Până anul ăsta eu habar n-aveam de evaluare la clasa a-II-a?! Cine a mai inventat și chestia asta?

Apoi am aflat. Doamna învățătoare, a început să-i pregătească din timp. Au făcut și teste asemănătoare celor care se vor da. Toți din clasa lor știu cu ce se mănâncă. Nu-mi fac griji că nu ar știi vreunul. Sunt încrezătoare și totuși…

Dar iată ca a venit ziua cea mare. 😕

Mă uit la el și ce văd? Un băiețel aproape blonduț, serios, gânditor, slăbuț pe care nu știu cum să-l pregătesc pentru asta.

Parcă e prea mult pentru el. E încă mic. Deși dacă stă lângă mine, aproape m-a ajuns la înălțime.

E oare un examen? Începe deja de la vârsta asta să ne preocupe controlul emoțiilor serios?

Și apoi încep alte gânduri? Oi fi făcut eu bine? Poate trebuia să-l fac să conștientizeze mai mult. Poate i-oi fi indus teama? Poate, poate… Știe cineva ce trebuia să fac?

Chiar nu cunosc exact reteta succesului. În ceea ce privește materia, sunt sigură ca știe. Nu a tocit pe ultima sută de metri. L-am lăsat să se joace pe afară. Am petrecut un weekend departe de tehnologie. Am călătorit. Am mâncat, am râs, am făcut teste de cultură generală în mașină. A fost frumos. Am căutat să-i iau gândul de la testare.

El e puțin introvertit și nu știu exact ce se petrece cu el. Decât când îmi permite el. Și atunci e mai târziu decât mi-aș fi dorit. De aia am căutat să fie relaxat. Așa cum vreau să fie și azi.

L-am îmbrățișat, i-am urat succes și distracție plăcută. La fel ca în fiecare zi. Vreau să știe lucruri care o să-i fie de folos, dar să nu uite să se distreze. Asta e vârsta cea mai potrivită s-o facă.

Nu am vrut să fac sa fie altfel ziua asta. E doar un test. Eu tot o să-l iubesc și dacă o să mănânce o literă (se mai întâmplă câteodată).😂 Și o să-l aștept cu sufletul la gură. Că prea repede a intrat în pâine cu examenele vieții. Oricum, o ard cool, mă fac că nu-mi pasă. Sper să-mi iasă.

Care mai aveți azi emoții ca ale mele ?🤭