Mini-interviu cu soțul meu despre alăptare

Am alăptat 4 ani la rând. Am încheiat alăptarea cu multe regrete. A fost poate, cea mai frumoasă perioadă din viața de mămică.

Am plecat la cursuri la București 3 săptămâni când am pus capăt la tot ce a fost frumos cu țiți. Țin minte și acum durerile de sâni. Dar mai ales pe cele interioare. Niciodată nu mi-am imaginat că o să fie așa de greu. Mai greu pentru mine decât pentru băiețelul de 2 ani rămas acasă.

Mi-au rămas cu multe amintiri din perioada respectivă. Mirosul de lapte cald pe obrajii lor. Dragostea cu care căutau sânul. Liniștea din cameră din timpul alăptării. Magia neștiută cu care reușeam să-i adorm în câteva minute. A fost prea frumos.

Părerea lui despre alăptat

Am fost curioasă să știu și părerea tatălui despre alăptat. Așa că am decis să-i pun câteva întrebări despre cum a perceput el toată treaba asta.

A: – Ce ai putea spune tu despre alăptare? Știu că e un subiect mai feminin, dar vreau să știu părerea ta.

G: – Pentru mine e un subiect sensibil. A fost o trecere rapidă de a înțelege sânul ca hrană. Brusc, au devenit ai lor. A fost gingaș să-i văd câta nevoie avea de ei. Am înțeles repede că e mai comod pentru toți să alăptezi. Eu puteam să dorm liniștit noaptea, ne deplasam fără prea multe grijii, știind că laptele e cu noi în permanență. Nu e de neglijat nici partea materială. Când laptele praf poate costa o avere. Și câte nu sunt necesare atunci? De ce să mai dai banii pe ceva artificial, când poți oferi formula ideală oricând, oricât?

A: – Cum te-ai descurcat cu bebelușul prima dată când ai rămas singur?

G: Pff! Nu știam de unde să-l apuc. Îl hrăneam cu seringa sau cu lingurița. Am și acum filmulețe cu începutul ăla. Mi-amintesc că știam încă din spital cum să-i fac băiță. A fost ceva natural. Am citit mult despre ce trebuie să facă tatăl. Știam deja ce mă așteaptă. La al doilea copil fost mult mai ușor.

A: – Pompa de sân este un aparat, o invenție, care și-a făcut loc în viața fiecărei familii cu copiii. E de un real ajutor în perioada alăptării proaspetelor mămici. Cum percepi această invenție? Îți mai amintești cum ai ales-o pe cea potrivită?

G: – Doar mă știi cum sunt cu gadgeturile. Iau tot ce e mai bun și mai inovativ. Nu plec la cumpărături neinformat niciodată. Când aveau pusee de creștere, ori mânca prea mult, ori deloc. Pompa te-a ajutat pe tine mai mult. Să te ușurezi de surplus și să lași în frigider papa pentru când o să pleci. Nu cred că mă descurcam fără laptele preferat al puiului. Cred că trebuie luată in calcul încă de când e mama gravidă. Măcar sa le ai pe toate acolo și să nu-ți fie de folos. Dar nu cred. O să ai nevoie oricum, de o pompă de sân.

Implicarea tatălui în hrănirea bebelușului creează o relație aparte de atașament între cei doi.

Inițial n-am crezut că o să accepte să raspundă. Apoi mi-a spus să răspund eu pentru el. Ce, mă? Cum sa fac asta?

Apoi, intr-o seară, după ce am culcat copiii, l-am tras deoparte în sufragerie și asta a fost. A fost sincer și deschis așa cum obișnuiește el să fie în discuții.

Relația de atașament tată-fiu s-a întărit în timpul în care el a rămas singur acasă cu bebelușul. Porția mică de hrană cu care era obișnuit nou-născutul a fost primită cu bucurie. El s-a simțit cu adevărat de folos că poate ajuta la asta. Practic ăla era momentul lor de care se bucurau împreuna. Ulterior, ne-am dat seama că asta chiar a contat pentru ca el să-și dezvolte latura de părinte și de ocrotitor al familiei.

