Toată lumea poartă negru?

Toată lumea poartă negru?

Pentru că am observat o adevărată isterie generală cu negru ăsta.

Sunt fan petreceri, nu trebuie să vă mai spun, știți deja. Când merg în oraș, la orice petrecere, mai mult de 80% din persoane poartă culoarea negru. Când intru în încăpere am impresia că e doliu național. Sau că am ajuns la o petrecere tristă, nu dau numele petrecerii, vă prindeți singuri.

Așa lipsă de inspirație n-am mai pomenit. Știu, negru e comod e o culoare clasică, merge cu orice, dar e așa banal…. Oare ce-o fi zicând roșul, galbenul, coraiul? Ele nu mai sunt culori? De ce atâta ponoseala? De ce atâta lipsă de inspirație? De ce atâta dramă? Oare chiar slăbește pe cât se spune negru? Eu zic că in unele cazuri mai mult atrage atenția decât să o diminue.

N-am nimic cu rochiile negre sau cu pantalonii negri. Sunt chiar potrivite în unele situații, dar când intri intr-o încăpere și mai mult de jumătate din femei si chiar bărbați poartă negru îți pui un semn de întrebare. Oare e o petrecere?

Acum, spuneți-mi voi. Mi se pare doar mie sau chiar se face exces de negru?

P.S: asta nu înseamnă că eu nu port negru. Nu am uniformă neagră, dar cred ca am și eu vreo două rochii negre. Era doar o constatare.

Reclame

Hai, să treacă și Revelionul ăsta

„Hai, să treacă și revelionul ăsta”. Așa și-au zis cei care nu și-au făcut niciun plan pentru ultima seara a lui 2018.

Sunt mulți care n-au făcut nimic special de Revelion. Mulți au lucrat inclusiv în ultima zi din an. Gen, eu. Ultima seară din an i-a găsit obosiți și fără nici un chef de petrecere. Au așteptat să treacă frenezia și să-și reia activitatea. Nimic anormal. Până la urma e doar o zi ca oricare alta.

Alții s-au bucurat de ce au și nu le-a păsat de fandoseli și de petreceri.

Oricum, prețurile pentru petrecerile din ultima zi au fost foarte ridicate.

Mulți părinți s-au bucurat de familie. Au preferat să rămână cu copiii acasă și să petreacă în liniște. Deși aveau posibilitatea de a alege și altceva, ei au ales să aibă grijă de copii. Sunt oameni pentru care copiii sunt așa o binecuvântare, încât nu ar pleca de lângă ei pentru nimic în lume. Îi respect pentru devotament și iubirea ce îi leagă de cei mici. Bravo lor.

Nu e și cazul meu. Noi am petrecut până dimineața, fără copii. Am petrecut multe revelioane în liniște. Câțiva ani buni am vrut să fim impreuna și atât. Acum, gata. S-au făcut mari. Putem să-i lăsăm câteva ore și la bunici. Cum spuneam, soluții există.

Prin restaurante petrec cei trecuți de 40 de ani. Tinerii merg în cluburi sau la petreceri private. Noi nu suntem nici tineri nici bătrâni. Ne potrivim peste tot. Am dansat până la epuizare. Am văzut cel mai frumos foc de artificii. Am ciocnit un pahar de șampanie, am vorbit tare, am chiuit de bucurie în hora. Am făcut tot ce nu aș fi putut face acasă.

E bine și așa câteodată. Eu am trecut de faza, nu-mi pot lăsa copilul singur. Îi iubim enorm, dar am reluat gustul petrecerilor fără ei și e al naibii de bine.

Anul ăsta a fost un an greu. Am avut parte de multe încercări și mi-am propus multe lucruri care păreau imposibile. 2018 mi-a arătat că nu există nu pot, există nu vreau. Exact cum îmi spunea învățătoarea când îi ceream ajutorul la o problemă de matematica.

Vă doresc un 2019 cu multă putere, cu multă sănătate. Fericirea să vină de la voi, nu de la alții. Să vă depășiți limitele și să credeți în voi și în puterea voastră.

