Internetul înnebunește poporul

Publicat de de Anna Georgescu

Internetul înnebunește poporul acum. Înainte era televizorul, azi moda e alta.

Internetul e plin de sfaturi. Cum să slăbești mai repede. Cum să gătești trei feluri de mâncare din nimic. Ce calități trebuie să cauți la un bărbat/femeie. Cum să faci să ai bani mai mulți făcând mai nimic. Ce să porți, ce să nu porți. Așa se face că pretențiile au crescut din ce în ce mai mult. Bărbații plinuți, care nu fac nimic pentru a avea un corp sănătos, caută femei model cu talie de viespe. Femei care fac multe pentru a avea o imagine ca din revistă. Femeile pe de altă parte, ascultă tot felul de oameni care se cred psihologi și găsesc că cel de lângă ele nu mai corespunde unui tipar pe placul lor. La fel și bărbații. Vor femei îngrijite și gătite toată ziua. Să facă mâncare, să aducă bani, să fie disponibile și să aibă și grijă de copii. Nimeni nu mai vede viața așa cum e. Nu se mai acceptă greșeli, nimic. Toți caută un ideal absolut. Care de multe ori nici nu există. Decât în prelegerile internauților. Sau în mintea celor care îi ascultă.

Internetul e plin de bătrâni. Le-a luat mințile TikTokul . Au găsit un spațiu în care să se exprime, în care nu mai sunt singuri. Vezi femei de peste 60 de ani care apar aproape goale, gata oricând să își arate silueta și să se mandrească cu niște iluzii cum că anii nu au trecut peste ele. Femei cu nepoți și strănepoți care nu au stimă de sine. Sunt bătrâni care fac un așa zis “sport” în casă în timp ce se filmează. Sau mănâncă sau beau nu știu ce fel de licori dubioase. Totul pentru atenție. Totul din singurătate.

Internetul e plin de oameni bolnavi. Oameni care aproape strigă după ajutor prin ceea ce spun sau fac. Mulți îi încurajează pentru propria distracție. Le deschid căi de a se face de râs. De a-i coborî și mai jos în societate. Boala nu mai e tratată. E expusă spre amuzamentul tuturor. Cât de trist!

Internetul destramă familii. Mesajele nu mai sunt nevinovate. Mirajul unei posibile povești cu prinți și prințese prinde tot mai mult. Realitatea e alta, iar când își dau seama, e deja prea târziu. Nimeni nu mai vrea să salveze ceva ce era frumos. E mai ușor să pleci și să crezi că ești mai bun decât cel lângă care ai clădit multe. Greșelile au devenit o normă a ceea ce trăim azi. Toți au o încredere oarbă în ceea ce se aude pe internet. Pui un citat, o melodie tristă cu un filtru cu ploaie și aia e. Te-ai regăsit. E o stare. Cel care a făcut asta a devenit un mentor peste noapte.

Internetul e o afacere. Dacă știi cum funcționează câștigi din asta cât nici nu te aștepți. Dacă ai cunoștințe despre algoritmi și te interesezi puțin, nu ai cum să cazi în plasa celor care deja cunosc asta.

Internetul e plin de copii. Fetițe de zece anișori, multe și mai mici care înjură sau dansează provocator. Totul sub privirile mândre ale părinților. Băieți de gimnaziu care fumează și se laudă cu bijuteriile rudelor mai înstărite. Totul pentru faimă și expunere.

Trebuie să ne trezim. Să filtrăm puțin informația înainte de a urma sfaturile oamenilor care devin cunoscuți peste noapte. E trist să asistăm la “masacrarea online” a bătrânilor. La neputința celor care nu își dau seama cât se râde de bolile lor. Să avem grijă de copiii noștri care au încă mintea crudă. Să avem grijă de bunicii noștri să le umplem golul singurătății cu prezența noastră. Să le mai lăsăm naibii de sfaturi și să facem cum ne spune intuiția. Lumea nu e așa cum pare, nimic nu e așa cum ne arată Internetul.

“Spare”, cartea unui prinț

Publicat de de Anna Georgescu

“Spare” cartea momentului, așa cum am înțeles-o eu.

