E frumos la Therme? Va spun eu 

S-au îmbolnăvit copiii. Iar. Nu e o drama. A devenit mai mult o rutina, de când cu grădinița. Ne-am obișnuit și nu ne mai panicam. Asta e. Ne trata, mergem la doctor și așteptam vacanța. In weekend am avut o fereastra de câteva ore. După un eveniment in familie, am rămas in București, pentru ca de dimineața aveam o întâlnire. Și ce sa facem toată noaptea singuri? Sa dormim? Doamne ferește! Dar ce? Suntem pensionari? 

Am ieșit in oraș, normal. La Therme mai exact, pentru ca îmi doream de mult sa ajung acolo. Nu știam cât costa, cum e împărțit, absolut nimic. Nici nu m-a interesat prea tare, pentru ca mergeam oricum. 

Așadar, am aflat ca exista 3 zone: Palm, Elysium și Galaxy. 

Am plătit 75 de lei de persoana pentru Palm și am avut acces in prețul acesta și la Galaxy. Ce consumai se plătea prin scanarea brățării, pe care dacă o pierdeai, plăteai 200 lei. De afara mi-a plăcut ce am găsit acolo. O parcare imensa și o clădire frumos luminata. Doar era 11 noaptea când am ajuns.

Eu de fiecare data când merg la complexe acvatice simt ca ma ia cu leșin încă de la intrare. Când intru de la aer curat de afara, in caldura și in mirosul de clor de acolo, trăiesc cea mai nasoala senzație. E cam ca atunci când ma ia de cap mersul prelungit pe serpentine. Eram curioasa dacă o sa pățesc si la Therme la fel. 

Ei bine, nu. Când intram in apa, sa zic ca simteam puțin, dar nicidecum de la intrare. 

Nu ma respingea mirosul deloc. In ciuda orei târzi era destul de populata piscina principala. Preponderent tineri care au dat o seara de clubbing pe una de relaxat. Muzica buna, lumini relaxante, apa calda, atmosfera plăcută. Nu știu dacă ziua mi s-ar mai fi părut ca taxa pe care am plătit o e corecta. M-am lăsat impresionata de lumini și de apa primitoare intr-o noapte friguroasă de sfârșit de Septembrie. Și mi-a plăcut. E o alternativa buna pentru cei care locuiesc in București și in împrejurimi, de a petrece o seara plăcută. 

Curățenia, ordinea și faptul ca era tot timpul personal printre noi, cei care ne bucuram de seara plăcută, care sa ne ajute la nevoie, mi-a plăcut. Nu știu dacă as mai reveni, pentru ca, de obicei, nu îmi place sa revin acolo unde am mai fost, dar a fost plăcut. 

Am ascultat muzica, ne-am relaxat, ne-am ținut in brațe, liniștiti, fără sa ne deranjeze nimeni și nimic. 

Ca dimineața m-am trezit mai obosita decât m-am culcat nu va mai spun. Sau ca a trebuit sa ma întorc la Pitești cu maxi-taxi și apoi sa merg la țara sa iau copiii și sa-i pregătesc pentru luni la grădinița, nu mai discut. 

A fost frumos. Și ca m-am distrat și ca mi-a fost dor de copii, dar mai ales ca am ajuns la ei cu mai multă putere de joaca decât m-as fi așteptat. 

Da, la Therme e frumos! Noaptea. 

Anunțuri

Imagine

Balcic, hrana pentru suflet 


Aveam nevoie de o pauza. Îmi tot repet asta de câteva zile încoace. Am început sa pricep când mai e puțin și trebuie sa plecam. Nu mi-a ieșit exact cum am vrut. M-am trezit insinctiv, tot la ora 7, chiar dacă nu ma grăbeam nicăieri. Gândul și grija pentru copiii mei nu-mi dădeau pace, Doamne ferește! M-a perpelit dorul continuu. Ei sunt tot ce am mai scump pe lume. Nu exista împlinire mai mare pe pământ decât copilul tău care te strânge de mâna, te striga mama și se agata de gâtul tău. 

O sa ma umplu de fericire când o sa ajung acasă. 


Însă, aici, in Balcic am avut grija de mine. 

Mi-am hrănit sufletul cu ce am găsit la îndemâna. Și am găsit numai frumos. Le-am dat ochilor culori frumoase de privit. Le-am dat simțurilor mirosuri alese din grădina Botanica de aici și ele mi-au mulțumit prin bucuria inimii. 


