Munca mereu va fi acolo, dar copiii mei nu vor mai fi niciodată atât de mici

Munca mereu va fi acolo, dar copiii mei nu vor mai fi niciodată atât de mici și de neajutorați. Și dacă mama nu e la nevoie lângă ei, înseamnă ca nu e mamă.

Să ai un job e important în vremurile pe care le trăim. In primul rând e important sa faci parte dintr o organizație, sa ai de muncă, sa ai o ocupație, sa faci ceva pentru bunăstarea familie și a ta. E important să ai ce să le oferi alor tăi. Ce să le pui pe masă atunci când le e foame. Și cel mai importat e că ești independenta. Nu ceri nimănui nimic, îți câștigi existența singură. Nu depinzi de buzunarul cuiva și nu te milogești la nimeni.

Ordinea priorităților ar trebui însă, să fie alta. Mai înainte de toate mama trebuie să fie sănătoasă. Ca să le asigure necesarul celor mici și ca să poată avea grija de ei trebuie mai întâi să aibă grija de ea. In condițiile astea nu poți ignora sănătatea. Atunci brusc, jobul nu mai pare așa de important. Toate pălesc ca importanță atunci când fizic nu-ți poți face treaba.

De muncă o să se găsească mereu, numai să vrei, dar copiii tăi nu vor mai fi niciodată atât de mici și de neajutorați. Și dacă mama nu e lângă ei atunci când au nevoie, nimic nu va mai fi cum trebuie.

Sănătatea e cea mai imporantă. Pare un clișeu, dar cei care au copii și care au simțit neputința când au fost bolnavi știu despre ce vorbesc.

Eu aleg să mă fac bine. Nu aleg serviciu, nu aleg bunăstarea, nu aleg faima, aleg sănătatea și asta așa va fi mereu. Indiferent de situație, mama trebuie să fie sănătoasă și mai apoi muncitoare.

Reclame

In gură nu-ți bagi, dar pe FaceTime poți să mă suni

Zilele trecute mi-a fost rău. Mă durea spatele, capul, tot corpul îmi tremura. Voiam să ajung mai repede acasă și să mă întind pe jos să-mi îndrept spatele.

La serviciu fusese super aglomerat, starea mea de boala, cu faptul că am muncit mai mult decât de obicei, mă lăsase fără vlagă.

Când am ajuns în sfârșit acasă, am găsit 3 copii bolnavi. 2 ai mei și unul mai mare. Ăla pe care speram să mă bazez mi-a zis înainte să urc că merge să cumpere ceva și când se întoarce se bagă la o baie fierbinte. Deci trebuia să-i pregătesc cada.

Apucă-te apoi și doftoriceste-i pe ăia mici. Medicamente, ceai și bineînțeles ceva bun de mâncare. Eu nu mai simțeam nimic. Sau nu mai conta. Dacă aș fi avut mai multe mâini… La câte aveam de făcut mă simțeam inutilă. Auzeam numai Mami! Mami! Mami!

Ăla mare voia prosop. Apoi voia să-i pregătesc hainele. Apoi medicament și el, vai de păcatele mele.

După ce am pregătit doua feluri de mâncare și un desert rapid în numai o oră, eram extenuată. Nu ajunsesem nici la baie. Aveam nevoie de când plecasem de la serviciu.

Ce a pus capac e ce mi-a zis ăla micu’ la un moment dat. De boală, de silă, de lene sau de răsfățat zice:

„- Mami, vreau să-mi dai tu să mănânc!”

„- Bravo, mă, să mă suni toată ziua pe FaceTime știi, dar să-ți bagi în gură ți-e lene. Că doar nu sunt închiriată. Eaa, ce vorbesc eu? M-am apucat și i-am dat, am vorbit și eu așa.🤦🏼‍♀️

Azi e ziua lui. El e Sfântul Ioan al casei. Și nu mă pot supăra pe o mogăldeață de patru ani care vrea doar să fie mama lângă el mai mult. La mulți ani, bolnăviorule! Sper să-ți fie viața la fel de veselă precum ne-o faci nouă în fiecare zi.

Te iubesc!

After party sau când s-a obișnuit copilul cu scena

After party sau când s-a obișnuit copilul cu scena pentru că după ani la rând in care la serbare îi urmăream doar pe ceilalți copii, în sfârșit am reușit să-l conving să participe și el.

