Bieții tătici, sunt puși să aibă grijă de propriii copii

Când se plâng tăticii că au grijă de copiii lor

Există doua categorii de tătici.

Prima e cea în care bărbatul ales își asumă rolul de tată. Îl recunoști repede. Nu-i e rușine să se afișeze cu copilul. Nu crede că i se reduce cantitatea de testosteron dacă iese cu copilu’ în parc. Merge cu el la doctor, se joacă împreuna jocuri propuse de copil, merge la ședințe cu părinții unde 90% sunt femei. Face de toate cu drag și bucurie. Și mai forțat de situație câteodată, că n-are încotro.

Rar specimen, dar există. Am eu acasă un exemplar, trăi-l-ar Dumnezeu.

A doua categorie o reprezintă tăticii care muncesc. Ei fac bani, doar nu vrei să-ți stea și cu copilul. Exact, chiar așa am zis: “sa-ți stea”. Adică ăla micu’ e al tău. Ai venit cu el de-acasă de la ai tăi. Nu l-ați făcut împreună. Ai vrut copil, ești mamă, e responsabilitatea ta și punct.

Dacă îi face baie vreodată va fi un sacrificiu imens. Dacă îl schimbă va avea grijă să-ți reamintească câteva zile după. Sa nu cumva să uiți jertfa lui.

Mai rău e că unele mame, obișnuite cu greul mereu, când li se aruncă un os d-asta cu spălatul sau scosul pe afară 20 de minute, zic că au cel mai bun soț din univers. Apăi, bag de seama că și la bărbați e tot ca la copii. Dacă n-a fost implicat din ziua 0 în treaba asta cu părințeala de la început, nu te plânge mai pe urmă. E nasol pentru toți actorii implicați. Pe de o parte pentru copil, care va crește fără căldura paternă, atât de necesară dezvoltării ulterioare in societate ca si adult. E greu și pentru mămică, să se descurce singură și să aibă grijă ca cel mic să fie atașat și de tată, chiar dacă acesta nu arată interes. Dar cel mai rău va fi pentru ei. Când vor vrea mai târziu să li se acorde încredere și respect. Și nu vor avea cui. Atunci va veni aia cu, “așa i-ai educat tu!”

Oricum, e pierderea e a lor, nu a mamelor. Că ei nu o să știe niciodată cum e să îți mulțumească un zâmbet pentru tot ce ai făcut. Cum e să te acopere o guriță dulce cu pupici sinceri. Sau niște brațe micuțe care te încojoară după gât când ești amărât. D-aia e mai bine să te gândești de mai multe ori înainte să iei o decizie. Toate îți vor influența viața, pentru totdeauna.

2 gânduri despre &8222;Bieții tătici, sunt puși să aibă grijă de propriii copii&8221;

  1. Parca-i fi scris despre noi.
    Şi hai să-ți spun partea mai rea cum este ca apoi să dea vina pe mamă că nu vor copiii să se joace cu tati când are el chef. Sau să-l pupe sau să-l îmbățişeze lung şi drăgăstos. Cum o îmbrățişază pe mami.
    E vina mamei că sigur le spune ea ceva de nu îl vor copiii pe tată atunci când are el chef.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s