Feminitatea. Calitatea pe care toate femeile ar trebui să o aibă

Prin prisma meseriei, zilnic văd foarte multe acte de identitate. Preferatele mele sunt cele vechi. De obicei, ele nu se schimbau cu totul la expirare, doar poza alb negru. E atâta eleganță în poza aia. Văd bărbați cu cravată de cele mai multe ori. Pff, cine se mai aranjaza aa pt buletin? Femeile întotdeauna au părul discret aranjat. Uneori, am remarcat o candoare, o delicatețe aparte la ele. Pozele alea exprima atâta feminitate, încât te cuprinde nostalgia pentru niște vremuri pe care nici măcar nu le-ai trăit.

O femeie dacă nu are feminitate, nu are nimic. Un par îngrijit, un machiaj discret, un pantof cu un toc delicat care îți lungește puțin piciorul. Nu ai nevoie de artificii ca să subliniezi feminitatea. Nu sunt necesare unghiile lungi, sau gene pămătuf la ochi. Nu e nevoie să îți tatuezi sprâncenele, sau să îți modifici fața. Feminină poți fi cu o îngrijire minimă. Și fără bani. N-ai bani de cremă? Mergi la farmacie, ia Apodermin. N-ai bani de ruj? Folosește un balsam de buze, sau poartă masca mai bine. Hainele trebuie să fie curate, potrivite pentru mărimea ta. Și gata. Poți să porti și trening cu stil.

Putem să ne facem remarcate ușor, cu încredere și stima de sine la cote înalte, atragi atenția in orice încadrare ai intra.

Suntem femei, până la urmă. Dacă vrem ajutor, înțelegere și atenție din partea bărbaților, să mizăm pe feminitate. Știu sigur că toți vor o femeie îngrijită lângă ei. Întorc capul după femeile aranjate? Aranjează-te și tu. O să întoarcă și după tine alții, inclusiv al tău. Nu e mare filozofie, feminitatea e arma noastră. Zic sa ne folosim de ea.

Dacă o mânui cum trebuie, ai numai de câștigat. 😜

Am 35, de ce mă-ntrebați?

Am 35, de ce mă întrebați? Credeți ca mi-e rușine?

Auzeam mereu că îmbătrânește doar trupul, inima rămâne tânără mereu. Ziceam că ce e vrăjeala asta? Îmbătrânești cu totul și gata.

Dar nu e așa. Uite la mine. Mă omoară scolioza, mă culc odată cu găinile, am dureri constante de picioare, iar de migrene nu mai zic. Ochii sunt obosiți, nu văd la depărtare, mai am și niște amețeli… eh, d-stea d-ale bătrâneții. Dar, jur că nu simt nimic altceva. Am aceeași gândire de copil. Inima e la fel. Nimic nu s-a schimbat, în afară de fizicul care dă semne că a cam obosit.

Am si niște energie ceva de nedescris. Mă trezesc la aproape în fiecare zi la 6.30. Pregătesc copiii de școală cu spălat, îmbrăcat, pachet și tot ce trebuie. După ce pleacă ei, încep să mă aranjez. Nu ies afară până nu sunt pusă la punct. Azi am și întârziat. M-am făcut la păr, mi-am pus rochia de bune, paltonul nou. A durat ceva. Jumătate de manichiură am făcut-o la serviciu, iar 3 unghii au rămas nefinalizate. Dar merge și așa. Nu s-a văzut, sper. Vin acasă și o iau de la capăt. Copiii îmi povestesc cum a fost ziua în timp ce gătesc. Mai multe feluri, nu-i nimeresc pe toți cu aceeași mancare. Apoi teme, ghiozdanul pentru mâine, spălat, culcat. E o nebunie în fiecare zi. Trece timpul, habar n-am cum.