Au început petrecerile de Crăciun, în sfârșit. Abia așteptam să mai găsim un prilej de ieșeala fără copii. M-am pregătit ca la carte, gene false, tocuri, aranjat la păr. Mi-a plăcut și mie. Am petrecut până spre dimineața. Când a sunat telefonul. Peste o oră cel mic trebuia să fie pe scenă la un spectacol concurs. Uitasem complet. Doamne! Era la țara copilul. Trebuia adus și schimbat și pregătit în numai o oră. Eu arătam ca o sperietoare și mă simțeam ca și călcată de tren. Vai de păcatele mele, nu știam cum o să reușesc să mă adun intr-o oră. Era timpul să fiu părinte, să mă adun.

Am reușit într-un final, după multe peripeții să fim prezenți la timp. M-am înarmat cu răbdare și o dulciurica în buzunar. Lui nu-i place pe scenă deloc. Aveam acum dubla provocare: să par fresh și să conving copilul măcar să rămână pe lângă ceilalți copii.

Doamna educatoare, sora mea din fericire, m-a rugat să încerc să-l conving să rămână pe scenă măcar, dacă de dansat nici nu se punea vorba. Merge la gradinita de la un an și nouă luni, iar serbările mereu au fost un eșec garantat. Nu ia nimic în serios, nu stă locului o clipă, nu stă în rând cu ceilalți și face numai ce îi trece prin cap.

Am avut timp se data asta să stau cu el câteva minute înainte de spectacol. Grupa mică a lui se baza pe cei mari ca el. I-am prezentat partenera de dans și i-am spus că trebuie să o țină de mâna să nu se piardă. L-am îmbrățișat și l-am purtat numai în brațe până acolo. I-am spus că o să fie perfect. Aveam încredere în el, nu stiu de ce, poate de somn. Băiatul nu mi-a înșelat așteptările. A dansat și a zâmbit tot timpul. Toată lumea era mirată de ce bine se distrează năzdrăvanul. Eu eram extaziată și visam la somnul lor de prânz. Că am venit nearanjata, iar oamenii nu mă mai recunoșteau, nu mai conta.

Pentru prima dată în viața, s-a distrat. I-a plăcut și nu a considerat o corvoadă spectacolul. M-am bucurat mult pentru el. Sper ca serbările să aducă mai multă bucurie în viața lui.

La sfârșit i-am dat stimulentul dulce. Nu mai zic ce bucurie a fost pentru el. Am fost felicitați și rugată insistent să vin și la repetițiile pentru serbare pentru același succes. 😂

“Dacă ești rău, nu-ți mai aduce Moșul nimic”

„Dacă ești rău, nu-ți mai aduce Moșul nimic” e cea mai utilizată frază de părinți in perioada asta.

Toată vara am auzit amenințări prin parc: “Dacă nu ești cuminte, te duc acasă!” De parcă faptul că ai ieșit să petreci timp cu copilul tău e cea mai mai binecuvântare pe care i-o puteai oferi. Amenințările au devenit atât de obișnuite printre părinți încât nu știu ce e mai grav. Că pot să dezvolte frici și traume copiilor sau că aceștia chiar s-au obișnuit cu ele și nu-și mai iau părinții în serios. Nimeni nu se gândește că autoritatea ca și părinte în fața copilului scade dramatic atunci când nu se respectă „amenințarea ” și ea devine un obicei încălcat de cele mai multe ori.

Acum e sezonul “Dacă nu ești cuminte îi spun lu’ Moșu’ să îți aducă o nuia!” Brusc Moșul bun și blând care cu magia lui face cumva ca toți copiii din lume să primească un cadou, e transformat într-un bătrânel care face disciplina în casă. Trebuie să îi fie frică, să se gândească la el ca la o trauma și nu ca la o bucurie. Bucuria Crăciunului și a sărbătorilor e de fapt pentru un copil care aude des așa ceva, doar șantaj, frică și amenințări. Cadoul pe care îl va primi îi va da de gândit. L-o fi meritând sau a făcut moșul o excepție. Primește o recompensa pentru că a fost cuminte sau așa trebuie să primească toți copiii?

