Sunt și bărbații buni la ceva

După o săptămâna singură acasă, mi-am dat seama că poate, până la urmă sunt și bărbații buni la ceva.

A fost plecat la un curs o săptămâna. Știam ce mă așteaptă. Am făcut cumpărături din timp, m-am pregătit psihic și tot nu mi-a ieșit cum speram. Miercuri mă întreabă cum mă descurc. Păi, plec cu geanta deschisă, fularul i-l pun pe scară, gunoiul mi se vărsă pe la etajul 3 și ajung târziu la serviciu în fiecare zi. Răspund, bine, n-am nevoie de tine. 😂 Râde. Aș râde și eu dacă m-ar mai lăsa durerea de spate și dacă n-aș avea o lacrimă în colțul ochiului când mă gândesc că mai am încă două zile.

Bă, câte făcea el acolo, erau bune. Am ținut eu nasu’ pe sus cât l-am ținut, dar e rău fără el. Eu îi îmbrăcam, el îi livra. Eu le făceam baie, el le căuta haine. Eu găteam, el strângea masa. Acum, eu trebuia să le fac pe toate. Nu mai era mâna dreaptă lângă mine. Eram eu peste tot. Și greu mai era. Spre sfârșitul săptămânii am cedat. Am zis să-i culc ca de obicei pe ei și să mai fac ce trebuie prin casă după aceea. Am adormit cu ei la 8 jumate și dusă am fost. Am crezut că m-am trezit sâmbăta, că nu mai știu pe ce lume sunt.

Nu mai zic că m-au dat toți dispărută. Prietenii au crezut că am pățit ceva când au văzut că eu n-am mai fost online de pe la 7 seara. Cred că lumea nu e obișnuita cu mine să mai și dorm.

Oricum, nu le înțeleg pe mamele singure. Cum se descurcă? Cine le ajută? Cum reușesc să rămână pe linia de plutire? Cum își împart la ele însele toate responsabilitățile? Am mare respect pentru ele. Sunt niște super femei pentru mine. Acum când am văzut prin ce trec, le înțeleg mult mai bine.

Am mers la serviciu, am gătit, am spălat, am făcut teme, ne-am jucat, am citit, am râs mult. Mi-a venit și să plâng de vrei câteva ori, dar mi-a trecut repede. Am încercat să nu-și dea nimeni seama că e greu. Seara m-am culcat cu ei în cameră. Înainte să mă culc, a zis ăla micu’ ce îmi stătea mie în gât: “Mami, viața e crudă!” Gând la gând cu bucurie, îngerule. Chiar așa, viața e crudă. Vreau și eu la un curs de o săptămână. 🤦🏼‍♀️

P.S: poza e din seara asta când m-a scos în oraș. De frică să n-o iau razna, pesemne.

Nu trebuie să dovedești nimic nimănui

Nu trebuie să dovedești nimic nimănui, poate doar ție din când în când că încă poți.

Spunea cineva, la un moment dat, pe blog că băieții mei mănâncă pământ. Altă dată am avut reclamații că sunt arogantă și nu am decență. Că tratez oamenii urât sau că am o atitudine fără respect.

Am fost acuzată că am curaj să fiu altfel.

Nu sunt nici arogantă, nici înfumurată și nici lipsită de respect. Sunt doar o mamă care încearcă să fie prezentă peste tot. Gătesc zilnic, chiar dacă nu postez poze cu farfurii cu mâncare. Copiii mei în niciun caz nu mănâncă pământ și nu ma zbat să demonstrez cuiva.

Mi-e greu câteodată, chiar dacă mă relaxează gătitul. Vin acasă seara și pentru mine atunci începe schimbul doi. Copiii nu știu că sunt obosită. Vor să ne jucăm și să-i îngrijesc. Și asta fac. În fiecare zi. Am ales ca de câteva ori pe an să plec fără ei. Pentru că sunt om și am nevoie să ma regăsesc și să-mi adun puterile tot pentru ei. O fac pentru mine și pentru ei.

