
Am auzit de atât de multe ori vorba cu “ la stat lucrezi doar dacă ai pile”, încât am fost nevoită să mă conving singură.
În urmă cu câteva luni, găsesc pe site-ul locurilor de muncă la stat un anunț care mi se potrivea. Și zic că n-ar fi rău să-mi depun și eu candidatura. Mă încadram perfect și ca vechime și ca experiență, toate dovedite cu acte în regulă.
Acum, bibliografia pentru concurs era destul de stufoasă. Într-o săptămână am învățat 400 de pagini cap coadă. Indiferent ce subiecte erau de dezvoltat le-aș fi știut cu ochii închiși. De asta am mers și cu încredere la concurs. Am scris cred că cel mai mult dintre toți candidații. Eram convinsă că cel putin, o să mă invite la etapa finală, la interviu.
Am așteptat nerăbdătoare rezultatul. S-a afișat cam greoi, am intrat pe site-ul instituției de zeci de ori, cred. Eram absolut convinsă că o să merg mai departe. Când s-au afișat, ce punctaj credeți că am avut?
3 și ceva. Atât am fost notată. Am crezut că e o glumă. 3 aș fi luat probabil dacă nu aș fi citit nimic. Să nu mai zic de învățat. Aș fi luat atât în condițiile în care aș fi scris doar din cultura generală, nu să mai învăț 400 de pagini.
Și apoi au urmat cunoscuții să-mi zică veșnicul “Ți-am zis eu că e aranjat”. Păi da, mi-ați zis, dar chiar așa? Adică eram pur și simplu șocată. Serios? 3? Doar atât? Ei n-au citit decât numele meu și printre rânduri?
Da, așa e, oamenii au dreptate. La stat lucrezi doar dacă ai “pile”. Ce cuvânt urât! Mi se îndoaie stomacul numai când îl scriu. Ăsta e adevărul, nu interesează pe nimeni competența sau performanța când vine vorba de instituțiile statului. Merge și așa.
De ce scriu azi despre asta? Pentru că tocmai am primit un e-mail de la o instituție a statului, semnat de un așa zis inspector superior, care arată ca un afiș de la avizier. Nici măcar nu mi-a scris prenumele, total sec, scris la persoana a-III-a, pur și simplu haotic. Eu am înțeles mesajul, nu e vorba de asta. Dar dacă vine de la un reprezentant al statului, funcție importantă, mă gândesc că omul acela are ceva cunoștințe minime. Ei bine, nu. Nu are. Și nici măcar pentru funcția deținută nu a făcut vreun efort să învețe să scrie corect un e-mail. Angajat cu pile, sunt convinsă.
Din păcate, n-am putut demonta mitul acesta. Dacă a reușit cineva, mi-ar plăcea din tot sufletul să mă contrazică. Măcar așa, să nu-mi pierd speranța de tot.
Îmi pare rău când aud despre așa ceva😔
Nici nu ne mai mirăm cum de ajung să ne conducă țara niște șmecheri fără cultură, educație; să nu zic de profesionalism, că deja zic prea mult..
Păcat de toată strădania ta, dar și faptul că ți-ai dorit să intri pe postul acela pe bune, fără pile și alte artificii.
Chiar așa, doar 3..dezamăgire și regret maxim.. Păcat!
Seară frumoasă !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eh, am încercat și eu. Măcar m-am convins. Le dau dreptate acum celor care ne zic ca ne meritam soarta. Cam așa e. Trist, dar asta e.😔
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Hai sa facem un exercitu de imaginatie si sa spunem ca te-ar fi angajat…oare ti-ai fi dorit sa lucrezi intr-un mediu in care seful tau are competentele unui scaun pliabil, iar colegii care il lauda, facandu-l si mai sigur pe el, sunt avansati in functia de sefuti?
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu stiu cum ar fi fost superiorul meu. Nu mi s-a dat șansaz
Bănuiesc că nu, la cum pui problema.
ApreciazăApreciază
Din păcate, asta e realitatea.
Mai rău o să fie când cei puşi prin pile vor lua decizii cu impact.
Oricum se arată cu degetul la prima atragere de atenție. Cum era și în filmulețul recent de la Recorder, pila dădea vina pe cel care a intervievat-o pe viitoarea angajată de la Apele Române.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Au ajuns sa moara omeni din cauza incompetentei. Nu-și dau seama ce impact vor avea alegerile pe care le fac cei de sus. Este o realitate despre care ar trebui să vorbim mai des. Eu încă nu mi-am pierdut încrederea.
ApreciazăApreciază
Eu mă bucur că de câțiva ani, ușor, ușor, ajung publice aceste cazuri.
ApreciazăApreciat de 1 persoană