Competiția intre copii ucide spirite

Traversam perioade in care copiii au parte de confort cum nu s-a mai întâlnit niciodată in istorie. Ei sunt apărați de stat, de legi, de drepturile copilului. Au gadgeturi de mii de euro, îmbrăcăminte și încălțăminte de sute. Au camere aerisite, largi, frumos decorate cu tot ce le e necesar.

In schimbul acestor lucruri părinții vor inteligenta. Vor sa învețe bine, vor note mari și excelenta in mediul școlar. Pentru asta ei sunt înscriși de la numai câțiva anișori in competiții, cu sau fără voia lor. Li se cere sa fie primii. Li se plătesc meditații și vor sa aibă cunoștințe cât mai vaste. Învățarea devine o lupta de orgolii intre părinți și copii.

Se urmărește mai mult depășirea celui de lângă tine și mai puțin apropierea și relațiile interumane.

Copiii sunt învățați de mici sa-i depășescă pe alții. Sa fie primii cu orice preț.

Nu se mai respecta vârsta. Daca știe sa citească la 3 ani, are cei mai mândri părinți. Dacă știe sa recite “Luceafărul la 2, e nemaipomenit. Nimănui nu-i pasa cât timp i-a luat copilului sa învețe atâtea strofe. Și ce ar fi putut face pentru el, pentru plăcerea proprie in timpul acela. Contează doar ca știe.

Părinții încearcă sa suplinească lipsurile copilăriei prin sufocarea propriilor copii. Dacă ei nu au învățat foarte bine engleza la timpul lor, atunci copilul va trebui sa aibă o certificare Cambridge la numai câțiva anișori. Nici nu mai e la moda sa-l intrebi pe copil dacă ii place. Trebuie sa-i placa, de ce nu i-ar plăcea? O sa-i facă bine mai târziu.

Oare câți copii sunt lăsați sa se plictisească? Va spun eu. Foarte putini. Cine are de suferit? Spiritul și creativitatea lor. Sănătatea mentală a lor va avea de suferit. Sufletul îngrădit care va tânji după libertate și spirit creativ.

In ultimii ani, in tari cum ar fi Japonia și China numarul sinuciderilor in rândul copiilor și adolescenților s-a dublat. Copiilor le e frica de eșec. Ei nu mai vor sa trăiască dacă nu reușesc sa intre la cele mai bune școli.

George al meu nu a vrut sa meargă la o competiție de înot. L-a anunțat instructorul de înot ca urmează și ca poate merge, dacă dorește dar el a refuzat. Am discutat cu el despre asta. A spus ca ar fi trebuit sa înoate in bazinul mare, iar acolo e apa mai rece si nu-i place. L-am înțeles, deși cred ca m-as fi mândrit cu medalia lui. Totuși am avut tăria sa rezist tentației de a-l influența sa se răzgândească. Am fost mândra de mine.

Între realizarea profesională și fericirea copilului aleg bucuria din ochii lui mari căprui. Va ajunge in viața ceea ce-l va face fericit. Eu voi fi lângă el sa-l ghidez și sa-l indrum pe calea cea buna. Notele niciodată nu vor reflecta adevarata valoare a copilului.

Anunțuri

Imagine

Rămânem împreuna de dragul copiilor

Ramanem împreuna de dragul copiilor” e de departe cea mai proasta soluție pe care ar putea-o lua un cuplu intre care nu mai exista nimic.

Copiii, ființe fragile și firave sunt mult mai inteligenți decât ii consideram noi. Mai ales cei din zilele noastre, care încep sa aiba acces la informație și la tehnologie de la numai câțiva anișori. Ei nu mai pot fi pacăliți ușor, simt problemele încă din faza de început. In special problemele care apar intr părinții lor.

Divortul părinților pentru copii poate fi traumatizant. Va pierde pentru totdeuna o echipa pe care o știa de când s-a născut. El are nevoie și de mama și de tata. Rare sunt cazurile in care părinții acționează ca o familie și după divorț și care pun interesul copilului in fata orgoliilor.