Am primit-o chiar în ziua lansării. Am fost uimită, m-am bucurat. Voiam să știu exact suflul poveștii așa cum sună ea de fapt.

Am ascultat multe interviuri. Am urmărit documentarul Netflix și sunt o devoratoare a poveștii, dar și a tot ce ține de familia regală a Marii Britanii.

Harry a fost cel care a rupt o barieră. A avut nevoie de mult curaj să facă asta. Curaj pe care l-a găsit la independenta Meg. Sau poate intr-o stare de instabilitate mentală cauzată de stresul postraumatic ca urmare a războiului în care a luptat.

Să fie acceptată soția acriță , divorțată, de altă cultură și cu alte principii, mi s-a părut ceva matur din partea reginei. Ceva puternic, o șansă de a arăta lumii că nu sunt așa “lupi răi” cum se spune. Corul gospel de la nuntă, blândețea și suportul lui Charles, la fel. De fiecare dată când a greșit, tatăl i-a luat partea. Știa cum arată tinerețea și cât de mult poate greși un copil până devine adult. Spune că banii nu erau suficienți. În același timp, avea tot ce își dorea, poate chiar mai mult dacă își permitea și cocaină, drogul bogaților.

Modul în care o descrie pe cea care l-a făcut să-și piardă virginitatea e scandalos. Sexist și nemilos la adresa femeii, recunosc, nu mi-a plăcut.

Copilul lăsat singur prea mult, cel care nu a fost vindecat de moartea mamei, care nu a vrut să fie educat corect, deși a beneficiat de cele mai bune resurse din lume, acela a scris cartea. Nu omul matur care spune că vrea să-și apere familia.

Când spui câți oameni ai omorât în război, practic le pui o țintă tuturor din familie. Nu așa îi aperi. Când rulezi giointuri după ce adorm copiii, nu mi se pare că îi protejezi.

Are dreptate pe alocuri. Chiar cred că i-a fost greu. Dar s-a grăbit spre libertate fără să se gândească prea mult. Și cred că într-un fel regretă. Nu sunt convinsă că și-a găsit liniștea. Nu așa arată liniștea, cum o descrie el. Înțeleg și de ce a scris. Pe de o parte pentru că are nevoie de bani și vrea să își spună partea de adevăr, iar pe de altă parte pentru că știe că n-o să-l contrazică nimeni. Motto: “Nu te plânge, nu explica” al familiei regale, i-a dat încredere.

Plecăciunea descrisă de Meg în documentar și cea descrisă de Harry în carte, nu au nicio legătură una cu alta. Tind să-l cred pe el, ea e totuși o actriță care a exagerat și a vrut să se dea în spectacol. El a spus că a fost naturală și discretă, nicidecum așa cum a arătat ea.

Scena din spital, înainte de nașterea primului copil a fost cel puțin neobișnuită. Camera era înconjurată de lumânări electrice (cele folosite la cererea in căsătorie), iar pe o măsuță portretul mamei decedate. Spune el, decizia lui Meg. Mi-am imaginat tabloul, nu mi-a plăcut. Ce sens avea toată drama asta?

Să fugi de presa care nu-ți respectă viața privată și să mergi în altă țară să te înconjori tot de presă… nu știu ce să zic. O să ajungă să nu mai aibă ce povesti la un moment dat.

Oricum, cartea e frumoasă. Are un aer tineresc. E ceva inedit. Până acum nicio față regală nu a mai făcut așa dezvăluiri intime. M-am pus în locul lui și nu cred că aș fi putut merge atât de departe. Repercusiuni vor fi, dar nu pare să-i pese. Susțin în continuare că îi lipsesc mult rudele de sânge și locurile în care a crescut mai mult de 30 de ani. Caută atenția pe care n-a primit-o când trebuia.

Sper să-și găsească liniștea și să rămână treaz. Are doi copii frumoși și totul depinde de el. Sper de asemenea, să aibă o căsnicie lungă și să ajungă la relații mai bune cu fratele lui. 😊

Românii care pleacă din țară sunt lași

Publicat de de Anna Georgescu

Așa am văzut pe TikTok pe cineva zicând: “românii care pleacă din țara sunt lași”. Ceva de genul, că nu sunt suficient de inteligenți încât să își facă aici un rost. Oare?