Săptămâna Mondială a Alăptării aduce prin brandul Nuk o pompă de sân cadou cititorilor mei. Nuk a susținut întodeauna alăptarea, iar stocarea laptelui matern cu ajutorul pompei de sân oferă prilejul tatălui de a hrăni și de a se ocupa de masa copilului. E timpul să aducem în vizor rolul pe care îl are tatăl în dezvoltarea bebelușului, dar și să transmitem mesajul că și tatăl trebuie să fie informat: mama alăptează, tata se informează.

Lasă aici pe blog, pe Facebook sau Instagram un comentariu despre alăptare, iar dacă ai cunoștințe cărora le-ar fi de folos, dă vestea mai departe. 😊 Eu o să ofer cu drag o pompa de sân Nature Sense de la Nuk.

Iubirea unei mame e fără sfârșit. Ea crește, repară, vindecă, alină

Rolul meu de mamă o să-l joc până la sfârșit

Simt nevoia să le las aici pe blog copiilor mei câteva cuvinte. Ca atunci când vor fi mari și neînțeleși să mă lase să le fiu aproape.

Frumoșii mei, eu sunt aici pe pământ mai întâi pentru voi și mai apoi pentru mine. Menirea mea mi-a fost dată atunci când mi-ați respirat la piept sănătoși pentru prima dată. De atunci încolo a început rolul meu. Nu e ușor, dar mi l-am asumat cu încredere. Am învățat în timp. M-am adaptat pe rând la nevoile voastre și vreau să trăiți așa, unici, diferiți și apropiați.

Eu nu trebuie să fac nimic mai mult decât să aduc bucurie în viețile voastre. Așa cum ați adus și voi în inimile părinților voștri. Voi ați fost cei care au dat sens existenței noastre. Fără voi am fi avut un gol pe care nu l-ar fi putut umple nimic.

Frumoșii mei, pentru voi orice aș face nu ar fi prea mult. Voi m-ați făcut să iubesc rutina, ceva de care am fugit toată viața. Voi m-ați făcut să fiu conștientă și responsabilă. Mi-ați dat curaj, mă ajutați să mă transform în fiecare zi într-un om mai bun. Lupta mea o să fie nesfârșită pentru voi.

Cum să mă revanșez eu vreodată pentru cele mai frumoase miresme. Gâtul vostru de bebeluș, gurița după ce vă saturați de lapte, toate miroseau a rai. Am plâns lângă voi de multe ori. Mi-au dat lacrimile de fericire instantaneu. Exact ca la un film romantic. Poate nu am multe în viață, dar dacă vă am pe voi am destul.

Știu, sunt siropoasă. Vreau să fiu așa. Vreau să știți cât de mult ați fost iubiți, dacă n-o să vă amintiți. Vreau să știți că nu o să se sfârșească niciodată grija mea pentru voi. Chiar dacă o să las altă impresie. O sa fie doar pentru voi, să vă desprindeți mai ușor. Și o să plâng mult atunci, dar n-o să spun. Pentru ca viața mea cu voi a fost prea tare.

Vreau să cuceriți lumea. Să o cuceriți, mamă, prin bunătatea voastră. Să aduceți un zâmbet pe chipurile oamenilor și să fiți băieți buni. De restul o să ne ocupăm noi.

O să-mi amintesc mereu când mă căutați la piept cu gurițele înfometate. Sau atunci când aveți nevoie de iubire și vă cuibăriți cuminți la mine în brațe. Când obosiți și vă țin în brațe indiferent de tocurile pe care le port. Când vă trebuie ceva și nu știți unde e. La fel să mă căutați și când o să fiți mari și lumea n-o să vă înțeleagă. Și dacă oi uita și nu v-oi ține partea, să-mi arătați ce am scris aici.

Vă iubesc până la cer, păpuși vii ce-mi sunteți. Până la cer, acolo de unde veniți voi, dintre îngeri. Să nu uitați.

Eu când eram de vârsta ta…

Eu când eram de vârsta ta… bla, bla.