Nu neg, însă ca exista cazuri in care singura rezolvare e divorțul. Personal, decât certuri, supărări, situații tensionate și lipsa comunicării, aleg mai bine divorțul. Pentru copil, in cazurile astea e cel mai bun lucru. Niciunui copil nu-i va plăcea sa-și vadă părinții triști și nefericiți.

In situațiile in care relația de cuplu s-a încheiat de mult, iar părinții fac eforturi sa păstreze o relație aparenta doar de dragul copiilor, aceștia fac cea mai mare greșeala. De ce spun asta? Pentru ca astfel, copiii vor creste cu ideea ca fericirea personală nu e importantă și nu e necesară. Ca se poate trai și fără, va fi o chestie opțională.

Mai târziu cei mici vor intra și ei in relații in care se vor simti singuri, cu oameni cu care nu vor avea nimic in comun. Cu alte cuvinte vor fi nefericiți și vor alege sa rămână așa pentru ca așa au văzut la mami și la tati.

Veți spune ca sunteți atenți, ca nu o sa va comportați urat un fata copiilor. Nimic mai neadevărat. Atitudinea, gesturile reci, privirile, tonul neplăcut, toate astea nu vor trece neobservate de către copii și le va da o stare neplăcuta de tensiune, vina și chiar furie.

Așadar, sa stai intr-o relație fără armonie și dragoste poate aduce urmări mult mai grave decât separarea propriu zisa. Eu sunt absolut împotriva nefericirii de orice fel, împotriva nefericiri in doi. As alege oricând singuratea daca asta e sa fie.

Nu ai avut tu noroc, sau poate ai ales greșit, dar nu lasa copilul tău sa trăiască aceeași drama ca a ta.

Viața trebuie trăită in tihnă și in pace, indiferent de situație.

Ce o sa te faci când copiii vor pleca de acasă? De dragul cui mai stai cu el/ea? Viața a trecut deja demult de jumătate. Nu trebuie sa se ajungă la asta.

Copiii trebuie crescuți și educați in spiritul dreptății, iubirii și respectului. Merita asta!

Imagine

Părinții nu ar trebui sa le facă temele copiilor niciodată

Curând o sa ma preocupe și pe mine acest aspect. Anul viitor o sa mergem la scoala, așa ca am timp sa ma informez, sa știu cum sa tratez acest aspect.

Și pentru ca v-am spus ca urmez cursuri de psihologie și pedagogie in cadrul Universității din București, am studiat și despre temele pentru acasă.

Considerată in principiu o activitate neutra, se poate transforma foarte ușor in una negativă pentru copii.

Cum se poate întâmpla asta?

• prin volumul mare de teme și timpul mare de rezolvare a acestora poate aduce frustrare copiilor;

• temele neatractive și greoaie pot induce ideea de nesiguranța in rezolvarea acestora;

• faptul ca nu sunt învățați cum sa procedeze in rezolvarea lor, ce metode sa aplice ca sa le poata rezolva mai ușor. Nu sunt învățați cum sa învețe.

Sunt foarte multe păreri avizate care susțin inutilitatea temelor pentru acasă. Rapesc timpul liber al copiilor și le fura Copilăria.

Totuși acestea continua sa existe și sa fie susținute de foarte mulți profesori. Ele sunt date in completarea informațiilor primite in clasa. Trebuie sa susțină materia predata și sa fixeze oarecum, tot ce au primit la predare.

Implicarea părinților in realizarea lor e complet interzisă. Cunosc parinti care le faca temele copiilor lor. Fiecare tema. In fiecare zi. O corvoada inutila care poate tensiona atmosfera din casa. Copilul ajunge sa nu se mai poata descurca singur sa aibă nevoie de părinți exclusiv. Responsabilitatea nu va mai fi a copilului, ci a părinților. Apare lenea și tergiversarea

“Lasa, ca le fac mai târziu”, iar mai târziu va fi prea târziu și va sfarsi prin a le face tot parintele.