Sunt diferită, poate pentru că fac mai multe lucruri în același timp. Serviciul meu e foarte solicitant. Necesită multă concentrare și poate d-aia sunt înțeleasă greșit. Dacă greșesc o singura tastă, e posibil să nu mai pot remedia greșeala. Și asta implică banii oamenilor. Nu pot vorbi cu toată lumea. Nici măcar cu cei pe care îi cunosc.

Mi-a zis cineva intr-o zi că trebuie să le dovedesc că eu sunt mai cu minte. De ce? De ce trebuie să dovedesc eu ceva cuiva? De ce trebuie să conving pe cineva de cum sunt eu? Nu e asta risipă de energie?

Încerc pe cât posibil să fac bine ce fac. Rău nu aș putea să fac deliberat. Niciodată, oricât de mult te-aș urî.

Așa că, nu e ușor. Merg la serviciu de dimineața până seara. Ajung des si la întâlnirile între bloggeri. Încerc să învăț continuu de la toate conferințele la care merg. E un drum dificil pe care mi-l asum. Nu obosesc pentru că îmi place să învăț și să fiu ocupată. Și îmi cresc copiii doar eu și tatăl lor.

Oamenii sunt așa cum sunt. Ca să fie acceptați, ei trebuie să demonstreze mereu cum sunt cu adevărat. Eu am eșuat mereu când am vrut să fiu eu însumi cu oamenii. M-au înțeles greșit. Și nu prea mai am tragere de inimă să le arat ceva.

Dar am blogul, iar aici pot să fiu eu însămi. Așadar, nimeni nu trebuie să demonstreze nimic nimănui. Cine e lângă tine, rămâne chiar și când nu meriți. Cine nu te place, nu te place nici după demonstrații calculate. Cine pleacă, plecat să fie. Schimbarea e dacă o vrei tu, nu dacă o cere altcineva de la tine. Și dacă te schimbi pentru cineva, oare mai ești tu cu adevărat? Eu am ajuns la vârsta la care demonstrează faptele pentru mine, nu mai trebuie să fac ceva extra. Nu țin mortiș să impresionez pe nimeni. Poate doar pe mine din când în când. Putere și încredere vă doresc. Restul, de la Dumnezeu.

Știu unde găsești cadouri sub 50 lei. Eu am ales ceva cu care o să strălucesc

Eu știu unde găsesc cadouri sub 50 lei și îți spun și ție. Pentru că mi-ați cerut într-un story pe Instagram să vă dezvălui produsele preferate pentru make-up-ul de sărbători, am revenit cu promisiunea. Am găsit pe www.douglas.ro, cadouri deja ambalate frumos, gata să fie dăruite.

În Pitești nu există magazin, așa că am intrat pe site și am ales ceva care o să mă ajute să strălucesc la propriu.

Pudra iluminatoare, sclipici, cum ar spune soțul, face toți banii. E în doua nuanțe, în funcție de culoarea tenului, iar eu am ales nuanța Luxurious Gold. Are particule extraordinar de fine care aderă perfect cu fondul de ten. Se vede discret și în același timp iese în evidență exact atât cât e nevoie să dea tușa de final machiajului.

Am folosit pudra iluminatoare , fix deasupra fardului de obraz, după ce am făcut countouring-ul necesar, bineînțeles. Sărbătorile astea am de gând să fiu ca o stea strălucitoare începând de la machiaj până la ținută.

O aplic puțin și sub arcadă pentru un strop de evidențiere a privirii. Vine perfect în lumina caldă a luminițelor din bradul de Crăciun. Căci pentru mine sărbătorile înseamnă lumină, cadouri, mulțumire și mai ales strălucire.

