La Londra de ziua mea

Nu e prima dată când ajungem aici. Ne-a încurajat faptul că acolo nu sunt așa multe restricții. Aveam un voucher rămas mai demult de la o călătorie anulată și dacă tot nu aveam idee despre cum voi petrece de ziua mea, am zis că e momentul potrivit să beau cafeluța la Londra. Zis și făcut. Am luat un rucsac cu câteva haine și am plecat la drum.

Data trecută am vizitat aproape tot ce era de vizitat în Londra. Muzee, poduri, croaziera pe Tamisa, locuri istorice, palate, cam tot. Acum am zis că o să mergem fără planuri și vedem acolo ce-o mai fi. Oricum e bine oriunde, nu contează, si doar să stau de vorbă cu prietena mea, “terapeutul” meu preferat ar fi destul. Am uitat să vă zic că noi doua am plănuit mereu o escapadă, dar nu prea ne sincronizam. Ea locuiește de mulți ani acolo. Acum era momentul perfect.

Am avut noroc că perechile noastre s-au înțeles de minune. Mai bine decât noi. Adică noi ca femei ne mai ciondăneam, ne cam sictiream, dar ăștia doi. Maica mea! 🙄 Aveau tot timpul subiecte serioase de discutat. Se completau perfect, mai adăuga unu’ ceva la ce zicea celălat, mai intervenea politicos, noi eram uimite. Față de discuțiile noastre superficiale, discuțiile lor erau de o gravitate impresionantă. Ne bufnea și râsul câteodată. 😀

Am mers inițial pentru noi, să ne distrăm, dar când au aflat oamenii ca suntem acolo, am pus și de niște surprize la domiciliu, desigur. Nu mă gândeam niciodată că o să facem atâtea lucruri în doar câteva zile.

Câteva zile care la sfârșit au început să se simtă nasol. Dorul de băieți mă frământa. Intr-o seară nu am mai reușit să-i sun. Mă simțeam atât de vinovată. 😔 Apoi i-am sunat de ziua mea, zic, să-mi zică și mie la mulți ani. Ce credeți? Nici nu știau ce zi e. 😒 Credeau că e mâine ziua mea. Era clar, nu aveau ei treabă de mine. Am început apoi să nu mă mai simt așa vinovată. La țară era cald, ieșeau pe afară, se distrau cu sortatul cartofilor, uitaseră de părinți cu desăvârșire.

Noi intre timp am vizitat. Am mers prin centrul Londrei. Am fost la cumpărături, am băut bere și toate chestiile de adulți posibile. În altă zi am mers la castelul Windsor, cel mai mare și cel mai vechi castel locuit din lume. Apoi am fost într-o zonă pitorească a Angliei, Cotswolds. Niște sate absolut superbe reprezentative pentru Anglia, care au păstrat cel mai bine din arhitectura veche. Casele sunt construite cu piatră, chiar și acoperișurile, iar peisajele arată fix ca în cărțile cu povești englezești.

Am ales o singură localitate pe care am și luat-o la pas. Se numește Castle Combe. Nu am putut intra cu mașina. Nu există parcări, traficul fiind restricționat. Ne-a făcut bine, oricum, drumul până acolo a fost de peste două ore, simțeam nevoia de mișcare. A fost special acolo, mereu o să-mi amintesc liniștea și frumusețea locului.

În fine, am primit cadouri multe, chiar si de la oameni pe care nu i-am văzut în viața mea. Am primit mii de mesaje, fără exagerare. Am petrecut ca în niciun alt an. Soțul a fost super drăguț cu mine, chiar m-a surprins în dimineața aniversării cu un buchet superb de flori. Prietena mea a pregătit cocktailuri pentru o noapte în jacuzzi. M-am simțit ca în adolescență.

Am stat de vorbă ca fetele până târziu, am făcut schimb de haine, ne-am machiat, ne-am făcut cadouri, a fost prea frumos. Acum abia aștept următoarea întâlnire. Și ce vreau să zic în încheiere, e ca mi-am dat seama că distanța nu ne-a schimbat deloc felul de a fi. Suntem aceleași ca acum 20 de ani. Asta iubesc la excursia asta. Am fost cu oamenii pe care ii iubesc, am fost in locuri in care n-am mai fost in viața mea și am făcut lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată. ❤️

Cum am început să iubesc altfel sau 10 ani de mămicie

Era frig. O noapte rece de toamnă. Se iveau primele semne că voi naște în curând. Eram pregătită, oarecum.