Dar de ziua mea se schimba lucrurile. I-am înnebunit pe toți cu 3 Noiembrie. Sezonul 35 din Îmblânzirea Scorpiei, așa a fost numită aniversarea asta. 😂 Am primit sute de mesaje, la care nu am putut răspunde. Am fost la serviciu toată ziua. Nu e timp acolo. Dar azi am fost cea mai fericită. Mereu de ziua mea sunt fericită. Și nu mi-e așa să zic câți ani am. Că ăștia sunt. Ce rost are să ne mai ferim.

Am 35 și sunt fericită. Așa aglomerată, cu temele celor mici, cu mâncarea preferată a fiecăruia. Cu faptul că trebuie să am grijă de ei, dar nici să nu uit de mine. Cu multe proiecte pe care le-am început și mă gândesc cu groaza cum o să le sfârșesc. Cu toată nebunia asta, eu tot fac haz de necaz.

Am 35 și multe de făcut. Abia aștept ziua de mâine. Și toate zilele pe care mi le-o da Dumnezeu. Că până acum, parcă totul s-a așternut așa cum trebuia. Și tot ce s-a întâmplat a fost cu un rost pe care îl descopăr abia mult mai târziu după ce s-a petrecut.

Așa că hai, să fim sănătoși și bucuroși că mâine putem face mai bine.

Vă sunt profund recunoscătoare pentru daruri, urări, flori, mesaje și tot ce a venit înspre mine azi. Mi-aș dori să vă servesc cu o bomboană măcar, pe toți cei care v-ați gândit câteva secunde la mine. Aș vrea să mă revansez cumva. Dar o să o fac prin scris. Că doar la asta se pare că mă pricep cel mai bine.

Acum am venit de prin oraș. Că așa e când e ziua mea. De bucurie plec de acasă. Am culcat copiii și mă duc să mă probez. Mâine mă gătesc iar. Petrec 3 zile și 3 nopți.😊

În străinătate sunt câinii cu covrigi în coadă

În România, ca în majoritatea statelor planetei, masca e obligatorie în spațiile închise.

Fapt adevărat, ceea ce urmează să vă povestesc.

Un domn intră la noi la serviciu fără mască. Colega îi spune că trebuie musai. Se foiește, se codește, până la urmă o pune. O pune la sanchi, așa la buze puțin. În fine, nu mai comentez. Nu rezistă cu ea pusă corect 3 minute cât durează operațiunea, noi 9 ore ce să mai zicem?

Alt client, observă supărat ce se discută cu privire la atenționarea de a purta masca corect. Îi vine rândul și începe. El n-a mai întâlnit așa ceva decât în România. Fusese în vacanță în Bulgaria și acolo lumea n-avea treabă de mască. Nu purta nimeni din spusele lui. Nu i-a zis nimeni să o poarte. Numai în România e așa. Țară de c…. Pff! A ajuns la concluzia asta foarte repede. După o săptămână de vacanță, probabil.

Alții care lucrează in afara vin și de denumesc conturile și cardurile în toate limbile pământului, mai puțin în română. Au uitat și să mai vorbească limba pe care o știu de când se știu pe pământ. Toate sunt mai frumoase în alte țări. Și oamenii mai fericiți, bănuiesc. Nu ca ei. Parcă și amenzile din alte țări le plătești mai repede decât cele de la noi. Acolo legea e lege. Păi, ar fi și la noi dacă s-ar respecta.

Intru pe Facebook și îmi vin în feed numai postări răutăcioase. De exemplu, cum se curăță plajele în Bulgaria. La noi nu vezi așa ceva. Ba uite, că eu am văzut numai plaje curate în România anu’ ăsta.

Alta că unu’ a călcat intr-o baltă. Că dacă era trotoarul ca în palmă nu se întâmpla asta. Alții sunt nemulțumiți de iarbă care nu crește cum trebuie, de gunoaie și așa mai departe.

E vorba un curent ascendent de instigare la ură. Unii, în nefericirea lor, atacă. Atacă des, pe oricine, orice le iese în cale. Și se pierd în amănunte. Și își consumă nervii și energia inutil.