Le-am dat picioarelor distante in care sa se poata relaxa, sătule fiind de statul la birou. Am colindat toată grădina Castelului Reginei Maria și am trăit puțin din farmecul vremurilor in care ea privea de la geam marea limpede de culoarea albastru-verzui. 

Castelul nu e mare, se încadrează perfect in stâncă, in natura. Căci chiar ea a spus ca „o lucrare făcută de mâna omului nu trebuie sa întreacă măreția naturii”.

Ne-am plimbat seara pe lângă mare și am ascultat sunetul valurilor care se spărgeau la mal. Era bezna, nu vedeam aproape nimic, doar simteam și auzeam.

M-am simțit iubita și altfel decât copilărește. Aveam nevoie sa-mi amintesc emoția iubirii. Am primit săruturi, nu pupici. Am primit un trandafir, nu păpădie cum se întâmpla de obicei. 

Șampania mi-a fost băutura pe care am sorbit-o la sfârșitul cinei. Nu ceaiul obișnuit din fiecare seara.

Am stat degeaba pur și simplu. Am dormit la prânz, am stat la soare și am primit cu bucurie razele lui călduroase.  

M-am îmbrăcat frumos ca de sărbătoare. Am purtat rochii scurte, fara grija ca dacă ma aplec o sa se vadă mai mult decât îmi doresc, pentru ca nu aveam către cine sa ma aplec. 

M-am lăsat dezmierdata și m-am încărcat cu energie destula sa le pot face fata năzdrăvanilor. Și mi-am promis ca o sa ma revansez și fata de ei, sa nu ma mai simt vinovata ca m-am simțit bine fără ei. 

A fost minunat aici. 

I-am dat sufletului hrana cât sa ma tina pana la următoarea escapada. Căci și mamele au nevoie sa-și hrănească sufletul, nu numai copiii. 

Imagine

Plaja Corbu și Vama Veche sunt speciale

 
Ca de când îmi doream sa ajung in Vama Veche, nici nu-mi mai amintesc. Mereu m-am oprit in stațiunile dinaintea ei. Faptul ca era poziționată atât de departe m-a dat înapoi de fiecare data când am vrut sa ajung acolo. 

Acum, însă am găsit prilejul perfect sa ajung acolo. Am dus copiii la mama, am împachetat câteva lucruri și am plecat pentru câteva zile la mare sa sărbătorim iubirea. 

Pentru ca simțim nevoia câteodată și pentru ca rutina pe mine ma omoară. Tot timpul încerc sa nu ma las acaparata de ea. Așa ca încercam sa uitam de griji și de responsabilități pentru câteva zile. Nu e deloc ușor. Ma gândesc foarte des la copii. Sun acasă sa văd dacă sunt in ordine de câteva ori pe zi și ma mustra conștiința ca ma bucur de timp frumos fără ei. Pe de alta parte ma gândesc și ca i-as fi chinuit sa-i târăsc după mine doar ca sa bifez eu câteva obiective de vizitat. 

Nu mâncam, nu ne oprim pentru odihna, nici măcar pentru alimentarea mașinii. Amânăm pentru mai târziu totul ca sa putem ajunge mai repede la destinație. 

Prima oprire am făcut-o la plaja Corbu. O plaja sălbatică, foarte mare și foarte liniștita. Nimic nu deranja cursul firesc al naturii. Nici măcar sunetul pescărușilor, sau al valurilor care se spărgeau la mal cu o forța puternica. 

N-am căutat nimic, dar am găsit mai mult decât ne-am așteptat. Am găsit ceea ce căutam: liniște. Ne-am plimbat in tăcere de mâna pe malul marii și am savurat momentul cu câteva poze, zâmbete și îmbrățișări. Nu e mult pentru un cuplu oarecare, dar pentru mine înseamnă enorm. Apropierea noastră ca părinți are de suferit din cauza agitatiei cotidiene. 

Am continuat traseul, spre Vama Veche.

Aici cel mai mult m-a șocat suprapopularea stațiunii. Fiind cea mai îndepărtată stațiune românească, am crezut ca nu o sa fie așa aglomerat. De unde? Era plină. Ca un furnicar de oameni. De oameni deștepți. Pentru ca e prima stațiune in care am văzut o biblioteca pe plaja. Da, exact așa. O biblioteca plină de carti cu titluri super interesante pentru orice doritor de cunoaștere. 