Anunț acasă. Soțul meu urma să devină tată, eu urmam să văd în sfârșit cum arată copilul din burta mea.

De nouă luni îmi imaginam în toate modurile posibile cum va arăta bebelușul. Era cea mai mare curiozitate a mea. Nu știam nimic despre a fi mamă. Știam doar că voi deveni.

Printr-o încurcătură de situații, soțul nu a mai putut ajunge la timp. M-a ținut de mână cel care urma să-i devină naș nou-născutului. Pentru asta mereu o să-i fiu recunoscătoare. Contează mult să te încurajeze cineva atunci când ești speriat, uimit, temător, toate în același timp.

În fine, micuț, nici măcar 3 kg, mogăldeața din fața mea era fiul meu. Nu avea păr aproape deloc. Tin minte ochii mari și curioși. Nu știam ce înseamnă asta. Nu aveam niciun sentiment. Adică, nu mă judecați, dar nu puteam să zic că mă topesc după el. Chiar mă întrebam de ce nu simt o dragoste mare? Cum zic mamele, cum scrie in cărți…

Seara, la 12 ore după naștere am fost mutată cu el în cameră. Și a fost nevoie să-l îngrijesc, desigur. Mi-era greu, abia mă mișcam și ce am zis? Mai bine îl iau lângă mine în pat. Oricum nu mă pot mișca nici eu nici el, așa că suntem chit, stăm amândoi aici.

Ușor, ușor, am început să ascult tăcerea. Îmi plăcea. Dar era ceva ce se auzea constant în încăpere. Un șuier, o pufăială, un oftat din când în când. Se auzea de la el, el era, bebelușul. Era viu, liniștit și respira lângă mine. Am simțit imediat cum se umple inima de bucurie. Mă năvălea o căldură așa plăcută în corp. Îmi bătea inima mai tare de drag. Am simțit cum mă îndrăgostesc de el. Devenisem mamă. Zâmbeam, voiam să-l pup tare, râdeam de bucurie în sinea mea.

Și de atunci tot așa o țin.

Au trecut 10 ani de la nașterea lui. Aceeași iubire, numai că de 10 ori mai mare, mă leagă de el. Abia mai stă la pupat. Nu mai are așa multă nevoie de mine. Nu mă mai caută prin casă decât rar. Tot rar îmi spune si că mă iubește sau că sunt frumoasă. Eu o să-i spun mereu. Nu mă iau după el. Mi-am luat un angajament si îl duc până la capăt. Sunt alături de el toată viața.

La mulți ani sănătoși prințesu’ principesu’!

Te iubește maică-ta la fel ca în prima zi mai pe seară, așa. 😜

Ce faci când copilul tău e agresorul?

Ali al meu e cel mai sensibil copil din lume. Bine, așa zice mamă-sa și încă câțiva care îl cunosc mai bine. Țin minte când avea câțiva anișori și mă tot întârzia cu ora de culcare. Ba că mai vrea apă a n-șpea oară, ba că mai face pipi, d-astea de frecuș. Și după ce varsă apa pe jos am izbucnit de nervi. I-am spus: “Of, mi-ai mâncat sufletul tu mie!” Și s-a pus pe plâns, și plângea sărăcuțul de plângeam și eu de mila lui. El a crezut că chiar e posibil să mor, dacă începe să-mi mănânce sufletul. Cam așa stă treaba cu el. Dar sensibilitatea lui acum e la alt nivel. A crescut odată cu vârsta.

Și intr-o zi când am fost să-l iau de la școală o fetița de la el din clasa plângea. Ii spunea mamei ei că niște copii au scuipat pe caietul ei. Ferească Dumnezeu, zic. Dacă e p-așa de pe clasa întâi nu e de bine. Când se apropie Ali de mine, ii zice mamei că și el e unul dintre cei care au făcut asta.

Am simțit că leșin. Am rămas fără cuvinte. Nu credeam asta. Ali a început să plângă rușinat. Fetița plângea deja. L-am rugat cu cea mai mare rușine din viața mea să-si ceară scuze și să o îmbrățișeze. Ceea ce a făcut înainte sa apuc sa termin. Apoi au urmat discuțiile depre ce înseamnă umilirea, jignirea, amarul și toată situația prin care a trecut colega lui. A spus că așa făceau niște colegi si a vrut sa facă si el, bănuiesc să fie si el acceptat in grup, probabil. Am înțeles. Ce era să mai fac? Am mers acasă, am luat bani din pușculița lui, desigur, și i-am cumpărat impreuna un caiet nou colegei. I l-a dat a doua zi cu încă un set de scuze. Care nu pot face mare lucru. De fetița aceea frumoasă și blândă, vă spun sincer, mi se rupea sufletul când mă gândeam prin ce a trecut și cum plângea in fata școlii. Dacă era al meu in locul ei? Ce aș fi făcut? Habar n-am, dar nu e in regulă ce se petrece cu copiii încă de la vârste fragede.

