Niciodată să nu subestimezi puterea unei femei

Niciodată sa nu subestimezi puterea unei femei spunea cineva pe net. Și mare dreptate avea. Cuvintele astea chiar sunt adevărate. Cunosc multe cazuri.

Cazuri în care femeia poate muta munții din loc dacă își pune mintea.

Ea stă și răbda și ascultă atât cât vrea ea. Dacă e intr-o situație în care alta ar pleca e că vrea să știe că a făcut tot ce s-a putut și nu a abandonat lupta când a fost greu. Mi se par fantastice femeile care jonglează cu viața. Care fac o cină în 20 de minute cu ce are la îndemâna. Care arată perfect chiar dacă înainte a plâns o noapte întreagă. Care au curaj să îndrăznească și să ceară mai mult. Care nu se mulțumesc cu ce au și caută mai mult decât au avut vreodată.

Le salut pe femeile care au avut curajul să spună nu atunci când a fost nevoie. Care stiu cât valorează și nu permit nimănui să le spună altceva. Care au putere să o ia de la capăt chiar și de 10 ori dacă e nevoie. Le admir pe mamele și femeile care și-au crescut copiii singure. Și au făcut-o bine, au știut când trebuie să lupte și au crescut copii buni care pe bucura anii bătrâneților.

Femeile au puteri nebănuite. Nu mai încercați să le intimidați. Ele nu acceptă decât atat cât vor ele.

După femei puternice ca ele s-au scris cântece, cărți. O femeie slabă nu rămâne în amintirea nimănui. Una care se reinventează și urcă are toate șansele să nu fie uitată prea ușor. Atunci când își dorește ceva se duce și își aduce singura. Nu aștepta nimic de la nimeni.

Forța voastră să vă fie veșnica. Lupta voastră să vă întărească și să vă aducă victorie după victorie. Nu cedați, avansați, rău n-are cum să fie. Orice ar fi să nu uitați că voi aveți o putere specială, aceea de a face oameni. Poate alții vă văd slabe și ușor sentimentale, dar ei nu stiu forța voastră interioară.

Și dacă vreodată cineva va vrea să păstreze o femeie puternică pentru totdeauna, nu trebuie decât să o facă să trăiască mai mult decât a trăit până atunci. Atât. Atât de simplu.

Reclame

Cum să nu spun vârsta? Ba o spun. Am 33

Cum să nu spun vârsta? Ba o spun. Am 33 și nu mi-e rușine.

Nu mi-e rușine cu ridurile mele, sunt semnele fericirii și urmele supărărilor din care am învățat. Nu mă mai feresc să îmi arat și defectele acum. Arăt mai bine acum decât la 23 de ani. Și sunt sinceră când spun asta. Frumusețea mea vine din încredere și nu din farduri. Am încredere în mine cât cuprinde. Exceptând episoadele când mă mai apucă îndoiala, că, de, sunt om și eu.

Nu prea mai am tolerantă cu nimeni pentru că acum nu mai am timp de pierdut. Nu prea am răbdare să mai aștept. Nu merge, nu mai astept. Vreau totul sau nimic. Știu cât valorez și nu permit nimănui să-mi spună altceva.

Am dorințe mari. Am curaj mai mult acum și putere să fac orice. Pot orice atâta timp cât respir. Nimic nu mi-e imposibil. Și dacă nu am tot ce îmi doresc e că sunt comodă, al naibii de comodă.

Am multe de făcut și multe de numărat când mă gândesc la ai mei. Famila e pe primul loc. Parcă în fiecare an e mai simplu pentru mine. Știu ce mă aștepta și judec repede. Am viața la jumătate, dacă țin cont de speranța de viața din România. Timpul care mi-a mai rămas se scurge în defavoarea mea. De aia trebuie să fie memorabil.

Nu mă mai interesează ce fac alții de mult timp. Când reușești să-i dai pe ceilalți la o parte și să nu-ți pese de ce fac sau spun ei, înseamnă că te-ai „făcut mare”.Sunt ușurata că pot să refuz. Mă îndepărtez imediat de negativiști. Vreau să râd, să îmi creez motive de fericire, dar știu și ca doar de mine depinde.Nu mă uit in curtea altora. Am curtea mea, sunt ocupată să o fac pe placul meu.