Sunt oameni care muncesc de dimineața până seara și găsesc bucurii în cele mai mărunte lucruri. Arată și ei un apus, o plimbare în parc, un câine drăguț. Jur că îi apreciez mai mult. Sunt oameni care muncesc în străinătate de ani buni. Care vin în vacanță aici și le vine să pupe pământul când ajung pe pământ românesc. Dar ei știu să fie fericiți în alt fel. Ei nu uită limba și vorbesc cu drag româna fără să arate prin toți porii că el vine din altă țară. Știu ei mai bine cu ce se mănâncă străinătatea. Acolo nu sunt câinii cu covrigi în coadă. Doar legi mai bune și popoare mai educate. În rest, toți o apă și un pământ.

Și la nivel macro, cât crezi că a contat postarea răutăcioasă a unuia pe Facebook? Cam în van, vă asigur. Dacă vrei să schimbi ceva, o faci. Nu prin postări d-astea care atrag vreo 12 likeuri, prin fapte adevărate. Dar, ce vreți? România e de c…. În afară nu vezi așa ceva niciodată. 🙄

Problemele dentare după naștere. Am avut nevoie de 5 implanturi

Problemele dentare după sarcină. Am avut nevoie de 5 implanturi dentare, care au venit cu disconfort, durere și un cont bancar gol.

Am născut de două ori la distanță relativ mică. Am alăptat și am dat lor de la mine și ce nu aveam. Așa se face că nivelul vitaminei D din corp a ajuns la limită.

Așa că, dacă aveai un început de paradontoză, așa cum am eu, lipsa vitaminei D nu face decât să agraveze și mai mult.

Dantura e o problemă generală la mamele cu multe nașteri și nu numai. După naștere cade nu doar părul, dar mai cad și dinții. Sau se macină, cel puțin. Durează ceva până își revine corpul după naștere.

Așadar, vizitele la dentist au devenit o rutină pentru mine în ultimii ani. Am detectat paradontoza, in faza incipientă. Lucrări permanente nu puteam face încă. Am am urmat un tratament special împotriva ei de mai multe ori. Apoi unul de curățare în profunzime. Medicul paradontolog m-a sfătuit să revin după 6 săptămâni la alt control să vedem cum evoluează gingiile și dacă pot suporta adiție osoasă și implant dentar.

Dar a venit pandemia vieții și am intrerupt din nou avântul pe care abia îl prinsesem.

Bun. S-au redeschis cabinetele, acum era șansa mea.

Dentistul mi-a spus direct că am nevoie de cinci implanturi cu adiție osoasă și alte proceduri complicate pe care nu le mai rețin. Nu prea mă tem eu de intervenții chirurgicale. Doar am născut prin cezariană de două ori. Ce poate fi mai traumatizant de atât?

Am analizat situația și am zis că decât să mă doară de 5 ori, mai bine o dată. Adică m-am prezentat săptămâna asta și le-am pus pe toate. Nu, n-am vândut casa, dar nici mult nu mai aveam. A fost prima dată in viața mea când chiar am strâns bani. Pandemia mi-a făcut bine. City break-ul ăla din Aprilie care n-a mai avut loc, plus situația de urgentă, a rezultat mai mulți bani în cont. Nu suficienți, dar măcar o parte.

Am plecat de acasă cu noaptea-n cap cu gândul la toți oamenii ăia frumoși care râd cu gura până la urechi. Care au încredere și stima de sine level 100. La toți pe care îi admir. Mai ales că imaginea e foarte importantă pentru mine. Ea îmi aduce o parte din venituri, iar dacă nu investesc în asta pe termen lung o să am pierderi.

Am stat pe scaun cam 4 ore. Înlemnisem acolo. Nu m-a durut nimic în timpul intervenției. Doar puțin injecțiile cu anestezic, dar asta a fost la început.