Muzica răsuna pe la terase cu oameni tineri și liberi cu un stil aparte întregind tabloul acesta. N-am văzut niciunde un amestec de stiluri ca in Vama. Salvari, rochii hippie, rockeri înfocați, bărbi neobișnuite, cizme din pânza tare de bumbac, copii in sisteme ergonomice, codite din fire de ața colorata, toate se gasesc in aici din plin. 

Vama nu e pentru oricine. Te poate deruta libertatea și stilul acesta îndrăzneț dacă nu ești obișnuit cu excentricitatea. Sau cu originalul. Un cuplu, mire și mireasa isi programaseră ședința foto pe plaja. Nimeni nu era îmbrăcat asemanator. Fiecare avea alt stil.

Un sigur lucru e cert. In Vama merg oameni frumosi și deștepți. Tatuați, netatuati, fumători, nefumători, rockeri sau hipsteri, toți întregesc o comunitate specială. 

Vama înseamnă culoare, muzica, miros, cunoaștere și împăcare. 

Nu am putut rămâne mai mult, deși as fi putut. Am ales totuși sa urmez traseul inițial, către Bulgaria. 

Am citit foarte multe impresii despre Balcik  incat am simțit nevoia sa vin sa ma conving. 

Ne auzim curând cu impresii despre ce am găsit aici. 

Paradisul e la aproape 700 km de România (poze)

Thassos, insula de smarald care e la o aruncătură de băt de țara noastră.


Vacanța pentru mine înseamnă mai înainte de toate, sa îmi petrec mai mult timp cu băieții. Nu se schimba mare lucru in rutina pe care o urmez zilnic, in afara faptului ca suntem mai apropiați. 

Am împachetat, am despachetat, am gătit, am spălat, deci nu mi-am luat concediu decât de la serviciu, ca in rest le-am făcut pe toate. 

Când plecam la plaja ne încărcam cu doua bărcuțe cu volan fiecare, seturi de nisip, creme de protecție solară, prosoape, halate, gustări, apa, fructe și nu-mi mai vin acum in minte, dar parca mai erau cam o suta de chestii. Mi-am luat niște cărți, am zis ca poate o sa am timp pe plaja, dar nu cred ca am reușit sa citesc mai mult de 60 de pagini toată vacanța. Nu-mi pare rău, pentru ca am făcut schimb cu un timp de calitate cu băieții ceea ce mi-a adus satisfacții înzecite decât dacă aș fi stat sa citesc. 

Nu e așa complicat cum pare. Eu m-am obișnuit cu stilul acesta alert, tot timpul in priza. Chiar ma plictisesc dacă nu sunt sunt in tot timpul pe fuga. In concediu nu-mi place sa lancezesc la plaja o săptămâna tot făcând același lucru, imi place sa și vizitez, sa gust puțin din stilul de viața al oamenilor  din țara respectiva. 

Așa se face ca azi am vizitat aproape toate stațiunile cu un copil mârâit de o durere de burtică și cu unul plin de energie. 


Prima oprire am făcut o la mănăstirea de măicuțe, Manastire care poarta hramul Sfantului Arhanghel Mihail, acolo unde se afla racla cu o bucata dintr-un  cui care a fost folosit la răstignirea Domnului Iisus.  Priveliștea care te întâmpina acolo îți taie pur și simplu respirația. Imensitatea marii și a munților care se întindea in fata mea m-a făcut sa ma simt mica și neînsemnată in lumea asta mare și m-a convins sa rămân pentru un moment rupta de realitate. 


Am continuat apoi călătoria spre cea mai veche localitate de pe insula, satul Theologos, o așezare pitoreasca cu acoperișul caselor din pietre și străduțe înguste pe care găseai de vânzare la localnici produse tradiționale: ulei de măsline extravirgin, miere de pin, dulceața de portocale, măsline stafidite (absolut delicioase) și bineînțeles plăcinte grecești. 


Am luat prânzul in Potos, alt sătuc pitoresc plin de tarabe cu ulei și mirodenii, iar apoi am plecat spre Limenaria cu gândul sa vizitam  fabrica de bijuterii Iris Gold. Situată pe un deal de unde se întinde o superba vedere catre țărm, fabrica are la parter un magazin de desfacere cu bijuterii din perle, aur sau argint. Are chiar și o parte in care se vând bijuterii la jumătate de preț dar din păcate, de acolo nu prea aveai ce alege. 

