Nu-mi plac oamenii maturi

Nu-mi plac oamenii maturi și punct.

Am plecat de la vorba lu’ Brâncuși:

“Când ai încetat să mai fii copil, ai murit demult.”

Mare om, mare dreptate avea.

Oamenii maturi sunt ca morții vii. Umblă peste tot, dar n-au niciun haz. Sunt ăia care nu râd foarte des. Serioși tot timpul sau puși pe scandal. Nu-i amuză nimic, decât răutățile. Dar nu răutăți d-alea funny, d-alea rele rău. Din care să strice ziua omului.

Își trăiesc zilele în stres și frământare de parcă ar trăi veșnic. Dacă nu le iese ceva pe loc, devin agitați. Se ceartă din nimicuri. Nu lasă timpul să le rezolve. Trăiesc pe fugă, vor totul repede. Adesea regretă ce fac sau ce zic, dar niciodată nu recunosc.

Morții vii n-au pentru ce trăi, n-au pentru ce muri. Mă gândesc câteodată la ei, oare ce traume o fi suferind? Ce nu i-o lăsa pe ei să trăiască cu adevărat? Și mă feresc mereu de ei. Dar îi întâlnesc pe toate drumurile. Sunt peste tot, în trafic, în parcuri, prin restaurante. De multe ori fac cum fac și cad in plasa lor. Reușesc cumva ei să mă facă și pe mine să-mi pierd calmul.

Ce le place lor cel mai mult? Să muncească, să se certe, sa caute cearta, sa stea supărați. A, și să se uite la Dana Budeanu când înjură. Îi face să se simtă mai bine în pielea lor. Parcă nu mai e așa nasol când mai e și altul agresiv ca tine. Cum o fi să trăiești așa mereu? Să îi urăști pe alții optimiști când sunt atâtea nenorociri în lume. Pe care știu ei să le rezolve, dar n-au timp ca muncesc prea mult.

E nasol rău să trăiești așa. Să n-ai visuri, în afară de alea în care trebuie să strângă bani și să fie supărat. Să nu ai tu o bucurie și să nu-ți pese de alții. Tare rău trebuie să le fie. Da’ cui îi pasă, până la urmă? Mie că scriu aci despre ei. În rest, ăia deștepți, pleacă, se depărtează și își trăiesc viața frumos. Fără stres, fără griji inventate, fără prea multă seriozitate.

S-ar zice că trăiesc mai mult ăia care i-au viața la mișto. Care râd și fac haz de necaz, că stiu ei că timpul le rezolvă pe toate. Păi, mă înscriu și eu atunci in liga lor. Mersi. 😊

Ce simbolizează fiecare an de căsătorie

Mereu căutam articole despre ce nunta sărbătoresc la fiecare an de căsătorie. Acum am scris eu unul, așa, ca să găsesc mai ușor.

Am sărbătorit fiecare an de la căsătorie, negreșit. Ne-am făcut cadouri mereu, dar preferata mea, rămâne cea de la aniversarea a 10 ani de la căsătorie.

Haideți mai bine să vedem ce nuntă sărbătorim în fiecare an.

1 an de la căsătorie.

Nunta de hârtie. În primul an, căsătoria e fragilă, asemeni unei hârtii și se poate rupe cel mai ușor.

2 ani de căsătorie.

Nunta de bumbac. Bumbacul e ceva mai rezistent și simbolizează întărirea legăturii dintre cei soți.

3 ani de căsătorie.

Nunta de piele. Simbol al întăririi căsătoriei, anii încep deja să tăbacească relația.

4 ani de căsătorie.

Nunta de flori. Ce a fost mai greu a trecut, acum căsătoria e asemeni unui buchet de flori, dulce și parfumat.

5 ani de căsătorie.

Nunta de lemn. Cuplul, deja matur e tare ca lemnul. Acum e ocazia potrivită ca cei doi să planteze un copac.

6 ani de căsătorie.

Nunta de fier. Căsătoria e tare fierul… iute ca oțelul 😂

7 ani de căsătorie.

Nunta de cupru. Simbol al echilibrului, cei doi se susțin reciproc.

8 ani de căsătorie.

Nunta de bronz. Relația e de neclintit. Cuplul e caracterizat de stabilitate și forța.

9 ani de căsătorie.