Nu văd problema așa. De când cu proiectul Surprize VIP am avut ocazia să vorbesc cu foarte mulți români stabiliți în afară. De la SUA, la Africa, inclusiv aproape toată Europa, cei care au decis să muncească acolo, au făcut mari sacrificii.

Nicidecum nu sunt lași. Ei sunt deștepți, mult mai deștepți decât cei care rămân acasă și se plâng sau trăiesc la limita sărăciei.

Sunt puternici și inteligenți pentru că au avut capacitatea de a se adapta la un mediu străin. Au ales fără să țină cont de suflet. Care de multe ori a rămas acasă. Au avut puterea să lase în urmă familii, copii mici, părinți îndurerați. Și nu e ușor. E al naibii de greu să lupți în fiecare zi pentru viitorul lor. Să te lași pe tine de multe ori ca să le fie bine celor rămași acasă. Numai cine a trăit, știe cât de greu e să pleci și să încerci să rămâi întreg la minte, să muncești, să înveți o limbă nouă, să ai obiceiuri noi și să trăiești constant cu un dor.

Dorul nu te rănește fizic. Nu îți curge sânge de dor. Nu-l simți mereu, începi să trăiești cu el și să faci existența suportabilă. Dar te macină zilnic. Și îți inundă ființa când te aștepți mai puțin. Poate să fie o melodie, poate să fie un gust, un clip video, o amintire ascunsă demult în tine. Poate să fie o bucată de brânză așa cum făcea doar mama sau bunica. Un lac în care te scăldai în copilărie. Un prieten peste care ai dat pe Facebook întâmplator. Se pornește așa instant, fără să vrei. Plângi cât plângi și te amărăști și apoi mergi la muncă și zâmbești. Le e ușor? Nu cred.

Oricât am încerca să-i hulim pe cei din diaspora, ei sunt cei cu adevărat puternici. Nimeni nu le știe suferința. Nimeni din cei care îi vorbesc de rău nu a trăit ce au trăit ei. Și în ochii mei sunt oameni puternici. Care își trimit bruma de bani, agonisită cu greu la cei dragi acasă. Poate se vor mai întoarce vreodată. Poate nu vor mai reveni acasă niciodată. Dar dorul și strădania cu care supraviețuiesc zilnic printre străini, îi face să fie eroii neștiuți ai României. Eu care am trăit dorul vostru atunci când le duc părinților voștri daruri, știu ce simțiți. Eu care duc mesaje sincere și pline de dor și dragoste către copii care nu și-au mai văzut părinții de mult, știu ce înseamnă sacrificiul. Eu care plâng de multe ori alături de voi, vă înțeleg. Și vă felicit că aveți puterea asta extraordinară de a lupta cu inima și cu dorul de acasă. E greu, trăiesc durerea voastră și vă doresc din suflet să vă uniți cu cei dragi cât mai curând. Faceți ce credeți de cuviință că e mai bine. Nimeni nu trăiește în locul vostru. ❤️

De ce refuză medicii din România să mai facă avorturi? O femeie nevoită să păstreze sarcina

Publicat de de Anna Georgescu

De ce refuză medicii din România să mai facă avorturi? O femeie a fost nevoită să păstreze sarcina ajunsă la 14 săptămâni.

Titlurile din presa de azi spun despre cazul unei femei. Refuzată de multe spitale din București, printre care Maternitatea Polizu, Filantropia sau Spitalul Universitar București, femeia a ajuns cu sarcina la 14 săptămâni fiind nevoită să păstreze copilul.

Deoarece tot mai mulți medici ginecologi nu mai vor să aibă pe conștiință un avort, refuză să mai facă întreruperi de sarcină. Conform legii aceștia au posibilitatea de a face avorturi, dar nu sunt obligați. Pot de asemenea și să refuze. Ceea ce se și întâmplă în ultima vreme. O viață a fost salvată.