Când am ajuns acasă eram deja umflată puțin. Nu mi-a plăcut faptul că medicul nu prea mi-a dat recomandări de după. Nu stă prea bine la comunicare. Noroc că am net bun. 🙄

La scurt timp a început și durerea. Din 5 implanturi, doar unul mă durea. Dar mă durea, nene. Gheață, lichide multe, antibiotic, calmante, toate pe mine. Și știi când n-ai voie să faci un lucru, că atunci îți vine mai mult? Eh, așa și eu. Mi-era foame. Prin toată durerea, aș fi mâncat de toate ce nu puteam. Lactate nu, alimente tari nu, nici măcar să-mi clătesc gura nu e indicat în prima zi. Sunt unele cheaguri de sânge care nu trebuie îndepărtate, pentru că pot provoca hemoragii.

Acum e a treia zi deja, de când le-am făcut. Tot umflată? Tot umflată. Tot cu durere? Tot cu durere. Dorm cu pastilele la cap. Arăt într-un mare fel, dar nu vă arăt. Acum mă duc să mai iau o pungă cu gheață din congelator. Mă scuzați. Ne mai auzim, dacă scap.

A, un sfat mic dacă se poate. Mergeți la dentist din timp, oricât de mică ar fi problema voastră. Decât să te coste o avere la sfârșit, când nu se mai poate face nimic, mai bine le rezolvi din timp.

Alertă! Părinți fugiți de acasă la aniversarea căsătoriei

Alertă! Părinți fugiți de-acasă la aniversarea căsătoriei în Argeș. 😊

Mie cel mai mult pe lume îmi place să stau cu copiii mei. Tot timpul mă vait că nu am timp suficient pentru ei. Și totuși i-am părăsit pentru câteva zile. Așa cum obișnuim de mulți ani, în August ne luam lumea în cap și mergem ca oamenii mari și fără griji să petrecem până noaptea târziu.

S-au împlinit deja 12 ani de la căsătorie. N-am vrut să fac mare haz din asta, dar tot am făcut. Nu știu cum se face că fără să vreau mereu petrecem cu fast.

Am redus cheltuielile la minim. Sau cel puțin așa mi-am propus. Rochie nouă n-am avut, doar de plajă una făcută de soacra mea. Care nu se pricepe la croit, dar n-a mai scăpat de mine, săraca. O prietenă mi-a dat o rochie albă în urmă cu câteva săptămâni, p-aia am purtat-o în ziua cea mare.

Ne-am trezit cu noaptea în cap și-am plecat la drum. Copiii bine mersi la țară la mama, nu ne-am făcut griji pentru ei. I-am sunat video în fiecare seară. Era bucuria zilei pentru toți. Ne-am propus să lăsăm deoparte grijile de părinți și am sfârșit prin a vorbi despre ei aproape tot timpul. 😊

Ne-am cazat într-un hotel foarte tare. Am avut gazda perfectă. Decor splendid, piscină curată, mâncare bună. Nu l-aș fi descoperit dacă nu avea soțul interdicție să părăsească țara. Așa am fost nevoiți să descoperim locuri frumoase în România. Și sunt destule, vă asigur. Trebuie doar să le căutăm.

Am mâncat și în stațiune. La restaurantul Hanul cu pește și la restaurantul lui chef Cătălin Scărlătescu. Chiar lângă Alezzi situat, soțul a pus la cale cu ospătarii o surpriză plăcută. Lumânări și artificii la o prăjitură. A fost așa frumos să-ți ureze toți numai de bine. Mâncare bună am mâncat la ambele restaurante.

În ziua cea mare, la micul dejun, de nicăieri a apărut soțul cu buchetul miresei. Mereu apelează la florăria TheMaflower din Constanța. Ne-au făcut și un cadou surpriză, dar și o felicitare scrisă de mâna. Ziua a început bine de dimineață.

S-a gătit mireasa, apoi am mers împreună la biserică. Am mers cu daruri și acolo. Trebuia să mulțumim pentru tot ce avem. Doar divinitatea ne ține uniți și sănătoși. A urmat plaja și cina. Am avut parte de multe ședințe foto. Soțul meu e cel mai talentat. Avem niște cadre superbe.

