“De la țară vin și domnii” face parte dintr-o melodie populară la mare ascultare. O mormăi și eu pe la toate petrecerile când o aud tare în boxe.

Pentru un weekend, am luat toată familia și am venit la țară. Dorm iar în camera mea. De data asta cu un puiuț de 6 ani care mă caută speriat la orice lătrat de câine.

Le-am pus o minipiscină pe iarbă. S-a încălzit apa de la soare, așa cald a fost. Au mâncat ce au găsit. Pretențioși din fire, am refuzat să le mai gătesc preparate ca acasă la noi. La țară am gustat castraveții și roșiile din grădină și am alergat pe afară toată ziua. Am atins pietricelele din gârlă, nu pot numi pârâul gârla, pardon my french. 😜

Mi-a cules soțul un buchet mare și frumos de flori. Habar n-am numele lor, dar păreau ireal de frumoase. Le-am cărat după mine toată ziua. Am dezlegat și cațeaua care lătra tare la noi, semn că i-am lipsit. Apoi ne-am mai răcorit cu un pepene după ce mâncasem niște salată de vinete cu ceapă. Ce dor mi-a fost să stau aici!❤️

Mă gândesc mereu la cum le vorbesc copiilor. Mai ales la cum mă comport în preajma lor. Am fost conștientă mereu că o să răspund de ei în fața societății. De aceea îi învăț mereu ceva ce școala nu reușește. Azi le-am predat fericirea. Așa cum o văd eu, în lucruri simple. Și unde poți găsi simplitate, fericire și învățăminte, mai bine decât la țară?

Mereu am spus cu mândrie de unde vin. Fără rușine, chiar și la școala spuneam asta. Când colegele mă certau că mă fac de râs dacă zic asta.

Ce rost are să te rușinezi de unde vii? Numele satului meu merge înaintea mea pe oriunde aș ajunge. Pentru că de la țară vin și domnii. Nu-i așa?

Acum vă las. Mama dă târcoale prin curte și mi-e să nu-și dea seama că sunt încă trează. O încurc dacă mă află.

Oricum, mâine trebuie să duc copiii la împărtășit, destul cu sporovăiala.