Știu toate poveștile tatei. Mi le spunea mereu și mie și surorilor mele. Mergea prin zăpadă să adune lemne de foc încălțat în opinci doar cu niște ciorapi de lână făcuți de maica. Mâncau ce apucau, mai mult prune fierte și multă mămăligă. Ne făcea să ne simțim norocoase cu ce avem. Probabil ajunsese mai departe decât și-ar fi închipuit în copilărie că va ajunge. Nu înțelegeam prea multe, ascultam plictisită de multe ori, poveștile lui parcă fără sfârșit.

Am înțeles acum că el era un familist. Că ar fi făcut orice ca să ne fie nouă bine. Și-ar fi luat de la gură sa ne crească altfel decât a crescut el. Așa a și făcut, cu prețul vieții.

Aveam cam 20 de ani când mi-am pus piercing în buric. Am mâncat o mamă de bătaie atunci. Ehe… Nu înțelegeam incăpățânarea asta a lui de a nu renunța la ceva așa banal pentru anii ăia. Era de neconceput pentru el. La fel și lui i se părea incăpățânarea mea de a nu renunța. Mi l-a smuls pur și simplu din piele. Ce-am făcut eu? L-am pus la loc și n-am mai trecut pe acasă până nu s-a vindecat. Am renunțat la el mult mai târziu, după a doua sarcină. N-a rezolvat nimic. Nu regret nimic. Așa a fost să fie.

Acum îl aud pe tatăl copiilor mei zicând aceleași vorbe: “Eu când eram de vârsta ta”… Copiii deja știu ce urmează. Cum mânca el la țară ouăle prăjite direct din tigaie, cum mergea desculț pentru că bunica nu-i dădea încălțările de frica să nu le rupă. Că el se distra cu bicicleta prin sat și se scăldau nu știu pe unde.. Bla-bla pentru ăștia mici ai mei. Parcă asist la un deja-vu când aud întâmplările lui.

Nu-i învățăm nimic pe copii din întâmplările noastre. Nu, până nu învață ei singuri din ale lor. Poate mai devreme sau mai târziu. Dar vor afla singuri. Și abia atunci vor aprecia cu adevărat ce au. Vremurile de schimbă. Generațiile la fel. Nu se mai pupă ce era acum 30 de ani în România, cu ce se petrece acum.

Ca să te asculte copilul trebuie să cobori la nivelul lui. La propriu și la figurat. Cobori în genunchi și îl asculți. Chiar dacă nu pare logic, pentru el are sens. Ei trăiesc în lumea asta, nu în cea în care am trăit noi. Trebuie să îi raportăm la prezent, nu la trecut. Nimic nu îi face să te asculte mai mult decât faptul că te pui în pielea lor.

Poate ce credem noi acum că le face rău, pe ei îi face la modă. Încerc să înțeleg mai mult. Am fost și eu o neînțeleasă. Nu uit. Și nu o să fac niciodată pe Lupul moralist cu ai mei. Pentru că nu vreau dușmani din copiii mei. Așa să-mi ajute Dumnezeu!

P.S. și eu dau ochii peste cap cu ei când povestește tati despre copilaria lui. 😂

De la țară vin și domnii

“De la țară vin și domnii” face parte dintr-o melodie populară la mare ascultare. O mormăi și eu pe la toate petrecerile când o aud tare în boxe.

Pentru un weekend, am luat toată familia și am venit la țară. Dorm iar în camera mea. De data asta cu un puiuț de 6 ani care mă caută speriat la orice lătrat de câine.

Le-am pus o minipiscină pe iarbă. S-a încălzit apa de la soare, așa cald a fost. Au mâncat ce au găsit. Pretențioși din fire, am refuzat să le mai gătesc preparate ca acasă la noi. La țară am gustat castraveții și roșiile din grădină și am alergat pe afară toată ziua. Am atins pietricelele din gârlă, nu pot numi pârâul gârla, pardon my french. 😜

Mi-a cules soțul un buchet mare și frumos de flori. Habar n-am numele lor, dar păreau ireal de frumoase. Le-am cărat după mine toată ziua. Am dezlegat și cațeaua care lătra tare la noi, semn că i-am lipsit. Apoi ne-am mai răcorit cu un pepene după ce mâncasem niște salată de vinete cu ceapă. Ce dor mi-a fost să stau aici!❤️

Mă gândesc mereu la cum le vorbesc copiilor. Mai ales la cum mă comport în preajma lor. Am fost conștientă mereu că o să răspund de ei în fața societății. De aceea îi învăț mereu ceva ce școala nu reușește. Azi le-am predat fericirea. Așa cum o văd eu, în lucruri simple. Și unde poți găsi simplitate, fericire și învățăminte, mai bine decât la țară?