Intr-o zi am mers din nou la cochilia în comuna Tuzla. Am găsit-o mai frumoasă decât anul trecut. Marea era pur și simplu fantastică.

Am băut vin și am stat la taclale. Am râs mult. Nu avem nevoie de prea multe ca să fim fericiți, iar ăsta mi se pare cel mai tare lucru.

Când am venit la mare, pe drum era să ne strângem de gât. Nu ne trebuie multe nici ca să ne certăm. Ca orice cuplu normal. Că doar n-om fi noi ideali intre cupluri. Dar ne-am împăcat repede, am dat muzica tare și am uitat repede. Ca întodeauna.

Așa bine ne fac plecările în doi. Suntem secătuiți de dorul copiilor, dar încărcați cu energie pozitivă, numai bună de transmis și lor.

Acum stau la piscină, mă mai bucur puțin de vacanță. Urmează o săptămână plină. Am nevoie.

Ce vreau să mai zic? Că sunt binecuvântată să primesc sute de mesaje pe rețelele de socializare. Că îmi amintesc cu drag și de sutele de oameni de la nunta noastră de acum 12 ani. Au venit într-un număr neașteptat de mare. Că bunătatea pe care de acum avut parte atunci și acum sper să vi se întoarcă în viață în mod neașteptat. Vreau să le mulțumesc din suflet celor care m-au felicitat și prin mesaje private. M-au motivat să nu mă opresc din ce fac, că fac bine. Vă iubesc pe toți și declar că nu știu dacă există fericire, dar momente fericite, există. E ăsta pe care îl trăiesc acum.

Îndrăzniți și plecați doar voi doi o zi, câteva ore, o oră. Cât puteți, faceți asta. Face bine la psihic, la inimă și la cuplu.

În Argeș nu se dansează, vai de păcatele mele

În Argeș nu se dansează. E lege dată, fraților.

Săptămâna trecută am fost la petrecere. Lucrurile sunt clare. Localurile se închid la ora 22 în timpul săptămânii, la la ora 23 în weekend.

Eu, petrecăreață de meserie, de cand am auzit noile reguli, mă cert în gând că m-am născut în gând în județul greșit. La noi se poartă mască obligatoriu și pe stradă. Vai de păcatele mele. Am un coș în barbă de toată frumusețea. O port la serviciu vreo 8-9 ore in combinație cu manusi de plastic și apoi dacă mai vreau să stau și eu pe afară, tot așa, cu mască. Pff, la 38 de grade e vis. Dar legea e lege și o respectăm ca să ne protejăm pe noi și pe cei dragi.

Dar ce mă fac la party?

Adică la party la un polițist. Care respecta legea nene, nu așa. Toți au venit cu măști. Cum altfel? Distanțarea socială a fost în limitele alea de sus, cele mai limite. Au fost și copii, dar soțul meu e cel mai panicat de pe pământ. Nu a fost de acord să-i luăm și noi. 😔

Ei, nu-i nimic. Ne descurcam și singuri. 😜

Ca mă tot întreba lumea cât mi-a luat să mă pregătesc. Cred că s-au gândit că eu doar asta fac. Mă moțez și mă gătesc.

Și le zic aici cum sta treaba.

Păi, m-am trezit la 6 jumate de dimineață. Până la ora 11 când trebuia să merg să machiez o prietenă, era mâncarea gata. Și ora de sport aferentă, desigur. Ciorbă și felul doi pentru mușterii mei.

Am venit repede acasă și am culcat copiii la prânz. Erau deja mâncați când am venit. M-a salvat tatăl lor aici.

Apoi i-am dus la țară. M-am chinuit să îmi Iu rochia aia strâmtă pe mine și să par și eu cât mai tânără și fit.

