit împăcată. De când își aștepta ea sfârșitul și se ruga la Dumnezeu s-o ia mai repede?

Copiii au umplut satul de lume. Dacă te duci acolo, în partea ei, toți sunt rudă unii cu alții. Sunt bine, unii au case mari cum nici n-ar fi visat Ana. Niște palate cu adevărat. Toți descendenții ei au auzit de ea. Sărmanii satului se adăposteau la ea. Îi hrănea, le dădea chiar și un pahar de țuica înainte să plece, așa doar să mai prindă puțină putere. Toți o căutau când aveau nevoie de un sfat.

Azi mai trăiesc doar câțiva dintre copiii ei. Bătrâni și plini de nepoți și stranepoti și ei, la rândul lor. Au murit de moartea lor, mai puțin băiatul care a vrut mai mult decât avea Ana pentru el. La el nimeni nu a știut exact ce s-a întâmplat. Moartea lui a venit ca un fulger. A fost greu de înțeles pentru noi toți, mai ales pentru ai lui mai apropiați. Poate a luat foc de la vreascurile strânse, ori poate așa a fost de la Dumnezeu. Era singur atunci și nu l-a putut ajuta nimeni. Pentru mine a fost o lecție și mi-a părut rău de dispariția lui. Pentru ca nimeni nu merită să se chinuie.

Dar Dumnezeu vede tot.

Trupul lui a fost găsit fără suflare intr-o pădure in condiții suspecte. Arză-te-ar focu’ “ ăla printre lacrimi din ziua aia… . Nu știu.

Ana a fost o forță. Iubirea și blestemul ei a ajuns mereu unde a prevestit.

Ana e numele pe care ea a insistat să-l port eu. Nu știu dacă am tăria ei, dar așa mândră sunt sunt sânge din sângele ei.

Fiul ei cel mic a fost tatăl meu. Și vreau să-i duc numele mai departe cu demnitate. Așa cum ne-a crescut și ne-a învățat pe toți.

Te iubesc, maica noastră bună!

Știu unde găsești cadouri sub 50 lei. Eu am ales ceva cu care o să strălucesc

Publicat de de Anna Georgescu

Eu știu unde găsesc cadouri sub 50 lei și îți spun și ție. Pentru că mi-ați cerut într-un story pe Instagram să vă dezvălui produsele preferate pentru make-up-ul de sărbători, am revenit cu promisiunea. Am găsit pe www.douglas.ro, cadouri deja ambalate frumos, gata să fie dăruite.

În Pitești nu există magazin, așa că am intrat pe site și am ales ceva care o să mă ajute să strălucesc la propriu.

Pudra iluminatoare, sclipici, cum ar spune soțul, face toți banii. E în doua nuanțe, în funcție de culoarea tenului, iar eu am ales nuanța Luxurious Gold. Are particule extraordinar de fine care aderă perfect cu fondul de ten. Se vede discret și în același timp iese în evidență exact atât cât e nevoie să dea tușa de final machiajului.

Am folosit pudra iluminatoare , fix deasupra fardului de obraz, după ce am făcut countouring-ul necesar, bineînțeles. Sărbătorile astea am de gând să fiu ca o stea strălucitoare începând de la machiaj până la ținută.

O aplic puțin și sub arcadă pentru un strop de evidențiere a privirii. Vine perfect în lumina caldă a luminițelor din bradul de Crăciun. Căci pentru mine sărbătorile înseamnă lumină, cadouri, mulțumire și mai ales strălucire.

Și jur, mi-a fost tare greu să mă limitez la un singur cadou pentru mine. Am găsit acolo multe produse sub 50 lei: seturi ambalate frumos cu farduri, crema de mâini, gel de duș, balsam de buze…

Mă tenta un Calendar Advent din produse cosmetice, așa cum am primit anul trecut. În fiecare zi până la Crăciun am descoperit câte un cadou. Era o plăcere să mă trezesc dimineața și să mă duc la calendar să-mi iau surpriza. A fost greu să mă limitez la un singur cadou, mai ales că prețul pentru un asemenea calendar pornea de la 125 lei. Mă gandesc poate să și întorc cadoul, pentru că exista Advent calendar și pentru bărbați.