Și jur, mi-a fost tare greu să mă limitez la un singur cadou pentru mine. Am găsit acolo multe produse sub 50 lei: seturi ambalate frumos cu farduri, crema de mâini, gel de duș, balsam de buze…

Mă tenta un Calendar Advent din produse cosmetice, așa cum am primit anul trecut. În fiecare zi până la Crăciun am descoperit câte un cadou. Era o plăcere să mă trezesc dimineața și să mă duc la calendar să-mi iau surpriza. A fost greu să mă limitez la un singur cadou, mai ales că prețul pentru un asemenea calendar pornea de la 125 lei. Mă gandesc poate să și întorc cadoul, pentru că exista Advent calendar și pentru bărbați.

Sărbătorile se apropie cu pași repezi. Uite, chiar nu prea mai e timp, la o aruncătură de băț stă Crăciunul, apoi petrecerea de Anul Nou. Când spui sărbătoare, spui dăruire, așa că trebuie să ne mobilizăm din timp. Cadourile pentru cei dragi trebuie strânse de pe acum. Eu am venit cu ideea, voi rămâne să decideți ce alegeți de pe www.douglas.ro.

Trebuia neapărat să vă arăt și vouă cât de delicat se văd iluminați pomeții și cum am reușit să mimez pe tenul meu, strălucirea sărbătorilor care vor veni.

Să ne auzim cu bine, Annazidezi e aici și vă urează sărbători așa cum vă doriți!

Stă cu chirie și pune poze de la mare

Azi a venit la serviciu o persoana juridică care a zis că el nu și-a luat concediu niciodată. El muncește zilnic, d-aia are și bani și e juridic, nu fizic. Susținea ideea că dacă vrei să ai, trebuie să muncești, nu să stai de vacanțe. Apoi a început să-i critice pe cei care nu au o casă a lor, că de, în comunism, cine nu are casă = loser. Zicea că nu-i înțelege pe ăștia săraci, cum de locuiesc cu chirie și postează poze pe Facebook de la mare. De parcă la barieră la Fetești te întreabă unde locuiesti mai înainte și abia apoi poți să treci.

Ideea lui despre vacanță era următoarea: înainte să iasă la pensie, la bătrânețe, ultimii doi ani o să călătorească. O să-și ia soția și o să vadă tot ce n-a văzut toată viața. Ce visuri au și unii, mă gândeam eu, aproape plângând la gândul că mi-am prăpădit aproape toate zilele de concediu.

Eu tăceam, dar era o tăcere d-aia înăbușită de poziția în care mă aflam, care nu-mi permitea să vorbesc așa cum aș fi vrut. În fond, clientul nostru, stăpânul nostru. Nu voiam să-l pun pe fugă. Dar ce crezi, am blog și aici zic ce vreau eu.

Era așa mândru de visul asta dinainte de pensionare, încât ai fi zis că i-a prevazut cineva dinainte anii pe pământ. Tare curioasa sunt cum o să suporte călătoria vieții lui la 60 și ceva de ani. Când inima îți dă palpitații, oasele te dor, mâinile îți sunt obosite. Ore cum o să reușesti să vezi lumea cu vederea slăbită? Și cum o să te bucuri de toate frumusețile lumii când o să ai bani, dar n-o să mai fii tânăr? Și apoi cine îți garantează atâția ani pe pământ? Cum poți fi sigur că ajungi la anii aia pe care îi aștepți toată viața? Când viața e ca un fulg și atârna de un fir de ață? Când toate sunt efemere și trec anii ca un nor?

Eu vreau ca toți care stau cu chirie să meargă în vacanță. Atâta timp cât muncesc și își permit să plătească pentru locul lor, din partea mea au liber la concediu. Unde scrie că dacă n-ai bani destui nu trebuie să pleci de acasă? Plecați fraților mereu, mergeți unde vedeți cu ochii, râdeți și mâncați ce vă place. Asta e viața. Și cine are bani mulți, să-i strângă, să facă mai mulți și să stea acasă, să-i păzească.