Aveam un chef de dans, de mamă, mamă. Da’ cu cine? Nu l-am putut urni de la masă pe domnul soț. Nu e voie și nu e voie. Am încercat eu cu de toate. Că știi suntem căsătoriți și dacă dansăm doar noi, e voie. I-am zis ca am discutat cu ceilalati și ne lasă. N-a mers, nimic n-a mers cu el. Dar a fost frumos. Mi-a făcut poze multe și l-am iertat. La final, adică la 11 noaptea, simteam că mai trebuie să fac ceva. Era prea devreme să mă duc acasă. Mai ales că băieții erau plecați. M-a mai dat o tură cu mașina să nu plec chiar amărâtă și aia a fost. Dar lasă, că plec eu la mare și acolo ai voie să dansezi. 😊

“Poate că nu am cel mai frumos chip, nu am cel mai frumos corp”

“Poate că nu am cel mai frumos chip, nu am cel mai frumos corp” erau cuvintele cu care începea o postare pe Facebook.

Azi, în timp de dădeam scroll pe Facebook mi-a atras atenția o postarea unei fete. Nu suntem prietene, decât virtual. Suntem mai mult cunoștințe, eu știu cine e ea, ea știe cine sunt. Cam atât.

Postarea începea cam așa: “Poate că nu am cel mai frumos chip…” . N-am putut să rezist. Am comentat instantaneu. Nu obișnuiesc sa le comentez celor cu care nu interacționez, dar am vrut să o fac. Pentru ca am văzut-o cea mai frumoasă fată din lume. Chiar atunci. Și m-a revoltat ce a spus. Cum să spui tu, femeie tânără, în putere, vie, înzestrată cu tot ce trebuie de la Dumnezeu, că nu ai chip frumos? Ba ai. Ai cel mai frumos chip, cu cel mai frumos corp. Creația lui Dumnezeu n-avea cum să dea greș. Nu te încadrezi în tiparele rețelelor de socializare? Perfect! Cine a făcut tiparele astea? Cine decide cine e mai frumos și cine e mai urât? Nu venim toți din același loc și ne ducem în același loc?

Oamenii sunt diferiți. La fel ca degetele de la mână. Florile sunt toate diferite și niciuna nu e urâtă. La fel anotimpurile. Toate au frumusețea lor. Așa și la oameni. Fiecare e frumos în felul lui. Unic, de altfel. Mie mi-ar plăcea ochii tăi mari și privirea blajină. Că Dumnezeu știe câte rele atrag cu fața mea dură, de nepătruns. 🤦🏼‍♀️

Aș vrea să am părul tău sănătos și lung. Mi-ar plăcea modestia ta și felul tău unic. Și nu, nu suntem prefecți pentru alții, dar în fața lui Dumnezeu suntem la fel. Și doar asta contează. Faptele bune și traiul liniștit.

Să fii sănătoasă toată viața. Toate gândurile mele bune sunt înspre tine azi.

Ești frumoasa. Cea mai frumoasă într-un fel pe care alții și l-ar dori. ❤️

Viața falsă a Instagramului

Viața falsă din spatele Instagramului există, deși mulți se străduiesc să o ascundă.

Instagram e despre poze și mai puțin despre descrieri. Pozele sunt toate grozave. Dacă dai o tură vezi numai vacanțe, peisaje de vis, farfurii decorate deosebit și femei perfecte. Oare?

Ce nu știe lumea, sau nu vrea să se vadă e ce se întâmplă în spatele unei poze atent gândite. Sau ce stă în spatele unei filmări de 14 secunde.

Toți se cred influenceri. Toți, mai puțin ăia care sunt de mult. Influenceri adevărați au sute de mii de urmăritori și trăiesc din asta. Restul doar mimează.