Niciodată nu mi-aș fi închipuit că băiatul meu o să poată să producă atâta suferință cuiva. Mai ales că el luminează pe unde trece. E de o bunătate ieșită din comun. Și repet, încerc să fiu cât de obiectiva pot când spun asta. Acum ca am scris mă simt mai bine. Parca sunt mai ușoară. Că nu vreau sa scriu numai despre lucruri bune de la noi de acasă, ci despre cele reale, care mă frământa cu adevărat.

Dar da, se mai întâmplă. Vreau să vă întreb, voi cum ați fi procedat?

Discursul unei studente. Ziua Mondială a Educației

Discursul unei studente pregătit pentru deschiderea anului universitar. Ziua Mondială a Educației azi.

Ieri, la facultate noastră a fost deschiderea noului an universitar. S-a discutat despre valori, principii, conștientizare și corectitudine. S-a evitat subiectul vaccin. S-a evitat din bun simț, sunt convinsă. Mai ales că s-a punctat foarte bine faptul că informație există și pentru și împotriva, așa că cine are minte, să înțeleagă, să extragă ceea ce e important pentru viețile tuturor.

Subiectul vaccin a devenit tabu. Ca religia sau politica. Mai ales că sunt unii susținători ai unor idei care chiar luptă să propage o idee greșită. Sunt mulți, ca o sectă așa. Se vorbește despre exterminare in masă, oculta mondială, magneți și alte inepții.

În fine, pe mine mă afectează situația asta. Faptul că suntem aproape pe ultimul loc la vaccinare în Europa, spune multe despre noi ca și nație. Faptul că mulți români refuză să ne imunizăm și să ne protejam în fața bolii pe noi și pe cei vulnerabili de lângă noi e inacceptabil. Atâta timp cât asta afectează educația copiilor mei, mă afectează și pe mine. Numărul mare de îmbolnăviri cauzate de numărul mic de vaccinați, înseamnă măsuri de restricționare, închidere școli și așa mai departe. Ceea ce afectează educația pe toate planurile. Și poate eu nu am avut șansa asta să fiu informată și să am acces la atâta informație. Dar vreau să aibă copiii mei. Asta mă afectează personal, faptul că oamenii refuză să înțeleagă importanța bolii și a vaccinării.

Acum, revenind la ceea ce am scris în titlu. Las aici discursul pregătit pentru deschiderea anului universitar. Fac asta să nu uit de unde am plecat atunci când o să ajung acolo unde mi-am dorit.

“Stimați profesori, dragi colegi,

Pentru prima dată de când ne numim studenți, iată că ne putem întâlni și fizic. Am sperat mult la acest moment în care să ne putem vedea gesturile, chipurile…bine, ochii cel puțin. ☺️

Primul an de studiu știm cu toții că a fost atipic pentru normalitatea la care ne așteptam. Noi am parcurs absolut toate cursurile online, așa că astăzi să ne întâlnim in situația asta a ajuns să fie atipic.

Asta înseamnă că răul de ieri a devenit realitatea zilelor în care trăim, din păcate.

Noi, anul 2 PIPP am reușit să ne grupăm într-un colectiv frumos chiar și în condițiile acestea vitrege. Și cred eu că asta e mare lucru. Să depășim barierele ecranului și să formăm prietenii frumoase reprezintă pentru mine cea mai mare mândrie.

Chiar dacă majoritatea colegilor au votat pentru desfășurarea cursurilor online, ne bucurăm de astăzi. Un “astăzi” fericit care îmi doresc să se sfârșească intr-o poză de grup. Că cine știe când vom mai avea ocazia asta inedită.

Deși am votat pentru desfășurarea cursurilor online, personal nu cred că e cea mai potrivită alegere pentru învățământul românesc. Am făcut-o din considerente absolut personale. Unii dintre noi au ales asta din cauza distanței, a serviciului, poate chiar a protecției în fața virusului. Dar cu toții cunoaștem faptul că astfel se pierd multe. Scade calitatea actului didactic de predare, lipsește interacțiunea socială dintre noi, apar probleme cu managementul timpului, dar și lipsa interesului acordat cursurilor.