Risc, îmi place să risc și să câștig. Victoria e întotdeauna mai dulce atunci când urmezi calea cea grea. Nimic nu e ușor în viața. Toți avem obiceiuri, defecte, calități sau neîmpliniri. Accept ce nu pot schimba și nu fac o dramă din asta. Mă trezeam deseori că mă lamentez din orice aiurea. Lucrez la asta cu “săritu’ muștaru’”. Mă controlez și tot sunt percepută ca o fire vulcanică. Mă întreb, dacă nu m-aș controla, aș mai avea pe cineva aproape? 🤔 Sau ar fugi toți care încotro? 😂

Bijuteriile mele sunt copiii. Toată averea mea e bucuria lor care e extrem de importantă pentru mine.

Am o familie normală. Cât se poate de normală. Ne iubim și învățam în fiecare zi lecții că să putem merge mai departe.

Mă felicit în fiecare zi că am avut putere atunci când a trebuit. Că am uitat ce a fost urât.

Trecutul nu te duce mai departe. Te ține pe loc, te ține din treabă. Azi e important pentru mine. Nu ieri, nu mâine, azi trăiesc pentru azi. Și am 33 de ani în care am învățat toate astea. M-am vindecat de răni din copilărie. M-am vindecat de dureri singură. Nu aștept nimic de la nimeni. Îmi iau singură dacă vreau. Și eu vreau multe. Nu mă opresc acum. Decât când vrea El.

Am 33, fac doar ce mă face fericită, iar înainte să mor, vreau să trăiesc.

A mai rămas o săptămâna până la Webstock

A mai rămas o săptămâna până la Webstock și deja nu mai am răbdare.

Mai putin de o săptămâna până la Webstock, cea mai mare conferința de social media din România, ediția aniversara de 10 ani. Se anunța ceva special, un eveniment mai mare ca oricând.

Mândra de invitația de a fi blogger acreditat cu invitație de participare full day, am dat iama în șifonier. Trebuie să mă gătesc de toți banii. 😜😎 Dacă rămân și la Gală și apoi și la party? Trebuie ceva complet și complex, nu mă prezint așa oricum. Bine, merg pentru informație și socializare, dar vestimentația e și ea foarte importantă.

Și parcă nimic nu mi se potrivește. Trebuie ceva lejer, feminin, nu prea deocheat și putin office. Înțelegeți? O să fiu acolo cu noaptea in cap, dar până seara trebuie să ma simt confortabil. Apăi, nici prea confortabil n-as vrea, să nu pierdem esența totuși. Poate ceva deschis, sau ar fi mai potrivit mai închis pentru o conferința… Greu, domne, greu. Oricum n-am nimic, parcă mă uit in gol, sigur trebuie ceva nou.

Acolo ne așteaptă patru scene. Vor fi patru mari conferințe in acea zi, totul e să o alegi pe cea care ți se potrivește. Vor fi concursuri, premii, oameni faini, bloggeri de tot soiul, prieteni și mulți mulți cunoscuți.

Nu ca zic eu, dar petrecere mai mare ca la aniversarea Webstock 10 ani , nici n-o să mai fie prea curând. Sunt sigură că voi pleca acasă cu ceva în plus. La Webstock se dă tonul în moda social media. Aici vor fi premiați la categoriile deja selectate toate personalitățile marcante din social media.

Și vă mai spun un secret. Într-o zi eu o să câștig o categorie, că mi doresc eu așa. Și știți voi, eu reușesc tot ce îmi propun.

Hai, Doamne Ajuta să îmi găsesc ținuta potrivită și apoi om mai vorbi. Revin cu pozee!❤️

P.S. aici e evenimentul pe Facebook.

Înainte să mor, vreau să trăiesc

Înainte să mor, vreau să trăiesc. Fie că vă convine, fie că nu.

În orașele mici toti știu ăla al cui e, aia cu cine e măritată, copilul ăla al cui e. Inevitabil bârfa se propaga cu viteza luminii. Nimeni nu suporta pe nimeni. Ba ești prea bogat, prea sărac, prea faci pe deșteptul, prea arogant, prea urât îmbrăcat și așa mai departe. Dacă cineva vrea să iasă din mulțime e taxat.