Cuplul trebuie să existe și după copii

Cuplul după copii suferă modificări fie că ne dorim asta, fie că nu. Cine spune că nu a întâmpinat greutăți în cuplu după ce au apărut copiii, minte. Ba nu te ajută suficient, ba se bagă el în toate alea, ce face bărbatul nimic nu e bine. E frustrant și pentru el și pentru tine. Ca să nu mai zic că cei mici simt toate animozitățile dintre părinți. Chiar dacă încă nu vorbește copilul, el tensiunea o simte și o preia de la cei mari din casă.

La noi, copiii au apărut după 3 ani de la căsătorie și mulți ani de relație înainte. Asta pentru că eu am vrut mai întâi să ne acordăm nouă un timp al nostru. Să ne adaptăm mai întâi la viața de după căsătorie și apoi să ne umplem viețile cu grijă permanentă pentru alții. Copiii au venit ca un firesc al vieții. Au fost o completare a noastră, a vieții de cuplu. Totuși nu e ușor să reziști ca și cuplu atunci când nu mai e pe primul loc relația voastră, ci micuțul care a apărut dorit în viețile noastre.

Problemele în cuplu apar la scurt timp. Mama are nopți nedormite pe care nu le mai recuperează niciodată. Stresul e mai mare, mai ales la primul copil când nu prea știi ce să faci. Cui îi mai pasă de relația de cuplu în condițiile astea? Oricum iubirea e acolo, nu mai ai grijă de ea.

Totuși de femeie depinde în principal ca cei doi să rămână un cuplu și după copii.

Datoria noastră, a femeilor e să luăm decizii, iar bărbații să le respecte. 😂 D-aia e bine să plănuiești tu o scăpare chiar și de câteva ore în doi, fără copii.

Pentru binele nostru și pentru binele familiei, cuplul trebuie să existe și după copii. Trebuie să existe o portiță și pentru părinți. Că lași copilul cu alți părinți, cu bunicii sau cu o rudă, dacă lipsești din peisaj câteva ore nu te dă nimeni în judecată că ai vrut să te regăsești cu bărbatul tău. Posibilități există, nu cred că dacă îți dorești cu adevărat nu poți ieși la o cafea cu soțul.

Deși eu ies des fără copii, îi plasez la mama de obicei, nu e chiar tot timpul despre noi. Sfârșim prin a vorbi tot despre ei. Facem planuri pentru ei, ne amintim pățaniile cu ei sau râdem de ce năzbâtii mai fac. Așa ca timpul în doi tot cu ei în gând și în vorbă îl petrecem. Dar măcar e ceva ce ne dorim amândoi, avem subiecte comune de discuții și asta nu mă deranjează.

Au fost ani în care nu am mers la nicio petrecere. Au fost ani de zile în care refuzam participarea. La nunți nu i-am cărat după mine, să le stric somnul, să-i culc pe scaune. Dacă n-am avut cu cine să-i las, am preferat să rămân acasă cu ei. Nu vreau să le fac lor rău ca să mă distrez eu. Ieșeam la un film câteva ore câteodată și îmi era de-ajuns. Nu e ușor pentru cuplu când apar copiii. Trebuie doar să încerci să te regăsești și să încerci să te pui pe tine și pe tata pe primul loc din când în când. Stresul se reduce, copiii au părinți mai relaxați, apropierea dintre mama și tata e mai firească și multe alte beneficii.

Așadar depinde de noi dacă aruncăm relația la gunoi sau încercăm să o ținem pe o linie de plutire. Nimeni nu o să vină să te roage să stea cu copiii tăi ca să ieși tu în oraș. Trebuie să găsești singură portița de supraviețuire a cuplului după copil. Și aia cu „nu trebuie să-l mai cucerești după ce a apărut copilul” e o prostie. Nimic nu e permanent, nici măcar relația ta. Nu te culca pe o ureche și fă în așa fel încât toată familia să fie fericită și unită.

Cum am scăpat de burtă după naștere

Am tras puțin înainte să pot să spun și altora cum am scăpat de burtă după naștere. N-a fost așa ușor mai ales că eu mâncam haotic, fără reguli sau fără să mă gandesc înainte.