N-am plecat totuși cu mâna goală, ci cu un super cadou din partea soțului. Când mi-a spus ca îmi pot alege ceva, am intrat in panica,nu știam ce sa aleg. Ma simteam ca atunci când ai bani sa-ți cumperi ceva, dar brusc, nu-ti mai place nimic, iar atunci când n-ai, le-ai vrea pe toate. Am  mai chinuit și bieții copii vreo jumătate de ora pana s-a hotărât doamna, mai ales ca bijuteriile îți luau ochii la propriu. 

Ne-am întors pe același drum, spre Chrisi Amoudia, acolo unde suntem cazați cu părere de rău ca nu am venit pregătiți de baie, ca sa ne putem răcori puțin la prânz. Cand am trecut pe lângă plaja Aliki care avea o apa de o culoare incredibila ne-a părut și mai rău. Așadar, dacă aveți drum prin apropiere, plajele din Aliki, formate in niște golfulețe cu o apa de un albastru iritant, sunt de neratat. 

Seara ne-a găsit la plaja de langa noi, Golden Beach, cu multă voioșie, poate de la apa aia calda și limpede care o sa-mi lipsească mult timp de-acum încolo. 

In curând o sa plecam de aici, de pe insula asta nedescoperită pana acum de mine, cu regretul ca nu am știut ca locuri atât de frumoase, s-au aflat tot timpul atât de aproape de noi. 

Am devenit fan Thassos, pentru ca sunt mama și acesta e locul ideal pentru familiile cu copii și mai ales pentru ca aici am descoperit ape calde și curate cum poate doar in Egipt am mai întâlnit. 

In Thassos cu copiii (2). Am revenit cu poze

Revin cu mai multe detalii despre excursia in Thassos cu copiii, pentru ca mai mulți prieteni și cititori ai blogului mi-au cerut o noua postare cu poze. 




Am intrat in a treia zi de relaxare pe insula de smarald, așa cum mai e cunoscuta Thassos. Își merita cu prisosinta numele acesta, convinsă fiind de culoarea apei de un turcoaz așa cum doar in vederi am mai văzut.

Am petrecut aseară afara in curte, ziua soțului, atât de frumos și de relaxant, in familie, alături de prietenii noștri, încât am avut impresia ca sunt acasă, ca sunt acolo dintotdeauna. 

Gazda e extraordinara si ne face sa ne simțim ca acasă. A mers cu noi la cumpărături pentru grătar, ne-a indicat magazine sigure care nu avea prețuri ca pentru turiști, și chiar și o cofetărie de unde am putut cumpara un delicios tort de ciocolata. La măcelăria de unde am cumpărat carnea gata de pus pe grătar, am primit și un cadou, o specialitate cipriota din carne tocata de miel absolut delicioasa. Observ ca modul acesta de a atrage clienții, e foarte des practicat pe insula, pentru ca la restaurant, la sfârșitul mesei primeam și o surpriza gratis. Fie ca era o înghețată, o prăjitura sau mai știu eu ce,făcea clientul sa-și dorească sa revină.

Am încins grătarul pe inserat. Am pregătit și o salata de legume care a mers la fix cu desertul. Pe fundal a răsunat tot timpul muzica grecească.

Christos, gazda, ne uimește in fiecare zi cu ospitalitatea lui, mai ales aseară când a pregătit chiar și un cadou pentru soțul meu. 

Acum suntem la Marble Beach, o plaja, pe cât de mica pe atât de impresionata. E formată la baza unei cariere de marmura, iar noi ne-am stabilit tabăra pe pietricele de marmura mici, de un alb strălucitor care in combinație cu apa limpede, da o nuanță de albastru cum n-am mai întâlnit niciunde.


Drumul anevoios pana aici, de 7 km pe o cărare neasfaltata, și-a meritat tot disconfortul. 

E plin de români și aici. Pare un fel de Mamaia cu câțiva turiști străini. Parcarea e plină de mașini cu numere din toată țara. De la Brașov pana in Iași, romanii prefera Thassos și ma bucur sa fiu aici cu ai mei. 

A venit prânzul deja, așa ca o sa plecam in curând sa nu cumva sa ratam masa și somnul de după amiaza al copiilor. Aici, din păcate nu exista decât un bar, fără restaurant, așa ca suntem nevoiți sa ne întoarcem, altfel am fi rămas aici pana seara. 