Sunt convinsă că sunt femei care poate înainte cu o oră sa pună o poză, au plâns. Dar în feed, se vede toată un zâmbet. Lumea nu știe. Altele zic că au primit flori și sunt ale prietenei. Totul ține de amărâtele de aparențe. Și sunt atâtea eforturi inutile ca să pari altfel… 😔

Am auzit că sunt fete care au notițele pline cu statusuri care abia așteaptă să fie lansate. Nu e nimic despre realitate. E despre părerile celor din jur. Hashtaguri puse intr-o engleză stricată sau închipuite de ele cu înșiruiri de cuvinte care ar forma un text, nu o frază. De unde deducem că de fapt, lumea nu știe ce înseamnă hashtag. Dar îl folosește. Uneori pun pauză intre # și cuvânt și nu se mai vede gen “hiper link” 😒

Toată lumea parcă cere validare. Vor să li se recunoască niște merite. Sunt fetițe de 10-12 ani care pun poze pline de durere, chiar de răzbunare, uneori. Pozează provocator, ceea ce mi se pare foarte periculos.

Rar sunt cei care scriu despre realitate. Am intrat cu toții într-un joc al perfecțiunii din care nu vrem să ne trezim.

Degeaba îți editezi fața, dacă în realitate nu ești frumoasă. Lumea te vede așa cum ești pe stradă, nu cu filtre. Nu ți-e rușine pe urmă să te arăți altfel decât ești? Dacă nu ești slabă, nu te subțiezi. Îți asumi. Aia e. Trebuie să te accepți mai întâi și apoi să ieși în față.

Totul e fake. Pentru o poză cu o farfurie perfectă, bucătaria e varză pe lângă. Contează doar bucata pozată. Și e ok, înseamnă că s-a muncit pentru poza aia. Dar realitatea de pe lângă, e alta.

Când te gătești cu tot ce ai mai nou, se vede. Nu mai ai timp să le asortezi. Lumea face eforturi inutile. E la modă o cafea, păi toți și-o cumpără. Le place, nu le place, se pozează cu ea. E adevărat, se fac eforturi pentru o poză bună. Dar care să inspire, să transmită ceva, nu doar pentru 20 de likeuri. Că te străduiești degeaba.

Instagram e o rețea de socializare distractivă. Nu o competiție, așa cum pare. Bloggerii și vloggerii adevărați au principii. Nu postează ce nu le place. Nu mănâncă salam, nu-l promovează. Scurt. Nu vor să-și asocieze numele cu ceva ce nu-i reprezintă. Pe când omul obișnuit tocmai asta face. Preia niște tipare și și le însușește ca și cum asta ar vrea el să facă.

Nu, nu mai ieșiți în față cu imagini care nu expun adevărul. Care nu vă reprezintă și nu vă arată așa cum sunteți cu adevărat. Se vede nasol, mai ales la cei care știu adevarul. Știu, toți trișam pe undeva, dar hai s-o facem subtil, nu dramatic sau că așa e la modă.

5 ani de Annazidezi

5 ani de Annazidezi, deja?

Alaltăieri s-au împlinit 5 ani de când scriu pe Annazidezi.com. Am vrut să scriu chiar în ziua în care cu cinci ani în urmă scriam primul articol. N-am putut. Am sărbătorit în liniște. Am citit, insa primul articol. Stângaci, dar sincer, așa cum mi-am propus să fiu în scris, era plămădirea primelor mele gânduri. Eram așa emoționată. Voiam doar să scriu. Nu m-aș fi imaginat niciodată că se pot face și bani. Țin minte și acum primele cadouri pe care le am primit acasă doar pentru că am scris o pagină.

Încet, încet Annazidezi a devenit un nume. Rostit mai mult în râs de unii, la început, a ajuns mai apoi să fie un fapt. Acum, dacă cineva îmi spune pe numele blogului nu mă mai simt rușinată, sunt mândră.

Îmi pare rău că sunt mai cunoscută în București decât în zona în care trăiesc. Pentru că aici nimeni nu mi-a dat vreodată o șansă. Poate că nu înțeleg foarte clar ce înseamnă un blog, sau poate nu mă ajută fața să fiu acceptată. Sau poate că așa e mai bine pentru toată lumea.

