A trecut mult timp până să îmi asum asta: am lipsit de la școală să mă duc cu vaca.
Eram în clasa a III-a când s-a întâmplat. Eram la școala din sat, învățam după amiaza. De dimineața mama m-a trimis cu vaca. Urma ca la ora 11 să vină la mine. Sau să aflu eu cât e ceasul și să vin acasă. Școala era peste drum de mine, puțin mai la vale. Aveam timp intr-o oră să mă pregătesc. Nu știu cum s-a făcut că nu am aflat cât e ceasul. Era prea târziu să mă mai duc am aflat. Prima ora trecuse deja. Am lipsit în ziua aia. Am certat-o pe mama, am plâns, dar nu mai aveam ce să fac.
A doua zi eram toții la careu. Doamna ne punea în rânduri, fiecare după clasa lui. Acolo la careu m-a întrebat de ce lipsisem. Am fost mirată de întrebare, dar am răspuns repede că fusesem bolnavă. Mi-era rușine să zic acolo în fața tuturor copiilor că fusesem cu vaca la păscut. Și atunci doamna m-a întrebat tare dacă nu cumva fusesem cu vaca. Am crezut că intru în pământ de rușine. Am recunoscut, era clar că aflase.
Mi-am dat seama imediat cine îi spusese. Un coleg care mă vizitase cu o zi în urmă. Cred că de atunci, niciodată în viața mea nu am fost mai jenată. Aveam noaptea coșmaruri că nu ajung la timp la școală. Au fost ani întregi în care tot visam că nu reușesc să ajung la timp la școală. Tot ani întregi mi-au trebuit și să-l iert pe colegul care m-a pârât. N-am spus nimănui asta.
Probabil eram prea mică să știu că toate trec. Mi-am dat seama că nici la liceu nu scăpasem de coșmaruri. Aveam tot timpul o mască pe care o afișam când mă simțeam inconfortabil. Era o răceală și o distanțare pe care și azi o regăsesc în unele situații.
Acum cred că m-am făcut mare. Nu mi-e rușine cu mine. Îmi asum că intr-o zi am lipsit de la școală să merg cu vaca la păscut. O zi în care am stat cu cea care hrănea toată famila. Și nu-mi e rușine să spun să audă toată lumea. Că eu m-am schimbat și nu-mi mai păsa de aparențe. Sau de părerile lor. Și parca tare mi-ar fi plăcut să-mi spună cineva asta mai demult. Să nu mai am frica sau rușinea după mine atâția ani. Dar, toate la timpul lor, jena a trecut, lumea a uitat, iar eu m-am vindecat. Totuși n-am uitat și v-am spus și vouă. Asta ca să știți că dacă v-ați simțit prost într-un moment al vieții, au mai fost și alții. Și a trecut. Toate trec.
ANNAZIDEZI 
Foarte frumos. Ești o persoană inteligentă și adevărată. Toți suntem adevărați. Dar tu ești mai adevărată decât noi.
ApreciazăApreciază
Pot să înțeleg prin ce ai trecut, dar iată, sincer, că tu poți spune despre tine că e real un fapt pe care mulți alții îl folosesc doar ca expresie de speriat copiii de azi.
E chiar frumos ce povestești… și-ți spun și eu un secret: mereu am suferit că bunicii mei nu aveau vacă…! Nu erau săraci, dar nici bogați, erau invățători și, n-am înțeles niciodată de ce, nu au avut vacă. Toți copiii din sat aveau și faceau cu schimbul la ele, să le pască pe deal, iar seara le luau acasă fiecare. Și mă aciuam și pe pe lîngă cine puteam, doar ca să mă duc cu vaca…!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ce frumos. Noi încă avem. Mama nu poate sa nu crească animale, deși ar putea trai și fără. Copilaria noastră a fost altfel. Ne trebuie curaj să spunem ce anume a făcut o așa.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oricum ar fi fost, e a noastră si eu cred că putem să vorbim – chiar trebuie – despre ea așa cum a fost ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu am avut si vaca si capre. Ne duceam mai multi copii, vecini, cu caprele pe deal, mai putin cu vaca, o tineam la grajdi, ne jucam, ne cocotam prin meri, ciresi, cateodata uitam de capre si ele fugeau acasa si cate si mai cate…..Doamne, ce copilarie frumoasa am avut!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce mă bucur ați trăit așa ceva. Tocmai am primit un mesaj că amintirile mele nu interesează pe nimeni. Mai ales ca am fost cu vaca. Sper să citească comentariul dumneavoastră și să vada ca sunt mulți oameni care nu se rușinează de copilaria la țara.
Seara frumoasa și multă sănătate va doresc.
ApreciazăApreciază
Nu am copilărit la țară.
Din când în când mergeam în vacanțe la bunicii materni. Într-o zonă liniștită, necooperativizată. Aflată în apropierea orașului meu natal.
Acolo am petrecut, în timp, clipe minunate. Am avut ocazia să apreciez acest mod de viață. Este ADEVĂRAT, afectată de regimul comunist, care părea de neclintit.
Un motiv în plus ca articolul tău autobiografic să reverbereze în sufletul meu.
Este de apreciat relația pe care o ai cu astfel de momente din copilărie. Iar faptul că acum le vezi altfel, te ajută să-ți reconsideri și apreciezi corect trecerea prin viață.
Ceea ce este cu adevărat meritoriu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, m-am vindecat și sunt aici să le spun și altora că o să treacă. E purul adevăr, poate simplisim pentru alții, dar profund pentru mine.
Mulțumesc pentru apreciere.
ApreciazăApreciat de 1 persoană