O sa va țin la curent. Mâine o sa mergem sa vizitam câteva obiective turistice și trebuie neaparat sa las impresii și despre asta. 

Las aici câteva dovezi ale celor spuse mai sus, ca sa ma credeți pe cuvânt și bineînțeles ca sa #madaumarepenet. 😂

Va pupăm! ❤️
P.s poze needitate făcute cu telefonul. 😃

Cu copiii in Thassos 

A început vacanța lor pe care am decis sa o facem anul acesta de neuitat. Alegem marea cristalina cu multă voie buna și chef de făurit amintiri pentru mai târziu. 


Pe mine călătoria cu mașina ma obosește intr-un mare fel. Nu sunt de acord cu maltratarea spatelui și a coloanei timp de mai multe ore la rând, mai ales de când s-au inventat avioanele care ne dau posibilitatea de a ajunge acolo unde ne dorim într-un timp foarte scurt. 

Avionul se potrivește atât de tare firii mele, încât dacă am avea aeroport la Pitești as fi in stare sa iau avionul pana la Bucuresti. 

Tortura mai mare decât sa mergi cu mașina in alta țara, e sa mergi cu mașina cu copiii. 

Și totuși, cum variante nu prea sunt pentru Thassos decât mai mult cu mașina, încurajați fiind și de traseul relativ scurt prin vama Makaza, mi-am luat inima in dinti și am plecat la drum cu toată trupa. 

Mi-am dorit pentru copii o stațiune in care sa găsim apa curată, cu intrare lina in mare, aproape de casa, potrivită pentru familii cu copii. 

Nu e prima data când mergem in Grecia, însă e prima data când vizitam Thassos. 

Am pus ceasul sa sune la ora doua noaptea, cu gândul sa plecam pe la trei. Aveam de gând sa facem și opriri, am pus la socoteala și statul in vama pentru formalități și am calculat ca mai mult de 10, 11 ore nu ar trebui sa facem pana la destinație. 

Inițial am zis ca nu o sa trezesc copiii, ca o sa-i iau in mașina direct din somn ca sa nu le ia mult apoi pana adorm la loc. In mașina ii așteapta pregătit, patul pe care-l pregătim pentru plăcerile lungi. 

De unde? S-au trezit amândoi de la vânzoleala din casa și au mai adormit pe autostrada. S-au trezit la vama la Ruse unde am stat foarte puțin. La fel și la vama Makaze unde trecerea a durat pana in 20 minute, deși era coada. 

După trecerea in Grecia am mai mers pana in o suta de km și am ajuns la Keramoti la îmbarcarea spre insula. Prețul destul de modic (pana in 20 de euro) pentru doi copii, doi adulti și mașina. 

Tot drumul era plin de mașini cu romani, atât in Bulgaria cât și in Grecia. Când am ajuns pe insula am avut impresia ca e locuita doar de romani la câți am întâlnit. 

Acum e ora 15, am ajuns, am despachetat puțin și ne-am băgat la un binemeritat somn de prânz. 

Așadar, cu tot cu opriri, drumul a durat aproximativ 10 ore, dar ar am fi putut ajunge mult mai devreme dacă nu ne dădea GPS-ul un drum ocolitor spre unitatea de cazare. Am ajuns la Studios Apollon super obosiți și aproape adormiți și tare m-am amărât când ne-a spus gazda ca așa procedează toți romanii când vin prima data in Thassos, se lasa duși de GPS pe ruta ocolitoare. Deși am vorbit de multe ori prin email, se pare ca asta a uitat sa ne spună. 

In rest, gazda e super primitoare, amabila și zâmbitoare. A încercat chiar sa ne spună câteva cuvinte in limba noastră și am văzut ca mai sunt cazați aici, ghici ce? Tot niște români. Adică, vreau sa spun, numai cu români.

Locatie la doi pași de mare, copii nerăbdători de bălăceală, soare și timp călduros, apa cristalina, ingrediente destule cât sa încropim o vacanța reușită. 

Va pupăm și dacă mai vreți informații sau postări despre ce am mai văzut aici, trageți-ma de mâna. Cu copiii in Thassos e cel mai potrivit. 