Știrea asta mi-a amintit de comentariul unei doamne doctor ginecolog care a reacționat la un articol pe care l-am scris în urmă cu ceva timp. Nu am apucat să scriu despre asta, deși mi-a dat mult de gândit ce a spus atunci. Articolul despre care vorbesc îl puteți găsi AICI.

Doamna doctor a răspuns articolului așa:

“Mulțumesc foarte mult, Ana Georgescu! Cred că ne vom face bine cînd fiecare dintre noi ne vom apleca la nevoile semenilor nostri.

Din 2008 tratez infertilitatea și după mii de proceduri efectuate văd cîti bani cheltuie cuplurile pentru a putea face un copil. Văd regretele femeilor care au avortat copii în tinerețe…”din greșeală” și de multe ori nu reușesc să repare greșala. Văd regretele femeilor mai în vîrstă care au cîte un copil și regretă că nu au facut mai mulți. Mă uit la știri și văd copii omorîți pe trecerea de pietoni sau în alte împrejurări…fiind poate unicul copil al familiei cu părinți la vîrsta la care nu mai pot face copii.

Nu fac avorturi din principiu. Viața este în mîna lui Dumnezeu. El o dă și tot El o ia. Nu vreau să mă bag în treaba Lui. Viața nu este ușoară și nu a promis nimeni Raiul pe pămînt, dar viața are prioritate indiferent de ce credem noi. Poate întorcând o mama de la avort…salvezi un copil și o ajuți și pe ea să se mîntuiască…lucru în care cred. 😊”

Cât de frumos! Aveți cred că respectul tuturor prin aceste vorbe pline de înțeles. Nu am cuvintele necesare să mai comentez așa cum ar trebui, umanitatea și sinceritatea răspunsului. Cred că suntem pe drumul cel bun. Există informație la tot pasul. Suntem în mileniul trei. Dacă faci sex neprotejat și apoi vrei să avortezi îți asumi. Sunt zeci de metode de contracepție chiar și după ce s-a întâmplat. Soluții există, numai că ignoranța e mare, iar educația lipsește cu desăvârșire în multe cazuri. Suntem mulți pe planeta asta, nu încurajez și nici nu descurajez nimic. Vreau doar să ne revenim. Să ne facem bine. ❤️

Nu permite nimănui să îți strice sărbătorile. Paște fericit!

Publicat de de Anna Georgescu

Nu permite nimănui să îți strice sărbătorile. Petrece cu cine te respectă și cu cine îți e drag să vorbești. Paște fericit!

Rețeta unor sărbători fericite am găsit-o mai demult și vreau să o împărtășesc cu cei care mi-au fost alături de la începuturile mele în online. Că așa e frumos, când afli ceva de bine, se cuvine să împarți și cu prietenii.

Obișnuiam să petrecem de sărbători acasă la noi cu toată familia. Mai ales de zilele de naștere. Făceam party câte 3 zile. Chemam prietenii, familia, cunoscuții, toată casa era plină de oameni. Într-un an am cumpărat peste 20 de cadouri pentru toți, deși nu mă dădeau banii afară din casă. Așa îmi plăcea mie să le fac oamenilor bucurii. Și aveam copiii mici. Eu găteam cu drag pentru toți. Mie îmi place să gătesc. Mă relaxează mult, o făceam de plăcere. Chiar dacă nu îmi era ușor cu copiii mici, alăptați, care aveau nevoie de mine cel mai mult.

Și mi-am dat seama că cei pe care îi invitam, din familie, de cele mai multe ori, culmea, nu respectau regulile casei. De ex: dacă dormea vreun copil, vorbeau și râdeau mai tare decât de obicei. Asta deși le spuneam că aș vrea să păstrăm cât de cât limite normale, până se trezește. Mai comentau și la mâncare, ba că e prea multă, ba că ne-am deranjat degeaba…

Asta în condițiile în care eu chiar depuneau efort serios ca toți să se simtă bine. Și repet, o făceam de drag. Că iubesc oamenii și iubesc petrecerile.

Acum, de câțiva ani sunt liniștită. Ia că stau eu în banca mea. Ia că nu mai fac nici cozonac, nici pregătiri nici nimic. Să vedem ce-o fi. Murim de foame? Eu oricum gătesc zilnic. Măcar de sărbători să stau mai liniștită. Și stau. N-am de gând să mă mai dau peste cap pentru niște oameni care nu ar face nici măcar jumătate din ce fac eu pentru ei.