La mulți ani!❤️

Când îmbătrânești, te mai ramolești

Când îmbătrânești te mai ramolești, zicea maica o vorbă când uita dovleacul în cuptor și se făcea scrum.

O fi de la vârsta sau pur și simplu așa mi-e fierea, am tot început să le fac din ce în ce mai nesărate. Oi semăna cu maica?

Că uit cheile de la mașina când trebuie să plec acasă, m-am obișnuit. Când plec de acasă e imposibil o lumină să nu rămână aprinsă. Oricât de mult iubesc planeta asta, cu lumina nu mă împac deloc. Nu uit ce ține de copii dacă asta mă face mai responsabilă. Încă n-am uitat niciunul acasă. Merg afara toți îmbrăcați, chiar dacă eu uit mereu fularul sau mănușile mele.

Să vă mai spun? Pai, să continuăm.

Odată am intrat peste o familie în apartament. Am încurcat scările blocului în care locuiește una din surorile mele. Vă dați seama uimirea cu care se uitau oamenii și copiii ăia la noi când am intrat direct cu strigăte în casa lor. 🤦🏼‍♀️ Rușine mai mare n-am pățit în viața mea.

Altă dată am uitat că am ieșit în oraș cu mașina și am venit acasă pe jos. Mașina rămăsese abandonată în fața magazinului de unde făcusem cumpărăturile.

Nu sunt foarte bătrâna, dar când spun ce pățesc mai mereu, ai crede că sunt senilă. Copiii au mereu răbdare cu mine. Se amuza chiar când îl întreb ce cel mare cum a fost la grădinița. “Mami, sunt la școala!”😂

Am pierdut cartela de intrare la serviciu. Am pierdut cheia de la casă, am pierdut geanta cu totul în Budapesta. Cu telefon și tot ce aveam în ea. Capul e la locul lui, dacă asta vă întrebați. Încă.

Acum, stau și mă gândesc. Asta cu vârsta, că te mai zăpăcești din cauza ei tind să cred că e reală. Sau așa oi fi fost mereu? 🤔

Niciodată să nu subestimezi puterea unei femei

Niciodată sa nu subestimezi puterea unei femei spunea cineva pe net. Și mare dreptate avea. Cuvintele astea chiar sunt adevărate. Cunosc multe cazuri.

Cazuri în care femeia poate muta munții din loc dacă își pune mintea.

Ea stă și răbda și ascultă atât cât vrea ea. Dacă e intr-o situație în care alta ar pleca e că vrea să știe că a făcut tot ce s-a putut și nu a abandonat lupta când a fost greu. Mi se par fantastice femeile care jonglează cu viața. Care fac o cină în 20 de minute cu ce are la îndemâna. Care arată perfect chiar dacă înainte a plâns o noapte întreagă. Care au curaj să îndrăznească și să ceară mai mult. Care nu se mulțumesc cu ce au și caută mai mult decât au avut vreodată.

Le salut pe femeile care au avut curajul să spună nu atunci când a fost nevoie. Care stiu cât valorează și nu permit nimănui să le spună altceva. Care au putere să o ia de la capăt chiar și de 10 ori dacă e nevoie. Le admir pe mamele și femeile care și-au crescut copiii singure. Și au făcut-o bine, au știut când trebuie să lupte și au crescut copii buni care pe bucura anii bătrâneților.

Femeile au puteri nebănuite. Nu mai încercați să le intimidați. Ele nu acceptă decât atat cât vor ele.

După femei puternice ca ele s-au scris cântece, cărți. O femeie slabă nu rămâne în amintirea nimănui. Una care se reinventează și urcă are toate șansele să nu fie uitată prea ușor. Atunci când își dorește ceva se duce și își aduce singura. Nu aștepta nimic de la nimeni.