Castelul de Lut Valea Zânelor cu copiii-yey ori ney

Vorbeam cu o prietena la telefon pe speaker despre unde ne dorim sa mai călătorim si vine vorba despre Castelul de Lut Valea Zânelor. Aveam in gând sa mergem mai demult dar pe mine m-a dat înapoi distanța. Din Pitești pana la destinație era vorba de vreo 3-4 ore de mers cu doi nebunici fără stare in mașina. 

Ma gândeam ca ce sa găsim acolo așa interesant încât sa merite efortul.

 E, și pe când discutam noi toate astea, aude și soțul din dotare ce zic și se ambiționează sa-mi demonstreze ca nu e deloc de speriat. 

Așa ca duminica, de dimineața, ne pregăteam de plecare cu mic cu mare. In urma cu câteva zile cumpărasem o saltea pentru mașina care, practic, transforma bancheta din spate într-o canapea. Nu prea safe pentru ei dacă stăteau in șezut, dar norocul nostru a fost ca au stat numai tolăniți, deci nici un pericol. 

După un drum de 3 ore și un „Podul de piatra” cântat de peste 48 de ori, am ajuns și la castel. 

Acolo, aproape de munte, puțin mai răcoros decât ne-am fi așteptat, am fost întâmpinați de o priveliște spectaculara. Munții deasupra noastră, un rău rece și învolburat tocmai bun de aruncat pietre in el, lângă niște mese și scaune improvizate din materiale ecologice, adică fan și bineînțeles castelul in toată măreția lui. Nu e inca finalizată lucrarea, dar câteva încăperi au fost deschise publicului. Un magazin și încă o încăpere in care probabil va fi o viitoare camera in care ne vom putea caza. 

Am urcat in una din turlele castelului sa admiram priveliștea fantastica, iar copiii au fost încântați de clădirea construită lângă castel, cred ca unde urmează sa se deschida un restaurant, care avea acoperișul cu iarba crescută pe el.

Am poposit acolo in jur de 2 ore, timp in care am luat o gustare, o înghețată, ne-am alergat, ne-am făcut poze, ne-am bălăcit mâinile in apa și ne-am odihnit. 

Ma uitam la arhitectura sa neobișnuita, rupta din basme și ma minunam de locul acesta plin de verde și de natural. Nu era nimic modern in jur ca sa poata strica firescul naturii, poate și de aia mi-a plăcut atât. Sunt convinsă ca atunci când va fi gata și oamenii vor putea înnopta acolo nu va fi foarte ieftin, dar la fel de convinsă sunt și ca va merita fiecare bănuț. Văzusem tot, simțisem mult și totuși nu-mi venea sa plec. 

Nu voiam sa plec încă, încă nu ma saturasem, as mai fi vrut sa vizitez încă ceva.

 Drumul parcurs era prea mare ca sa ma limitez la un sigur obiectiv, așa ca, mi-am amintit de castelul Brukenthal care, culmea, era in apropiere, la distanță de câțiva km. Acolo am descoperit o super grădina, cu un impresionat covor roșu pe care m-am simțit ca la Festivalul de la Cannes. Copiii au alergat cât i-au ținut picioare și apoi am rămas sa luam prânzul la restaurantul din incinta Palatului.

 Lângă un rău care trecea chiar prin fata terasei pe care am mâncat am văzut cea mai frumoasa imagine a zilei. Copiii mei, singuri, chicotind și plănuind te miri ce închipuiri copilărești. Când i am văzut împreuna acolo, lângă noi, vorbind ca doi prieteni buni, am simțit ca trăiesc. Am iubit ziua aceea mai mult. Am iubit soarele și șansa de a fi langa ei. Am iubit iarba verde și clipa care voiam sa nu se mai sfârșească vreodată, cu toată liniștea și profunzimea ei. 

A rămas ca data viitoare sa înnoptăm acolo, pentru ca o parte a palatului e transformată in regim hotelier, ca sa ne putem bucura de tot spațiul acela, numai bun de alergat cu Frumoșii mei. 

Pana la urma, bag de seama, ca aventura noastră de o zi, n-a fost așa de cumplita pe cât m-a așteptam. Copiii vorbesc și acum la câteva săptămâni distanță, de Castelul Zânelor și de aventurile acelei zile, semn ca a fost o idee buna sa ne încumetam la drum. 

Așadar, o excursie cu copiii la Castel de Lut primește din partea noastră un mare yey și recomandam familiilor in căutare de liniște, natura, regăsire.

Previous Older Entries