Da, e o perioadă diferită de tot ce am trăit până acum, iar singura șansa de scăpare rămâne educația. Doar ea poate transforma oglinzile în ferestre largi ca toți să putem privi spre porta libertății. Cu toții ar trebui să preluăm de la putin de la fiecare profesor aflat astăzi aici, mesajele vii pe care aceștia ni le oferă cu atâta dăruire. Să le luam și sa le predăm copiilor din generațiile pe care le vom instrui. Mesajele acestea vii vor clădi oameni ale unor timpuri pe care noi nu le vom mai apuca. Lucrul acesta ar trebui să ne facă mai conștienți de ceea ce avem de făcut.

Vă doresc tuturor un an academic plin de reușite, focusare spre a găsi noi metode de progres în educație și desigur multă sănătate.

Succes! Vă mulțumesc!”

Nu aș schimba nimic, dacă aș da timpul înapoi

Nu aș schimba nimic la viața mea, dacă aș putea da timpul înapoi. Tot ce am trăit m-a construit în omul care am devenit azi.

Am făcut naveta de pe clasa a V-a. Dar așa am știut cum, cât și ce trebuie să vorbesc în autobuz, dar mai ales cum să mă comport. Am purtat dres pe dedesubt de frig toată iarna și jumate de primăvară pentru că în autobuz era un frig năprasnic. Așa am învățat să am grija de mine și de sănătatea mea. Am învățat să mă trezesc la ore fixe și să îmi urmez programul zilei încă de mică, chiar dacă îmi era greu.

Am stat la cămin și am mers la petreceri în facultate, dar am cunoscut oameni minunați cu care am împărțit mâncarea și de la care am avut de învățat.

Mă bucur că m-am căsătorit imediat după facultate. Am reușit să construiesc ceva frumos în doi și să cresc alături de cel pe care l-am dorit mereu.

Mă bucur că am ales să fac copiii la câțiva ani după căsătorie. Așa am avut ocazia să-mi dau seama că pot conviețui cu alesul meu înainte să trecem la următorul nivel al căsniciei.

Sunt mulțumită cu faptul că au venit băieții unul după altul, relativ repede. Acum mă bucur de copilăria lor. Sunt prieteni buni și apropiați de vârstă. M-am chinuit câțiva ani, dar acum am copii mari și responsabili. Ce a fost greu a trecut.

Mă bucur că am avut puterea să renunț la ceea ce nu îmi plăcea și să îmi urmez instinctul, deși părea că nu o să reușesc.

Sunt mulțumită că au fost oameni care m-au dezamăgit, așa am aflat de cine trebuie să mă feresc. Trăiesc împăcată cu mine însumi. Nu aș schimba nimic din ce s-a întâmplat până acum în viața mea. Am făcut tot ce era posibil, iar dacă nu am făcut suficient a fost pentru că poate așa trebuia să fie.

Am învățat din fiecare greșeală. Îmi cunosc punctele forte, îmi știu slăbiciunile, mereu o să lucrez la un mai bun “eu”. Din învățat o să mă opresc atunci când o să se oprească și respirația mea.

Voi continua să culeg din viața tot ce e mai frumos. Până atunci mă așez pe canapea fericită că are cine să mă strige “mami” prin casă. Ascult puțin și încerc să le rețin glasurile încă subțiri înainte să răspund. Pentru că e un moment în care nu mă enervează strigătul lor. Din contră, mă face să mă simt mai bine.

Mai mare mulțumire nu am pe pământ. ❤️

Da, nu aș schimba nimic. E bine așa. Voi ce ați schimba la viața voastră dacă ați putea da timpul înapoi?

Sicilia impresii și poze (2) Aci Trezza și Aci Castello

Am revenit cu impresiile din recenta excursie din Sicilia de luna acesta, acum despre excursia la Aci Trezza și Aci Castello. Prima parte a impresiilor o găsiți aici.