Nunta de salcie. Încearcă numai să rupi o creangă subțire se salcie și vei afla de ce se numește așa.

10 ani de căsătorie.

Nunta de aluminiu. Simbolizând norocul, aluminiul e elastic, ușor, dar tare. Exact ca cei doi care împlinesc un deceniu de conviețuire.

11 ani de căsătorie.

Nunta de oțel. Oțelul înseamnă trăinicia, forța și rezistența unei casnicii.

12 ani de căsătorie.

Nunta de mătase. O sărbătoresc peste o lună. 🥳 Simbolizează gingășia și ne amintește că nu trebuie să uităm de ce ne-am căsătorit.

13 ani de căsătorie.

Nunta de dantelă. Dantela are găuri, dar nu se rupe ușor. Se recunosc defectele și se întăresc legăturile. Poate întâmpina greutăți, dar asta nu înseamnă ruperea relației.

14 ani de căsătorie.

Nunta de fildeș. Simbolizează cât de prețioasă poate fi o căsnicie.

15 ani de căsătorie.

Nunta de cristal. Cristalul e protecție și energie. Cuplul realizează împreuna că au suficientă energie să meargă mai departe.

20 ani de căsătorie.

Nunta de porțelan. Porțelanul, ca și cuplul e pur, rezistent, elengant și emană energie.

25 ani de căsătorie.

Nunta de argint. E momentul să reînnoim jurămintele. Sărbătorim înțelepciunea și trăinicia.

30 ani de căsătorie.

Nunta de perlă. Așa cum e necesară multă răbdare să aduni fir cu fir de nisip pentru inima scoicii, așa trebuie să fie și însurățeii. Răbdători și rezistenți.

35 ani de căsătorie.

Nunta de Jad. Piatra semiprețioasă verde, semnifică răbdarea și înțelepciunea.

40 de ani de căsătorie.

Nunta de rubin. O bijuterie talisman al dragostei, pasiunii, prosperității, sugerează și o flacără de nestins.

45 ani de căsătorie.

Nunta de safir. Piatra aceasta fereste cuplul de invidii și de rău. E piatra regalității.

50 ani de căsătorie.

Nunta de aur. O petrecere cu mult fast, care trebuie să marcheze longevitatea precum și o viață îndelungată.

55 ani de căsătorie.

Nunta se smarald. Cuplul fără adevăr zi de zi nu ar fi rezistat atât. Smaraldul promovează discernământul.

Vă doresc tuturor să atingeți măcar nunta de aur. Eu așa am de gând.😎

Voi ce nuntă urmează să sărbătoriți?

“Poate că nu am cel mai frumos chip, nu am cel mai frumos corp”

“Poate că nu am cel mai frumos chip, nu am cel mai frumos corp” erau cuvintele cu care începea o postare pe Facebook.

Azi, în timp de dădeam scroll pe Facebook mi-a atras atenția o postarea unei fete. Nu suntem prietene, decât virtual. Suntem mai mult cunoștințe, eu știu cine e ea, ea știe cine sunt. Cam atât.

Postarea începea cam așa: “Poate că nu am cel mai frumos chip…” . N-am putut să rezist. Am comentat instantaneu. Nu obișnuiesc sa le comentez celor cu care nu interacționez, dar am vrut să o fac. Pentru ca am văzut-o cea mai frumoasă fată din lume. Chiar atunci. Și m-a revoltat ce a spus. Cum să spui tu, femeie tânără, în putere, vie, înzestrată cu tot ce trebuie de la Dumnezeu, că nu ai chip frumos? Ba ai. Ai cel mai frumos chip, cu cel mai frumos corp. Creația lui Dumnezeu n-avea cum să dea greș. Nu te încadrezi în tiparele rețelelor de socializare? Perfect! Cine a făcut tiparele astea? Cine decide cine e mai frumos și cine e mai urât? Nu venim toți din același loc și ne ducem în același loc?

Oamenii sunt diferiți. La fel ca degetele de la mână. Florile sunt toate diferite și niciuna nu e urâtă. La fel anotimpurile. Toate au frumusețea lor. Așa și la oameni. Fiecare e frumos în felul lui. Unic, de altfel. Mie mi-ar plăcea ochii tăi mari și privirea blajină. Că Dumnezeu știe câte rele atrag cu fața mea dură, de nepătruns. 🤦🏼‍♀️

Aș vrea să am părul tău sănătos și lung. Mi-ar plăcea modestia ta și felul tău unic. Și nu, nu suntem prefecți pentru alții, dar în fața lui Dumnezeu suntem la fel. Și doar asta contează. Faptele bune și traiul liniștit.

