Azi am ieșit de la serviciu pe la 17:30.

G cică: “Copiii sunt la mama, mergem până la Pitești să plătesc ceva.” Ok, mergem, mi-e o foame de lup.

Am plătit, am dat o tură de oraș, apoi zice să mergem la mall. Aveam niște alea de cumpărat, de ce sa zic. Acolo, în loc să facă dreapta spre rastaurante, mergem direct în față. Cinema City, deschis. Ce mă? Când s-a întâmplat asta? Cât am stat la serviciu? Așa multe s-au schimbat de azi de dimineața?

Îl tot bătusem la cap cu filmele. Eram intr-o depresie totală că nu mai am viață socială. Spuneam, când se deschid sălile de cinema, o să fiu prima la coadă la popcorn.

Azi a venit ziua aia. N-am fost prima, n-am fost pe fază. Nu prea sunt la actualitate cu nimic când lucrez. Habar n-aveam.

Când am ajuns acolo, rai nenică. Mirosul de popcorn proaspăt, muzica de film tare care mă surzea, vis. Până când ne-a zis că trebuie să stăm la un scaun distanță. Pff, eu pe cine mai pocnesc când e o scenă mai intensă? El a fost cam bucuros, am vazut din priviri. A fost nevoie și de o altă pungă de popcorn. Prima a rămas la mămica ei. V-am zis că aveam o foame de lup.

Ce am mai observat? Că aerul condiționat lipsea. Probabil nu e ok pentru siguranța publicului prin particulele care ar circula odată cu el. Mie mi-a fost cald, sau eram obișnuita cu răcoarea din sala de altădată. Din când în când aveam senzația să dau 10 secunde mai departe. Netflixul prezent în ultimele luni și-a cam pus amprenta. Când am ieșit pe colo prin spate, îmi venea să râd de bucurie. Ziceai că am descoperit apa caldă. N-am zis nimic, să nu sperii oamenii. Dar ne-am oprit putin și pac! Poză de final, să imortalizez momentul.

Mi-a fost dor să plec la film. Nici nu știam cât, până n-am ajuns acolo. Eu sunt optimistă, viața o să revină la normal, curând. Tot ce trebuie să facem e să nu vorbim despre 2020.

Acum, liniște, culc copiii. Am ajuns la timp să ne facem ritualul de seară. Mâine e sâmbătă și vă dau un sfat, dacă îmi permiteți: mergeți la film ca și cum n-ar fi pandemie. 😜