În perioada asta în Italia restricțiile sunt tot cam pe la noi. Înăutru se poartă masca obligatoriu. În mijloacele de transport la fel. Majoritatea, pe afară o țineau tot la cot. V-am zis, la fel ca la noi. 🙄

Am mâncat o singură dată în restaurant fără terasă, iar cei de acolo ne-au cerut Green pass-ul, adică certificatul de vaccinare. Pe care îl aveam de frică și în forma electronică și pe hârtie, desigur. După ce l-au scanat și l-au găsit în ordine am putut servi masa liniștiți. Mă așteptam să ni-l ceară, citisem înainte că de acum va fi necesar și e bine să-l prezinți în Italia atunci când vrei acces la anumite restaurante și obiective turistice.

De obicei noi am preferat să mâncăm doar la terase. Era și mai multă lume, seara aerul era răcoros, aveam și imagini frumoase în jurul nostru, n-aveam de ce să luăm masa în interior. Dar să revenim la oile noastre.

Lângă Catania există două sate: Aci Trezza și Aci Castello. La fel, am citit multe despre Sicilia in general și coasta de est in particular înainte să plecăm. Ar fi fost mult mai multe de văzut, dar eu mă declar mulțumită de ce am reușit să vizităm.

În Aci Trezza am făcut cele mai frumoase poze. În Aci Castello n-am mai ajuns pentru că ne-a cucerit satul vecin și n-am mai vrut să plecăm de acolo. Aci Trezza are faleză, plajă cu pietre, iar deasupra plajei, chiar lângă biserica din sat e un mic parc în care se strâng seara locuitorii la vorbă și la jocuri de societate.

Aci Castello e superb, deși l-am văzut doar din mers, dar pot să spun că mi-am dat seama de măreția castelului chiar și așa. Da, castelul era spectaculos și parcă îmi pare rău acum că n-am fost să-l vizităm. Zona asta e super instagramabilă. Împătimiții de poze găsesc aici peisaje care îți taie respirația. Eu am crezut că am ajuns în Thailanda, deși nu știu cum arată acolo decât din poze. 😜

Am observat că pe faleză și în mare nu prea erau turiști. Poate prea puțini față de alte locuri în care era plin numai de străini. Aici, culmea, mai mulți localnici, mai multă liniște, un loc care vreau să cred că e încă nedescoperit de hoardele de turiști.

În perioada în care am fost noi în Sicilia, jumătatea lui August, s-au înregistrat acolo cele mai mari temperaturi din Europa. Așa că o baie în mare a venit la fix. Apa a fost perfectă, priveliștea de vis, preparatele răcoroase cum ar fi granita sau sucurile din rodie și portocale siciliene, toate au completat o zi perfectă.

Excursia în cele doua sate pitorești a fost o reușită. Cu câțiva euro pentru autobuz, am vizitat unele din cele mai frumoase locuri din Sicilia, iar pozele făcute întăresc afirmația mea.

Cât despre prețurile din Aci Trezza, pot să spun că erau ușor mai mici decât în Taormina. Nici aglomerația de acolo nu am găsit-o.

În fine, ne-am întors cu ultimul autobuz în Catania la timp pentru cină. Am plănuit următoarea excursie de pe muntele Etna în seara aceea. Ne aștepta încă o zi de peripeții. Dar despre Etna și lavă și răcoare, data viitoare. ☺️

Da, ne certăm. Cearta e bună uneori

Da, ne certăm. Cearta e bună uneori, așa am auzit.

În ultima lună, copiii mei au fost întrebați de două ori de persoane diferite dacă mami și tati se ceartă. Copiii sunt sinceri și au spus adevărul. Da, se ceartă, părinții se ceartă.

Au venit copiii acasă și mi-au spus. În sensul că, oare de ce i-a întrebat asta? De curiozitate, zic, să nu intru cu ei în detalii. Chiar dacă mă îngrijorează ce cred bieții copii. Aș vrea să răspund eu, dacă se poate. Ca să citească și curioșii.

Eu și soțul meu ne certăm. Știu, e o veste șoc. N-ai mai pomenit așa ceva. Dar, da, ne certăm, întrebați vecinii dacă nu ne credeți. Știu ei mai bine. 🤣

Dar ce e așa interzis să te cerți? Adică lumea asta nu se ceartă? Sau doar noi avem interzis la ceartă? Mă îngrijorează faptul că ăștia mici o să înceapă să creadă că suntem anormali. Că doar noi ne certăm. Când noi de fapt călătorim, râdem, ascultăm muzică și trăim cea mai frumoasa parte a vieții noastre: tinerețea.