De aceea, mama sau tata nu trebuie sa se ofere sa intervină decât in momentul in care copilul va cere ajutorul. Atunci îl poate îndruma, explica, ajuta doar in chestiunea in care i se solicita implicarea.

Pentru ca nimeni sa nu aibă de suferit, cel mai bine e ca parintele sa rămână la rolul de supraveghetor, iar copilul sa fie învățat ca temele sunt responsabilitatea lui și a nimănui altcuiva.

Mama sau tata trebuie sa fixeze o ora la care sa se înceapă tema. Indicat e ca ora la care se va începe sa fie una târzie pentru ca seara copilul va fi obosit de peste zi, va deveni nervos și irascibil și nu se va putea concentra așa cum trebuie. Curățenia și ordinea e din camera e foarte importantă. Ea poate stimula gandirea și creativitatea.

De asemenea, dacă nu i se explica in clasa care e rolul temelor, e de indicat ca părinții sa le explice de ce e important sa le facă și mai ales de ce trebuie sa le facă doar ei.

Și in familia mea văd părinți care fac temele copiilor. Și văd cât stres se aduna cu fiecare zi in care adultul, obosit și plictisit trebuie sa se apuce de teme. Și ii transmite starea si copilului, se crează tensiune, apar certuri și acuze… Nici nu il mai ia somnul pe bietul copil. Apoi ne întrebam de ce nu-i place copilului sa-și facă temele?

Mi-am promis ca eu nu o sa cad in capcana aceasta niciodată. Sper sa ma țin de promisiune și sa învăț copiii ca ei singuri își trasează linia vieții, iar printre lucrurile care îl va influentează spre traseul pozitiv se afla și făcutul temelor și asumarea responsabilității acestora.

Imagine

Ce facem cu copiii care se plictisesc? 

Aud prin casa din ce in ce mai des o fraza pe care cel mare (5 ani) nu o folosea mai deloc pana de curând. 

„Mami, m-am plictisit!”. Sau „Ah ce plictisitor e!”

La început am crezut ca trebuie sa fac eu ceva. Ca e vina mea ca se plictiseste copilul. Încercam sa-i mențin interesul viu. El de fapt cauta o ieșite din banal și nu știa cum sa facă. Cel mai simplu era sa pornesc un televizor sau un device cu conectare la internet și acolo găsea mura-n gura tot ce avea nevoie ca sa iasă din starea de plictis. 

Nu trebuia sa facă nimic, decât sa privească. Treptat devine inert, aproape surd, nu mai reacționează la nimic, practic sunt singura acasă. Era ușor, dar nu sănătos. 

Astfel, l-am transformat într-un leneș. Un leneș care nu mai poate gândi singur, care nu mai poate inventa sau nu își mai poate închipui jocuri și activități creative. 

Un leneș care a rămas fără retete de joaca. 

Mai aud și prin parc părinți care atunci când li se cere ajutorul, sau pursi simplu vor sa stea cu părinții aceștia ii alunga. „Joaca-te și tu cu x.” „Du-te la y și jucati-va împreuna, las-o pe mami” 

Cu alte cuvinte, du-te și umpleti nevoia de atasament cu x, eu vreau sa stau liniștita. De parca ieșitul afara e cea mai mare raspalata pe care i-o putem oferi. De parca atunci când scoatem copilul afara, ieșim de fapt sa scăpăm de el. Iesim pe afara pentru ca sa-i putem învața cum sa trăiască și fără parinti. 

Și copilul merge și te asculta. Se joaca cu ceilalți, nu te mai deranjează. Pentru nimic, niciodată. Și mai târziu vei vrea un copil care sa aibă propriile idei. Sa fie atasat de familia lui, de mama, de tata. Dar el va fi mereu cel care se va lua după alții. Va fi atașat de prietenii lui mai mult decât de tine. Pentru ca atunci când el a avut nevoie de tine, tu l-ai trimis la televizor, la tableta sau la copii sa se joace. 