Să fii sănătoasă toată viața. Toate gândurile mele bune sunt înspre tine azi.

Ești frumoasa. Cea mai frumoasă într-un fel pe care alții și l-ar dori. ❤️

Pentru copii, cel mai frumos cadou e un frate sau o soră

Pentru copii, cel mai frumos cadou din lume e un frate sau o soră.

Ce frumos e cu un copil. E liniște în casă, toată atenția e a lui, trăiești prin el, parcă. Sunt foarte multe familii care au un singur copil și fac treabă foarte bună cu el.

Sunt atenți cu el, cu ce mănâncă, cu ce se îmbracă. Îl învață multe lucruri și au timp de el pe îndelete. Au și bani mai mulți, dacă mă intrebi pe mine. Eu, vai de păcatele mele,?cumpăr mereu la dublu, și mâncare și haine și tot ce le mai trece prin cap. Dar gândiți-vă cum e să cumperi triplu sau mai știu eu de câteva ori.

Dar, dacă îl întrebi pe copilul singur la părinți ce își dorește cel mai mult, răspunde din prima, fără să stea pe gânduri. Își dorește un partener de joacă, cel mai mult pe lumea asta. Nu e nimic ce l-ar face mai fericit decât un frate sau o soră. Ai mei au înțeles acum și nu prea mai cer așa. Dar erau zile când numai despre asta vorbeau. Un frațior grăsan, căruia îi schimbăm scutece și ne plimbam cu el cu căruțul. Și apoi începea distracția: imitau mers de bebelus, vorbeau stâlcit, cer biberon, etc.

Diferența intre ei e mică, însă, legătura dintre ei tot mai puternică. Nu știu dacă diferența de ani contează. Contează mai mult că ei cresc împreuna. Oriunde îl găsesc pe unul, știu că de celălat nu trebuie să-mi fac griji. E lângă el. Se preferă pe ei în locul altor copii. Iubesc să inventeze jocuri împreuna. Sunt pur și simplu dependenți unul de celălat.

Niciodată nu e prea târziu pentru un cadou așa frumos. Dăruiește-i copilului tău o jucărie vie. O să învețe să împartă cu bucurie. Va știi să dăruiască și să iubească și pe altcineva în afară de părinți. Arată-i cum se înmulțește iubirea, fără să se rupă legătura dintre voi.

Băieții mei sunt la vârsta la care își ia partea unul altuia. Mare bucurie e pentru părinți să-i vadă ca un întreg. Nu neg că sunt și situații deficile, dar alea când se iubesc pe nepusă masă, sunt neprețuite. Nu sunt numai frați, sunt cei mai buni prieteni. Simt nevoia să se destăinuie imediat ce află ceva grozav. Se ajută la îmbrăcat și la spălat și știu cum sa se împace atunci când greșesc. Aproape ca nu trebuie să mai intervin eu.

Știu ca niciunul dintre noi nu am fi fost la fel dacă nu ar mai fi fost încă un copil în casă. Îmi pare rău că nu suntem mai mulți, chiar. Dar e bine așa. Cercul iubirii e închis odată cu cel de al doilea copil al nostru. Dragostea circulă liberă printre noi toți, în cerc. Și mă aplaud în gând mereu pentru darul făcut fiului meu. A fost cea mai inspirată alegere a mea. I-am dăruit ceva pentru totdeauna.

P.S: se strigă între ei “Frăți”. ❤️

Cum e la mare pe pandemie

Cum e la mare pe pandemie, sau mai mergem anul ăsta la mare?

Deși eram reținuți înainte să ne hotărâm dacă să mergem sau nu la mare, pe la 12 noaptea, soțul a rezervat cazarea. Bucuria mea. Îmi venea atunci să mă apuc de bagaje.

Starea de alertă s-a prelungit, așa ca nu știam la ce să ne așteptăm. Vom avea unde să mâncăm? Plaja e deschisă pentru toți sau trebuie rezervare? Oare o să fim singuri, sau mai sunt și alții care ignoră vremea ploioasă și virusul?