Cearta e bună uneori, eu așa am auzit. Să ții în tine supărarea nu prea e bine. Dar cearta n-are nimic. Toți o practicăm, dar numai unii au curajul să recunoască. Eu nu vreau să car durerea și frustrarea după mine ani întregi. Nu vreau să mă simt ciudat și limitat. Vreau să-mi vărs năduful și să mergem mai departe. A doua zi ne împăcăm. Că așa face o familie. Rezolvă problemele, le pune pe masă, le discută pe orice ton, oricum ar fi, numai să le discute. Și apoi să meargă mai departe.

Și ce li s-o fi parând unora așa urât că te cerți? E greu să treci prin toate etapele vieții alături de cineva. E greu să evoluezi și să te maturizezi lângă aceeași persoană toată viața. Te mai cerți, te mai împaci. Îți dai seama ce facem noi? Nu s-a mai pomenit.

Ăștia care întrebați, am și eu o întrebare? La voi viața e numai lapte și miere? Sau încercați să evitați problemele și aveți impresia că totul e în regulă? Băgați mizeria sub preș, așa e?

Eu nu. Mai am și probleme, dar nu renunț la prima bătaie de vânt. Mă cert, mă împac și tot așa. Și împăcarea e și mai duce, să știți. Eu știu. Promit că o să mă mai cert, n-am cum altfel. Doar așa învățăm, din greșeli, din discuții și din probleme rezolvate, nu evitate.

Hai, zi ușoară! Vă invit la cafeluță.🤣

Sicilia, impresii și poze

Sicilia, impresii și poze din 2021

După ce am lansat întrebarea prietenilor de pe Instagram și de pe Facebook despre ce ar trebui să vedem în Sicilia, am primit numeroase ponturi de călătoria pe care urma să o facem.

Din păcate, ne-am stabilit “tabăra” pe coasta de est și am vizitat doar împrejurimile. Nu ne-a ajutat timpul fir-ar să fie. Am stat doar 6 zile pe care le-am fructificat cât de mult am putut.

Catania e frumoasă. Am rămas aici pentru vulcan. Nu puteam rata să nu văd emblema Siciliei. Practic a fost punctul de plecare pentru decizia de a călători în Sicilia. Având o activitate de peste 6000 de ani, vulcanul Etna este vulcanul activ cu cea mai lungă perioadă de activitate din lume. Și nu m-a dezamăgit. Ba mai mult, m-a făcut să mă simt ca pe altă planetă.

Dar s-o luăm cu începutul. Am fost cazați în centrul Cataniei într-un apartament drăguț în centru. Doamna proprietară a avut grijă ca la micul dejun să avem în permanență desert făcut de dânsa. Nu era mare lucru, dar detaliile de genul ăsta fac diferența. Am avut prăjitura cu fructe, cu iaurt, cu morcov…. O delicatesă aburindă în fiecare dimineață ne făcea să plecăm în excursii mai bine dispuși. Am găsit prin booking acest apartament cu recenzii foarte bune și preț decent.

Am făcut trei excursii. Nu le-am cumpărat, deși găsești la tot locul pe cineva care organizează. Noi nu am apelat la ei. Am ales să economisim mai mult și să călătorim cu transportul in comun. Autobuze foarte bune, care ne duceau în aceleași condiții ca și cele de la agenții, dar cu un preț mai mult decât redus. Ca să dau un exemplu, două excursii la Etna vulcanul ne costa 70€. Pe cont propriu am cheltuit puțin peste 10€. Și lista poate continua așa și la restul destinațiilor. Singurul incovenient a fost că de câteva ori orarul autobuzelor s-a decalat ușor față de ora prevăzută.

La final am observat că am economisit atât de mult încât ne-am întors și cu bani acasă. Ceea ce nu mă gândeam că vom face când am stabilit bugetul. 🤨

Dar să o luăm pe rând cu excursiile. O să vă arăt imagini din prima, restul urmează să revin în articolele următoare.

Taormina.

Destinația vedetelor de la Hollywood, Taormina e fantastică. Are plajă atât cu pietre cât și cu nisip. Se pot închiria șezlonguri, dar există și porțiuni cu plajă publică. Am ales să mergem în Taormina în ziua in care am sărbătorit 13 ani de la nunta noastră. Pentru asta plecăm anual de acasă. Copiii nu prea au fost de acord. Noi ne-am gândit la ei tot timpul și au fost in discuțiile noastre mereu. Dar regula e regulă. Tradiția noastră merge mai departe și sper să ne însoțească și ei atunci când vor fi mai mari.

