-Mami, îmi cumperi și d-asta?-Sigur că da, iubirea mea. Când o să fie ziua ta

Copiii vor tot timpul câte ceva. Fie că văd la tv, fie că își doresc ce văd ca au colegii lor, ei tot timpul îmi zic că vor să le cumpăr câte ceva. Niciodată nu le-am zis nu. Am spus să țină minte că o să le cumpăr de ziua lor.

Preferințele lor se schimbă de la o zi la alta. Nu-și mai doresc azi ce voiau ieri și tot așa. Într-un final, la ziua lor, rămân vreo două, trei cadouri. Bun…. Iată că a venit ziua lui.

A uitat ce a zis tot anul că vrea. A ales repede vreo 3 cadouri. I-am zis că primește două, iar al treilea pentru că e scump, poate îi scrie lui Moș Crăciun. Ne-a zis că moșul e cineva pe care îl plătim noi și el se preface că ni le aduce de la Polul Nord. 😱 Ups! Ne-a prins. A fost frumos cât a durat, dar acum e băiat mare. Când l-am întrebat de ce spune asta a zis că l-a recunoscut pe Moș de la o petrecere a unei fetițe. 🤦🏼‍♀️

Altă dată, când a venit vorba de manele a zis că el nu prea e de acord cu ele pentru că cei care cântă nu sunt modești. Tocmai învățase la școală ce înseamnă asta.

Viața la 9 ani nu e așa ușoară cum cred alții. Îți dai seama că Moș Crăciun nu există. Trebuie să știi cum să faci față unor adevăruri ascunse. Dar mai ales cum să treacă ziua și să nu-l omori pe fratele tău în jocuri, că apoi e prăpăd. 😂

Azi de ziua lui am vrut să-i ofer cât mai multe. Să simtă că e special. A cerut Fornetti cu ciocolată. Prima dată a încercat cu 5. Apoi a zis că vrea 10 când a vazut că suntem de acord. Era închis, ce să vezi. Mâine nu mai e valabil, chiar dacă deschide.😂 A vrut pizza, a primit. A vrut pe munte la zăpadă, a primit. Când și-a văzut unul dintre cadouri a zâmbit stângaci de emoție și nu-și mai găsea cuvintele. I-am cântat toată ziua. Am fost măscăriciul lor. M-am costumat cu ei, de, doar e născut de Halloween.

Apoi am dansat, l-am încurajat, l-am iubit și i-am arătat cât e de important pentru noi.

La sfârșitul zilei a zis că vrea să se culce la 11 noaptea. Ei, stai, nici chiar așa. Am negociat, a rămas la 10. Înainte să intru în pat, vine și mă îmbrățișează atât de tare încât am zis că îmi pierd respirația. Avea emoții in glas. Abia vorbea:

⁃ “Mami, îți mulțumesc pentru ziua asta frumoasă. Vreau să mai zic ceva, dar îmi vine să plâng.”

I-am zis că el merită mult mai mult, nu are de ce să-mi mulțumească. Eu îi mulțumesc pentru că mă iubește așa cum îl iubesc și eu.

Doarme singur de obicei, dar în seara asta o să doarmă cu mine. Decizia asta ne face fericiți pe amândoi. Dar lucrul care mă face cu adevărat fericită e acela că el știe să spună te iubesc. Și o zice tare și neașteptat. Fără teamă și rușine. Știe să mulțumească și sa aprecieze. Știe cum să facă să ne facă fericiți că îl avem in fiecare zi.

Te iubesc și eu G. Mami e mândră de tine.

2 gânduri despre &8222;-Mami, îmi cumperi și d-asta?-Sigur că da, iubirea mea. Când o să fie ziua ta&8221;

  1. Fetele noastre pe când erau micuțe, când îmi cereau că doresc ceva la cumpărături, le ziceam: DA, pune în coș. Nu conta că era o șurubelniță sau un kilogram de carne tocată. Copilul vedea că eu pun chestii în coș și dorea să mă imite.

    Doar că…

    Atunci când ajungeam la casă, întrebam doamna de la casă: AVEM VOIE SĂ CUMPĂRĂM ASTA (și în același timp dădeam din cap stânga-dreapta că NU)

    În 99% din cazuri, persoanele de la casă, aveau prezența de spirit și îmi ziceau că nu pot cumpăra produsul pe care i-l arătam.

    În felul ăsta decizia de a NU CUMPĂRA ceva era a vânzătoarei și nu a mea….

    Știiiu… nu a fost frumos, dar am salvat foarte multe sesiuni de tantrum nenecesare 🙂

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s