Recompensa dă

rezultate dar dă și dependentă. Încurajarea și urmarea purtării cuviincioase nu trebuie condiționata. Trebuie să vină de la sine ca o amprenta a educației, pentru că altfel le facem rău celor din jur, nu ca nu ne mai aduce moșul cadou.

Crăciunul vine cu multe cadouri pentru cei mici. Cadouri pe care decidem singuri să pe dăm. E semn de recunoaștere a faptului ca îi avem și că ne bucurăm de prezența lor în viețile noastre. Eu le fac cadou ca să îi fac să se simtă doriți și iubiți, nu dacă au fost cuminți. Copiii nu sunt cuminți. E in firea lor să greșească până învața. E în firea lor să fie răutăcioși atunci când cer atenție. Purtarea lor e strigătul lor de ajutor și de concentrare a noastră la nevoile lor.

Nu se amenință și nu se condiționează niciodată. Mosul e calm curat și blând și aduce daruri tuturor copiilor. Nu trebuie sa cultivăm frica de cineva sau de ceva.

Nu ne jucam și nu le amplificam fricile copiilor noștri.

Le putem oferi multe cadouri. Oferta se diversifica in fiecare an. Ce nu se diversifica niciodată și e din ce încă mai puțin e timpul. Pe toate le vor folosi și le vor arunca într-un colț la un moment dat.

Timpul nostru e cel mai util cadou pe care îl putem da copilului de Crăciun.

Cât îi lăsam în fața ecranelor sau parenting digital modern

Cum era pe vremea mea

Majoritatea dintre noi am crescut fără ecrane. Tata a cumpărat un tv color când deja eram mari, iar la el nu prindeam decât TVR 1 și TVR 2 cu purici. Cred că eram în liceu când am băgat cablu. Oamenii erau fericiti și atunci fără internet dacă mă gandesc la copilăria mea de la țara.

Cum e acum

Acum situația e alta. Oricine are un smartphone, o tabletă, un televizor nu mai zic. E periculos pentru copiii, mai ales dacă privesc nesupravegheati și dacă rămân blocați cu orele în tehnologie. Dar asta e lumea în care trăim. Nu putem ascunde de toate ecranele la nesfârșit de ei. Putem însă limita timpul petrecut și putem alege conștient pentru ei.

Conștientizarea riscului de către părinți e primul pas spre normalitate. Un părinte informat va fi un părinte mai bun.

Nu întotdeauna liniștea care se așterne când e concentrat la tv sau tableta e și benefica pentru copil. Recompensa digitală de multe ori prea ușor acordată e extrem de periculoasa.

Nu zic că eu sunt perfectă. Când aveam perioadele de răceli frecvente, aerosolii mergeau la fix cu un desen animat. Copilul stătea nemișcat, medicamentul își făcea efectul. Am aflat tot pe pielea mea că Internetul dă dependența când au început țipetele și plânsul ăla de zici că s-a lovit grav pe undeva.

Ce e de făcut?

1. Timp de calitate petrecut impreuna. Asta înseamnă nu doar faptul că mami și tati sunt acasă. Înseamnă ca ei să fie prezenți la nevoile copiilor.

2. Activități casnice împreuna. Noi sortam vesela, scoatem rufele și vasele din mașina de spălat, meșterim cu sculele lui tati, ștergem acvariul, praful chiar și ușile casei.

3. Sport și mișcare in aer liber impreuna cu copiii. O simplă ieșire în parc aduce veselie în casă. O plimbare cu bicicletele, un concurs de alergat sau hrănirea porumbeilor e foarte benefică pentru dezvoltarea copiilor.

4. Folosirea Internetului și a dispozitivelor tehnologice impreuna. Pentru că tot vine perioada sărbătorilor, putem urmări impreuna cu copiii un film de Crăciun la televizor sau laptop. Așa petreceți și timp impreuna și aveți șansa să vă apropiați mai mult de cel mic.

5. Noi alegem la ce privește. Alegem jocuri educative, desene din care să poată reține comportamente corecte sau cuvinte în altă limbă. Posibiltățile sunt numeroase pentru ca in ultima vreme au apărut foarte multe aplicații pentru copii.