Depindea de mine totul. Habar nu aveam ce frumos o să fie când o să-mi dau seama. Rămâi departe de cei care nu te respectă pe tine și regulile casei tale. Ia distanță de cei în preajma cărora trebuie să fii atent ce îți iese pe gură. Gătește pentru cei care apreciază munca și doar pe ei încearcă să-i faci fericiți. Fă curățenie generală în suflet și acceptă doar omenii care când pleacă preferă să tacă sau să aprecieze ce ai făcut pentru ei. Nu sta în fața celor care când închid ușa casei spun altceva decât au spus când au stat la masa ta.

O să vedeți. Sărbătorile o să devină o bucurie. Nu veți simți oboseala și veți vedea că toată munca voastră a fost apreciată. Deschide-te în fața celor care te lasă să fii tu însuți. Nu încerca să-i mulțumești pe oamenii care nu vor să te accepte orice ai face. Va fi în zadar. Cine nu te place de la început, greu să te accepte mai târziu. Așadar, petreceți sărbătorile cu în preajma cărora vă simțiți cel mai bine.

Și uite așa, n-am gătit nimic. Am spălat și noi covoarele de Paște, nu ne-am dat peste cap cu o curățenie care să ne obosească zile întregi. Facem in toate celelalte zile, e bine așa cum e. Noi suntem spovediți, împărtășiți, îl avem pe Dumnezeu în suflet la fiecare pas și tot El se va ocupa de tot ce ne lipsește.

Paște fericit și sărbători liniștite să aveți!

Bucuria lumii, născut de Ziua Fericirii

Publicat de de Anna Georgescu

Bucuria lumii mele e născut de Ziua Internațională a Fericirii.

Știu că l-am născut dimineața. Era însorit, parcă. Încep să uit despre ziua aia și îmi pare atât de rău! Se așterne praful peste amintiri, uit mânuțele lui grăsane, uit atingerea, uit multe pe care le vreau mereu in gând. 🥺

Înainte cu doi ani de la nașterea lui, Adunarea Generală a ONU a decis ca în ziua de 20 martie să fie sărbătorită Ziua Internațională a Fericirii. Așa că în fiecare an în ziua asta îl sărbătorim și pe el.

Acum au trecut 8 ani de când a apărut în viețile noastre. Și el e tot așa. Fericit cu el însuși. Nu are nevoie de nimeni. Se descurcă singur în orice situație. De fericit nu mai zic, e zilnic. Iartă ușor, trece cu vederea, zâmbește mult și ne iubește pe toți.

Câteodată mă ia de mână și mă duce în pat. Mă strigă iubire, semn ca vrea să-l mângâi și sa-l iubesc. Are ochii de un negru ireal, părul ușor lunguț și un zâmbet ce ascunde o strungăreață de care sper sa scape. 😊 Scriu asta ca să-mi aduc aminte peste ani.

Că timpul ăsta nesuferit mi-a luat mirosul lui de bebeluș. Mi-a luat zâmbetul lui știrb cu mângâierea aia pe care mi-o dădea în privire atunci când era alăptat. Mi-a luat pantalonii ăia groși cu o dungă intr-o parte pe care îi purta când mergea de-a bușilea când mă ajuta să bag hainele în mașina de spălat.

Odată am rămas singuri acasă. Țin minte că i-am tăiat unghiile și s-a mișcat fix când tăiam. I-a curs sânge de la deget. Puțin, dar suficient cât să scâncească și cât să mă facă să regret toată viața. Apoi, mai cădea din pat, se mai lovea… Pe toate le treceam cu inima strânsă de durere pentru el. Acum că e mare și independent, parcă simt că-l pierd ușor, ușor.

Știu, mi-a adus tot timpul, amintiri multe, mai frumoase, mai pline de iubire. Ca aseară, când i-am dat cadoul din partea părinților. Nu și-a dorit jocuri pe calculator, nu și-a dorit o carte sau bani. Doar o pijama cu glugă de care vorbea mereu când ne băgam la somn. Și a fost atât de fericit când a primit-o încât mi-a dat un pupic și mi-a mulțumit în cel mai frumos mod posibil cu zâmbetul lui ștrengar.

