Iubirea unei mame e fără sfârșit. Ea crește, repară, vindecă, alină

Publicat de de Anna Georgescu

Rolul meu de mamă o să-l joc până la sfârșit

Simt nevoia să le las aici pe blog copiilor mei câteva cuvinte. Ca atunci când vor fi mari și neînțeleși să mă lase să le fiu aproape.

Frumoșii mei, eu sunt aici pe pământ mai întâi pentru voi și mai apoi pentru mine. Menirea mea mi-a fost dată atunci când mi-ați respirat la piept sănătoși pentru prima dată. De atunci încolo a început rolul meu. Nu e ușor, dar mi l-am asumat cu încredere. Am învățat în timp. M-am adaptat pe rând la nevoile voastre și vreau să trăiți așa, unici, diferiți și apropiați.

Eu nu trebuie să fac nimic mai mult decât să aduc bucurie în viețile voastre. Așa cum ați adus și voi în inimile părinților voștri. Voi ați fost cei care au dat sens existenței noastre. Fără voi am fi avut un gol pe care nu l-ar fi putut umple nimic.

Frumoșii mei, pentru voi orice aș face nu ar fi prea mult. Voi m-ați făcut să iubesc rutina, ceva de care am fugit toată viața. Voi m-ați făcut să fiu conștientă și responsabilă. Mi-ați dat curaj, mă ajutați să mă transform în fiecare zi într-un om mai bun. Lupta mea o să fie nesfârșită pentru voi.

Cum să mă revanșez eu vreodată pentru cele mai frumoase miresme. Gâtul vostru de bebeluș, gurița după ce vă saturați de lapte, toate miroseau a rai. Am plâns lângă voi de multe ori. Mi-au dat lacrimile de fericire instantaneu. Exact ca la un film romantic. Poate nu am multe în viață, dar dacă vă am pe voi am destul.

Știu, sunt siropoasă. Vreau să fiu așa. Vreau să știți cât de mult ați fost iubiți, dacă n-o să vă amintiți. Vreau să știți că nu o să se sfârșească niciodată grija mea pentru voi. Chiar dacă o să las altă impresie. O sa fie doar pentru voi, să vă desprindeți mai ușor. Și o să plâng mult atunci, dar n-o să spun. Pentru ca viața mea cu voi a fost prea tare.

Vreau să cuceriți lumea. Să o cuceriți, mamă, prin bunătatea voastră. Să aduceți un zâmbet pe chipurile oamenilor și să fiți băieți buni. De restul o să ne ocupăm noi.

O să-mi amintesc mereu când mă căutați la piept cu gurițele înfometate. Sau atunci când aveți nevoie de iubire și vă cuibăriți cuminți la mine în brațe. Când obosiți și vă țin în brațe indiferent de tocurile pe care le port. Când vă trebuie ceva și nu știți unde e. La fel să mă căutați și când o să fiți mari și lumea n-o să vă înțeleagă. Și dacă oi uita și nu v-oi ține partea, să-mi arătați ce am scris aici.

Vă iubesc până la cer, păpuși vii ce-mi sunteți. Până la cer, acolo de unde veniți voi, dintre îngeri. Să nu uitați.

Eu când eram de vârsta ta…

Publicat de de Anna Georgescu

Eu când eram de vârsta ta… bla, bla.

Știu toate poveștile tatei. Mi le spunea mereu și mie și surorilor mele. Mergea prin zăpadă să adune lemne de foc încălțat în opinci doar cu niște ciorapi de lână făcuți de maica. Mâncau ce apucau, mai mult prune fierte și multă mămăligă. Ne făcea să ne simțim norocoase cu ce avem. Probabil ajunsese mai departe decât și-ar fi închipuit în copilărie că va ajunge. Nu înțelegeam prea multe, ascultam plictisită de multe ori, poveștile lui parcă fără sfârșit.

Am înțeles acum că el era un familist. Că ar fi făcut orice ca să ne fie nouă bine. Și-ar fi luat de la gură sa ne crească altfel decât a crescut el. Așa a și făcut, cu prețul vieții.

