Povestea mea despre alăptare

Am scris mult despre perioada în care am alăptat. Am înțeles mamele din ambele tabere. Am scris aici. Nu le-am blamat pe cele care nu au făcut-o, deși știu că doar 2% din mamele care nasc nu pot alăpta. Ce n-am spus niciodată e cum am perceput eu alăptarea la ambii copii.

Înainte de a naște, știam că o să alăptez. Nu știam cum, dar îmi doream ce e mai bun pentru ei. Am născut intr-o maternitate care sprijină mamele în alăptare. Copilul a fost lângă mine imediat după naștere. Nu am avut lapte destul când l-am văzut prima dată, cred că la câteva zile după am început cu adevărat alăptarea. Când l-am atașat prima dată, numai bucurie nu simțeam. Durea ca naiba, semn că nu era atașat corect, aflam mai târziu. Nu m-am descurajat, am continuat, cu răni, cu strângeri din dinti, dar cu lapte cât să hrănesc o maternitate. Cine și-ar fi închipuit că o slăbănoagă de 47 de kg poate alăpta cu așa ușurintă. Alaptatul nu are legătura cu fizicul, lapte ai oricum, dacă te hidratezi bine.

Mă minunam de puterea ghemotocului de lângă mine, nu-mi închipuiam niciodată că mogăldeața aia cât lingura are atâta putere.

Apoi am început să văd cât de frumos era. Nu mă făcea o mamă mai bună decât cele care nu alăptau, poate decât mai fericită. Iubeam să se culcușească la pieptul meu și să adoarmă cu lăpticul pe la gură ca un pisoi obosit. Ăla era momentul nostru. Avea un miros dulceag care mă îmbăta de fiecare dată când îl pupam după masă. Niciodată nu m-am simțit mai de folos ca mamă decât atunci când am alăptat. E un sentiment prea tare ca să nu fie încercat de toate mamele. Am încercat să alăptez cât mai mult, știam că dacă o să termin o să pierd cel ceva cu care n-o să mă mai întâlnesc.

După aproape doi ani am plecat la serviciu. 3 săptămâni am urmat un curs și atunci a fost momentul să încheiem alaptatul. Mi-a fost greu. Aici am povestit despre asta. Eram și departe de ei și singură și ruptă de realitate. Dar poate așa a fost mai bine, altfel alăptam până îi lua la școala. 😂

Acum sunt mândră că am putut să fac asta pentru ei. Nu ca să mă dau mare, doar cât să știu că ei s-au hrănit de la mine și când au văzut lumina zilei. Cine a alăptat știe ce zic.

Mi-ar fi plăcut, însă să cer ajutor mai mult. Aveam nevoie. Am crezut că pot și singură și am reușit, nu a fost imposibil, dar tot cred că prea am vrut să le fac singură pe toate.

Acum, voi, cele care urmează să alăptați sau chiar alăptați, aveți șansa să fiți informate. Nu de la oricine, ci de la Dr Jack Newman, cel mai recunoscut expert în alăptare din lume. Consultant UNICEF, autor de cărți, articole, filme despre alăptare distribuite în toată lumea, vine acum la Bucuresti. Conferința “Alăptarea dincolo de instinct”, are loc la hotel Pullman pe data de 31 August. Cine vine din partea mea beneficiază de o reducere de 20% din prețul biletului. E o șansa uriașă pentru mamele care își doresc să știe despre alăptarea prelungită, alăptarea după anestezie, cazurile de reflux, sânii inflamați și alte subiecte la care nu știți răspunsul.