Să ne trăiești fericit, așa cum te-ai născut. Sub semnul fericirii să te știu toată viața ta, pui de om de 8 ani. Să ai puterea de a schimba lumea cu bucuria ta și să nu uiți cât de mult te putem iubi.

Acum avem treabă. Am umflat balonul, ne pregătim să-i primim prietenii la cea mai frumoasă petrecere. Și promit să te cresc până la sfârșit cu blândețe și cu grijă ca niciodată să nu îți pierzi încrederea că oamenii sunt buni.

Te iubesc mult, Ali meu frumos!❤️

7 ani de Annazidezi

Publicat de de Anna Georgescu

7 ani de Annazidezi, 7 ani de bucurii. 😊

Annazidezi.com a fost cel mai bun prieten al meu. Tăcut, a făcut bine fără să facă prea multe.

Mi-a permis să îl folosesc pentru sănătatea mea mentală. Am cunoscut oameni importanți, de la care am învățat doar fiind în preajma lor. M-am vindecat și am crescut doar datorită cuvintelor așternute aici.

Mi-am însușit cu încredere tot ceva scris aici. La un moment dat au existat oameni deranjați de ceea ce am scris. Au intervenit prin cunoștințe să-mi ceară să șterg. Nu am șters. Nu dau înapoi când am dreptate. Până la urmă nu e un site de știri, e doar un blog care însumează gânduri și păreri personale. Dacă nu ești de acord, fă și tu un blog și scrie acolo opinia ta. Nu toți au fost de acord cu el.

Mulți au fost împotriva lui. Mi-au zis că la ce ajută să scriu vrute și nevrute? Uite că ajută. Îmi permite să mă descarc. E o pasiune, așa cum la unii e să cânte, să gătească, să facă sport. La mine e să scriu.

În ultima perioadă nu am mai scris atât de des. Se scrie prea mult și de multe ori prost. De oameni care habar nu au ce spun. Dar sunt formatori de opinii. Nu sunt de acord cu propaganda asta în care se acuză românii care ajută ucrainieni.

Românii care ajută sunt aceeași care au ajutat și românii, care donează 2 € pentru spitale ridicate din donații. Sunt aceeași care trimit pachete săracilor, care ajută bătrânii și le construiesc case sinistraților.

Restul comentacilor sunt niște persoane cu gura mare și slobodă, care urăsc tot, chiar și pe ei. Care n-au contribuit cu nimic la țara asta ca să meargă bine, n-au plătit taxe, n-au lucrat legal și așa mai departe. Cu alte cuvinte fac umbră pământului degeaba.

Eu văd lucrurile altfel. Agresiunea Rusiei a adus unitate în popoare. A ridicat diplomația la alt nivel și a arătat că războiul nu aduce nimic bun. Și nici propaganda asta pe care o țin unii nu aduce nimic bun. România, o țară săracă e lăudată în cele mai importante ziare din lume pentru solidaritatea de care a dat dovadă. Umanitatea românilor e recunoscută peste tot. Imaginea în lume a țării noastre strălucește și nu sunt de acord ca o șleahtă de neaveniți, locuitori ai țării să o murdărească. Sunt mândră că sunt româncă. Că putem ajuta oameni răniți, oameni care și-au lăsat munca de o viață neștiind dacă se vor mai întoarce acasă vreodată. Sau dacă va mai rămâne ceva din casa lor. Da, sunt și oameni bogați care vin în tranzit la noi. Ca așa sunt societățile, formate și din bogați și din săraci, nu e ceva de nemaiîntâlnit. În fine, așa sunt unii, nu fac nimic și cer multe.

La mulți ani, dragă blogule! Să îmi trăiești și să mă ajuți să spun adevărul meu, așa cum ai făcut-o și până acum. ❤️

Poveste reală de ziua iubirii

Publicat de de Anna Georgescu

Poveste adevărată de ziua iubirii. Fac și eu parte din ea intr-o mică măsură.