Aveam cam 20 de ani când mi-am pus piercing în buric. Am mâncat o mamă de bătaie atunci. Ehe… Nu înțelegeam incăpățânarea asta a lui de a nu renunța la ceva așa banal pentru anii ăia. Era de neconceput pentru el. La fel și lui i se părea incăpățânarea mea de a nu renunța. Mi l-a smuls pur și simplu din piele. Ce-am făcut eu? L-am pus la loc și n-am mai trecut pe acasă până nu s-a vindecat. Am renunțat la el mult mai târziu, după a doua sarcină. N-a rezolvat nimic. Nu regret nimic. Așa a fost să fie.

Acum îl aud pe tatăl copiilor mei zicând aceleași vorbe: “Eu când eram de vârsta ta”… Copiii deja știu ce urmează. Cum mânca el la țară ouăle prăjite direct din tigaie, cum mergea desculț pentru că bunica nu-i dădea încălțările de frica să nu le rupă. Că el se distra cu bicicleta prin sat și se scăldau nu știu pe unde.. Bla-bla pentru ăștia mici ai mei. Parcă asist la un deja-vu când aud întâmplările lui.

Nu-i învățăm nimic pe copii din întâmplările noastre. Nu, până nu învață ei singuri din ale lor. Poate mai devreme sau mai târziu. Dar vor afla singuri. Și abia atunci vor aprecia cu adevărat ce au. Vremurile de schimbă. Generațiile la fel. Nu se mai pupă ce era acum 30 de ani în România, cu ce se petrece acum.

Ca să te asculte copilul trebuie să cobori la nivelul lui. La propriu și la figurat. Cobori în genunchi și îl asculți. Chiar dacă nu pare logic, pentru el are sens. Ei trăiesc în lumea asta, nu în cea în care am trăit noi. Trebuie să îi raportăm la prezent, nu la trecut. Nimic nu îi face să te asculte mai mult decât faptul că te pui în pielea lor.

Poate ce credem noi acum că le face rău, pe ei îi face la modă. Încerc să înțeleg mai mult. Am fost și eu o neînțeleasă. Nu uit. Și nu o să fac niciodată pe Lupul moralist cu ai mei. Pentru că nu vreau dușmani din copiii mei. Așa să-mi ajute Dumnezeu!

P.S. și eu dau ochii peste cap cu ei când povestește tati despre copilaria lui. 😂

De la țară vin și domnii

Publicat de de Anna Georgescu

“De la țară vin și domnii” face parte dintr-o melodie populară la mare ascultare. O mormăi și eu pe la toate petrecerile când o aud tare în boxe.

Pentru un weekend, am luat toată familia și am venit la țară. Dorm iar în camera mea. De data asta cu un puiuț de 6 ani care mă caută speriat la orice lătrat de câine.

Le-am pus o minipiscină pe iarbă. S-a încălzit apa de la soare, așa cald a fost. Au mâncat ce au găsit. Pretențioși din fire, am refuzat să le mai gătesc preparate ca acasă la noi. La țară am gustat castraveții și roșiile din grădină și am alergat pe afară toată ziua. Am atins pietricelele din gârlă, nu pot numi pârâul gârla, pardon my french. 😜

Mi-a cules soțul un buchet mare și frumos de flori. Habar n-am numele lor, dar păreau ireal de frumoase. Le-am cărat după mine toată ziua. Am dezlegat și cațeaua care lătra tare la noi, semn că i-am lipsit. Apoi ne-am mai răcorit cu un pepene după ce mâncasem niște salată de vinete cu ceapă. Ce dor mi-a fost să stau aici!❤️

Mă gândesc mereu la cum le vorbesc copiilor. Mai ales la cum mă comport în preajma lor. Am fost conștientă mereu că o să răspund de ei în fața societății. De aceea îi învăț mereu ceva ce școala nu reușește. Azi le-am predat fericirea. Așa cum o văd eu, în lucruri simple. Și unde poți găsi simplitate, fericire și învățăminte, mai bine decât la țară?

Mereu am spus cu mândrie de unde vin. Fără rușine, chiar și la școala spuneam asta. Când colegele mă certau că mă fac de râs dacă zic asta.

Ce rost are să te rușinezi de unde vii? Numele satului meu merge înaintea mea pe oriunde aș ajunge. Pentru că de la țară vin și domnii. Nu-i așa?