Am luat masa la un restaurant cu vedere la mare. Ne-am giugiulit ca îndrăgostiții, am băut șampanie, am râs, totul cu marea la picioarele noastre. Am ajuns sus la o priveliște magnifică cu telecabina. Tot de acolo am admirat și Isola Bella. Imaginea mi-a tăiat respirația. Am făcut sute de poze. Mi-ar fi plăcut să pot face pozele cu ochii. Nu se imortaliza imaginea exactă pe care o vedeam.

Am mâncat specialități italienești și pește sabie, specific Siciliei. A fost delicios. Am reușit să-l “dovedesc” chiar. Se întâmplă foarte rar să mănânc tot ce comand. 🙁

Distanța dintre Catania și Taormina e de o oră cu transportul în comun. Autobuzul ne-a lăsat sus. Era plin de turiști. Mă bucur acum că am deci că nu avem nevoie de ghid și nici de agenție. Dacă ai conexiune bună la internet și un telefon bun, te descurci oriunde în lume.

În Taormina sunt foarte multe de văzut. Am vrut să intrăm la amfiteatrul roman, dar era o coadă cât China și am renunțat. Venisem totuși pentru celebrare, pentru relaxare. Se organizau și excursii pe mare spre locuri mai puțin populate cu prânz inclus și băuturi, dar eu deja pusesem ochii pe restaurantul cu vedere la toată stațiunea, așa că nu am fost interesați.

Ne-am ales plaja cu pietre ca sa rămânem pentru restul zilei. Am rămas acolo până seara. Apa caldă nu ne mai lăsa să plecăm acasă. În aer căldura era năucitoare așa că am stat numai la scăldat tot timpul petrecut acolo.

Apoi am mers pe stâncile de pe plajă și am surprins în imagini întreaga priveliște. Ne-a cuprins un sentiment de libertate. Am ciocnit în cinstea noastră și ne-am întors în Catania seara cu ultimul autobuz.

Am rămas cu un gust plăcut după Taormina. La propriu, după ce am încercat acolo granita de fragi. Un fel de înghețată cu sirop. Rece și răcoritoare a fost la fix pentru temperaturile ridicate de la mijlocul lui August.

Taormina nu e numai pentru vedete. E și pentru oamenii de rând care vin cu autobuzul public. Și ea îi face să se simtă ca niște vedete. Într-adevăr, prețurile sunt mai mari decât în restul Siciliei. Până și magneții erau foarte scumpi. Dar nu ne-am făcut griji, nu eram acolo pentru cumpărături.

Citisem mult despre Taormina, dar nu am crezut că ne putem simți așa de bine acolo. A fost o zi perfectă, poate cea mai frumoasă aniversare a nunții. ❤️

Mama live pe Facebook, copiii morți pe caldarâm

Mama live pe Facebook, copiii ei morți pe caldarâm din cauza unui moment de neatenție.

Ieri în Ploiești s-a întâmplat o tragedie. Doi copii gemeni de numai doi anișori au căzut de la etajul 10 al unui bloc. Impactul pentru ei a fost mortal, din păcate.

Acum, apar noi informații pe care le-am aflat și eu din presă. Primul lucru care ne vine în minte e unde erau părinții în momentul respectiv? Pentru că ne dorim o explicație, nu că am vrea să învinovățim pe cineva. Tragedii se întâmplă peste tot în lume. Dar copiii mici se știe că trebuie supravegheați îndeaproape. Sunt mămici care se panichează când au băgat ceva în gură, când cad și se julesc în genunchi, le înțeleg perfect pe toate. Prea multă atenție câteodată nu strică.

Se pare că momentul în care au căzut micuții, corespunde cu momentul în care mama era live pe Facebook. Martorii spun că înainte de impactul fatal, mai multe obiecte au fost aruncate de la etaj. Semn clar că cei doi copii erau de ceva vreme nesupravegheați.

Recunosc, am fost curioasă să văd și eu live-ul. Personal, metoda asta de socializare cu live mi se pare o prostie în general. Nu faci decât sa te uiți la camera frontală și să vezi cine te urmărește, că de vorbit nu prea se obișnuiește la oamenii care nu au ceva important de transmis. Femeia se afla se pare, cu o altă femeie in apartament si cu alt copil de al ei în vârsta de 5 ani. Apare și acesta puțin în cameră. Nu vorbește in live-ul respectiv, își aprinde o țigară, iar la un moment dat se aude un ciocănit puternic la ușă. Asta după ce se aud mai pe la început sirenele ambulanțelor.