Acum băieții mei sunt marișori, dar tot lângă piept îi culc, iar ei n-au uitat nici acum când trăgeau de bluză înfometați. Ce vremuri…

Reclame

Ne mor copiii sub ochii celor care ar trebui să-i apere

Am vrut să stau deoparte de subiectul crimelor care au zguduit țara. Am vrut să neg nepăsarea, prostia și lipsa de umanitate a unora. Am răbdat până n-am mai putut. Știu că s-au scris multe despre subiect, iar eu nu sunt genul care să insiste să prelungească tragedia. Dar nu mai pot. Mă doare sufletul, sunt și eu mamă și om înainte de toate. M-am pus în locul părinților fetei și mi s-a făcut rău. Nu am suportat nici gândul că ar fi putut fi copilul meu, dar să trăiesc drama părinților ei?

Alexandra s-a încrezut în țara asta, iar țara a lăsat-o să aștepte. Fiecare om știe că atunci când ești în pericol trebuie să anunți. Trebuie să strigi, să te faci auzit. Pe ea au auzit-o plângând, singură speriată și neajutorată și i-au spus să lase linia liberă. De parcă se anunțau răpiri și violuri la fiecare 5 minute și ea îi ținea din treabă.

Zic așa, singurele modalități de a scăpa din mizeria care ni se desfășoară în fața ochilor sunt educația sau renunțarea, plecarea din țară. Dar Alexandra a știut că atunci când ești în pericol trebuie să anunți autoritățile, a fost educată să urmeze pașii normali pentru ieșirea din pericol. Și la ce i-a folosit că a fost educată? A dat peste niște ignoranți. Cealaltă metodă, de a pleca din țară rămâne în picioare. Dar pământul e plin de români, d-aia de care ai vrut să scapi cand ai decis să părăsești țara. E complicat până la urmă. Nu avem decât să ne încredem tot în educație. Poate nu generația asta, dar măcar cele viitoare să ne scape. Până atunci, rămânem aici privind neputincioși cum ne mor copiii sub ochii celor care ar trebui să-i apere.

Dragi mămici, toate trec

Până să ajung să fac o poza așa cu familia mea am trecut prin multe. Dragi mămici, toate trec.

Chiar dacă acum pare așa dificil să faci față tuturor provocărilor, vreau să știți,

dragi mămici, toate trec.

Poate abia ai venit din spital și ai dureri. E normal, toate am avut, dar trec. In fiecare zi te va durea mai puțin și vei iubi mai mult minunea de lângă tine.

Poate nu știi încă in totalitate treaba cu alăptarea, dar în timp te vei obișnui. Poate acum te furișezi la pătuțul lui să-l vezi dacă mai respiră. Nu ești paranoica, așa făceam și eu. E normal să îți faci griji.

Poate ai momente când crezi că o să înnebunești. Nu o sa o faci. Ai pentru cine să lupți, tu o să fii modelul cuiva de acum înainte. Sunt nopți în care ai face orice să poți dormi câteva ore legate. O să vină și zilele alea. Toate trec. Nimic nu e permanent, nici frica, nici durerea, nici măcar fericirea.

Și cea mai neagră noapte, tot la zi ajunge. Sunt pățită, d-aia zic. Nu-mi mai fac griji că o să se înece, acum îmi fac griji să nu petreacă prea mult timp la ecrane. Nu mai am grija lui să nu cadă, mă îngrijorez mai mult să aibă încredere în el. Lucrurile s-au schimbat și acum îmi vine să râd de mama care eram în trecut.

Într-adevăr, e greu când nu știi ce te așteaptă, dar nu te ține nimeni să nu te bucuri de fiecare zi. Îngerul casei nu trebuie ținut într-un glob de sticlă. El are propriile nevoi, propriile dorințe, nu uita să fii atentă la ele. Sunt doar etape, toate trec, bucură-te de moment.