Eu niciodată nu mi-am dorit să deranjez pe cineva prin articolele mele. Un blog între alte 7000 active din România nu înseamnă nimic.

Și totuși de câte ori scriu un gând, o părere, un regret sau o bucurie sunt criticată. Se pare că nimeni nu mă place.

Un blog înseamnă un jurnal personal, nu un site. Informațiile de aici sunt expuse strict din perspectiva mea, nu înseamnă că așa trebuie să procedeze toată lumea.

Mama nu e de acord cu Annazidezi. Și dacă nu am ținut cont de părerea ei și am continuat proiectul, părerea altora nici atât nu mă afectează. Când intru intr-o încăpere mi se spune pe numele blogului. Malițios sau nu, faptul acesta mă bucura. Orice publicitate e bună. Dacă numele Annazidezi e înaintea mea, eu sunt fericită. Scopul meu a fost atins.

Când scriu ceva, chiar și la nervi, am motivele mele să o fac. Niciodată nu am șters după ce am scris. Chiar dacă persoane influente s-au simțit deranjate de gândurile mele. Nici la cererea celor din familie. Eu cred în ceea ce fac și niciodată nu o sa renunț la ceva ce îmi place cu adevărat. Indiferent de cât de greu va fi, mereu voi ajunge acolo unde îmi doresc și puțin mai sus.

Eu cred însă în părerea celor care mereu au fost lângă mine. Cuvintele lor de încurajare m-au motivat. În ultima vreme am primit foarte multe mesaje frumoase. Din ce în ce mai multe femei se simt inspirate și atrase de ceea ce fac eu. Am o comunitate de prieteni cititori pe care nici măcar nu-i cunosc personal. Dar ei sunt alături de mine la fiecare articol. Și eu nu am cuvinte destule să le mulțumesc pentru toate mesajele pe care mi le trimit. Au curaj să spună unei necunoscute că o plac și că o susțin.

Sunt bărbați care îmi spun “Să știi că eu te citesc și prea adevărat le spui!” Și faptul că mereu am ales calea aia reală de a prezenta viața m-a adus aici. Eu pentru ei scriu. Nu mai pot da înapoi. Nu-i pot dezamăgi.

Cu toate astea eu vreau să trăiesc, înainte să mor. Așa ar trebui să facem toți. Intens, acum, cu tot ce ține de viața. Limitele mele sunt niște iluzii. La fel ca și temerile. Fac multe. Din ce în ce mai multe. Merg la întâlniri, machiez, scriu, lucrez, cresc copiii așa cum cred că e bine și tot parcă nu fac destul.

Nu mai fiți săraci. Săraci în visuri, în speranțe, în priviri și în gândiri. Uitați-vă sus! Cerul e limita!

Încurajez mămicile să nu renunțe la feminitate

Încurajez mămicile să nu renunțe la feminitate, pe oriunde mă duc. Nu fac pe experta, nu sunt vreo țoapă, doar am printre priorități și cea cu un minim de aranjat. Și sa nu credeți că am mai mult timp decât alte mămici.

Știe deja fiecare mămica, cum ne simțim după naștere. Zici că te-a călcat trenul și alta nu. Corpul începe să dea semne de slăbiciune: cade părul, unghiile se descuameaza, starea de epuizare e continuă, etc. Nimănui nu-i mai arde de moțat. Nu e timp, nu e dispoziție, nu e chef, n-are cine să te ajute cu ăla mic. Ce să faci? Rămâi așa cum te-a lăsat Dumnezeu? Cu păr peste tot, cu rădăcini nevopsite și cu veșnicul coc in vârful capului.

Știu că e greu, dar, hai, fă un efort.

Cheamă pe cineva acasă și ieși putin din zona de confort. Nu o face pentru nimeni. Fă-o pentru tine. Meriți răsfăț după toate prin câte ai trecut. Îți va plăcea ție de tine. O să ai mai multă disponibilitate, mai multă energie, vei face totul mai fericita.

Nu e mare lucru să-mi pun pe mine haine care să se asorteze între ele. Sau să-mi pun pe buze un ruj ca să nu par palidă.

Îmi fac unghiile când dorm copiii atunci când vreau să mă simt mai bine.