Copilul trebuie să-și găsească singur motivația de a folosi responsabil tehnologia. Nu-l putem forța să renunțe complet. Îi putem da alternative sănătoase din care să aleagă ce îi place. De multe ori ai mei au preferat plastilina sau o baie cu spuma în locul televizorului. Lumea se schimbă, tehnologia e aici și nu putem nega. Putem doar să alegem să folosim cu măsura și să o integram așa încât să nu aibă nimeni de suferit ci numai de câștigat.

Copilul merge la grădi pentru prima dată? Iată ce ar trebui să știi

Frica părinților

Părinții care își lasă copiii la grădinița pentru prima dată sunt de cele mai multe ori mai speriați decât însăși copiii. Am trecut prin asta de două ori iar toate cele trei surori ale mele lucrează în învățământ cu preșcolari și școlari. Deci sunt documentată, mă recomandă

În primul rând, nimeni nu știe cum va merge treaba. E posibil copilului să-i placă din prima, sau e și mai mult posibil să dureze ceva până o să se obișnuiască.

De ce spun asta? Pentru că de obicei, ei asociază lăsatul la grădinița cu abandonul. Până nu vor fi siguri că mami și tati se întorc să-i ia acasă, vor crede că au plecat pentru totdeauna. Ajută acomodarea treptată. Să meargă în colectivitate din ce în ce mai mult, treptat. Mâine o oră, poimâine doua și tot așa. La noi după acomodare, la despărțire tot plângea. Nu mult, dar plângea. Era normal, încercam să-mi spun asta și tot durea. Faptul că el plângea și eu îi provocam asta nu-mi dădea pace. Am renunțat să-l duc eu, l-a dus tati. A plâns mai puțin. Apoi l-a dus bunica și unchiul și nu a mai plâns deloc. Așadar ajută să-l ducă altcineva de care nu e atât de atașat.

Trebuie să fim foarte atenți. Dacă noi pornim de acasă cu frică, el va simți și va prelua sentimentele tale. Când ai decis că e lăsat pe mâini bune și știi că va fi în regulă, nu te răzgândi. Ai plecat, te mai întorci când ai stabilit. Dacă vii la primul scâncet îi vei provoca confuzie. Va știi că mami e la colț și va profita. El își va urma scopul cu orice preț. Nu ceda!

Grija părinților

Copiii sunt diferiți, doar părinții îi cunosc cu adevărat. Iar dacă cel mic e schimbat în comportament și are reacții ciudate, ar trebui să stii că ceva nu e în regulă. La fel și educatorii sunt diferiți. Adoptă metode diferite. Trebuie să alegi ce știi că are nevoie puiul tău. De obicei, blândețea, distragerea atenției, înțelegerea și acceptarea ar trebui să fie de ajuns ca cel mic să se simtă in siguranța.

Lăsatul copilului la grădinița nu e treabă ușoară. El va fi acolo de cele mai multe ori mai mult timp decât va fi acasă treaz. Așa că timpul petrecut acolo trebuie sa fie de calitate. Să-l ajute să înțeleagă lumea mai bine, să învețe lucruri noi și să se dezvolte.

Se va îmbolnăvi mai des?

O să se îmbolnăvească mai des. Nu o spun eu ci studiile și miile de părinți care trec anual prin asta. Colectivitatea vine la pachet cu viruși care umblă liberi și nestingheriti prin corpurile lor vulnerabile. Pregătește-te dinainte de asta. E recomandat ca cel mic sa urmeze o cura de întărire a imunității sau um cosum crescut de fructe și legume.

Eu cu cel mic am tras până anul ăsta cu răcelile. Din toamnă văd că nu mai e așa problemă, dar să vedem cât ne ține. El a mers prima dată la grădi când avea numai un an și nouă luni. De când începea până primăvara nu stiu dacă îi trecea vreodată cu adevărat. Erau doar forme mai grave sau mai ușoare de diferite răceli. A fost o perioada cumplită, de care mă bucur că am scăpat. Făceam la un moment dat socoteala cât cheltuiam cu tratamentele și drumurile la spital și ieșea mai mult decât câștigam. 🤦🏼‍♀️

Cum știi că e bine acolo?