Când eram mică voiam să mă fac prezentatoare

Când eram mică nu aveam televiziune prin cablu. Abia târziu am avut, cred că prin generală am avut acces la așa lux. Eram la țară, copii simpli care se jucau cu ce aveau la îndemână: bețe, rumeguș, apă, gârla cu peștișori pe care îi prindeam în sticlă, d-astea…

La televizor mă uitam sâmbăta și duminica mai mult. Țin minte emisiunea “Feriți-vă de măgăruș” și “Tezaur folcloric”. Îmi plăceau prezentatorii: spontani, distractivi, serioși, blânzi uneori. Visam să fiu ca ei. Poate de aia m-am specializat în jurnalism pe urmă. Am cochetat cu televiziunea în liceu, când am apărut în primul videoclip al trupei Candy. Nu făceam caz din asta, nimeni nu a știut când am fost la filmări. Am avut colaborări cu Antena 1 și Pro tv după ce am născut băieții. Nimic însă nu m-a adus în ipostaza de prezentatoare așa cum am visat când eram mică.

Acum, am ajuns să îmi îndeplinesc visul. Am moderat 4 conferințe în cadrul Family Expo & Festival la RomExpo. În fața a peste 5000 de oameni veniți la cel mai important eveniment de parentig din România, în fața altor sute sau mii care au privit conferințele în direct, am încercat să îmi țin emoțiile în frâu.

Am avut plăcerea să fac parte din cei care au luat parte la cel mai mare eveniment de parentig din România. Oamenii ăștia care au avut curajul să facă așa eveniment mare în România, au reușit ceva mare. Au unit branduri renumite în același loc care au oferit reduceri semnificative la toate produsele. Au adus în fața părinților medici renumiți, traineri, și specialiști în parenting pe cele două scene de conferința unde au fost tratate subiecte pe teme cum ar fi dermatologie, alăptare, consultări sau evaluări de oftalmologie, nuntritie, pregătire pentru naștere.

Au fost două zile pline. Am plecat de la serviciu direct acolo și am mai plecat duminică. Nu am simțit că am muncit. Mi-a făcut plăcere. Am interacționat cu părinții care îmi citesc articolele, alții au venit special pentru anumite conferințe pe care le-am moderat, de la sute de km. Lor le mulțumesc mult pentru că au fost alături de mine și ca au avut încredere în cuvintele mele.

Family Expo & Festival a fost mai întâi un vis, iar apoi a devenit un fapt. La fel și dorința mea de a fi prezentatoare. Și inevitabil ajungem la un articol mai vechi în care spuneam că visurile nu au niciun rost dacă nu luptăm să ni le îndeplinim. Felicit organizatorii și abia aștept edițiile următoare.

Nu ne putem obliga părinții să ne crească copiii

Nu ne putem obliga părinții să ne crească copiii, trebuie să vrea ei să ne ajute.

Eu cred că nu ne putem obliga părinții să ne crească copiii. În primul rând un copil e responsabilitatea părinților și doar a lor. Trebuie să ai în vedere timpul pe care trebuie să îl aloci creșterii lui dinainte ca el să apără. Plănuiești sarcina, nașterea și chiar camera în care va sta copilul. La fel cum faci asta trebuie să plănuiești și zilele în care o să fii lângă el până va putea învața tot ce nu știe.

Tot mai mulți părinți se plâng că nu le cresc părinții copiii. Recunosc, mi-ar plăcea ca băieții să iasă în parc cu bunicii. Mi-ar plăcea să meargă impreuna la film și să le cumpere popcorn. Mi-ar plăcea să aibă timp și pentru ei. Dar din păcate realitatea e alta. Oamenii sunt ocupați. Nu mai e ca în urmă cu câteva generații când copiii creșteau cu bunicii. Când îi duceai la ei în Iunie și îi mai luai în Septembrie. Când vara însemna la țară, însemna timp petrecut cu verișorii sau cu copiii din sat. Acum vremea e alta. Bunicii sunt obosiți. Poate au crescut copii și nepoți și nu mai au putere, sau chef. Și nu-i poți condamna. Nici măcar nu le poți reproșa. Fiecare decide ce vrea să facă cu timpul lui liber. Nu-i poți impune să-și facă timp pentru copiii tăi. Ei sunt ai tăi. Trebuia să iei în calcul faptul că nu poți pune pe umerii altcuiva meseria de părinte. Pe asta o ai și când e vacanță. Nu te uita în grădina altcuiva, crește-ți copiii cu răbdare și bucură-te de fiecare zi. Până la urmă ei pierd. Că lângă un copil întinerești, ai multe de învățat la fiecare vârstă, iar faptul că cineva îți încredințează ce are mai de preț pe lume e un privilegiu, nu o corvoadă. Așa că, e pierderea lor.