Lucrurile mici fac diferența, pe bună dreptate.

Oricum, privirea pe care o afișezi când îți privești minunea, te face cea mai frumoasa femeie din lume.

Uită de rucsacul copilului pe care-l porți în spate prin parc. Ești adult, bagă-l în geanta ta. Nu te asorta zilnic cu fetița ta, păstrează-ți feminitatea de femeie adult. E funny să-i arați că poți fi ca ea, dar nu îți lua bentiță ca a ei mereu.

Hai să ne uităm in oglindă și să ne asortăm rochiei cu buline un zâmbet larg. Ăsta merge cu orice. Fă din fiecare zi un motiv de sărbătoare. Că ești vie, că ești binecuvântata între femei, că ți s-a dat șansa unui nou început. Ești încă tânăra și încă frumoasă, doar că ai uitat că poți fi și altfel decât mamă.

Eu știu că înainte de a fi mamă ai fost femeie. Tu ai uitat asta.

Caderea părului, problema numărul 1 după naștere

Cea mai mare problema după ce naști e căderea părului. Problema numărul 1 după naștere afectează majoritatea femeilor.

Dacă in perioada sarcinii căderea parului stagnează și ne bucurăm de o podoabă capilară bogata, altfel sta treaba după naștere.

Din cauza dezechilibrului hormonal, părul cade cu nemiluita. La aproximativ 3 luni de la naștere, căderea parului devine vizibila. Tot mai multe mămici semnalează o cădere a părului excesivă. Cel mai rău se vede la părul lung, care practic mai rămâne trei fire. Am văzut multe mămici care se încăpățânează să păstreze parul lung chiar dacă își pierde vizibil din volum.

După nașterea primului copil am avut un contract de colaborare cu Antena 1. Săptămânal mergeam la filmări. Părul meu, și așa amărât după naștere, era supus la tratamente nu tocmai benefice. Era întins și ondulat cu aparate profesionale și îmbâcsit cu tot felul de substanțe ca să rămână coafura intactă. Și totuși era lung. Noroc că are tendințe de ondulat și nu se vedea prea bine cât e de rar. După cel de al doilea copil, nu s-a mai putut. Știam deja ce mă așteaptă, așa că l-am tuns eu bob, imediat după naștere. Am luat decizia corectă, deși cu durere in suflet, pentru că eu iubesc să am parul lung.

Ce mai poți face dacă te confrunți cu problema asta sâcâitoare:

• Puteti folosi produse de calitate pentru îngrijirea părului. Șamponul și masca de păr trebuie sa fie hrănitoare cu conținut ridicat de vitamine.

• Sa-l tunzi, ca sa nu mai pară trei fire. Il ajută să se regenereze și să crească mai sănătos.

• Poți lua suplimente alimentare la recomandarea medicului. Acestea va vor ajuta să vă mențineți echilibrul de vitamine necesar.

• Evită prinderea lui in coc sau coadă, pentru ca strânsul favorizează ruperea lui.

• Experimentați stiluri diferite de frizuri.

• Utilizați de asemenea și produse pentru volum: spuma de par, fixativ.

Fiecare femeie va trece prin asta după naștere. Nu putem evita dezechilibrul hormonal din corp, dar putem face din asta un motiv de schimbare. Abia după naștere mi-am dat și eu seama de ce toate proaspetele mămici se tund. Frumusețea vine mai mult din starea de bine și din interior, decât dintr-un par lung și rar. Așa că bucurați-vă de minunile din viața voastră și nu uitați ca tragedia din căderea parului e doar o perioada. Totul trece. 😊

Rușine e să mimezi bogăția

Nu e o rușine sa fii sărac, ci rușine e sa mimezi bogăția.

Văd postări pe Instagram și pe Facebook cu oameni din ce în ce mai bogați. Cand merg până la țara, lasă impresia că merg la nu stiu ce resort din inima pădurii. Când își cumpăra tricou cu ditamai firma, lasă impresia că e original și așa se îmbracă ei mereu. Călătoresc până la Barajul Vidrarul și pun că se iubesc in jurul lumii.