Stima de sine se câștiga numai atunci când se plictisesc. Nicidecum din atașamentul fata de egali. 

Nu are idei? Nu știe sa se joace singur? Nu știe sa inventeze? Atunci trebuie sa-i lăsam sinelui mai mult spațiu pentru a se dezvolta. 

Plictiseala e buna. Ea naște imaginație și încredere in sine. Ce-i facem unui copil care se plictiseste? Îl lăsam sa se plictisesca mai tare. 

Înlăturăm competiția, adică televizorul, telefonul, tableta, jocurile electronice și lăsam loc liber dezvoltării pe toate planurile. 

Nu e o vârsta anume la care ar trebui sa nu le mai răspundem nevoilor lor pe principiul ca s-a făcut mare. Trebuie sa-i ținem aproape de noi pana o sa fie in stare sa se tine aproape pe ei înșiși. 

Pentru a promova independența trebuie mai întâi sa sprijinim dependenta. 

Imagine

Kit de supraviețuire pentru copii pe timp de canicula 

Când aerul devine irespirabil, fac repede bagajul, încui usa și ne mai oprim la țara la răcoare. Avem noroc ca bunica nu e foarte departe și doar in 20 de minute ajungem intr-o curte imensa cu o grădina mare. In fundul grădinii e heleșteul plin de pesti cu broscuțe și mormoloci. O incantare, o imagine de basm. 

Câteodată  le mai punem si piscina cu apa, bineînțeles in chiote de bucurie, spre răcorirea lor.

Totuși, nu toți sunt așa de nororcosi ca noi. In oraș rămân foarte multi copii care vor sa iasă afara chiar și pe temperaturi ridicate. Nu pot fi ținuți in case deși soarele poate fi foarte periculos. Se pot însă evita orele de prânz și cu câteva tipsuri putem trece cu bine și de canicula. 

1. Hidratatrea e foarte importantă pentru copii, pentru ca ajuta ca celulele, țesuturile și organele corpului sa nu aibă de suferit. Apa sau ceaiul neîndulcit nu trebuie sa lipsească din bagajul nici unei mamici. 

2. Pentru sugari alăptarea se va face ori de câte ori solicita copilul.

3. Ambientul trebuie sa fie unul ferit de caldura, de curenți și de umiditate. 

4. Pentru copiii care au început diversificarea de curând, nu se recomanda introducerea alimentelor noi pe timpul caniculei. 

5. Îmbrăcămintea trebuie sa fie din fibre naturale care sa poata lasa pielea sa respire. Pe cap obligatoriu pălăriuță sau căciulita subțire. 

6. Se vor cauta locuri umbroase și activități relaxante care sa nu solicite mult efort fizic din partea copilului. Epuizarea fizica va fi galopanta și va duce la deshidratare in condiții meteo nefavorabile. 

Dacă se vor respecta toate cele de mai sus nimeni nu va avea de suferit. Copiii se vor juca liniștit și protejați, iar părinții nu vor avea de ce sa își facă griji. 

In curtea casei mele e umbra de la via aia mare plină cu struguri care stau sa se coacă. E umbra și de la cortul cel mare si frumos cumpărat special de tati ca sa ne putem adăposti la un pahar de limonada rece. 

Zilele astea a fost atât de cald încât am transpirat la umbra. Noaptea mai lăsam geamul deschis ca sa nu ne trezim dimineața cu gâtul uscat. Alegem sa ne mai răcorim cu apa rece din puț și cu fructe proaspete, spălate bine din grădina. 