Forța voastră să vă fie veșnica. Lupta voastră să vă întărească și să vă aducă victorie după victorie. Nu cedați, avansați, rău n-are cum să fie. Orice ar fi să nu uitați că voi aveți o putere specială, aceea de a face oameni. Poate alții vă văd slabe și ușor sentimentale, dar ei nu stiu forța voastră interioară.

Și dacă vreodată cineva va vrea să păstreze o femeie puternică pentru totdeauna, nu trebuie decât să o facă să trăiască mai mult decât a trăit până atunci. Atât. Atât de simplu.

Cum să nu spun vârsta? Ba o spun. Am 33

Cum să nu spun vârsta? Ba o spun. Am 33 și nu mi-e rușine.

Nu mi-e rușine cu ridurile mele, sunt semnele fericirii și urmele supărărilor din care am învățat. Nu mă mai feresc să îmi arat și defectele acum. Arăt mai bine acum decât la 23 de ani. Și sunt sinceră când spun asta. Frumusețea mea vine din încredere și nu din farduri. Am încredere în mine cât cuprinde. Exceptând episoadele când mă mai apucă îndoiala, că, de, sunt om și eu.

Nu prea mai am tolerantă cu nimeni pentru că acum nu mai am timp de pierdut. Nu prea am răbdare să mai aștept. Nu merge, nu mai astept. Vreau totul sau nimic. Știu cât valorez și nu permit nimănui să-mi spună altceva.

Am dorințe mari. Am curaj mai mult acum și putere să fac orice. Pot orice atâta timp cât respir. Nimic nu mi-e imposibil. Și dacă nu am tot ce îmi doresc e că sunt comodă, al naibii de comodă.

Am multe de făcut și multe de numărat când mă gândesc la ai mei. Famila e pe primul loc. Parcă în fiecare an e mai simplu pentru mine. Știu ce mă aștepta și judec repede. Am viața la jumătate, dacă țin cont de speranța de viața din România. Timpul care mi-a mai rămas se scurge în defavoarea mea. De aia trebuie să fie memorabil.

Nu mă mai interesează ce fac alții de mult timp. Când reușești să-i dai pe ceilalți la o parte și să nu-ți pese de ce fac sau spun ei, înseamnă că te-ai „făcut mare”.Sunt ușurata că pot să refuz. Mă îndepărtez imediat de negativiști. Vreau să râd, să îmi creez motive de fericire, dar știu și ca doar de mine depinde.Nu mă uit in curtea altora. Am curtea mea, sunt ocupată să o fac pe placul meu.

Risc, îmi place să risc și să câștig. Victoria e întotdeauna mai dulce atunci când urmezi calea cea grea. Nimic nu e ușor în viața. Toți avem obiceiuri, defecte, calități sau neîmpliniri. Accept ce nu pot schimba și nu fac o dramă din asta. Mă trezeam deseori că mă lamentez din orice aiurea. Lucrez la asta cu “săritu’ muștaru’”. Mă controlez și tot sunt percepută ca o fire vulcanică. Mă întreb, dacă nu m-aș controla, aș mai avea pe cineva aproape? 🤔 Sau ar fugi toți care încotro? 😂

Bijuteriile mele sunt copiii. Toată averea mea e bucuria lor care e extrem de importantă pentru mine.

Am o familie normală. Cât se poate de normală. Ne iubim și învățam în fiecare zi lecții că să putem merge mai departe.

Mă felicit în fiecare zi că am avut putere atunci când a trebuit. Că am uitat ce a fost urât.

Trecutul nu te duce mai departe. Te ține pe loc, te ține din treabă. Azi e important pentru mine. Nu ieri, nu mâine, azi trăiesc pentru azi. Și am 33 de ani în care am învățat toate astea. M-am vindecat de răni din copilărie. M-am vindecat de dureri singură. Nu aștept nimic de la nimeni. Îmi iau singură dacă vreau. Și eu vreau multe. Nu mă opresc acum. Decât când vrea El.

Am 33, fac doar ce mă face fericită, iar înainte să mor, vreau să trăiesc.

A mai rămas o săptămâna până la Webstock

A mai rămas o săptămâna până la Webstock și deja nu mai am răbdare.