Era odată ca niciodată, ca dacă n-ar mai fi, nu s-ar mai povesti. 😜 Glumesc, chiar așa s-a întâmplat tot ce urmează să vă spun.

Știți deja că eu organizez niște evenimente numite “Surprize la domiciliu Argeș VIP”. În urmă cu o lună și ceva, dacă nu mai mult, cineva a dorit o surpriză anonimă. Adică mergeam, livram darurile, citeam mesajul, iar la final nu dezvăluiam din partea cui vine surpriza. Adică asta era singura condiție, să ghicească sau nu, dar eu nu aveam voie să spun cine m-a trimis. Practic o tânără îl plăcea pe personajul principal, dar nu exista ceva mai mult decât o admirație sinceră și probabil o tachinare între cei doi.

Zis și făcut. Sărbătoritul ne-a cam stricat planurile, de ce să zic. Nu l-am găsit acasă, dar am insistat și până la urmă ne-a primit în fața blocului pentru câteva minute. Când l-am văzut am zis instant în gândul meu: “Ei chiar s-ar potrivi dacă ar rămâne împreună”. Pentru că deja o cunoaștem și pe ea și acum că vedeam pe cine place în fața mea, am realizat că ambii ar fi perfecți ca și cuplu. Tineri, îngrijiți, frumoși, actuali așa și tare simpatici. Tânărul a reacționat foarte bine. Amabil, primitor cu niște străini practic, care culmea, îl mai și filmau. Chiar a fost o surpriză plăcută, personal mi-a plăcut foarte mult.

Acum, după surpriză, am postat clipul pe paginile rețelelor de socializare. Comentariile s-au strâns, reacțiile, interesul era crescut pentru cei doi. Și eu și mulți ca mine eram curioși ce s-o mai fi întâmplat cu cei doi.

Până intr-o zi când primesc un mesaj. Jur, mesajul ăla mi-a făcut ziua mai bună. Suna cam așa:

“Vreau sa îți mai mulțumesc încă o data pentru ajutorul acordat , parca ai făcut o minune ,nu stiu cum și de ce sau ce s-a întâmplat in ziua aceea ca trăiesc intr-o fericire nelimitată și asta se datorează eforturilor tale ! 💖💖 multă bafta in continuare și sper sa faci și alții umani sa zâmbească așa cum ne ai făcut și pe noi !

Prin surpriza asta ne-a schimbat viața , înainte ne întâlneam la 3 săptămâni acum nu cred ca exista vreo seara in care sa nu fim împreună. Nu ma așteptam in veci …

Parca nu ai fost fata cu surpriza

Parca ai fi fost Cupidon 😅❤️”

Așa bucurie am avut în suflet… nu pot să exprim în cuvinte. Doi tineri atât de frumoși se iubesc astăzi, de V-day (și toată viața, sper) și datorită mie. Mă simt extraordinar să știu că am putut să ajut. Nu am făcut nimic special, ceva ce aș face la orice surpriză. Pentru că la toate îmi doresc să ajungă mesajul la sufletul oamenilor. Dar de data asta așteptările mele au fost întrecute.

Așadar, se poate. Faceți primul pas chiar azi. Nu contează, fată, băiat, spune tare că îl placi și s-ar putea să rămâneți împreună. Așa cum s-a întâmplat și în povestea noastră reală. O să vă las AICI surpriza integrală, dacă nu mă credeți pe cuvânt.

Vă las acum. Nu uitați să vă mai spuneți “te iubesc”. Contează enorm. ❤️

Am aflat decizia mamei. Nu a fost deloc ușoară

Publicat de de Anna Georgescu

Scriam aseară aici despre cum un medic și-a oferit gratuit serviciile unei mămici care dorea să avorteze. Au fost multe reacții la articol, iar toată lumea era curioasă dacă mămica respectivă a luat până la urmă o decizie.

Toți speram ca cel pe care îl purta în pântec să se nască. Toți eram curioși de decizia ei pentru că ne-ar fi părut rău să nu beneficieze de ajutorul primit. Am adormit greu aseară, mă tot gândeam ce s-a întâmplat până la urmă, dacă mămica are într-adevăr o problemă gravă. Nu mi-ar fi plăcut să știu un deznodământ trist.