Am ajuns pe la prânz în Mamaia, nu era cazul să mai mergem la plajă. După ce ne-am cazat într-un apartament foarte drăguț, am scos trotinetele copiilor și am dat o tură pe faleză. Ce credeți? Faleza plină. Marea calmă, turiștii înotau, toate bune. Terasele, deși nu toate deschise, sunt pline. Nu e nevoie de rezervare. Nici măcar la plajă nu a fost necesar. Noi am ales o plajă privată. La intrare ne-au cerut datele și semnătura cu privire la contactul eventual cu alte persoane infectate.

Prețurile la mâncare sunt ușor ridicate, probabil să mai recupereze din pierderi, sau poate că așa sunt la mare. 🤷‍♀️ Pentru șezlong am plătit 30 lei. Mi s-a părut chiar puțin pentru cât am plătit anul trecut. Nu vă mai zic, că simt și acum o durere în inimă.😄

Da, a plouat, dar ploaie de vară. Adică, veneau norii ăia frumoși de poze, picura puțin, apoi din nou plajă. Apa era caldă, chiar mai caldă când ploua. Toți cei care au fost la mare weekendul trecut au fost niște curajoși. Dacă stai cu frica în sân nu mai pleci nicăieri. Sau dacă stai după ploi, apăi nu te mai distrezi niciodată. Copiii au fost pur și simplu extaziați. Au zis în fiecare zi că asta e cea mai tare zi din viața lor. Pentru noi a fost cea mai mare mulțumire, să-i vedem pe ei fericiți.

Așadar, respectați regulile de distanțare socială. Purtați mască în spațiile publice închise, igienizați des mâinile și aveți grijă de voi pentru voi și pentru ceilalți. La mare e frumos. Copiii merită o distracție de câteva zile pentru cât au stat în casă. Marea e cel mai tare spațiu de joacă. Și e deschisă pentru ei. ❤️

Excursie de o zi cu copiii pe Transfăgărășan

Vrem, nu vrem, pandemia ne ține în jurul casei, oarecum. Nimeni nu vrea să se mai expună la noul virus, de aia rămânem mai rezervați în legătura cu plecările.

Noi am avut o zi liberă și am vrut să profităm de ea. Am stabilit că mergem în vizită la Curtea de Argeș. Mănăstirea, parcurile, clădirile vechi, terasele pline de flori și de turiști, toate au dus la concluzia că a fost o idee grozavă. Totuși, în oraș am fost de foarte multe ori, așa că am zis să mergem să mâncăm undeva mai pitoresc. Oricum, am petrecut câteva ore frumoase acolo.

Am început să ne îndreptăm spre Arefu. Am mâncat exact când se începe urcarea spre barajul Vidraru. Restaurantul “La cetate” a fost exact pe gustul nostru. S-a găsit și cașcaval pane, cartofi prăjiți, salată de legume cu brânză, tot ce și-au imaginat copiii pe drum că o să mănânce.

La baraj am ajuns repede, deși am mers încet, să putem adulmeca în liniște priveliștea. Mă simțeam ca în altă țară, frumusețe naturală și mai mult decât atât.

Când am ajuns, am încercat să urcăm la omul de fier, dar era închis. În schimb, se fac plimbări pe lac cu barca. Prețul e de 15 lei adulți, 10 lei copii. Merită fiecare bănuț, e colosală imaginea. Am mai vizitat niște magazine de suveniruri și asta a fost tot.

A fost o zi chiar reușită. Ne-am făcut poze, iar copiii parcă au fost mai puțin gălăgioși ca în alte dăți. Sau mi s-o fi părut mie că eram mai relaxată.

De dimineață ne-am ciondănit puțin. Ca de obicei nu am fost gata la timp. Dar, hei, nu le pot face pe toate. Trebuie să-i spăl, să le găsesc haine potrivite, să le mai iau și la ei in caz că se murdăresc. Și să mă mai aranjez și eu. Asta durează cel mai mult, recunosc.

Ehe, e mult de muncă. Noroc că am cumpărat de curând de aici niște pantaloni scurți cu două fețe. Dacă se întâmpla ceva, îi întorc pe partea cealaltă și gata. Le-am luat doar câte o bluziță în caz că se face răcoare mai sus la munte. Pentru mine e foarte important ce poartă copiii. Intr-o lume în care se risipește enorm, o companie care are grijă de mediu e ceea ce trebuie. Se produc creații vestimentare pentru gravide, proaspete mămici și copii. Fabricate din materiale organice sau biodegradabile, ele au chiar și un sistem de “buy-back”. Ce înseamnă asta? Răscumperi fiecare produs cumpărat, la un preț între 10% și 50% din valoarea originală.