De obicei copiii spun ce aud, preiau comportamente, povestesc în felul lor, așa că nu va fi greu să îți dai seama dacă e bine sau nu. Între ei e posibil să se și lovească, să se muște, să se ciupească. Dacă nu se repetă e în regulă. De obicei e greu să ții în frâu zeci de copii, iar învățământul de stat de obicei nu are îngrijitoare permanent la clasă, iar educatoarele nu pot fi atente non stop la ei.

E greu dar nu imposibil. Dacă mă întrebați pe mine, aș fi rămas acasă cu ei pentru totdeauna. Dar nu asta e rezolvarea. Ei trebuie să aibă parte de o educație așa cum se cuvine, iar mama să-și reia locul în societate. Trebuie să se scuture de rutină, să se dezvolte și altfel decât familial. Perioada asta e necesară tuturor. Grea, dar necesară.

P.s: al meu se simte bine la grădi. Sper că ați observat din poză cam cât de bine. 😂

Să fii mamă nu înseamnă numai nopți pierdute și coc în vârful capului

Aud în jurul meu mamele cum se plâng: mi-a făcut febră, mă trezește de nu stiu câte ori pe noapte, suge prea mult, e rău/rea, nu am timp de nimic, nu stă fără mine, nu mi-a mâncat la prânz, etc. Apoi, ele sunt foarte obosite, sunt extenuate practic, n-au timp de manichiura, nu stă cu nimeni, plânge după mine mereu.

Dau vina pe copil pentru orice. Că n-au avut chef să-și prindă parul altfel e că n-a avut timp. Copilul îi mănâncă tot timpul.

Dragi mămici, timp ai pentru orice dacă vrei. Sa fii mămica nu înseamnă numai coc prins în repezeală și haine anapoda. Nu înseamnă numai nopți pierdute și timp irosit în defavoarea ta. Nu însemna numai cearcăne sau oboseala. Sa fii mămica e mai mult de atât. De ce nu vedeți minunea de lângă voi? Cum credeați că se va face mare? Crescându-l alții? Cine să aibă grija de sufletul lui mai bine decât cea care i-a simțit bătaia inimii dinăuntrul ei?

La cine să găsescă liniște și alinare decât la cea care îl știe din prima secundă a vieții. Pentru el, brațele tale obosite e întregul lui univers.

Sa fii mamă înseamnă să dai tot și să nu aștepți nimic în schimb. Să ai puterea să o iei de la capăt cu zâmbetul pe buze ca și cum noaptea albă a fost o petrecere și nu un timp pierdut. Sa fii mamă înseamnă să ai darul de a primi o binecuvântare mai presus de orice alt câștig din viața ta.

Nu vă mai plângeți. Timpul ăsta nu se mai întoarce. Ei nu vor avea nevoie de voi mereu. Dacă vei avea acum grijă de el așa cum trebuie, cu blândețe, validare și acceptare, îi vei lăsa ușa deschisă pentru mai târziu. Atunci când va avea nevoie de un umăr pe tine te va căuta prima. Nu se va ascunde de tine. Mai târziu vei vedea că tot efortul tău a meritat. Iubește-l acum, ca să te iubească mai târziu.

Când copilului tău i se spune că e urât

Când copilului tău i se spune că e urât și tu n-ai nici o putere, decât să-l iubești și mai mult și să-l educi și mai bine decât o faci.

Locație: party pentru copii.

Ora de plecare: strig copiii să mergem la mașina, pentru că e pe sfârșite petrecerea. Văd pe cel mare că se apropie de mine supărat. Îmi spune abținându-se cu greu să nu izbucnească în plâns că niște fete i-au spus, să se ducă acasă că e urât. M-a îmbrățișat tare și apoi a dat drumul lacrimilor să curgă. Ce trebuia să-l facă să se simtă bine și să distreze se transformase în ceva ce avea să-l facă să sufere.

Am simțit deznădejdea și amarul pe care încerca fără reușită să le înăbușe. M-am întors în timp și am regăsit fata din clasa a VII-a pe care o amenința cu bătaia un tip in curtea școlii. Pe care o numeau urâta și de care râdeau în pauze. Retrăiam neputința și dorința de răzbunare. Și durerea că nu pot face nimic să nu mă mai simt rău.