Acum vă las. Mama dă târcoale prin curte și mi-e să nu-și dea seama că sunt încă trează. O încurc dacă mă află.

Oricum, mâine trebuie să duc copiii la împărtășit, destul cu sporovăiala.

Nu-mi plac oamenii maturi

Publicat de de Anna Georgescu

Nu-mi plac oamenii maturi și punct.

Am plecat de la vorba lu’ Brâncuși:

“Când ai încetat să mai fii copil, ai murit demult.”

Mare om, mare dreptate avea.

Oamenii maturi sunt ca morții vii. Umblă peste tot, dar n-au niciun haz. Sunt ăia care nu râd foarte des. Serioși tot timpul sau puși pe scandal. Nu-i amuză nimic, decât răutățile. Dar nu răutăți d-alea funny, d-alea rele rău. Din care să strice ziua omului.

Își trăiesc zilele în stres și frământare de parcă ar trăi veșnic. Dacă nu le iese ceva pe loc, devin agitați. Se ceartă din nimicuri. Nu lasă timpul să le rezolve. Trăiesc pe fugă, vor totul repede. Adesea regretă ce fac sau ce zic, dar niciodată nu recunosc.

Morții vii n-au pentru ce trăi, n-au pentru ce muri. Mă gândesc câteodată la ei, oare ce traume o fi suferind? Ce nu i-o lăsa pe ei să trăiască cu adevărat? Și mă feresc mereu de ei. Dar îi întâlnesc pe toate drumurile. Sunt peste tot, în trafic, în parcuri, prin restaurante. De multe ori fac cum fac și cad in plasa lor. Reușesc cumva ei să mă facă și pe mine să-mi pierd calmul.

Ce le place lor cel mai mult? Să muncească, să se certe, sa caute cearta, sa stea supărați. A, și să se uite la Dana Budeanu când înjură. Îi face să se simtă mai bine în pielea lor. Parcă nu mai e așa nasol când mai e și altul agresiv ca tine. Cum o fi să trăiești așa mereu? Să îi urăști pe alții optimiști când sunt atâtea nenorociri în lume. Pe care știu ei să le rezolve, dar n-au timp ca muncesc prea mult.

E nasol rău să trăiești așa. Să n-ai visuri, în afară de alea în care trebuie să strângă bani și să fie supărat. Să nu ai tu o bucurie și să nu-ți pese de alții. Tare rău trebuie să le fie. Da’ cui îi pasă, până la urmă? Mie că scriu aci despre ei. În rest, ăia deștepți, pleacă, se depărtează și își trăiesc viața frumos. Fără stres, fără griji inventate, fără prea multă seriozitate.

S-ar zice că trăiesc mai mult ăia care i-au viața la mișto. Care râd și fac haz de necaz, că stiu ei că timpul le rezolvă pe toate. Păi, mă înscriu și eu atunci in liga lor. Mersi. 😊

Ce simbolizează fiecare an de căsătorie

Publicat de de Anna Georgescu

Mereu căutam articole despre ce nunta sărbătoresc la fiecare an de căsătorie. Acum am scris eu unul, așa, ca să găsesc mai ușor.

Am sărbătorit fiecare an de la căsătorie, negreșit. Ne-am făcut cadouri mereu, dar preferata mea, rămâne cea de la aniversarea a 10 ani de la căsătorie.

Haideți mai bine să vedem ce nuntă sărbătorim în fiecare an.

1 an de la căsătorie.

Nunta de hârtie. În primul an, căsătoria e fragilă, asemeni unei hârtii și se poate rupe cel mai ușor.

2 ani de căsătorie.

Nunta de bumbac. Bumbacul e ceva mai rezistent și simbolizează întărirea legăturii dintre cei soți.

3 ani de căsătorie.

Nunta de piele. Simbol al întăririi căsătoriei, anii încep deja să tăbacească relația.

4 ani de căsătorie.

Nunta de flori. Ce a fost mai greu a trecut, acum căsătoria e asemeni unui buchet de flori, dulce și parfumat.

5 ani de căsătorie.

Nunta de lemn. Cuplul, deja matur e tare ca lemnul. Acum e ocazia potrivită ca cei doi să planteze un copac.

6 ani de căsătorie.