Mai putin de o săptămâna până la Webstock, cea mai mare conferința de social media din România, ediția aniversara de 10 ani. Se anunța ceva special, un eveniment mai mare ca oricând.

Mândra de invitația de a fi blogger acreditat cu invitație de participare full day, am dat iama în șifonier. Trebuie să mă gătesc de toți banii. 😜😎 Dacă rămân și la Gală și apoi și la party? Trebuie ceva complet și complex, nu mă prezint așa oricum. Bine, merg pentru informație și socializare, dar vestimentația e și ea foarte importantă.

Și parcă nimic nu mi se potrivește. Trebuie ceva lejer, feminin, nu prea deocheat și putin office. Înțelegeți? O să fiu acolo cu noaptea in cap, dar până seara trebuie să ma simt confortabil. Apăi, nici prea confortabil n-as vrea, să nu pierdem esența totuși. Poate ceva deschis, sau ar fi mai potrivit mai închis pentru o conferința… Greu, domne, greu. Oricum n-am nimic, parcă mă uit in gol, sigur trebuie ceva nou.

Acolo ne așteaptă patru scene. Vor fi patru mari conferințe in acea zi, totul e să o alegi pe cea care ți se potrivește. Vor fi concursuri, premii, oameni faini, bloggeri de tot soiul, prieteni și mulți mulți cunoscuți.

Nu ca zic eu, dar petrecere mai mare ca la aniversarea Webstock 10 ani , nici n-o să mai fie prea curând. Sunt sigură că voi pleca acasă cu ceva în plus. La Webstock se dă tonul în moda social media. Aici vor fi premiați la categoriile deja selectate toate personalitățile marcante din social media.

Și vă mai spun un secret. Într-o zi eu o să câștig o categorie, că mi doresc eu așa. Și știți voi, eu reușesc tot ce îmi propun.

Hai, Doamne Ajuta să îmi găsesc ținuta potrivită și apoi om mai vorbi. Revin cu pozee!❤️

P.S. aici e evenimentul pe Facebook.

Înainte să mor, vreau să trăiesc

Înainte să mor, vreau să trăiesc. Fie că vă convine, fie că nu.

În orașele mici toti știu ăla al cui e, aia cu cine e măritată, copilul ăla al cui e. Inevitabil bârfa se propaga cu viteza luminii. Nimeni nu suporta pe nimeni. Ba ești prea bogat, prea sărac, prea faci pe deșteptul, prea arogant, prea urât îmbrăcat și așa mai departe. Dacă cineva vrea să iasă din mulțime e taxat.

Eu niciodată nu mi-am dorit să deranjez pe cineva prin articolele mele. Un blog între alte 7000 active din România nu înseamnă nimic.

Și totuși de câte ori scriu un gând, o părere, un regret sau o bucurie sunt criticată. Se pare că nimeni nu mă place.

Un blog înseamnă un jurnal personal, nu un site. Informațiile de aici sunt expuse strict din perspectiva mea, nu înseamnă că așa trebuie să procedeze toată lumea.

Mama nu e de acord cu Annazidezi. Și dacă nu am ținut cont de părerea ei și am continuat proiectul, părerea altora nici atât nu mă afectează. Când intru intr-o încăpere mi se spune pe numele blogului. Malițios sau nu, faptul acesta mă bucura. Orice publicitate e bună. Dacă numele Annazidezi e înaintea mea, eu sunt fericită. Scopul meu a fost atins.

Când scriu ceva, chiar și la nervi, am motivele mele să o fac. Niciodată nu am șters după ce am scris. Chiar dacă persoane influente s-au simțit deranjate de gândurile mele. Nici la cererea celor din familie. Eu cred în ceea ce fac și niciodată nu o sa renunț la ceva ce îmi place cu adevărat. Indiferent de cât de greu va fi, mereu voi ajunge acolo unde îmi doresc și puțin mai sus.