În primul rând am doi copii, 7 și 5 ani, iar după naștere am rămas cu burtă. Nu știu dacă era pielea sau și grăsime rămasă, dar era tare inestetic. Nu puteam lua nimic strâmt pe corp fără să mă încorsetez. Aveam toate tipurile de chiloți cu talie înaltă: tanga, brazilian, normal, mai strânși, mai lejeri. Eram stânjenită și credeam că așa o să rămân mereu. Am avut noroc că nu am rămas cu vergeturi, d-alea nu mai scăpam în veci. 🤦🏼‍♀️

Nu am ținut dieta drastică, nu sunt adepta dietelor care te fac să slăbești pe moment și apoi pui la loc mai mult decât ai avut. La sport nu am determinare. Mai bine mă bați decât să mă pui să fac sport. Nu sunt sedentară, nu mă înțelegeți greșit, dar nu am nici timp și nici motivarea necesară să merg la sală.

Am vrut să-mi intre în obișnuința stilul prin care am ajuns să nu mai am burtă și iată că de doi ani mă mențin la aceeași greutate.

• Așadar, am început ușor, am renunțat la pâine albă. Am ales pâinea neagră de calitate, nu aia cu făina vopsita ca să zic așa. Am observat că deja mănânc mai puțin de când am început cu neagră.

• Dimineața mănânc fructe și nuci sau semințe. Beau apă multă de când mă stiu, dar cred că și asta ajută mult la eliminarea toxinelor.

• La prânz mănânc un singur fel de mâncare, de multe ori pe fugă pentru că la serviciu chiar nu am timp.

• Apoi am renunțat să mai mănânc seara târziu. Cel puțin 3 ore înainte să mă culc.

• La dulciuri nu a fost nevoie să renunț pentru că nu prea mâncam nici înainte. Poate doar făcute de mine, când și când. • Nu mănânc niciodată pâine cu cartofi, carne cu cartofi. Evit asocierile de sus, prefer să mănânc carne cu legume.

• Sper că se înțelege că nu mănânc zilnic mai multe feluri de mâncare la o singură masă. Carbogazoase beau cât să mă energizeze pentru că nu beau cafea (mai bine beam cafea #vaidepacatelemele ).

Nu mă înfometez dar nici nu plec de la masă cu burta plină la refuz. Am un job full time care mă solicită mai mult psihic și intelectual decât fizic. Și cu toate astea seara simt oboseala și mă lasă energia.

Ce am scris mai sus nu mai sunt reguli pentru mine, e mai mult o disciplină. Nu am avut o motivație specială pentru a scăpa de burtă, pur și simplu mi-am dorit să pot purta haine strâmte fără să fie nevoie să mă încorsetez. Acum am libertatea de a alege ce și cum port. Mă simt bine în pielea mea deși unii ar putea spune că sunt prea slabă. Și nu e important cât ești de gras sau de slab. E important să îți știi limitele și să te accepți așa cum ești. Depinde doar de tine schimbarea, nu de ce reguli urmează alții. Poate la mine a mers, dar asta nu înseamnă ca toți trebuie să facă cum spun eu. Sau că garantează succesul abdomenului plat, doar că asta a funcționat la mine. Sper să vă descoperiți toate starea de bine și să nu vă influențeze niciodată părerile altora. Să fii bine tu cu tine, restul nu mai contează. 🙏🏼

Eu nu mai am nimic de demonstrat

Am ajuns la vârsta la care nu trebuie să conving pe nimeni de nimic. Sunt așa cum sunt și nu vreau să par altfel.

Cei care mai simt nevoia să demonstreze cuiva că sunt într-un fel anume bănuiesc că nu sunt suficient de maturi. Nu trebuie să dovedești nimănui nimic. Adevărul îl știi doar tu și când ai încredere în tine nu te mai zbați să-l arăți altora. Dacă am dat pe o pereche de pantofi 20 lei, nu spun că au costat 100. Îmi asum alegerile cu greșeli cu tot. Oricum adevărul iese mereu la iveală. Oricât am vrea să părem mai grozavi tot lași părem când vrem să ne dăm altceva decât suntem.