Știam tot ce simțea și ma durea și pe mine odată cu el. Și eu n-am avut pe nimeni să mă încurajeze. Am trecut peste bullying cu greu. Poate și azi am rămas nevindecată. Și nu e nimic mai dureros decât să trăiești rușinea și frica abuzului încă o data prin ochii copilului tău.

Eu știu acum că nu eram urâta. Că sufletul lor era chinuit și că ei doar încercau să facă rău prin cuvinte ca sa se simtă mai bine, mai acceptați. Și i-am spus și lui. Că nimeni nu e urât și mai ales să nu-i creadă pe cei care vor să-l facă să creadă asta. Sunt niște copii, care nu stiu ce spun, nu trebuie sa se supere. Puterea lui nu sta in frumusețe, ci în gând. Și el e cu siguranța cel mai frumos băiat din lume. Pentru că a ales să-și plângă neputința. El nu a ripostat, nu a jignit la fel, doar a suferit.

Nimeni nu ar trebui să simtă asta. Mi s-a frânt inima de necazul lui. Am vorbit mult despre asta. I-am spus că o să mai întâlnească întâmplări așa și trebuie să știe că asta nu-l va face un băiețel mai putin valoros. Nimic din ce spun ei nu e adevărat. Și el știe asta. Dar când o să sa întâmple data viitoare eu n-o să mai fiu lângă el și asta o să îmi rupă inima. Nimeni nu ar trebui să treacă prin asta vreodată. Nimeni!

Dacă vreți să aflați mai multe despre “Grădinița, școala și problemele lor. De la bullying la teme, responsabilități și libertăți”, vă puteți înscrie și voi pentru a particip la eveniment gratis AICI.

Noua ediție a Social Moms pe tema descrisă mai sus, va avea loc pe 11 Octombrie la Crown Cișmigiu. Sunt convinsă că vă va fi de folos vouă celor care aveți copii in colectivități și nu numai.

Invitații care vor încerca să ne ajute să gestionam situațiile de genul acesta cu copiii sunt:

Claudia Chiru, profesor pentru învățământul primar, fondatoare SAGA Kid și vlogger educațional FEDEx.

Gabriela Maalouf, NLP trainer pentru copii și adulți

Marius Roșu, psiholog clinician la Salvați Copiii.

Cum trezești școlarul de dimineața. Ce funcționează și ce nu

Cum trezești școlarul de dimineața.
Ce funcționează și ce nu la noi in familie.

Chiar dacă nu îmi vine să cred cum a trecut timpul, iată că băiatul meu a plecat la școala din luna Septembrie. Entuziasmat din cale afara de lucrul ăsta de oameni mari, am fost nevoită să fac tot ce-mi stă in putința să păstrez aceeași stare cât va fi posibil. Și acest lucru e cel mai greu, dimineața, când leneșul ar dormi de-ar rupe. Ce metode, ce posibilități sunt ca să se trezească băiatul vesel și să plece la școala binedispus?
Diminețile sunt dure de multe ori și pentru noi adulții. Știți voi somnul ăla dulce de dimineața, când ai face orice să mai dormi măcar o oră. Când ți-e lene să te ridici și aproape te târăști până la baie.
De obicei, fie îi trezim prea târziu ca să aibă ocazia să se învioreze, fie îi grăbim și le stricăm tot cheful de a se mai trezi normal.

Ce funcționează la noi?

În primul rând, ne culcăm devreme. Înainte cu o jumătate de oră înainte de somn nu se uită la televizor. Desenele am observat că îi agită înainte de culcare. Ziua am grija să petreacă timp afară, în parc, cu bicicleta, la plimbare… Nu ne dorim să mergem la somn cu energie neconsumata.
La 8.30 intrăm în dormitor, povestim, cântam, sau stam pur și simplu de vorbă. Până la 9.30 sigur dorm amândoi.
Trezirea dimineața o facem mai devreme cu 10 minute. Îl strig încet, îl mângâi, nu ma grăbesc. Îl iau în brațe, așa mare cum e. Până in sufragerie simt toate oasele cum îmi pârâie. Abia îl car, dar el se simte în siguranța așa.
Îi fac un masaj, vorbim puțin despre ce urmează să facem și îi spun ce știu că i-ar plăcea să audă. Apoi îl ajut să se spele, în timp ce o fac și eu, pentru că și eu sunt intr-o mare grabă, chiar dacă nu dau de înțeles.
Se îmbracă singur de cele mai multe ori. Îi spun ceva funny, mă prostesc, râsul îi schimbă starea imediat. Apoi îi spun ce va mânca la prânz, întotdeauna îi pun pachețel cu preferatele lui. Îi place plăcinta cu mere, cu asta nu dau greș niciodată. Sandvișul e cum îi place lui, cu unt și cașcaval mult.
Îi spun că i-am pus bani în vestă și își poate cumpăra covrigi în drum spre școala. Îi place mult chestii de oameni mari și să se descurce singur.
Reușesc să îl conduc la ușa râzând. Îmi da un pupic cu gurița aia a lui știrbă și moare mama de el.