Nu e dificil sa faci fata temperaturilor ridicate de afara dacă ești pregătit cu tot ce e necesar. Părinții sunt responsabili de starea de sănătate copiilor lor pe timp de canicula, de aceea trebuie sa facă tot ce le sta in putința ca sa-i protejeze de razele de soare nocive. Acasă la noi la apartament nu pot face prea multe pentru îngerașii mei veseli. Decât sa ținem aerul condiționat puțin câte puțin și sa-i ținem cât mai dezbrăcați, ca in poza mai sus. 😍

Alăptatul nu m-a făcut o mama mai buna

Am citi mult săptămâna aceasta despre alăptat. E un subiect ultra discutat și expus, mai ales ca in perioada 1-7 August se sărbătorește săptămâna alăptării. Sunt păreri super agresive împotriva alăptatului, in special impotriva alăptatului in public. 

Alăptarea in public e considerată vulgara, deși nu văd de ce? Sânul nu are vizibilitate mai mare decât o are printr-un decolteu. E acoperit mai mult de jumătate de gurița și de corpul copilului. Nu văd pe cine ar deranja asta. Poate pe cei care cred mai mult in superficialitate și mai puțin in firescul situației. A cui e vina ca sunt mai la moda biberoanele decât laptele matern? Tot a noastră. A celor care nu înțeleg beneficiile care vin odată cu laptele matern, cald, bun și vindecător. 

Nu vreau sa fac front comun cu nimeni și nici sa contrazic pe nimeni. Doresc doar sa fiu alături de mamele care doresc sa facă asta. 

Eu am știut mereu ca o sa alăptez. Nu știu sigur când am aflat ca trebuie sa alăptez pentru binele copilului. Poate la țara, acolo unde am crescut și toată lumea era naturală. 

Alăptarea nu e pentru oricine. Presupune un efort fizic și mental. Poate fi și dureros la început dacă ești foarte sensibilă, iar bebe nu e atasat la sân cum trebuie. Eu am făcut răni. Da, răni, nene. D-alea cu sânge. Care apoi au trecut repede și a rămas numai placere.

Trebuie sa îți dorești ca sa faci asta. Altfel nu-ți place. Trebuie sa stai in poziții incomode, sa rămâi acolo pana vrea el sa-ți des drumul. Sa stai cu inima la gura atunci când tragi sânul încetișor din gurița lui când a ațipit. Alaptatul cu primul copil a fost complicat. A suferi de reflux poate fi foarte greu atât pentru mama cât și pentru copil. Ajunsesem sa alăptez in poziție verticala, ma chinuiam sa-l țin bine si sa ma relaxez in același timp. Si totuși am făcut-o pana la 1 an.Nu am știut ce înseamnă sa nu ai lapte. Nu contează cât de mari sunt sânii, eu sunt dovada vie. Am avut lapte suficient, Ba chiar și mai mult decât suficient. Am fost norocoasa sau poate îi puneam des la sân. Cu cât manaca mai mult cu atât ai lapte mai mult.

Am fost norocoasa sa am al doilea copil sănătos și sa ma pot bucura mai mult de privilegiul acesta de a-l vedea cum creste mare și frumos datorită lichidului miraculos pe care i-l serveam la cerere.

Perioada in care am alăptat a fost cea mai frumoasa perioada pe care mi-a adus o maternitatea. Nimic nu mi-a adus liniște, sănătate și împăcare așa cum a făcut-o zâmbetul și privirea zâmbitoare a copilului meu fericit. Când sugea avea așa o bătaie din picior, ca o împingere blândă și jucăușa. Și cu mâna cealaltă se juca (cam dureros dacă ma intrebi pe mine) cu celălat sân. Îl butona, așa. Zambeam de fiecare data când sugea. 

Am încheiat alăptarea treptat la vârsta de 2 ani. Mai întâi am plecat la serviciu și mai alăptam doar seara . La câteva luni după plecarea la serviciu am fost nevoită sa plec din nou. Din oraș de data asta, pentru câteva săptămâni. 

Știam ca o sa-mi fie greu. Mie mi-a fost mai greu decât lui. Aveam foarte mult lapte, m-am chinuit foarte tare in prima săptămâna. Sânii ma înțepau groaznic. Țipau după gurița copilului. Ma gândeam sa renunț, sa revin la alăptat. 

