Preoții slujesc cu lacrimi în ochi de Paști

Preoții slujesc în credință cu lacrimi în ochii.

Niciodată în viață bisericile n-au mai fost așa goale de Înviere. Sărbătoarea mare a creștinătății ne prinde pe toți tăcuți și triști. Paștele ăsta va rămâne în amintirea multora, chiar și mulți ani de acum înainte.

Copiii nu și-au primit hăinuțele noi. Nici măcar Paștile n-au ajuns la ei. Rămâne să ne curățăm sufletele acasă.

Peste tot e atmosferă de înmormântare.

Preoții sunt nevoiți să slujească singuri în tot lacașul, asemeni unui învățător care predă unei clase goale. Credința rămâne.

La mine la țară, oamenii sunt nedumeriți. Nu le vine să creadă. Mulți nu sunt educați și nu pricep cu exactitate de ce s-au impus așa măsuri. E o confuzie totală.

Țățica e sora tatălui meu. E destul de în vârstă. A ajutat toată viața ei la lumânări, la nașteri, la înmormântări, iar acum vrea să facă la fel. Vrea să intre în biserică, la scaunul ei. Nu poate anul asta. A venit la mama să o întrebe ce să facă. E greu pentru ea. A plecat liniștită. Și-a luat bucata de cozonac, drobul, în plasa ei învechită de vreme. I-a spus mama că ea e norocoasă. Locuiește pe uliță, peste drum de biserică. O să iasă pe trepte să audă toată slujba. Sunetul din boxe, probabil nu o să ajungă în capul satului. Cei de acolo sunt mai puțin norocoși.

Preotul din sat e soțul surorii mele. A pregătit totul din timp. Caserolele cu Paștile Domnului vor ajunge prin voluntarii instruiți deja la tot satul. Lumina la fel. Va intra în casele lor, indiferent de cât de departe trebuie să stăm. A pregătit din timp instalația de sunet. Numai sufletul nu l-a pregătit pentru Învierea fără credincioși. Și nu e vorba de bani, cum speculează toți. E vorba de Lăcașul Domnului, gol, la așa mare sărbătoare.

Mi-a spus că aseară, când a ieșit din biserică să o înconjoare doar cu cântăreții, a avut lacrimi în ochi. Unde erau credincioșii care aduceau flori pentru Domnul Hristos? Unde era lumea care cânta așa de tare de răsuna bisericuța semiîngropată? Unde erau lumânările aprinse la toate mormintele? Dintr-odată, ca niciodată, s-a simțit neputincios. Cel pus să ducă mesajul Domnului mai departe, nu mai poate face asta. Decât prin niște aparate. Nu prin viu grai, așa cum se obișnuiește de milenii.

E tristă atmosfera în casele oamenilor. Afară nu e chiar așa. Natura a înviat la viață. Pădurile s-au înverzit, miroase a flori și a fum. Oamenii au ars uscăturile. Păsărelele ciripesc nestingherite. Copiii stau în curți. Bătrânii au frică mai mult de poliție decât de pandemie. Așa e la țară la noi. Lumea e resemnată, știe fiecare ce are de făcut. Înțelepciunea de la țară nu are comparație cu nimic din restul lumii. Ei, mai mult ca oricine, știu că toate trec. Și nu fac mare caz din asta. Își duc traiul liniștit la gura sobei și mănâncă ce au prin cămări. Nu s-au bulucit la cumpărături, nu au dat iama în magazine. E mai mult despre Hristos aici. Și mai puțin despre mâncare și restricții.

Mama și-a aprins candela. A terminat mâncarea și așteaptă Învierea. La fel toți ceilalți de aici.

Paște fericit tuturor.

8 gânduri despre &8222;Preoții slujesc cu lacrimi în ochi de Paști&8221;

  1. Și eu stau la țară și mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta că am tot ce-mi trebuie, iar pe-deasupra nici nu simt că există pandemie și izolare pentru că am libertatea deplină să mă plimb pe unde îmi dorește sufletul.. 🙂

    Sărbători Fericite și pline de bucurii, îți doresc, Ana.!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Sarbatori binecuvantate alaturi de cei dragi!Din nou ai reusit sa ma faci sa citesc cu lacrimi in ochi, este dureros pentru credinciosi cat si pentru preoti in aceste zile de mare sarbatoare sa fim despartiti de casa Domnului, dar sa nu uitam ca Dumnezeu este peste tot si lumina este in noi, lumina Invierii este vie atata timp cat noi avem credinta si speranta. Statul acasa de astazi sa nu il vedem ca pe un sacrificiu, ci ca pe un dar, darul de a ne da sansa sa ramanem sanatosi!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Dacă am reușit să aduc puțină emoție în calea dumneavoastră, înseamnă ca ați primit mesajul exact așa cum îmi doream. Și vă mulțumesc pentru asta. De asemenea, cuvintele dumneavoastră sunt extrem de reale. E un dar pentru noi și pentru ceilalți. 🙏🏼❤️

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s