Eu cred însă în părerea celor care mereu au fost lângă mine. Cuvintele lor de încurajare m-au motivat. În ultima vreme am primit foarte multe mesaje frumoase. Din ce în ce mai multe femei se simt inspirate și atrase de ceea ce fac eu. Am o comunitate de prieteni cititori pe care nici măcar nu-i cunosc personal. Dar ei sunt alături de mine la fiecare articol. Și eu nu am cuvinte destule să le mulțumesc pentru toate mesajele pe care mi le trimit. Au curaj să spună unei necunoscute că o plac și că o susțin.

Sunt bărbați care îmi spun “Să știi că eu te citesc și prea adevărat le spui!” Și faptul că mereu am ales calea aia reală de a prezenta viața m-a adus aici. Eu pentru ei scriu. Nu mai pot da înapoi. Nu-i pot dezamăgi.

Cu toate astea eu vreau să trăiesc, înainte să mor. Așa ar trebui să facem toți. Intens, acum, cu tot ce ține de viața. Limitele mele sunt niște iluzii. La fel ca și temerile. Fac multe. Din ce în ce mai multe. Merg la întâlniri, machiez, scriu, lucrez, cresc copiii așa cum cred că e bine și tot parcă nu fac destul.

Nu mai fiți săraci. Săraci în visuri, în speranțe, în priviri și în gândiri. Uitați-vă sus! Cerul e limita!

Încurajez mămicile să nu renunțe la feminitate

Încurajez mămicile să nu renunțe la feminitate, pe oriunde mă duc. Nu fac pe experta, nu sunt vreo țoapă, doar am printre priorități și cea cu un minim de aranjat. Și sa nu credeți că am mai mult timp decât alte mămici.

Știe deja fiecare mămica, cum ne simțim după naștere. Zici că te-a călcat trenul și alta nu. Corpul începe să dea semne de slăbiciune: cade părul, unghiile se descuameaza, starea de epuizare e continuă, etc. Nimănui nu-i mai arde de moțat. Nu e timp, nu e dispoziție, nu e chef, n-are cine să te ajute cu ăla mic. Ce să faci? Rămâi așa cum te-a lăsat Dumnezeu? Cu păr peste tot, cu rădăcini nevopsite și cu veșnicul coc in vârful capului.

Știu că e greu, dar, hai, fă un efort.

Cheamă pe cineva acasă și ieși putin din zona de confort. Nu o face pentru nimeni. Fă-o pentru tine. Meriți răsfăț după toate prin câte ai trecut. Îți va plăcea ție de tine. O să ai mai multă disponibilitate, mai multă energie, vei face totul mai fericita.

Nu e mare lucru să-mi pun pe mine haine care să se asorteze între ele. Sau să-mi pun pe buze un ruj ca să nu par palidă.

Îmi fac unghiile când dorm copiii atunci când vreau să mă simt mai bine.

Lucrurile mici fac diferența, pe bună dreptate.

Oricum, privirea pe care o afișezi când îți privești minunea, te face cea mai frumoasa femeie din lume.

Uită de rucsacul copilului pe care-l porți în spate prin parc. Ești adult, bagă-l în geanta ta. Nu te asorta zilnic cu fetița ta, păstrează-ți feminitatea de femeie adult. E funny să-i arați că poți fi ca ea, dar nu îți lua bentiță ca a ei mereu.

Hai să ne uităm in oglindă și să ne asortăm rochiei cu buline un zâmbet larg. Ăsta merge cu orice. Fă din fiecare zi un motiv de sărbătoare. Că ești vie, că ești binecuvântata între femei, că ți s-a dat șansa unui nou început. Ești încă tânăra și încă frumoasă, doar că ai uitat că poți fi și altfel decât mamă.

Eu știu că înainte de a fi mamă ai fost femeie. Tu ai uitat asta.

Caderea părului, problema numărul 1 după naștere

Cea mai mare problema după ce naști e căderea părului. Problema numărul 1 după naștere afectează majoritatea femeilor.

Dacă in perioada sarcinii căderea parului stagnează și ne bucurăm de o podoabă capilară bogata, altfel sta treaba după naștere.