Nu știu dacă am trecut cu adevărat peste asta. Chiar și atunci când alăptam știam ca o fac pentru ultima data in viața. Ca sentimentul asta unic, de legatura profunda intre mine și mogăldeața din brațele mele o sa se termine curând. Ca o sa-mi lipsească enorm, gângurerile, strângerile de mâna, de par de celelalte sân. Ca o sa-mi doresc din nou sa simt cum se scurge lichidul miraculos din sân și ii umple gurița avida de mâncare. 

Sunt mândra ca am reușit sa fac asta pentru ei. Nu ma face o mama mai buna, faptul ca i-am alăptat, ci doar mai fericita. 

Cel mai bun cadou din lume pentru copilul tău 

​​

​Ce mai bun cadou pe care i-l poți face copilului tău e ceva ce nu te-ai fi gândit niciodată. 
Vine duminica cineva pe la noi sa se uite la frigider, ca ne tot face figuri in ultima perioada. Intra in casa, face trei pași, iar prin sufragerie calcă pe o bucățică de lego. Auch! Dureros tare, mai ales ca era d-aia mica și ascuțita. 

Pe noi ne-a bufnit rasul ca noua ni se întâmpla zilnic accidente d-astea casnice. Omul, cu fetița acasă, se uita la noi, gen: ce-o fi așa amuzant?  Eu ca sa dreg repede situația zic ca „Puteam sa jur ca le-am adunat pe toate”.

Toti părinții isi doresc sa-și vadă copiii multumiți și aleg sa le cumpere tot ce își permit: mașinuțe, păpuși multe, cărți sau device-uri de ultima generație. Copiii văd tot felul de noi apariții in materie de jucării peste tot: înainte de film la cinema, pe afișe pe afara, la gradi la alți copii și tot așa. 

Câți copii nu se bucura pe moment de cadoul primit, iar după câteva zile zace uitat in sertar alături de celelalte cadouri pe care și le-a dorit atât de mult? Cred ca e o problema generală. Mereu ma pune sa-i cumpăr un nou lego ca apoi sa zacă in cutia albă in care are alte mii de piese. Nu zic ca nu se joaca și nu construiește. Ba da. Inventează case de samurai, lupte închipuite intre ninjago, dar tot se plictiseste la un moment dat și vrea altele. 

Totuși, exista ceva de care nu i se ia niciodată. Revine la el ori de câte ori simte nevoia de altceva. Cu el se joaca de fiecare data alt joc, sau dacă repeta jocul il face și mai amuzant sau mai distractiv. 

Nu e nici un mister ca jucăria lui preferata a ajuns sa fie fratele lui. 

Cel mai frumos cadou pe care i-l poți face copilului tai e un frate sau o sora. 

Surse interminabile de distracție, ăștia mici și nebunici ai mei se joaca împreuna pana la epuizare. Pana unul din ei nu se mai poate tine pana la baie și fac pe jumătate in chiloți de la atâta ras. 

Și ma dispera… și ma doare inima de nervi. Ca ieri când voiam sa-mi șterg și eu oja și eu au sărit in pat pana mi-au răsturnat toate accesoriile de unghii. Dar veselia lor e molipsitoare. Îmi adunam alea de pe jos bombănind, ca nu voiam nici sa le stric distracția, iar in colțul gurii aveam un zâmbet ascuns. 

Mi-e drag de ei de mor! S-au făcut mari și zapaciti de îmi vine sa-i mănânc. M-am obișnuit cu ei, cu piesele de lego, cu pisoarul din baie, cu mașinuțele cărora trebuie sa le pun cauciucuri, cu râsetele lor de veselie și cu tot ce am in casa datorită lor. 

Așa nebunici și dezordonați, ei sunt fericirea mea. Bine, si a tatălui. Mai puțin partea cu dezordonați.😜

Video

Previous Older Entries