Nu funcționează graba în nici măcar o situație. El nu înțelege încă ora la care trebuie să fie acolo, pentru că nu are percepția timpului. Dacă îl grăbesc nu fac decât să-l stresez și mai tare și risc să nu ajungem la timp.

Nu funcționează forțatul. Să-l forțez să se îmbrace, să-l forțez să se spele. Nu merge niciodată amenințatul. „Dacă nu te speli mai repede îți iau Ursulețul”. Risc un mare tantrum cu întârzierea de rigoare.

Deocamdată la noi a funcționat metoda asta. El e încântat de școala și vreau să rămână așa măcar câțiva ani.

Mereu mă felicit in gând pentru cum m-am descurcat. După ce reușesc să-l conduc mai trebuie să mă pregătesc și eu. Și mă învoiesc la șefa că voi întârzia câteva minute. Dar măcar a plecat copilul fericit la școala.

Eu îmi învăț copiii să spună te iubesc

Eu îmi învăț copiii să spună te iubesc chiar dacă sunt băieți. Vreau să fie umani și sensibili și să nu țină in ei cuvinte nespuse care ar fi putut să le schimbe destinul.

Și ce dacă sunt băieți?

Răceala asta in exprimare la adulți mă termină. Bărbații nu mai fac complimente. Se tem să-i spună unei femei cuvinte frumoase. Li se pare că nu e masculin. Sau că nu e potrivit, se simt rușinați. Sau că femeile nu merită cuvinte frumoase.

Oamenii nu mai spun te iubesc. Închistarea asta a sentimentelor prezenta în societatea actuală e dăunătoare.

Eu îmi învăț băieții să spună te iubesc. Vreau ca femeile din viața lor să fie apreciate. Să știe când trebuie să facă un compliment, să aprecieze și prin cuvinte frumosul. Vreau ca lor să nu le fie teama să spună te iubesc.

Și o fac eu în prezența lor simplu și natural. Și eu și tatăl lor folosim te iubesc in fiecare zi, iar asta îmi da speranța ca va fi bine.

Când îi simt apropiați: te iubesc.

Când avem un moment al nostru: te iubesc.

Când sunt drăguți unul cu celălalt: te iubesc.

Când ne îmbrățișăm: te iubesc.

Când își pune șosetele: te iubesc!

Te iubescul e parte din noi. Le spun atât de des încât acum când mă văd îmi spun direct: te iubesc, mami! Nici nu vă puteți imagina cum dispare oboseala când aud așa dulceața de cuvinte.

Vreau ca ei să își poată exprima cu ușurintă sentimentele. Îmi doresc ca ei să fie băieții ăia care atunci când simt, spun. Nu să țină în ei, nu să lase pe cei din jur să presupună, ci să spună tare fără frică.

Poate vor fi respinși, poate nu li se va răspunde la fel, dar ei nu vor păstra în ei cuvinte nespuse.

E așa de greu să socializezi când întâlnești persoane care nu spun ce simt… Care vor să înțelegi tu ce își doresc, fără să spună. Și dacă nu te prinzi e nasol că n-ai presupus. Nu e normal așa. Normal e să spui ce vrei. Băieții mei o să spună, nu că le impun asta ci pentru că le arăt în fiecare zi că sentimentele trebuie exprimate. E sănătos să spui ce simți.

Când au o zi grea și plâng amândoi și țipa și nu le convine nimic, nu fac nimic. Doar îi imbratisez și le șoptesc că îi iubesc. Îi țin așa puțin și se calmează ca prin minune.

Pentru că iubirea chiar face minuni.