Din câte am înțeles, femeia se află acum internată la psihiatrie. E greu. E trist, e cum se putea mai rău. Ne-a luat mințile Facebook-ul. Ne prinde un telefon în mrejele lui și ne face să uităm noțiunea timpului. Neglijăm ce e cel mai important în viața asta: copiii. E o atracție căreia nu-i putem face față. O dependență stupidă care ajunge să ia vieți omenești.

Nu pot să cred unde s-a ajuns. Și mi-e milă de bieții copii care n-au apucat să-și trăiască viața. Și mi-e milă si de mamă, de părinți in general, care trebuie să trăiască cu vina asta grea care o să-i urmărească toată viața.

Mă simt tristă azi. Doi îngeri au plecat prea devreme.

Sper să fie măcar, un semnal de alarmă pentru noi toți. Facebook e pentru atunci când suntem liberi, iar când ești mamă în primii ani nu prea e timp liber pentru asta.

Aici aveți link cu live-ul.

E urât să jignești persoanele grase. Dar pe cele slabe?

Spațiul personal a blogului îmi aparține. E un jurnal în care scriu de aproape 7 ani. E pasiunea mea cea mai mare, așa că aici am tot dreptul să îmi expun ideile. La fel ca cea pe care urmează să o transmit.

Eu și familia mea facem mișcare ori de câte ori avem ocazia. Iubim plimbările lungi pe jos, drumețiile, excursiile și plimbările cu bicicleta. Mereu mă îmbrac adecvat. Când spun asta mă refer la o bustieră, colanți scurți, pantofi scurți, că de, căldură mare. Adică îmbrăcăminte de vară, sport. Și nu e ok pentru oamenii de pe afară, am aflat.

Nu mă înțelegeți greșit. Nu sunt adepta bârfei. Sunt o persoană normală, nu îmi place să judec prea aspru, nu vreau să jignesc pe nimeni. Când ies afară sa ne plimbăm, soțul meu e mândru.

Mă rog, așa spune el, acum, eu îl cred.

Corpul meu îmi aparține, și dacă nu ar fi de acord, trăim în 2021, nu cred că n-am putea discuta să cădem la un acord. Dar repet, eu decid ce port în cunoștință de cauză.

E adevărat că e urât să faci ramarci despre greutate unei persoane plinuțe. Dacă spui, de exemplu: “Mai mănânci mult? Nu vezi că ești gras/ă?” e jignitor. Dar dacă spui: “Tu mănânci doar miercurea și vinerea? Ești oase înșirate, nu vezi?” – asta e doar o glumă.

Văd instagramul plin de fete grăsuțe care își expun părțile corpului pline de încredere. Și au multe reacții pozitive. Sunt încurajate să facă asta. Și atunci celor slabi de ce nu e urât să le faci remarci că se îmbracă prea expus? Adică, am muncit pentru picioare subțiri. Am muncit pentru abdomen mai ferm. Nu e normal să nu îmi fie teamă să le expun? Despre sâni nu poate fi vorba, e simplu, nu-i am. 😜

Merg să alerg cu copiii după mine, cu salteaua de yoga, cu apă si gustări pentru ei. E un efort pe care îl fac de drag, de nevoie. E ceva ce îmi face mie bine, chiar dacă nu e ușor. Eu vreau să fac asta ca să arăt bine. Nu m-am trezit așa. Am născut doi copii, corpul mi s-a modificat, am acceptat tot. Și am vrut să-l îmbunătățesc pentru sănătatea mea în principiu.

Dar așa, chiar mă deranjează în general chestia asta. Să-i spui cuiva că ești prea slab nu e nepoliticos? Sau ăștia slabi n-au de ce să se supere? Și oricum vă aud si când credeți că n-o fac. Și nu e frumos. Că eu nu fac remarci despre greutatea voastră. Nu vă mai zic despre băiatul meu cel mare. Aproape săptămânal aud câte un medicament minune de îngrășat. E bine copilul, analizele au ieșit iar bune. Așa e ritmul lui de creștere. Vine din părinți slabi. Sunt convinsă că se va dezvolta frumos. Eu nu sunt îngrijorată pentru el. Nimeni n-ar trebui să fie. Sunt o mamă bună, nu-l înfometez. Ok?

Atât. Nu mai am nimic de zis. Poate decât să-i lăsați și pe ăștia slabi să trăiască cum pot.

Pace!