De dimineață m-am trezit înaintea copiilor și primul lucru făcut a fost să verific ce s-a mai întâmplat pe blog. Pe rețelele de socializare se întâmpla o nebunie. Chiar o să public și comentariul doamnei doctor. Nu o să așteptați la un comentariu atât de sincer. Dar să o luăm cu începutul.

Mi-a atras atenția un mesaj. Era chiar de la mămica cu pricina. Care a avut plăcerea să-mi scrie. Îi mulțumesc din suflet că a găsit curajul să îmi spună! Probleme pe care le are sunt cu rinichii, o să aibă nevoie de o operație. Nici eu nu am știut problemele de sănătate, de fapt nimeni nu le-a știut. Lucrurile nu sunt chiar atât de simple, doamna mai are un copil de aproape patru anișori și probabil e si dânsa speriată și își dorește să fie bine. Nu cred că a fost ușor să se hotărască în ce mod va proceda. Sunt convinsă că a cântărit mult situația.

Decizia a fost luată. Sarcina o va păstra. Atât contează. A fost mesajul care mi-a făcut ziua mai bună. Chiar acum, scriu și zâmbesc. A spus că decizia a venit în urma unui comentariu de pe grup în care o mămică a povestit cum puiului ei nu i se dădeau șanse la naștere și acum e bine. Asta după ce a fost pusă la zid de alte mămici care i-au adus acuze grele. Adică nu ajută sfaturile și nici blamările, ajută experiențele trăite de alții. Și e chiar fericită de minunea ca se va naște, știe că reprezintă o binecuvântare și nimic mai mult.

Nu rămâne decât să ne rugăm să le fie bine, să treacă sănătoși peste încercarea asta și să ne arate și nouă poze cu bebelușul când va veni vremea. ❤️

Doamna doctor care s-a oferit să monitorizeze gratuit sarcina unei mămici care dorea să avorteze

Publicat de de Anna Georgescu

Pe un grup de mămici a apărut o postare. Una dintre mămici dorea să afle unde poate găsi un doctor dispus să efectueze un avort. Se pare că doctorul la care obișnuia să meargă nu efectua și chiuretaje. Din câte am înțeles ulterior, doamna avea probleme de sănătate. Nu cunosc cât de grave erau, posibil o răceală sau cam așa ceva din câte am înțeles.

S-a pornit o triadă de comentarii. Toată lumea încerca să o convingă să curme viața nevinovată. A fost un grup de suport extraordinar. O mobilizare pro naștere cum n-am mai văzut până acum. Desigur, au existat și comentarii contra, cum că efortul financiar e costisitor în creșterea unui copil, no comment.

Unul din mulțimea de comentarii mi-a atras atenția. Venea din partea unei doamne doctor, Marilena Băluță, care s-a oferit să îi monitorizeze sarcina absolut gratuit. Mi s-a părut un gest extrem de frumos. Câta compasiune și ajutor neașteptat. Dacă mă socotesc cheltuielile de la ambele sarcini cred că aș strânge o sumă incredibil de mare. Nu e lucru puțin ca cineva să te ajute dezinteresat.

Scriu aici nu ca să judec decizia unei doamne gravide de a păstra sau nu copilul. Pentru că decizia îi aparține, dânsa știe cel mai bine cum trebuie să procedeze. Deși când se naște o minune care miroase a bebe, a duh sfânt, uiți tot și te vindeci și de ce nu te durea. 😁

Scriu ca să laud intervenția doamnei doctor. Care putea să citească doar postarea și comentariile și să nu intervină în niciun fel. Dar a ales să ajute și asta e cea mai mare dovadă de umanitate.

Felicitările mele și ale celor care au laudat gestul, doamna doctor! Mă bucur din tot sufletul că există medici așa cu suflet mare. Am speranța că ne facem bine ca țară, ca neam, cu oameni așa buni și altruiști. ❤️

Sunt curioasă care a fost până la urmă decizia viitoarei mame. Dacă știe cineva să-mi spună și mie. 😊