Mereu am spus cu mândrie de unde vin. Fără rușine, chiar și la școala spuneam asta. Când colegele mă certau că mă fac de râs dacă zic asta.

Ce rost are să te rușinezi de unde vii? Numele satului meu merge înaintea mea pe oriunde aș ajunge. Pentru că de la țară vin și domnii. Nu-i așa?

Acum vă las. Mama dă târcoale prin curte și mi-e să nu-și dea seama că sunt încă trează. O încurc dacă mă află.

Oricum, mâine trebuie să duc copiii la împărtășit, destul cu sporovăiala.

Ce simbolizează fiecare an de căsătorie

Mereu căutam articole despre ce nunta sărbătoresc la fiecare an de căsătorie. Acum am scris eu unul, așa, ca să găsesc mai ușor.

Am sărbătorit fiecare an de la căsătorie, negreșit. Ne-am făcut cadouri mereu, dar preferata mea, rămâne cea de la aniversarea a 10 ani de la căsătorie.

Haideți mai bine să vedem ce nuntă sărbătorim în fiecare an.

1 an de la căsătorie.

Nunta de hârtie. În primul an, căsătoria e fragilă, asemeni unei hârtii și se poate rupe cel mai ușor.

2 ani de căsătorie.

Nunta de bumbac. Bumbacul e ceva mai rezistent și simbolizează întărirea legăturii dintre cei soți.

3 ani de căsătorie.

Nunta de piele. Simbol al întăririi căsătoriei, anii încep deja să tăbacească relația.

4 ani de căsătorie.

Nunta de flori. Ce a fost mai greu a trecut, acum căsătoria e asemeni unui buchet de flori, dulce și parfumat.

5 ani de căsătorie.

Nunta de lemn. Cuplul, deja matur e tare ca lemnul. Acum e ocazia potrivită ca cei doi să planteze un copac.

6 ani de căsătorie.

Nunta de fier. Căsătoria e tare fierul… iute ca oțelul 😂

7 ani de căsătorie.

Nunta de cupru. Simbol al echilibrului, cei doi se susțin reciproc.

8 ani de căsătorie.

Nunta de bronz. Relația e de neclintit. Cuplul e caracterizat de stabilitate și forța.

9 ani de căsătorie.

Nunta de salcie. Încearcă numai să rupi o creangă subțire se salcie și vei afla de ce se numește așa.

10 ani de căsătorie.

Nunta de aluminiu. Simbolizând norocul, aluminiul e elastic, ușor, dar tare. Exact ca cei doi care împlinesc un deceniu de conviețuire.

11 ani de căsătorie.

Nunta de oțel. Oțelul înseamnă trăinicia, forța și rezistența unei casnicii.

12 ani de căsătorie.

Nunta de mătase. O sărbătoresc peste o lună. 🥳 Simbolizează gingășia și ne amintește că nu trebuie să uităm de ce ne-am căsătorit.

13 ani de căsătorie.

Nunta de dantelă. Dantela are găuri, dar nu se rupe ușor. Se recunosc defectele și se întăresc legăturile. Poate întâmpina greutăți, dar asta nu înseamnă ruperea relației.

14 ani de căsătorie.

Nunta de fildeș. Simbolizează cât de prețioasă poate fi o căsnicie.

15 ani de căsătorie.

Nunta de cristal. Cristalul e protecție și energie. Cuplul realizează împreuna că au suficientă energie să meargă mai departe.

20 ani de căsătorie.

Nunta de porțelan. Porțelanul, ca și cuplul e pur, rezistent, elengant și emană energie.

25 ani de căsătorie.

Nunta de argint. E momentul să reînnoim jurămintele. Sărbătorim înțelepciunea și trăinicia.

30 ani de căsătorie.