Din sutele de articole pe care le-am scris vreau să cred că am ajutat măcar 5 oameni din cei care au citit. Vreau să cred că tot ce am vrut sa transmit, mesajul meu a fost perceput corect. Mi-am expus părți intime ale existentei mele fără să regret nici măcar un minut. Și chiar dacă am afișat mereu realitatea, oamenii cred că știu totul despre mine. Nimic mai fals, ei știu ce le spun eu. Viața de blogger nu e așa ușoară. Dar voi cei care citiți mi-ați făcut o mai frumoasă.

N-aș fi fost nimic fără voi. Voi m-ați adus aici. Voi care mă încurajați și chiar și voi care mă descurajați. Citită oameni din țări pe care înainte nici nu le știam numele, am ajuns mai departe cu blogul decât mi-aș fi imaginat. Și nu, nu mă opresc aici. Scriu din suflet pentru voi. Pentru mine, să mă vindec și pentru voi să vă regăsiți.

Vă mulțumesc din tot sufletul meu celor care mi-au arătat și cel mai mic semn de apreciere. Nici nu știți cât bine mi-ați făcut. Acum am o agenție care se ocupă de contractele mele, am scris in campanii pentru companii din cele mai cunoscute. Annazidezi e din ce în ce mai mare și vrea să iasă la o întâlnire cu voi. Așa că, dacă vrei să ne întâlnim și să ne cunoaștem mai bine lasă aici sau pe Facebook un comentariu și promit câteva ore de distracție. 😊

5 ani, cât 5 zile. Nimic fără voi. ❤️

Nu contează ce facultate termini, contează unde ai noroc să lucrezi

Nu contează ce facultate termini, contează unde ai noroc să lucrezi, așa e la noi în țară.

Am urât matematica sincer. La modul, ziceai “mate” și îmi stătea voma în gât.

Cam toată viața m-am ferit de ea.

La școala primară, cam prin clasa a patra, preferam să fac 10 compuneri, decât să rezolv un exercițiu la matematică. La generală, abia am reușit să iau un amărât de 6 la capacitate cu toate meditațiile din ultimii doi ani.

La liceu am ales profil uman fără să clipesc. De pe a X-a încolo n-am mai făcut matematică. Doamne ajută! De când așteptam ziua.

Facultatea a fost mișto rău. Când ajungeam. 🙄 Am ales Științele Comunicării, specialitatea Jurnalism. Chiar îmi plăcea. Mă regăseam cu totul. Nu știam unde o să lucrez pe urmă. Nu aveam niciun obiectiv. Poate nici zona în care locuiesc nu a avut așa nevoie de forță de muncă în domeniu. Am avut o profesoară, tare dragă mi-a fost. Mă inspira, era frumoasă și blândă și bună. Și deșteaptă… Mulțumesc, doamna Georgiana, dacă citiți. 😊

M-am trezit după master că n-am unde să lucrez. Cu studii postuniversitare în comunicare, ia și caută până îți vine rău.

Brusc, ideea de jurnalist nu mai părea așa grozavă. Am lucrat peste tot, numai în domeniu, nu. Că, de, e greu în România să ai și aspirații, și familie și jobul dorit.

Printr-o întâmplare am ajuns să lucrez la bancă. Oribil! Nu mi-a plăcut deloc. După 6 luni am plecat val-vârtej. Eu, omul cifrelor? Niciodată.

După alți 3 ani și ceva, printr-o altă întâmplare, am ajuns de unde am plecat.

Tot cu matematică, tot cu calcule, tot cu cifre. De ce mă întrebați? De fapt, am atâta matematică în sânge, de mi se face rău câteodată. Noroc că după serviciu, vin acasă la blog. Pasiunea mea dintotdeauna. Dar, hei, trebuie să mâncam și noi. Și d-aia acum matematica începe să-mi placă. Mai ales spre sfârșitul lunii cand trebuie să vină “Salariu day”. Așa că nu mai faceți facultatea de management ca să deveniți manageri, că nu știi unde te duce viața. În România e despre unde prinzi loc, nu despre ce termini. Important e să nu renunți la visuri. Oricât de ireale ar părea, tu să crezi. Intr-o zi, cine știe, tu doar să nu renunți.