Nunta de fier. Căsătoria e tare fierul… iute ca oțelul 😂

7 ani de căsătorie.

Nunta de cupru. Simbol al echilibrului, cei doi se susțin reciproc.

8 ani de căsătorie.

Nunta de bronz. Relația e de neclintit. Cuplul e caracterizat de stabilitate și forța.

9 ani de căsătorie.

Nunta de salcie. Încearcă numai să rupi o creangă subțire se salcie și vei afla de ce se numește așa.

10 ani de căsătorie.

Nunta de aluminiu. Simbolizând norocul, aluminiul e elastic, ușor, dar tare. Exact ca cei doi care împlinesc un deceniu de conviețuire.

11 ani de căsătorie.

Nunta de oțel. Oțelul înseamnă trăinicia, forța și rezistența unei casnicii.

12 ani de căsătorie.

Nunta de mătase. O sărbătoresc peste o lună. 🥳 Simbolizează gingășia și ne amintește că nu trebuie să uităm de ce ne-am căsătorit.

13 ani de căsătorie.

Nunta de dantelă. Dantela are găuri, dar nu se rupe ușor. Se recunosc defectele și se întăresc legăturile. Poate întâmpina greutăți, dar asta nu înseamnă ruperea relației.

14 ani de căsătorie.

Nunta de fildeș. Simbolizează cât de prețioasă poate fi o căsnicie.

15 ani de căsătorie.

Nunta de cristal. Cristalul e protecție și energie. Cuplul realizează împreuna că au suficientă energie să meargă mai departe.

20 ani de căsătorie.

Nunta de porțelan. Porțelanul, ca și cuplul e pur, rezistent, elengant și emană energie.

25 ani de căsătorie.

Nunta de argint. E momentul să reînnoim jurămintele. Sărbătorim înțelepciunea și trăinicia.

30 ani de căsătorie.

Nunta de perlă. Așa cum e necesară multă răbdare să aduni fir cu fir de nisip pentru inima scoicii, așa trebuie să fie și însurățeii. Răbdători și rezistenți.

35 ani de căsătorie.

Nunta de Jad. Piatra semiprețioasă verde, semnifică răbdarea și înțelepciunea.

40 de ani de căsătorie.

Nunta de rubin. O bijuterie talisman al dragostei, pasiunii, prosperității, sugerează și o flacără de nestins.

45 ani de căsătorie.

Nunta de safir. Piatra aceasta fereste cuplul de invidii și de rău. E piatra regalității.

50 ani de căsătorie.

Nunta de aur. O petrecere cu mult fast, care trebuie să marcheze longevitatea precum și o viață îndelungată.

55 ani de căsătorie.

Nunta se smarald. Cuplul fără adevăr zi de zi nu ar fi rezistat atât. Smaraldul promovează discernământul.

Vă doresc tuturor să atingeți măcar nunta de aur. Eu așa am de gând.😎

Voi ce nuntă urmează să sărbătoriți?

“Poate că nu am cel mai frumos chip, nu am cel mai frumos corp”

Publicat de de Anna Georgescu

“Poate că nu am cel mai frumos chip, nu am cel mai frumos corp” erau cuvintele cu care începea o postare pe Facebook.

Azi, în timp de dădeam scroll pe Facebook mi-a atras atenția o postarea unei fete. Nu suntem prietene, decât virtual. Suntem mai mult cunoștințe, eu știu cine e ea, ea știe cine sunt. Cam atât.

Postarea începea cam așa: “Poate că nu am cel mai frumos chip…” . N-am putut să rezist. Am comentat instantaneu. Nu obișnuiesc sa le comentez celor cu care nu interacționez, dar am vrut să o fac. Pentru ca am văzut-o cea mai frumoasă fată din lume. Chiar atunci. Și m-a revoltat ce a spus. Cum să spui tu, femeie tânără, în putere, vie, înzestrată cu tot ce trebuie de la Dumnezeu, că nu ai chip frumos? Ba ai. Ai cel mai frumos chip, cu cel mai frumos corp. Creația lui Dumnezeu n-avea cum să dea greș. Nu te încadrezi în tiparele rețelelor de socializare? Perfect! Cine a făcut tiparele astea? Cine decide cine e mai frumos și cine e mai urât? Nu venim toți din același loc și ne ducem în același loc?