Nunta de perlă. Așa cum e necesară multă răbdare să aduni fir cu fir de nisip pentru inima scoicii, așa trebuie să fie și însurățeii. Răbdători și rezistenți.

35 ani de căsătorie.

Nunta de Jad. Piatra semiprețioasă verde, semnifică răbdarea și înțelepciunea.

40 de ani de căsătorie.

Nunta de rubin. O bijuterie talisman al dragostei, pasiunii, prosperității, sugerează și o flacără de nestins.

45 ani de căsătorie.

Nunta de safir. Piatra aceasta fereste cuplul de invidii și de rău. E piatra regalității.

50 ani de căsătorie.

Nunta de aur. O petrecere cu mult fast, care trebuie să marcheze longevitatea precum și o viață îndelungată.

55 ani de căsătorie.

Nunta se smarald. Cuplul fără adevăr zi de zi nu ar fi rezistat atât. Smaraldul promovează discernământul.

Vă doresc tuturor să atingeți măcar nunta de aur. Eu așa am de gând.😎

Voi ce nuntă urmează să sărbătoriți?

Pentru copii, cel mai frumos cadou e un frate sau o soră

Pentru copii, cel mai frumos cadou din lume e un frate sau o soră.

Ce frumos e cu un copil. E liniște în casă, toată atenția e a lui, trăiești prin el, parcă. Sunt foarte multe familii care au un singur copil și fac treabă foarte bună cu el.

Sunt atenți cu el, cu ce mănâncă, cu ce se îmbracă. Îl învață multe lucruri și au timp de el pe îndelete. Au și bani mai mulți, dacă mă intrebi pe mine. Eu, vai de păcatele mele,?cumpăr mereu la dublu, și mâncare și haine și tot ce le mai trece prin cap. Dar gândiți-vă cum e să cumperi triplu sau mai știu eu de câteva ori.

Dar, dacă îl întrebi pe copilul singur la părinți ce își dorește cel mai mult, răspunde din prima, fără să stea pe gânduri. Își dorește un partener de joacă, cel mai mult pe lumea asta. Nu e nimic ce l-ar face mai fericit decât un frate sau o soră. Ai mei au înțeles acum și nu prea mai cer așa. Dar erau zile când numai despre asta vorbeau. Un frațior grăsan, căruia îi schimbăm scutece și ne plimbam cu el cu căruțul. Și apoi începea distracția: imitau mers de bebelus, vorbeau stâlcit, cer biberon, etc.

Diferența intre ei e mică, însă, legătura dintre ei tot mai puternică. Nu știu dacă diferența de ani contează. Contează mai mult că ei cresc împreuna. Oriunde îl găsesc pe unul, știu că de celălat nu trebuie să-mi fac griji. E lângă el. Se preferă pe ei în locul altor copii. Iubesc să inventeze jocuri împreuna. Sunt pur și simplu dependenți unul de celălat.

Niciodată nu e prea târziu pentru un cadou așa frumos. Dăruiește-i copilului tău o jucărie vie. O să învețe să împartă cu bucurie. Va știi să dăruiască și să iubească și pe altcineva în afară de părinți. Arată-i cum se înmulțește iubirea, fără să se rupă legătura dintre voi.

Băieții mei sunt la vârsta la care își ia partea unul altuia. Mare bucurie e pentru părinți să-i vadă ca un întreg. Nu neg că sunt și situații deficile, dar alea când se iubesc pe nepusă masă, sunt neprețuite. Nu sunt numai frați, sunt cei mai buni prieteni. Simt nevoia să se destăinuie imediat ce află ceva grozav. Se ajută la îmbrăcat și la spălat și știu cum sa se împace atunci când greșesc. Aproape ca nu trebuie să mai intervin eu.

Știu ca niciunul dintre noi nu am fi fost la fel dacă nu ar mai fi fost încă un copil în casă. Îmi pare rău că nu suntem mai mulți, chiar. Dar e bine așa. Cercul iubirii e închis odată cu cel de al doilea copil al nostru. Dragostea circulă liberă printre noi toți, în cerc. Și mă aplaud în gând mereu pentru darul făcut fiului meu. A fost cea mai inspirată alegere a mea. I-am dăruit ceva pentru totdeauna.

