E bun și COVID-19 la ceva

E bun și Covid-19 la ceva, hai să nu ne mai alarmăm.

Uite că n-au trecut decât două zile de când #stamacasa și deja încep să văd partea bună a lui Covid-19.

Am însumat deja câteva motive bune pentru care nu mă las influențată de cei care cred că vine sfârșitul lumii. Slavă Domnului, nu sunt o fire prăpăstioasă. Niciodată nu m-am panicat. Din contră, situațiile limite mereu le-am tratat relaxată, pentru că agitația nu aduce nimic bun.

N-am făcut cumpărături în exces, nu mă uit la televizor, nu citesc distrubuirile despre virus de pe Facebook. Mă uit însă, la recomandările OMS și cam atât.

Am toate motivele să urăsc situația asta. Cel mai important e motivul din care am fost nevoită sa pun pe hold circuitul în patru țări plănuit luna aceasta.

Dar, întotdeauna există un dar, am alte motive să mă bucur.

Timp cu copiii

Am suferit mereu de lipsa timpului cu ei. Sunt extrem de fericită că am timp pe îndelete să vorbesc cu ei cât își dorește inimioara lor. E o binecuvântare să-i ascult cum povestesc amintiri, cum descopăr ce cuvinte folosesc în vorbire. Îmi dau seama că ăștia mici sunt deștepți foc. Își ia partea unul altuia, au o echipă a copiilor, au chiar și un salut secret. Pentru asta, mulțumesc Covid-19.

Planeta se odihnește

Am văzut imagini cu autostrăzi goale. Avioanele, marea majoritate au rămas la sol. Nimeni pe străzi care să polueze aerul. Probabil cantitatea de monoxid de carbon a scăzut simțitor. Pentru asta nu pot decât să mă bucur de pauza luată de Pământ. Aveam nevoie, mulțumesc Covid-19.

Curățenie generală

Ce să faci in casă toată ziua? Curățenie. Mulți ani am căutat pe cineva să mă ajute la curățenie. Să știți că se găsește foarte greu. Zilele astea am făcut mai multă curățenie decât am făcut de când m-am mutat aici. E lună casa. Am scos saci întregi cu lucruri inutile. Am sortat, împachetat și chiar am șifonierul ca în filme. Ceea ce la mine era aproape un vis.

Așadar, pentru curățenie, mersi Covid-19.

Am atât cât am nevoie

Am învățat să trăiesc cu mai puțin. Nici pe internet nu am mai comandat nimic. Că dacă se închid granițele, știți ce zic. Trăiam pentru vacanțe, dar acum nu mai are rost. Haine… sunt de casă toate. Ce rost are să-mi mai cumpăr dacă nu ies nicăieri. Le port pe astea, e suficient. Mâncare? Ce aveam prin dulap. O ciorba de fasole cu afumătură, o salată de vinete, o salată verde cu friptură la grill. E mai mult decât ne-am dori. Sănătoși să fim, de foame nu murim. Alții nu au nici cât avem noi când n-avem nimic. Așa că, mulțumesc, Covid-19.

E rău pentru cei bolnavi, mă rog pentru ei. Dar situația la noi e încurajatoare. Nu avem nici măcar un deces. Nu avem de ce să ne panicăm deocamdată.

Sănătate multă vă doresc! Și în vremuri grele, alegeți să găsiți și partea plină a paharului, că altfel nu ajungem nicăieri. De murit tot și toți o să murim, măcar să murim liniștiti. Sau sătui, știți ce zic. 🙄

3 gânduri despre &8222;E bun și COVID-19 la ceva&8221;

  1. În sfârșit am găsit și io pe cineva care gândește și cu capul..
    Păi dacă acest an nu este anul sabatic al planetei, atunci când ar mai putea fi, hmmm, nu ?
    Ne-am scăldat în iluzii și ne-am hrănit cu miraje crezând că „topim” tot de pe planetă fără să o lasăm vreodată să se „odihnească”..
    Am trăit în risipă și ignoranță față de familie, prieteni și chiar cu noi înșine..

    Mulțumesc covid-19 că ai salvat planeta și că ne-ai adus mai aproape de familie și ne-ai „provocat” să ne regăsim. Și uite, covid-19 mi-a găsit și această pagină faină de blog..

    Multe Salutari și Sănătate Tuturor !

    Apreciat de 1 persoană

      1. Și eu mă bucur. 🤗
        Nu, nu dezamăgești, oamenii buni nu pot dezamăgi.
        De obicei am un anumit timp de ezitare atunci când decid să mă abonez la cineva, însă dacă am hotărât, atunci știu mai bine de ce am făcut-o, Weekend Frumos îți Doresc!!! 😊

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s