Pentru ca noi susținem antreprenorii originali și pentru că suntem prietenii Terrei recomandăm cu drag. A, să nu uit, las aici link către pantalonii băieților.

Cu plăcere!😊

Doamna Haita

Doamna Nicoleta Haita.

E puțin mai tânăra decât mine. Pentru că nu auzeam ce spune, și-a dat masca jos. Ochii ei mari, maro închis, se potrivesc acum cu restul chipului. Zâmbește frumos, are dantura curată, dar parcă o reține ceva să râdă cu adevărat.

Doamna Haita e clienta mea. Dar de ce nu o cheamă Haica? Parcă tot restul comunității de romi se numește așa. Avusesem în ultimele zile zeci de clienți cu numele de familie Haica.

Îi spun și ei curiozitatea mea. Atunci a zâmbit. Socrul ei și-a schimbat numele. Nu mai putea să fie confundat cu alți oameni care se numesc la fel. Mereu venea cineva și îi tăia curentul pe nedrept. El plătea, dar era confundat cu cei care nu plăteau și asta i se întâmpla mereu. Casele nu sunt numerotate corect, de acolo confuzia. De atunci s-a hotărât să îl cheme Haita pe el și pe neamul lui.

Am întrebat-o lucruri personale. E necesar pentru veșnica actualizare a datelor. A răspuns rapid la toate. Am ajuns la câți copii în întreținere are. A spus că 3. Apoi a rectificat. “Doi copii mai am”. A oftat. N-am vrut să o întreb direct ce s-a întâmplat. Nu pentru că nu voiam să stiu, ci pentru că părea dureros după cum i s-au întristat ochii. Am tăcut amândouă. După câteva minute mi-am luat inima în dinți și am întrebat-o ce s-a întâmplat.

Eram curioasă, m-am certat în gând că am insistat puțin. Mi-a povestit tot. Îmi venea să mă opresc din treabă. Nu puteam, dar m-am străduit să o ascult fără să o întrerup.

Erau toți în curte. Băiatul de 6 ani se juca pe lângă cal. Nimeni nu știe cum s-a întâmplat, poate a fost prea repede ca cineva să observe. L-a lovit calul din senin. Calul blând care nu lovea niciodată.

Au fost la cel mai apropiat spital unde l-au cusut. Apoi pentru investigații au mers la Pitești. Acolo au așteptat pe holuri 6 ore înainte să intre la tomograf. Nimeni nu spunea nimic. A plâns și s-a rugat de toți să-i spună ce are. Au fost marginalizați, lăsați pe holurile spitalului să aștepte.

A intrat în comă, a fost transportat la București și doar atât mai știe.

S-a întâmplat atât de repede. Nici nu știe cum s-a putut întâmpla asta. N-a știut niciodată că a fost așa grav lovit. A durut asta mai mult decât orice. Poate l-ar fi putut ajuta cineva, dacă l-ar fi luat în seamă mai repede. Poate dacă nu erau de altă etnie. Dumnezeu știe.

Aveam în fața mea o mamă. De etnie romă sau româncă, mama tot mamă e. A zis că poate dacă n-ar fi vorbit tot timpul cu el, poate că asta i-a făcut rău lui. S-a învinovățit ea însăși pentru moartea lui. Și azi o mai face. E tragedia vieții ei. Ultimele cuvinte pe care le-a auzit au fost: “Lasă-mă în pace!”, spuse din durere probabil.

Acum, la aproape doi ani de la pierderea îngerului ei, ea încă mai spune că are trei copii. Ceea ce mi se pare cel mai frumos lucru din lume din toată povestea asta.

N-am putut și nici n-am vrut să-i fac poza. Poate ajunge și la ea povestea despre ea. Aș vrea să știe că o admir pentru putere și sunt mândra că face parte din campania mea.

România e pe primul loc în UE la mame adolescente. E utilă educația sexuală în școli?

Încă de când sunt de-o șchioapă, copiii sunt educați cu metoda: “e rușine”. “Stai frumos că e rușine!“ Ia mâna de acolo că e rușine!” Astea sunt frazele cele mai des auzite în copilărie. De mine, cel puțin.