P.S: se strigă între ei “Frăți”. ❤️

Cum e la mare pe pandemie

Cum e la mare pe pandemie, sau mai mergem anul ăsta la mare?

Deși eram reținuți înainte să ne hotărâm dacă să mergem sau nu la mare, pe la 12 noaptea, soțul a rezervat cazarea. Bucuria mea. Îmi venea atunci să mă apuc de bagaje.

Starea de alertă s-a prelungit, așa ca nu știam la ce să ne așteptăm. Vom avea unde să mâncăm? Plaja e deschisă pentru toți sau trebuie rezervare? Oare o să fim singuri, sau mai sunt și alții care ignoră vremea ploioasă și virusul?

Am ajuns pe la prânz în Mamaia, nu era cazul să mai mergem la plajă. După ce ne-am cazat într-un apartament foarte drăguț, am scos trotinetele copiilor și am dat o tură pe faleză. Ce credeți? Faleza plină. Marea calmă, turiștii înotau, toate bune. Terasele, deși nu toate deschise, sunt pline. Nu e nevoie de rezervare. Nici măcar la plajă nu a fost necesar. Noi am ales o plajă privată. La intrare ne-au cerut datele și semnătura cu privire la contactul eventual cu alte persoane infectate.

Prețurile la mâncare sunt ușor ridicate, probabil să mai recupereze din pierderi, sau poate că așa sunt la mare. 🤷‍♀️ Pentru șezlong am plătit 30 lei. Mi s-a părut chiar puțin pentru cât am plătit anul trecut. Nu vă mai zic, că simt și acum o durere în inimă.😄

Da, a plouat, dar ploaie de vară. Adică, veneau norii ăia frumoși de poze, picura puțin, apoi din nou plajă. Apa era caldă, chiar mai caldă când ploua. Toți cei care au fost la mare weekendul trecut au fost niște curajoși. Dacă stai cu frica în sân nu mai pleci nicăieri. Sau dacă stai după ploi, apăi nu te mai distrezi niciodată. Copiii au fost pur și simplu extaziați. Au zis în fiecare zi că asta e cea mai tare zi din viața lor. Pentru noi a fost cea mai mare mulțumire, să-i vedem pe ei fericiți.

Așadar, respectați regulile de distanțare socială. Purtați mască în spațiile publice închise, igienizați des mâinile și aveți grijă de voi pentru voi și pentru ceilalți. La mare e frumos. Copiii merită o distracție de câteva zile pentru cât au stat în casă. Marea e cel mai tare spațiu de joacă. Și e deschisă pentru ei. ❤️

Și? Cum stau părinții cu școala online?

Și? Mă întrebam cum stau părinții ceilalți cu școala online?

De când cu pandemia vieții, ăsta micu’ mai mare al meu, are impresia că a început vacanța mai devreme. Săptămâna asta am rămas cu ei acasă și a fost cam… haos.

De dimineață mă trezesc după deșteptător. Ăsta e cel mic, are ora setată din naștere, cred. La 7 fix e în picioare și tot așa trebuie să fiu și eu. Pare nevorbit de la prima oră. Vă zic, îi turuie gura mai ceva ca moara stricată. Dacă nu aș știi cu cine semănă probabil că m-ar deranja. Dar îi iubesc așa de mult trăncăneala de la 7 încât simt că e bolnav dacă nu aud 5 cuvinte pe secundă de la el. Ma pregătesc de intrarea pe platformă între timp. Doar eu, cine trebuie să intre peste o oră, încă doarme.

Mergem amândoi la bucătărie și pregătim micul dejun. Pe repede înainte că avem multe de făcut. Mă asigur că masa e pusă și mă uit la ceas. Puțin mai e să înceapă. Am așteptat destul. Mă duc să-l trezesc, fără metode blânde de data asta. Doar ferme. Se trezește, săracu. Se spală rapid și îl îndemn să mănânce.

⁃ Hai, mami, papă. Bagă repede că intri.

⁃ Nu mi-e foame!

Pai, te cred. Arată de zici că l-a călcat trenu’. Încerc să-i reglez un ciuf care îi stă drept în vârful capului, fără folos. Nu stă la locul lui, după ce a dormit o noapte întreaga pe el sucit. Renunț și îi urez succes.

