M-am întâlnit cu nea Florică acum câteva săptămâni.

A venit la mine la serviciu acum câteva săptămâni. Uitasem de întâmplare, până în seara asta când mi-a cumpărat soțul un Pepsi Cola retro la sticlă de sticlă.

Mi-am amintit instantaneu.

Copilăria mea a fost cu Pepsi Cola, marmeladă, conserve, fructe și legume. Le lua tata pe sub mână de la serviciu. Lucra la fabrică pe vremea aia și avea un prieten bun, pe nea Florică. El transporta navetiștii în fiecare zi. Era un om blând, când se ducea la deal, lua și copiii la școală, tot se ducea cu navetiști. Altfel, copiii ar fi trebuit să meargă pe jos 5 km. Printre ei erau și surorile mele. Toate ne amintim de el. Eu eram prea mică atunci. Totuși, parcă îl am perfect in minte. El îl ajuta pe tata să mai aducă acasă câte ceva. Știa că are patru copii pe care nu-i putea crește decent decât cu un salariu. Mereu ne bucuram când ne lăsa câte ceva.

Nu știu cum se face că a venit la serviciu la mine. L-am recunoscut din poza de buletin imediat. Era bătrân acum, dar parcă blândețea rămăsese în ochii lui, la locul ei.

L-am întrebat mai întâi dacă a lucrat la fabrică. Se întâmplă foarte rar să discut cu clienții altceva decât de muncă. Dar nu m-am putut abține. L-am întrebat dacă a lucrat pe o mașină mare albastră. Mi-a confirmat tot. El era. I-am spus că eu sunt fata lu’ Nelu Georgescu. N-a fost nevoie de mai mult. I s-au umezit ochii. A început să plângă încet, puțin rușinat.

“A fost cel mai bun prieten al meu”, atât a putut să zică. L-am lasat să proceseze un timp. Am tăcut, nu i-am mai zis nimic. Era prea mult pentru el

Apoi s-a mirat cum de-l mai cunosc. Nu știa că eu nu l-am uitat niciodată. M-a întrebat a câta sunt dintre surori. Ii era greu sa ma recunoască. Îl înțeleg, toate eram blonde și mici la vremea aia. Nu-i venea să creadă. Lacrimile lui erau un amestec de bucurie cu nostalgie și amar. Când a plecat m-a întrebat de mama. M-a rugat să-i transmit cele mai sincere urări de sănătate. I-am spus că e binevenit la noi oricând dorește. A promis că o să vină.

Pe urmă m-am gândit la rolul nostru pe pământ. Toți avem o menire. Chiar dacă nu realizăm asta atunci. Fiecare dintre noi e amintirea plăcută a cuiva. Nea Florică mi-a făcut ziua mai bună. Sunt convinsă că și eu lui.

Omul ăsta cred ca a fost trimis de sus pentru noi. Ajutorul lui ne-a ținut sănătoase. Ne-a facut copilaria mai bună. Cât mai țipam de bucurie când auzeam mașina la poartă. Știam doar că e prieten bun cu tata. Dar atunci mi-am dat seama că ei au fost probabil, mai mult de atât. A plâns și mama când i-am povestit. N-a uitat nici ea inima lui bună. Nu era numai cu tata, era cu toți oamenii. Știu sigur că a plecat mai împăcat în ziua aia. Familia aia cu 4 copii pe care a ajutat-o e bine acum. Datorită lui. ❤️