Mama mă ceartă mereu când spun că fusta aia admirată de toți e de la second hand, modificata pentru mărimea mea. De ce sa știe lumea? De ce să nu știe. Cred în puterea exemplului. Spun cât costă excursia luată cu luni înainte și spun câte eforturi fac să petrecem toți o săptămâna la mare. Spun că vânam oferte și că prefer mămăliga in locul somonului.

De ce ai vrea să pari altfel decât ești? De ce ai alege să pari bogat și nu autentic? Cât de fericit te simți când știi că ce ai acum e doar o închipuire și nu ce te reprezintă?

E frumos să pari bogat și fericit. Dar tu nu ești așa. Așa că lasă impresiile și arată-te pe tine. Cu riduri, cu plimbări până in vârful dealului de deasupra orașului, cu mașina ta, cu ce te reprezintă și înconjoară pe tine, nu închipuiri.

E ușor să te prefaci și e greu să te accepți. Fii tu însăți și lumea va aprecia adevărul tău. Sinceritatea va fi mai apreciata decât minciuna învelită in bogăție. Pentru ca intr-o lume superficiala e greu să fii autentic.

Eu sunt vocea voastră

Ultimul articol a avut un impact foarte mare asupra multora. Nu puțini au fost cei care au distribuit postarea și m-au felicitat in mesaje private.

Mi-am dat seama că ce simt eu, se potrivește cu ce simt mai mulți. Și mi s-a spus că eu sunt vocea celor care nu au curaj să spună.

Chiar sunt eu vocea?

Poate.

A celor plecați din țara care au uitat sa trăiască in vâltoarea și mirajul banilor. Care muncesc un an pentru o luna de libertate alături de familiilor lor. Care tânjesc după copii și după tinerețile pe care nu le-au băgat în seama la vremea lor. De la ei primesc cele mai frumoase și sincere încurajări. Ei îmi spun că le alin dorul cu articolele mele.

Eu sunt vocea adolescentelor care ziua merg la fân, nu la piscina. Ca și eu am fost așa. Care așteptau seara sa se transforme in zâne. Care își respecta părinții și ii ajuta. Care n-au bani multi, dar au curaj, forta și nebunie.

Eu sunt vocea mamelor care au scos-o la cap cu bebelușeala. Care au timp și de ele acum. Care nu s-au panicat și n-au căutat pe net rezultatele analizelor înainte să le vadă doctorul. Care au avut răbdare și au dat timpului timp. Celor care știau încă de când avea copilul o șchioapa că nu va rămâne așa toată viața.

Eu sunt vocea oamenilor crescuți la țara. Care au curaj să spună adevarul in fața oricât de dureros ar fi. Care s-au scăldat in gârla și au furat cireșe. Au prins peștii cu sticla și au căzut in ape înghețate.

Eu sunt vocea fetelor care nu pun preț pe firme. Care cumpăra ce le vine bine, nu doar niște etichete. Care caută piese vintage in magazinele second hand și le poartă cu stil și cu mândrie chiar dacă acum își permit orice.

Eu sunt vocea celor care nu se rușinează de trecut și de rădăcini. Care fac poze mâinilor bătrâne muncite și arse de soare. Care au respect fața de tradiții și neam.

Eu îmi asum intotdeuna faptele, fără să ma scuz pentru ce ma face fericita.

Eu de fapt, vreau ca vocea mea sa se audă in faptele copiilor mei. Prin ei vreau să mai rămân și când n-o să mai fiu.

“Copil in suflet, dar femeie in toată firea”

Am șocat iar mamele, părinții și cunoscuții. După ce că și așa sunt greu digerabilă de unii, mai fac și lucruri prostești. Mă dau in stamba, am impresii sau nu știu ce să mai fac să atrag atenția. Așa au spus oamenii despre mine când am venit din vacanța cu brațul plin de tatuaje. Șocate, mamele din parc au început sa șușotească pe la colțuri. Ce credeți? Îmi pasa? Neah!

Ce am vrut sa demonstrez? Că ma dau mare? Că n-am minte? Că nu e nimic de mine? Poate că da.

Poate chiar n-am minte. Poate că ma prostesc la vârsta asta. Ne-am pus tatuaje toți trei. Și eu și copiii. Ne-am distrat. A fost funny. Poate că înăuntrul sufletului meu sunt încă un copil. Fără minte, uneori. Ca toti oamenii de altfel. Dar câți dintre noi au curajul să lase copilul din noi pe afara? Câți dintre noi nu avem teamă de prejudecăți?