Din cauza dezechilibrului hormonal, părul cade cu nemiluita. La aproximativ 3 luni de la naștere, căderea parului devine vizibila. Tot mai multe mămici semnalează o cădere a părului excesivă. Cel mai rău se vede la părul lung, care practic mai rămâne trei fire. Am văzut multe mămici care se încăpățânează să păstreze parul lung chiar dacă își pierde vizibil din volum.

După nașterea primului copil am avut un contract de colaborare cu Antena 1. Săptămânal mergeam la filmări. Părul meu, și așa amărât după naștere, era supus la tratamente nu tocmai benefice. Era întins și ondulat cu aparate profesionale și îmbâcsit cu tot felul de substanțe ca să rămână coafura intactă. Și totuși era lung. Noroc că are tendințe de ondulat și nu se vedea prea bine cât e de rar. După cel de al doilea copil, nu s-a mai putut. Știam deja ce mă așteaptă, așa că l-am tuns eu bob, imediat după naștere. Am luat decizia corectă, deși cu durere in suflet, pentru că eu iubesc să am parul lung.

Ce mai poți face dacă te confrunți cu problema asta sâcâitoare:

• Puteti folosi produse de calitate pentru îngrijirea părului. Șamponul și masca de păr trebuie sa fie hrănitoare cu conținut ridicat de vitamine.

• Sa-l tunzi, ca sa nu mai pară trei fire. Il ajută să se regenereze și să crească mai sănătos.

• Poți lua suplimente alimentare la recomandarea medicului. Acestea va vor ajuta să vă mențineți echilibrul de vitamine necesar.

• Evită prinderea lui in coc sau coadă, pentru ca strânsul favorizează ruperea lui.

• Experimentați stiluri diferite de frizuri.

• Utilizați de asemenea și produse pentru volum: spuma de par, fixativ.

Fiecare femeie va trece prin asta după naștere. Nu putem evita dezechilibrul hormonal din corp, dar putem face din asta un motiv de schimbare. Abia după naștere mi-am dat și eu seama de ce toate proaspetele mămici se tund. Frumusețea vine mai mult din starea de bine și din interior, decât dintr-un par lung și rar. Așa că bucurați-vă de minunile din viața voastră și nu uitați ca tragedia din căderea parului e doar o perioada. Totul trece. 😊

Rușine e să mimezi bogăția

Nu e o rușine sa fii sărac, ci rușine e sa mimezi bogăția.

Văd postări pe Instagram și pe Facebook cu oameni din ce în ce mai bogați. Cand merg până la țara, lasă impresia că merg la nu stiu ce resort din inima pădurii. Când își cumpăra tricou cu ditamai firma, lasă impresia că e original și așa se îmbracă ei mereu. Călătoresc până la Barajul Vidrarul și pun că se iubesc in jurul lumii.

Mama mă ceartă mereu când spun că fusta aia admirată de toți e de la second hand, modificata pentru mărimea mea. De ce sa știe lumea? De ce să nu știe. Cred în puterea exemplului. Spun cât costă excursia luată cu luni înainte și spun câte eforturi fac să petrecem toți o săptămâna la mare. Spun că vânam oferte și că prefer mămăliga in locul somonului.

De ce ai vrea să pari altfel decât ești? De ce ai alege să pari bogat și nu autentic? Cât de fericit te simți când știi că ce ai acum e doar o închipuire și nu ce te reprezintă?

E frumos să pari bogat și fericit. Dar tu nu ești așa. Așa că lasă impresiile și arată-te pe tine. Cu riduri, cu plimbări până in vârful dealului de deasupra orașului, cu mașina ta, cu ce te reprezintă și înconjoară pe tine, nu închipuiri.

E ușor să te prefaci și e greu să te accepți. Fii tu însăți și lumea va aprecia adevărul tău. Sinceritatea va fi mai apreciata decât minciuna învelită in bogăție. Pentru ca intr-o lume superficiala e greu să fii autentic.