Am obosit să intru în discuții inutile. Timpul trece halucinant de repede. Suntem o generație în mișcare și vreau să mi-l folosesc productiv. Nu să mă bălăcăresc pe net cu toți frustrații, nu să răspund acuzațiilor aberante, nu să mă justific aiurea.

Vreau să-mi înmulțesc momentele de fericire și să profit de fiecare zi în care mă trezesc sănătoasă. Nu mai simt nevoia să vorbesc despre X și Y, îi las pe ei să vorbească despre mine, pentru că la asta se pricep cel mai bine. Și îmi dau seama că sunt pe drumul cel bun când văd că așa e cel mai bine. Nu mai fac risipă de energie pentru nimeni. Am țeluri mai mari în viața asta, decât flecăreala inutilă. Și nu e vreun motiv de mândrie asta, pentru că aș anula tot ce am spus mai sus. E pur și simplu o realitate pe care ar trebui să o acceptăm cât mai repede toți. Faptele vor demonstra tot ce ai vrut tu să spui, ai doar încredere în forțele proprii și nu te da bătut. Mergi pe drumul tău și nu îți irosi energia pe nimicuri.

Pe locul 3 în topul celor mai citite bloguri din România

Scriu pe blog de 4 ani. Mereu am spus lucrurilor pe nume, am spus și ce nu trebuia spus câteodată. Am fost mustrată de mulți oameni. Am deranjat cu adevărul multe persoane. Am fost blestemată, înjurată și eu și copiii mei. Asta nu m-a făcut să renunț, am scris până am ajuns printre cei mai buni din România.

Nu mă mândresc cu asta, dar sunt foarte mulțumită că in sfârșit sunt acolo unde îmi doream și poate acolo unde meritam.

Oamenii cred că eu stau acasă și nu fac altceva decât să scriu articole care nu folosesc nimănui. Cred că băieții mei mănâncă pământ, stau nemâncați sau că eu am o privire pierdută. 😂

Tot ei se așteaptă ca eu să răspund răutăților tot cu răutăți. Nu fac asta, în primul rând viața mea e pe repede înainte, nu aș avea timp. Pe de altă parte am observat că dacă rămâi educat și nu răspunzi la fel, rămân muți. Cearta se sfârșește de la sine atunci când răspunzi cu “Să fiți sănătos, nu răspund pentru că din fericire eu am altă educație.” Sau “Mulțumesc pentru opinia dumneavoastră, o zi bună să aveți.”

Nimeni nu e perfect, eu nici atât, greșesc mereu, dar mereu învăț din greșeli și încerc ca data viitoare să fiu mai bună.

Când am început să scriu nu mi-am imaginat niciodată că o să ajung aici. Mie chiar îmi place să scriu. Atât. Numele ales intr-o doară, Annazidezi e mare acum. Pe locul 3 în cele mai citite bloguri din țară e mai mult decât mi-aș fi dorit. Sper ca cei care vor în continuare să audă gândurile mele să rămână fani ai articolelor. Primiți toți din partea mea un mare pupic și o caldă îmbrățișare. Alături de voi prieteni dragi am ajuns aici.

Vă foarte mulțumesc!❤️

Mor eu pe mamele astea perfecte

Mor eu pe mamele astea perfecte care știu tot ce e bine. Cum să nu stea în premergător copilu’ , cum să-l hrănească numai bio, cum să-l ferească de toate relele pământului. Că celelalte sunt dușmanii copiilor lor. Nu le vor tot binele.

Dacă nu-l alăptezi și îi dai cu biberonul te linșează. Ți-e și frică cui spui în vremurile astea pe care le trăim, că al tău are suzetă și suge din biberon. Am ajuns să ne rușinăm de cine suntem cu adevărat. Oare ce e mai important, să ne chinuim nopți în șir sau să ne bucurăm de copil așa cum putem?