Sărbătorile se apropie cu pași repezi. Uite, chiar nu prea mai e timp, la o aruncătură de băț stă Crăciunul, apoi petrecerea de Anul Nou. Când spui sărbătoare, spui dăruire, așa că trebuie să ne mobilizăm din timp. Cadourile pentru cei dragi trebuie strânse de pe acum. Eu am venit cu ideea, voi rămâne să decideți ce alegeți de pe www.douglas.ro.

Trebuia neapărat să vă arăt și vouă cât de delicat se văd iluminați pomeții și cum am reușit să mimez pe tenul meu, strălucirea sărbătorilor care vor veni.

Să ne auzim cu bine, Annazidezi e aici și vă urează sărbători așa cum vă doriți!

Nu râdeți de bătrâni, o să ajungeți ca ei

Publicat de de Anna Georgescu

Eu nu am bătrâni. Doar un bunic din partea mamei mai trăiește. E înțelept și îi place singuratatea. Citește mult, e credincios, om simplu și complex in același timp. Locuiește singur în căsuța lui, nu cere nimănui, se descurcă cum poate, iar noi îi respectăm decizia.

La serviciu la mine vin mulți oameni. Majoritatea bătrâni, care se scuză că nu știu cum e cu banii noi, care se scuză de bătrânețea lor. Le tremura pixul în mână. Și se rușinează, un sentiment absent la tineri. Întodeauna mi-a făcut plăcere să vorbesc cu ei. Să ascult o vorbă bună, un îndemn, sau pur și simplu să ascult. Atât. Pentru ei e de ajuns numai să îi auzi când vorbesc. Ei nu prea cer nimic în afară de atenție.

Dacă e ceva de care mi se îndoaie inima, să știți că e de copii și de bătrâni. Îi văd neajutorați și le văd poza din buletin. Sunt femei cu o frumusețe aparte, nemaintâlnită azi. Sunt bărbați viguroși, cu ochi vii și frunți pline care răsună de sănătate. Iar în fața mea, doar niște fețe triste de obicei. Care se scuză pentru anii trăiți. Și mai sunt alții tineri lângă ei, care nu au răbdare. Vor să scape de imaginea lor. Îi cicălesc și îi ceartă. Râd de ei. De faptul că nu știu, ca miros urat, ca nu sunt la curent cu niște lucruri noi, firești pentru noi, cei de azi.

Ce păcat! Ce trist pentru tinerii care nu știu că puțin mai e până vor ajunge și ei așa. Care cred în naivitatea lor că tinerețea e veșnică. Toți îmbătrânim. Nimic nu e permanent în viața asta trecătoare. O să se nască și peste noi generații mai deștepte și mai știutoare. Care dacă greșești o să-ți râdă în nas și ție.

Toți o să ajungem ca ei. Cu o moarte toți suntem datori. Contează cum ai reușit să trăiești până atunci. Vă spun, bătrânii sunt mai demni decât mojicii care le râd in spate. Măcar ei au trăit. Cât despre ceilalți… Nu sunt sigură.

Sarbatorile fără copii n-au niciun haz

Publicat de de Anna Georgescu

Crăciunul, colindele, darurile, bradul, pentru mine toate înseamnă copii. Bucuria sărbătorilor de iarnă nu e la fel fără copii.

Orice ai avea, toate bunurile dobândite, toate funcțiile și toată avuția lumii nu se compară cu bucuria din ochii copiilor atunci când se găsesc în ghete o dulciurică sau doar o porcărie.

Sărbătorile mele nu vor fi nemaiîntâlnite, dar chiar normalul din ele le vor face cele mai frumoase din lume. În apartamentul nostru strâmt de 3 camere, cu holul ăla mic în care ne punem ghetele am trăit cele mai frumoase amintiri. Și anul acesta am vrut să le aducă moșul Nicolae ceva ce își doresc. Am ales să le cumpăr porcării. Știam că le tânjesc după ele și chiar dacă nu sunt sănătoase, ei tot vor sa le mănânce, așa că am decis să-i bucur. Da’ câte boli să cadă pe ei dacă mănâncă și eu din joi in paști niște porcării?

Dacă le vedeai fața când au găsit pungile de chipsuri… Vai, doamne, ziceai că plutesc pe nori de fericire.

