În apartamentul nostru cu 3 camere am găsit cel mai frumos loc de pe pământ.

Aici am găsit fericirea prima dată. Prima amintire de aici o am de când am mers să-l vedem. N-o să uit niciodată priveliștea aia.

Pe jos erau arse niște ziare. Chiuveta de la bucătărie era scoasă și zăcea pe jos murdară. Pereții erau cojiți și spoiți cu o chestie nedefinită. Încă se păstrase vopseaua aia comunistă pe bază de ulei. Baia arăta ca după război. Dormitoarele erau fără podea. Mirosul de ars pătrundea în nări cu fiecare pas pe care îl făceam.

Era destul de ieftin și tot nu ne ajungeau banii. Am vândut mașina doar ca să ne apropiem de suma cerută de proprietar. Mai aveam nevoie totuși de vreo 5000 de lei. Plus ce aveam să băgăm în el. Până la urmă ne-au ajutat părinții. Unu a dat bani, altul a cumpărat aragazul și tot așa.

Curând am aflat ca sunt gravidă. Primul test de sarcina l-am făcut acasă. Printre cutii de vopsea, pachete cu parchet, am mers cu prietena mea la mine acasă la etajul patru. Simțeam cum mă cuprinde fericirea cu fiecare treaptă pe care o urcam. Am plâns și ne-am îmbrățișat amândouă printre moloz. Ce frumos era atunci!

Curând a prins contur. Când a venit primul copil pe lume reușisem să facem doar doua camere de locuit. N-aveam masă, n-aveam scaune. Abia peste doi am reușit să-l terminăm. Atunci cel mic a avut camera lui și totul era așa cum trebuie.

Acum când intru acasă miroase a ei. E cald și bine. Număr orele până ajung să-i văd.

E neîncăpător pentru toți. Copiii s-au făcut mari, iar nevoile lor sunt din ce în ce mai multe. Hainele mele nu mai au loc nici în dressing. Nu mai e ce ne trebuie. Dar eu tot iubesc să vin acasă. Cu toate neajunsurile, doar aici mă simt acasă.

O fi alții și mai bogați decât noi. Poate au case mai frumoase, camere mai multe sau blocuri mai frumoase. Dar nu știu cât sunt de fericiți. Noi aici în trei camere ne-am făcut un cămin. Un cămin în care am dat petreceri, am gătit, am râs, am plâns, am făcut liniște sau gălăgie. Ne-am certat și ne-am împăcat dar mereu am fost multumiți de casa noastră. Nu știu ce ne-om face când o trebui să mergem mai departe. Avem atâtea amintiri aici…

Nu avem bani mulți, dar măcar suntem bogați cu mielușeii ăștia care zburdă fericiți prin casă. Lor le place înghesuiți, oricum. Se simt străini, dacă nu ne suntem aproape.

Așa că vă întreb pe voi. Contează mărimea casei atunci când ești fericit? Sau poți fi fericit și într-un apartament? Voi unde locuiti?

P.S: poza e făcută în sufragerie, când întoarcem canapeaua și facem o seara de filme. Ce se mai bucură copiii!😊