Ei oricum nu se pot ocupa de ei așa cum o faci tu. Nimeni nu știe mai bine decât mami și tati, nevoile puiului lor. Da, poate ar fi mai ușor, dar nu mai corect.

Eu îmi duc copiii la țară mai mult forțată de împrejurări. Mi-ar plăcea să îi pot lua cu mine, să îi am aproape. Cred că și mamei mele i-ar plăcea. Dar din păcate, nu am altă posibilitate și sunt nevoită să o rog să aibă grija de ei. Știe că nu am încotro și acceptă cu o juma’ de gură. Ce contează? Nu-i las mult, doar cât rezolv treaba, dar niciodată nu-i las ca să scap de ei. Pentru că i-am făcut ca să-i cresc eu, nu altcineva. Să știu că dacă ceva nu merge bine nu pot da vina pe nimeni. Ei sunt responsabilitatea mea și așa va fi până la sfârșit.

Înțeleg mamele care nu alăptează

Înțeleg mamele care nu alăptează și le respect.

Majoritatea femeilor din România nu alăptează din motive care țin doar de ele. Beneficiile laptelui matern sunt nenumărate. Nu încep să le enumăr pentru că o fac site-urile specializate și specialiștii în domeniu mai bine decât o fac eu. Cel puțin în primele luni laptele matern e extrem de important pentru dezvoltarea ulterioară a copilului, ca să nu mai vorbesc despre colostrul din primele zile.

Sunt însă și cazuri în care mama nu se simte în stare să alăpteze. Cauze medicale sau pur și simplu situația familială nu-i permite acest lucru. Fie că traversează o perioadă de acomodare mai grea, fie că nu e ajutată în acest sens, sau poate nu e suficient de informată, mama decide că nu e posibilă alăptarea. Asta nu înseamnă că nu-și iubește copilul. Sau că e o mamă mai puțin bună. Sunt cazuri și cazuri. E foarte dificil să te adaptezi, mai ales când ești speriată și nu ai suport din partea apropiaților.

Aleg mai repede o mamă sănătoasă psihic decât una depresivă care alăptează plângând.

Pe care le înțeleg.

Nu vreau sa fiu înțeleasă greșit. Mi-am alăptat ambii copii. Dar am făcut-o conștient și cu suport din partea familiei. Acum mamele care alăptează au nevoie de recunoaștere. Ardoare cu care o spun că își alăptează copiii e deranjantă pentru cele care nu o fac. Nu mai e amintit beneficiul sănătății e menționată mai mult mândria din spatele actului de alăptare.

Eu le respect și pe mamele care nu au alăptat și le înțeleg pe fiecare în parte. Nu încerc să le convertesc la calea cea dreaptă, nu sunt în măsura, dar nici nu pot arunca cu piatra prima. Pentru ca nici eu nu sunt fără de păcat. Poate că am alăptat, dar nu înseamnă ca am făcut totul ca la carte. M-am ghidat după nevoile copilului și ale mele.

Sunt alături de voi mame imperfecte și dacă nu alăptați eu știu că încercați să faceți totul așa cum trebuie. Nu vă judec, nu vă condamn, știu că vă iubiți copiii mai presus de orice. Sunteți bine așa, eu sunt alături de voi.

Voi plângeți la serbările copiilor?

Voi plângeți la serbările copiilor? Că eu mereu plâng.

Ca de obicei termin treaba târziu la serviciu.