Eu nu am încercat să rănesc oamenii prin niște amărâte de tatuaje temporare. Nu am încercat să atrag sau să stârnesc invidii. Am fost eu însămi, iar dacă asta deranjeaza pe cineva, mie nu-mi pasă.

Haideți să nu mai lăsam treaba asta cu oameni mari să ne afecteze personalitatea. Haideți să încercam să intrăm in joc. Să trăim liber de prejudecăți și fără teama de a fi judecați. Până la urma ultima Judecată contează. Nu părerea lor. Viața și așa e grea, trecătoare și al naibii de scurtă. De ce să o mai facem și plictisitoare?

Eu mai am tatuaje și o să le mai folosesc. Așa că, dacă va răzgândiți, va dau și vouă. 🙏🏼😎

M-a încurajat chiar și soțul. Mi-a spus că se potrivesc perfect cu fața mea de rea pe care o iau câteodată. 😂

Nu m-am ferit niciodată de copilul din mine. Dacă vreau ceva cer. Dacă nu i se dă, uita și pleacă mai departe. Tu de ce te ferești?

Cine îmi alege hainele sau povestea rochiei roșii

Mergem des la evenimente. Toată vara am fost invitați la nunți și petreceri. Cel puțin o data pe luna mergem în oraș. Garderoba mea e plină cu rochii. Nu-mi plac combinațiile de piese decât atunci când merg la serviciu. Când e vorba de distracție o rochie ma scoate din încurcătura. Și nu ma înțelegeți greșit. Nu ma tem de combinații și nu aleg aproape niciodată rochii negre simple. Nu sunt genul meu, aleg sa ma joc cu nuanțele, prefer culori vesele.

Numai ca nu fac singură toate astea. Am și eu stilistul meu, ca orice vedeta care se respecta. Maurice Munteanu al meu. Omul din umbra, stilistul, ajutorul de nădejde e intotdeuna soțul meu.

Vineri am mers la un party și nu prea am avut mult timp la dispoziție sa ma pregătesc. Am venit de la serviciu direct acasă, am avut mai puțin de doua ore sa ma pregătesc. In condițiile in care trebuie sa-mi fac și părul, sa ma machiez și sa ma îmbrac. Seara am avut o discuție cam ce sa port și nu mi-a plăcut deloc sugestia lu’ Maurice. A ales o rochie roșie mai lungă decât mi-e stilul. Am și zis “Ce-o fi frate, in capul lui?” Rochia asta așa serioasă o mai purtasem la un Crăciun ziua. In nici un caz nu era de petrecere de Mărțisor. Ne-am ciondănit puțin și am plecat la serviciu cu gândul ca o sa-l conving eu când ma întorc sa port altceva mai scurt.

Când intru in casă grăbită sa ma pregătesc, ce credeți ca era la ușa atârnată de lampa de pe hol? Rochia roșie, ați ghicit. Au, mama! Asta nu renunța la idee. M-am apucat și am probat câteva rochii rapid, poate, poate, s-o răzgândi. Ți-ai găsit. El o ținea una și buna cu Roșia.

N-am mai avut timp, am renunțat la contraziceri. Am luat-o cu niște stiletto verde-gălbui și aia a fost.

Când am ajuns la petrecere, toată lumea era serioasă și îmbrăcată in negru, vârsta medie a celor din sala sa zic ca era cam pe la 40 de ani. Ma simțeam mai tânăra ca niciodată. Nu era cazul sa ies in evidentă cu ceva provocator. Toate femeile purtau rochii închise la culoare de zici ca era dress code-ul black dress. Eu eram singura cu rochia amplă roșie. M-am bucurat sa văd ca sunt altfel decât majoritatea și am zâmbit complice când mi-a șoptit la ureche in timpul dansului: “Vezi? Ești cea mai frumoasa femeie in seara asta! Am avut idee buna cu rochia asta.”

Chiar s-a potrivit. Am rămas uimita și eu. Nu-l mai contrazic niciodată.

Maurice Munteanu se pricepe la modă! E stilistul meu preferat! 😂❤️