“Uau, chipsuri cu sare!”😂 și s-au năpustit peste ele ca peste cea mai gustoasă prăjitură. Am râs de m-am prăpădit. Ia uite mă, anii trecuți m-am dat peste cap cu jucării interesante și scumpe și acum cu 2 lei am făcut cei mai bucuroși copii.

Viața e simplă și frumoasă atunci când știi să te bucuri de orice. Asta învăț de la ei în fiecare zi. Iar când se trezesc dimineața și stăm lipiți toți și îmi zic “Mami, te iubesc!”, e pentru mine cea mai mare răsplată.

Degeaba ai de toate dacă n-ai râs și trocăneli de copii în casă. Ei sunt bucuria sărbătorilor. Ei sunt rasplata lui Dumnezeu pentru noi. Vă spun sincer, sărbătorile mele au început să fie sfinte de când îi am pe ei. Și poate chiar am dreptate, sărbătorile fără copii n-au niciun haz.

Așa-i?

Tu crezi că o să schimbe, iar el că nu o să pleci niciodată

Publicat de de Anna Georgescu

În România 1 din 4 cupluri divorțează. Eșecul căsniciilor din vremurile noastre a ajuns la cote înfricoșătoare chiar dacă nu mai sperie pe nimeni. El poate fi și explicat dacă stăm să analizăm situațiile diferite prin care se ajunge aici. Femeile își doresc de mici să ajungă soții. E aproape o goană între care își găsește mai repede sortitul, la fel ca intr-o competiție. Bărbații nu se grăbesc, dar nici nu analizează prea mult. Se aruncă fiecare ca găina în grămadă și apoi ajung la divorț când nu mai au încotro.

Când aud de un eșec în căsnicie la câte cineva pun imediat întrebarea:

“Dar n-ai știut de la început?”

“Ba da, dar am crezut că o să se mai schimbe.”

Asta e cea mai uzuală greșeală. Dacă cineva nu te-a plăcut la început, mai târziu nici atât. De exemplu soacra. Nu te-a plăcut de la început, slabe șanse să-și schimbe părerea. Nimeni nu se schimbă pentru nimic în lume.

Dacă înainte să vă luați bea, mai târziu o să bea și mai rău. Dacă ți-a tras o palmă și apoi a zis iartă-mă, o să mai urmeze altele și mai dureroase. Dacă te-a înșelat și apoi ai iertat, o să fie și a doua oară. Nimeni nu se schimbă. Decât poate dacă merge la terapie sau își găsește sensul vieții în vreo călătorie spirituală. Dar câte cazuri cunoașteti? Eu, n-am auzit încă de evenimente d-astea fericite.

E rău la început? Păi, n-ai văzut nimic încă. Urmează și mai rău. Totul depinde de cum debutează. Dacă poți să te schimbi tu, foarte bine, dar nu încerca și pe el. Trebuie să-și dorească el să o facă, nu să-l rogi sau să-i impui tu.

Apoi, mai e și la bărbați o chestie. Ei zic că femeia îndură multe. Ei, da, să spele că d-aia e femeie. Apăi, cu copiii să se descurce că d-aia e mamă. Tu n-ai nici o treabă. Și femeia îndură multe, se ridică de sute de ori. Își îneacă lacrimile fără să o vezi. Te iartă și te așteaptă înapoi la ea așa cum erai la început. Ani de zile răbda. Până intr-o zi în care nu mai poate. Sau nu mai vrea. Nu mai are pentru ce să lupte.

Atunci pleacă. Și când pleacă, nu te mai uita după ea. Lumea a evoluat. Nimeni mai mai rabdă la nesfârșit. O să zici că e o toană de-a femeilor, după care o să pledezi în victimă. Îi mai pasă cuiva? Neah.

D-aia e bine să caști ochii înainte. Nu te grăbi, măsoară de zece ori și taie odată. Și să nu credeți niciodată că o să se schimbe ceva după nuntă. Că o să fie mai rău, cel mai probabil. Nunta nu e decât o petrecere de câteva ore. Iar voi, dragi bărbați, să nu credeți că nu o să plece. Ba o să plece, fix când te aștepți mai puțin. Și tot vouă nu o să vă placă. Vă asigur.

Dar, ce să faci, așa e viața, o loterie.