Băieții, ca și fetele au nevoie să știe ce se petrece cu corpul lor. Care sunt organele sexuale, cum se numesc ele, din ce e format corpul omenesc.

Am băieți, dar asta nu însemnă că lor nu trebuie să le spunem prea multe. Și fetele și băieții trebuie educați în sensul ăsta. Iar dacă părinții nu pot face asta, atunci să le vorbească un profesor specializat în educație sanitară, cum am auzit că s-ar numi materia. Asta, dacă se va introduce.

Cei mici trebuie să fie familiarizați cu câteva noțiuni banale despre sexualitate.

1. In primul rând, organele sexuale sunt intime, nu rușinoase. Trebuie să le numească corect, fără diminutive sau înlocuiri de alte cuvinte. Sâni, testicule, penis, vulvă, fese, sunt denumiri normale, pe care orice copil trebuie să și le însușească.

2. Nu trebuie să plece niciodată cu un adult fără acordul părinților.

3. Organele sexuale nu se ating decât în intimitate: baie, camera lor, etc.

4. Organele sexuale nu sunt rușinoase, ci intime și vor rămâne așa până la vârsta la care vor deveni adulți.

5. Nimeni, în afară de doctor sau părinți nu are voie să îi atingă în zonele intime. E strict interzis chiar și în joacă. Ele sunt sensibile și ei încă nu au capacitatea de a se feri de pericole.

România e pe primul loc în Europa la numărul de mame adolescente. Asta pentru că educația sexuală trebuie începută mai întâi acasă. Suntem în anul 2020 și mulți copii sunt încă forțați să se căsătorească la vârste fragede. Nu știu să se îngrijească nici pe ei și se trezesc în situația în care trebuie să crească un copil. De aici și rata crescută a adandonului școlar. Peste 300.000 de copiii din România sunt în afara sistemului educațional. O cifră enormă din cei 4 milioane de copii.

Toți copii au nevoie de educație adecvată. Indiferent că sunt fete sau băieți, părinții trebuie să înțeleagă că nimic nu e posibil fără educație.

Așadar, până se va introduce în școli o materie care există deja de foarte mulți ani în alte țări, educația sexuală trebuie să înceapă acasă. Haideți să facem ideea asta cât mai cunoscută și vom intra în normalitate.

Despre copiii care nu mănâncă carne. Decât zilele părinților

Doamne, greu e cu copiii care nu mănâncă carne. Ce să le mai facem? Ce să le mai dăm să aibă și ei parte de proteine? Cel mare mai gustă, de ce sa zic? Dar mezinul, feri-te-ar sfântul! Nu pune gura. Mi-a mâncat zilele și de carne nu s-a atins.

Am încercat toate metodele. Am fiert-o mai mult. Am încercat toate felurile de carne. Am condimentat-o. Am încercat simplă, fără nimic, apoi cu puțină sare.

“O gură, mami, că nu mori!” Nu vrea și pace. Asta e. Nu mai insist, începe să nu mă mai suporte și nici pe mine. Mă asociază cu carnea, după aceea. 😂

Și cum se face că venim acasă intr-o seară, iar vecinul de pe scară făcea grătar în fața blocului. Discutăm puțin politețuri de vecini, și el, cumsecade, omul, zice să le dea și copiilor ceva de pe grătar, să nu poftească. Eu zic, să nu se deranjeze, am crescut un soi de ovo-lacto-vegetarieni. E în regulă. Dar ăsta micu’ care mănâncă mai mult în silă, sau de dragul meu, câteva bucățele de carne, zice că vrea el.

Am zis că n-aud bine.

I-a băgat vecinu’ un mic într-un colț de pâine și aia a fost. A plecat băiatul liniștit spre casă. Eu am făcut și o poză, să am și dovezi, nu așa…

“Vreau un mic”, cică. Ce mă? Mic? Tu? Doamne, Ești Viu! Copilu’ vrea carne, de la sine putere. A zis că știe cum e micu’. A mai mâncat de ziua lu’ frăți. Adică, anul trecut în Octombrie.😂 Nu-mi amintesc, dar, mă rog…

Păi, la toate grătarele din pandemie, când am făcut și zilnic, câteodată. S-a atins cineva de mici? Sau de pește, măcar. Nu, domne. Ciuperci, atât. Și alea așa, să nu plece de la masă nemâncați. Și când mai aud și părinți care spun că ai lor mănâncă ce le dai. Pfff! Am greșit eu undeva, oare?