Dacă le dai o gustare cu zahăr le plesnește pancreasul și le cad dinții instantaneu. Îți dai seama, asta era. Toate mamele sunt rele, numai perfecționistele sunt bune. Celelalte își urăsc copiii. Le fac numai rău.

Fiecare are propriul mod de își creste copilul. Că d-aia l-a făcut. Să fie o versiune mai bună decât am fost noi.

Nu am obiceiul să mă implic în discuții despre copii. Mereu am evitat în parc discuțiile despre kilograme sau obiceiuri. Mai bine stau singură pe bancă decât să mă implic în discuții inutile.

Fiecare face cum știe mai bine. E dreptul fiecăruia să își educe copilul cum crede de cuviință. Nu-mi pasă dacă îl vaccinezi, cât de des îl speli și nu-mi pasă cât zahăr îi dai. Nu mă convinge pe mine că tu ești o mamă bună. Fii așa pentru copilul tău, nu să ne dai nouă, ăstora mai puțin perfecte sfaturi cum să fim.

Toți suntem oameni și toți mai greșim. Să pledezi în mama perfectă nu te face decât să îți arăți îndârjirea cu care scoți în evidentă ipocrizia. Și nu vreau să jignesc pe nimeni, nu vreau decât să spun că nimeni nu e perfect, iar faptul că suntem toleranți sau că ne vedem fiecare de treaba lui e dovadă de maturitate.

Pa-pa, perfectelor! 🤦🏼‍♀️

Oamenii trebuie să fie fericiți nu sărbătorile

Pe deviza “Oamenii trebuie să fie fericiți nu sărbătorile”, aștept eu Paștele. Am văzut pe grupurile de mămici topicuri cu poze cu pregătirile de Paști. Să fi trimis și eu un selfie?🤔 Doar pe mine m-am gătit, nu masa sau casa.

M-a prins într-un moment mai dificil. Am multe treburi de rezolvat și prea puțin timp la dispoziție. Birocrația îmi dă înapoi planurile pe care le aveam pentru săptămâna viitoare. Sunt ușor dezamăgită că planurile mele nu decurg cum mi-aș dori.

Sărbătorile la noi de obicei e despre curățenie în casă și mai puțin în suflete. Curățenia excesivă înseamnă stres, oboseală și ajungi la final să petreci Paștele frântă și fără poftă de mâncare.

Se face mâncare multă care de obicei se aruncă sau se strică după câteva zile.

N-am făcut curățenie, n-am gătit special decât ca de obicei, nimic simandicos. Am decis să oprim televizoarele și să petrecem mai puțin timp în fața ecranelor. Poate o să ne plictisim, dar din plictiseală se nasc marile idei. Copiii sunt supărați pentru că nu au voie la desene. Nu-i nimic, o să-mi mulțumească mai târziu când o să-și amintească cum am pictat ouăle împreuna.

Mi-e dor de casa mea. Mi-e dor să-mi cumpăr haine noi, să le port în ziua aia. Dar noi o sa fim singuri acasă, la ce bun?

Mi-e dor de slujba de Înviere, dar de când am copiii nu am mai putut ajunge. Aș merge la biserică și m-aș ruga tare, tare, dar știu că Dumnezeu e pretutindeni și mă aude oriunde aș fi.

Nu ne omorâm cu mâncarea, doar ați vazut cum arătăm.😜 D-aia nici nu m-am dat peste cap. Pentru că e mai important ca de sărbători să fim noi fericiți, nu extenuați și fără chef de sărbătoare. De foame n-o să murim, știu sigur.

Sper să vă prindă sărbătorile acasă, acolo unde părinții sunt singuri și nerăbdători să vă vadă. Sper să nu uitați că e mai important să fim noi fericiți. E despre liniște și mai putin despre frigidere pline. Că dacă în casă e înțelegere și liniște, ai tot ce îți trebuie.

Paște fericit tuturor!❤️