Oamenii sunt diferiți. La fel ca degetele de la mână. Florile sunt toate diferite și niciuna nu e urâtă. La fel anotimpurile. Toate au frumusețea lor. Așa și la oameni. Fiecare e frumos în felul lui. Unic, de altfel. Mie mi-ar plăcea ochii tăi mari și privirea blajină. Că Dumnezeu știe câte rele atrag cu fața mea dură, de nepătruns. 🤦🏼‍♀️

Aș vrea să am părul tău sănătos și lung. Mi-ar plăcea modestia ta și felul tău unic. Și nu, nu suntem prefecți pentru alții, dar în fața lui Dumnezeu suntem la fel. Și doar asta contează. Faptele bune și traiul liniștit.

Să fii sănătoasă toată viața. Toate gândurile mele bune sunt înspre tine azi.

Ești frumoasa. Cea mai frumoasă într-un fel pe care alții și l-ar dori. ❤️

Pentru copii, cel mai frumos cadou e un frate sau o soră

Publicat de de Anna Georgescu

Pentru copii, cel mai frumos cadou din lume e un frate sau o soră.

Ce frumos e cu un copil. E liniște în casă, toată atenția e a lui, trăiești prin el, parcă. Sunt foarte multe familii care au un singur copil și fac treabă foarte bună cu el.

Sunt atenți cu el, cu ce mănâncă, cu ce se îmbracă. Îl învață multe lucruri și au timp de el pe îndelete. Au și bani mai mulți, dacă mă intrebi pe mine. Eu, vai de păcatele mele,?cumpăr mereu la dublu, și mâncare și haine și tot ce le mai trece prin cap. Dar gândiți-vă cum e să cumperi triplu sau mai știu eu de câteva ori.

Dar, dacă îl întrebi pe copilul singur la părinți ce își dorește cel mai mult, răspunde din prima, fără să stea pe gânduri. Își dorește un partener de joacă, cel mai mult pe lumea asta. Nu e nimic ce l-ar face mai fericit decât un frate sau o soră. Ai mei au înțeles acum și nu prea mai cer așa. Dar erau zile când numai despre asta vorbeau. Un frațior grăsan, căruia îi schimbăm scutece și ne plimbam cu el cu căruțul. Și apoi începea distracția: imitau mers de bebelus, vorbeau stâlcit, cer biberon, etc.

Diferența intre ei e mică, însă, legătura dintre ei tot mai puternică. Nu știu dacă diferența de ani contează. Contează mai mult că ei cresc împreuna. Oriunde îl găsesc pe unul, știu că de celălat nu trebuie să-mi fac griji. E lângă el. Se preferă pe ei în locul altor copii. Iubesc să inventeze jocuri împreuna. Sunt pur și simplu dependenți unul de celălat.

Niciodată nu e prea târziu pentru un cadou așa frumos. Dăruiește-i copilului tău o jucărie vie. O să învețe să împartă cu bucurie. Va știi să dăruiască și să iubească și pe altcineva în afară de părinți. Arată-i cum se înmulțește iubirea, fără să se rupă legătura dintre voi.

Băieții mei sunt la vârsta la care își ia partea unul altuia. Mare bucurie e pentru părinți să-i vadă ca un întreg. Nu neg că sunt și situații deficile, dar alea când se iubesc pe nepusă masă, sunt neprețuite. Nu sunt numai frați, sunt cei mai buni prieteni. Simt nevoia să se destăinuie imediat ce află ceva grozav. Se ajută la îmbrăcat și la spălat și știu cum sa se împace atunci când greșesc. Aproape ca nu trebuie să mai intervin eu.

Știu ca niciunul dintre noi nu am fi fost la fel dacă nu ar mai fi fost încă un copil în casă. Îmi pare rău că nu suntem mai mulți, chiar. Dar e bine așa. Cercul iubirii e închis odată cu cel de al doilea copil al nostru. Dragostea circulă liberă printre noi toți, în cerc. Și mă aplaud în gând mereu pentru darul făcut fiului meu. A fost cea mai inspirată alegere a mea. I-am dăruit ceva pentru totdeauna.

P.S: se strigă între ei “Frăți”. ❤️