Doarme pe el mai mult. Dacă mergea la școală, se trezea cu totul până ajungea acolo. L-am lăsat în pijamale în jos, sus i-am dat bluza de bune. Să dea bine, înțelegi?

Îl mai îndemn să răspundă, să fie atent. Îmi face pe plac, dar știu că nu e prea interesat. Se pare că îl interesează mai mult mouse-ul. Îl tot plimbă de colo, colo. Pare ca ăia care mor pe dinăuntru.😂

Acum înțeleg de ce spunea doamna învățătoare că el e tăcut la școală. Deși știe și e destul de isteț, nu e ca ceilalți. Toți sunt entuziaști, răspund cu interes, pe când el e plictisit. Și nu, lecțiile sunt interesante, el nu e interesat.

Mă rog, s-a obișnuit acum. Știe că trebuie și s-a adaptat. I-am arătat că se pun temele pe grup. Toți fac asta. I-a mai dat curaj puțin. Am zis că să ne luam și noi dupa ei, punem după ce se termină. Îi plăcea să facem poze chiar s-a străduit să scrie mai frumos. Apoi a zis doamna că nu e neaparat nevoie să postăm temele pe grup. Poate pe platforma școlară, nu pe grupul de clasă. Eu credeam că nu fac eu bine, când sunt așa rezervată. 🤦🏼‍♀️

Hai, că e bine până la urmă. Ne-am adaptat treptat. Mai dificil e că în clasa asta toți sunt deștepți. Atât de deștepți încât fac și lecțiile dinainte. Ca să nu mai zic de teme, pe care le cer singuri mai multe, suplimentar, după ce le stabilește învățătoarea deja. 🤦🏼‍♀️ Ok, aici simt eu că mor pe dinăuntru, dar o fac natural. Nu știe nimeni. E crimă când zic să înceapă să le facă. Trebuie să iau legătura cu cei de la after school, neaparat. Sa-mi dea tipsuri cum reușeau să-i facă pe toți să-și facă temele.

În rest, suntem bine. De ce mă întrebați?

Preoții slujesc cu lacrimi în ochi de Paști

Preoții slujesc în credință cu lacrimi în ochii.

Niciodată în viață bisericile n-au mai fost așa goale de Înviere. Sărbătoarea mare a creștinătății ne prinde pe toți tăcuți și triști. Paștele ăsta va rămâne în amintirea multora, chiar și mulți ani de acum înainte.

Copiii nu și-au primit hăinuțele noi. Nici măcar Paștile n-au ajuns la ei. Rămâne să ne curățăm sufletele acasă.

Peste tot e atmosferă de înmormântare.

Preoții sunt nevoiți să slujească singuri în tot lacașul, asemeni unui învățător care predă unei clase goale. Credința rămâne.

La mine la țară, oamenii sunt nedumeriți. Nu le vine să creadă. Mulți nu sunt educați și nu pricep cu exactitate de ce s-au impus așa măsuri. E o confuzie totală.

Țățica e sora tatălui meu. E destul de în vârstă. A ajutat toată viața ei la lumânări, la nașteri, la înmormântări, iar acum vrea să facă la fel. Vrea să intre în biserică, la scaunul ei. Nu poate anul asta. A venit la mama să o întrebe ce să facă. E greu pentru ea. A plecat liniștită. Și-a luat bucata de cozonac, drobul, în plasa ei învechită de vreme. I-a spus mama că ea e norocoasă. Locuiește pe uliță, peste drum de biserică. O să iasă pe trepte să audă toată slujba. Sunetul din boxe, probabil nu o să ajungă în capul satului. Cei de acolo sunt mai puțin norocoși.

Preotul din sat e soțul surorii mele. A pregătit totul din timp. Caserolele cu Paștile Domnului vor ajunge prin voluntarii instruiți deja la tot satul. Lumina la fel. Va intra în casele lor, indiferent de cât de departe trebuie să stăm. A pregătit din timp instalația de sunet. Numai sufletul nu l-a pregătit pentru Învierea fără credincioși. Și nu e vorba de bani, cum speculează toți. E vorba de Lăcașul Domnului, gol, la așa mare sărbătoare.