Din micul vecinului a mâncat aproape jumătate. Singur, nu i-a băgat nimeni în gură. Ce minune!

Singura soluție este să am răbdare. Așa cum am avut până acum. Știu că nu e în regulă să îi forțăm. Trebuie să așteptam până vor fi pregătiți. Sunt curioasă dacă sunt mai mulți copii așa. Sau, doar eu am dat naștere la pretențioși?

Viața falsă a Instagramului

Viața falsă din spatele Instagramului există, deși mulți se străduiesc să o ascundă.

Instagram e despre poze și mai puțin despre descrieri. Pozele sunt toate grozave. Dacă dai o tură vezi numai vacanțe, peisaje de vis, farfurii decorate deosebit și femei perfecte. Oare?

Ce nu știe lumea, sau nu vrea să se vadă e ce se întâmplă în spatele unei poze atent gândite. Sau ce stă în spatele unei filmări de 14 secunde.

Toți se cred influenceri. Toți, mai puțin ăia care sunt de mult. Influenceri adevărați au sute de mii de urmăritori și trăiesc din asta. Restul doar mimează.

Sunt convinsă că sunt femei care poate înainte cu o oră sa pună o poză, au plâns. Dar în feed, se vede toată un zâmbet. Lumea nu știe. Altele zic că au primit flori și sunt ale prietenei. Totul ține de amărâtele de aparențe. Și sunt atâtea eforturi inutile ca să pari altfel… 😔

Am auzit că sunt fete care au notițele pline cu statusuri care abia așteaptă să fie lansate. Nu e nimic despre realitate. E despre părerile celor din jur. Hashtaguri puse intr-o engleză stricată sau închipuite de ele cu înșiruiri de cuvinte care ar forma un text, nu o frază. De unde deducem că de fapt, lumea nu știe ce înseamnă hashtag. Dar îl folosește. Uneori pun pauză intre # și cuvânt și nu se mai vede gen “hiper link” 😒

Toată lumea parcă cere validare. Vor să li se recunoască niște merite. Sunt fetițe de 10-12 ani care pun poze pline de durere, chiar de răzbunare, uneori. Pozează provocator, ceea ce mi se pare foarte periculos.

Rar sunt cei care scriu despre realitate. Am intrat cu toții într-un joc al perfecțiunii din care nu vrem să ne trezim.

Degeaba îți editezi fața, dacă în realitate nu ești frumoasă. Lumea te vede așa cum ești pe stradă, nu cu filtre. Nu ți-e rușine pe urmă să te arăți altfel decât ești? Dacă nu ești slabă, nu te subțiezi. Îți asumi. Aia e. Trebuie să te accepți mai întâi și apoi să ieși în față.

Totul e fake. Pentru o poză cu o farfurie perfectă, bucătaria e varză pe lângă. Contează doar bucata pozată. Și e ok, înseamnă că s-a muncit pentru poza aia. Dar realitatea de pe lângă, e alta.

Când te gătești cu tot ce ai mai nou, se vede. Nu mai ai timp să le asortezi. Lumea face eforturi inutile. E la modă o cafea, păi toți și-o cumpără. Le place, nu le place, se pozează cu ea. E adevărat, se fac eforturi pentru o poză bună. Dar care să inspire, să transmită ceva, nu doar pentru 20 de likeuri. Că te străduiești degeaba.

Instagram e o rețea de socializare distractivă. Nu o competiție, așa cum pare. Bloggerii și vloggerii adevărați au principii. Nu postează ce nu le place. Nu mănâncă salam, nu-l promovează. Scurt. Nu vor să-și asocieze numele cu ceva ce nu-i reprezintă. Pe când omul obișnuit tocmai asta face. Preia niște tipare și și le însușește ca și cum asta ar vrea el să facă.

Nu, nu mai ieșiți în față cu imagini care nu expun adevărul. Care nu vă reprezintă și nu vă arată așa cum sunteți cu adevărat. Se vede nasol, mai ales la cei care știu adevarul. Știu, toți trișam pe undeva, dar hai s-o facem subtil, nu dramatic sau că așa e la modă.