Mi-a spus că aseară, când a ieșit din biserică să o înconjoare doar cu cântăreții, a avut lacrimi în ochi. Unde erau credincioșii care aduceau flori pentru Domnul Hristos? Unde era lumea care cânta așa de tare de răsuna bisericuța semiîngropată? Unde erau lumânările aprinse la toate mormintele? Dintr-odată, ca niciodată, s-a simțit neputincios. Cel pus să ducă mesajul Domnului mai departe, nu mai poate face asta. Decât prin niște aparate. Nu prin viu grai, așa cum se obișnuiește de milenii.

E tristă atmosfera în casele oamenilor. Afară nu e chiar așa. Natura a înviat la viață. Pădurile s-au înverzit, miroase a flori și a fum. Oamenii au ars uscăturile. Păsărelele ciripesc nestingherite. Copiii stau în curți. Bătrânii au frică mai mult de poliție decât de pandemie. Așa e la țară la noi. Lumea e resemnată, știe fiecare ce are de făcut. Înțelepciunea de la țară nu are comparație cu nimic din restul lumii. Ei, mai mult ca oricine, știu că toate trec. Și nu fac mare caz din asta. Își duc traiul liniștit la gura sobei și mănâncă ce au prin cămări. Nu s-au bulucit la cumpărături, nu au dat iama în magazine. E mai mult despre Hristos aici. Și mai puțin despre mâncare și restricții.

Mama și-a aprins candela. A terminat mâncarea și așteaptă Învierea. La fel toți ceilalți de aici.

Paște fericit tuturor.

Eram fericiți și nu știam. Ei, nu mai spuneți!

Zicala “Eram fericiți și nu știam” e mega folosită. Eu zic: ei, nu mai spuneți!

Ba, uite, că eu eram fericită și înainte și sunt și acum. Îmi făceam acolo rai din ce aveam și fac și acum la fel. Nu se schimbă nimic la noi decât dacă o facem deliberat.

Pandemia nu mi-a adus nefericire. M-a făcut mai conștientă de familia mea. M-a făcut să apreciez libertatea mai mult. Și m-a făcut să găsesc metode noi de a găsi fericirea acolo unde nu mă așteptam. A, și încă ceva. Mi-au rămas și bani în cont mai mulți. Că, de! Unde să-i folosesc?

Bineînțeles că mi-ar plăcea să mă plimb prin parc cu copiii. Sigur că preferam să fac circuitul prin mai multe țări plănuit cu luni în urmă. Dar nu las perioada asta să mă facă nefericită. Timpul trece și la fel o să treacă și restricțiile. Totul o să revină la normal și iar o să ne plângem de rutina care ne face să fim roboți.

Am petrecut de Florii cu ai mei. Surorile mi-au dat narcise și ghiocei culese din grădina lor. Mama a pus pe masă cea mai gustoasă brânză din lume. Soțul meu mi-a făcut cadou o ședință foto și două perne după care tânjeam de ceva timp. Și ce? Mie mi-a plăcut mai mult decât dacă mergeam la restaurant și înțepeneam pe scaun acolo.

Am noroc că mai am casa părintească de la țară la care mai trag când vreau să mă relaxez. Avem noroc că suntem sănătoși toți.

Poate o vorbă sună bine. Dar nu exprimă realitatea mea. Ia uitați-vă în jur? Chiar erați mai fericiți înainte? Ni s-au luat multe și ni s-a dat timp. Acum, depinde numai de noi cum ne facem viața în izolare.

Eu am ales să o îmbunătățesc. N-am făcut sport în viața mea. Și pentru prima dată am început să fac. Acasă, am timp berechet. Acum sunt bine. De ce mă întrebați? Mi-a trecut febra musculară. Încep să se vadă și rezultatele. Sa vedeți ce tonus o să am la sfârșit.

De atâta îmi sunteți? Vă doboară o ordonanță militară? Nu cred. Gândiți-vă ce nu aveați înainte timp să faceți și va doreați mereu și puneți în aplicare. O să vedeți satisfacția la final. Nu o să vă pară rău. Hai, capu’ sus! Toate trec. #osafiebine