Intru in sala de spectacole încet, încerc să nu deranjez pe nimeni sau sa atrag atenția asupra mea. Și așa întârziasem și aveam remușcări. Lucrul la serviciu nu mă lasă să termin mai devreme oricât mi-aș dori eu de mult.

Urc cât pot de sus în sală ca să-mi zăresc minunea care cred că mă aștepta. Tatăl și fratele lui sunt deja acolo. L-au auzit spunând prima poezie. Ce bine că-l pot aplauda și eu la a doua poezie.

Toți sunt așa frumoși. Îl văd undeva mai în spate. E între doua fetițe, ușor ieșite în față. El e timid, știam că o să stea retras. Când sunt eu lângă el prinde încredere, altfel nu-i intri în voie. Îi fac cu mâna energic și îmi face înapoi mai ușor decât o făcusem eu. Zâmbește, știu că se bucură că am ajuns. Eu mă bucur și mai tare. Îl iubesc așa de tare pe Omulețul ăsta. Îmi tresare inima de bucurie când vine în față. Spune poezia clar, nici prea tare nici prea încet. O știe. Am învățat-o împreuna. N-are emoții, am vorbit despre asta și știe că nu trebuie să fie emotiv. L-am aplaudat așa de tare. Sora mea, fosta lui educatoare a fost acolo. Am fost mândre de el.

Știu ce înseamnă să pregătești o serbare. Cât chin și câtă oboseală trebuie să fie să lucrezi cu aproape 30 de copii. Să le știi tuturor locurile și rolurile. E o muncă formidabilă. Mie mi-e greu cu doi. Doamna a depus mult efort și nu știu dacă știe cât de mult înseamnă pentru noi ca și părinți. Eu mă înclin în fața dânsei și sper să citească, să simtă prețuirea mea.

Cântecul de final a fost de rămas bun. Piticii care pășeau timid în urmă cu câteva luni sunt acum responsabili de teme. Au crescut și la propriu și la figurat. Și nu lângă noi, mai mult la școală. Am lăcrimat rușinată, ascunsă, fără să ma vadă cineva. Ei termină primul an de școală. Anul viitor o să fie și mai greu. Și la fel mereu. Inocența lor o să piară ușor, ușor. O să facă loc grijilor și asta doare rău.

A coborât de pe scenă și a venit direct la mine. I-am spus cu glas stins că a fost grozav. M-a strâns în brațe tare, avea atâta nevoie de mine. Copil bun și blând o să fiu aici mereu. Pentru tine o să trec și munții și dacă lipsesc de acasă e ca atunci când suntem împreună să nu ai nicio grijă.

Te iubesc, înger bun!❤️

Lasă tot și stai cu ei

Lasă tot și stai cu ei cât încă sunt mici, pentru că timpul trece al naibii de repede.

Măcar o zi să fii pentru ei așa cum își doresc ei.

Am mers în parc cu copiii să se joace. Am vrut să se joace cu alți copii, m-am gândit că s-au plictisit să se joace unul cu altul. Le-am luat tot ce au vrut ei de acasă: jucării, trotinete, apă, gustări. Am crezut că o să se bucure de vremea caldă și o să se distreze. Când am ajuns m-am așezat pe o bancă cu gândul că o să mă relaxez și eu în timp ce ei o să se distreze.

La început au vrut și ei să stea pe bancă. Am zis că poate vor și ei să se odihnească puțin. Cel mare m-a pus să-i fac masaj. Cel mic s-a culcușit în brațele mele. Am făcut ce mi-au cerut și apoi ei au continuat să stea lângă mine. Frate, v-am adus în parc. Ce am greșit? De ce stați tot lângă mine? M-am supărat la început. I-am trimis la roată, la leagăne. Nu voiau, Doamne ferește! Le-am dat apă, gustări, am făcut tot ce mi-au cerut și tot nu au vrut să se joace. Mă și gândeam, ăștia mici sunt in depresie? Ce o fi cu ei?

Apoi mi-am dat seama. Ei nu voiau în parc. Nu voiau niciunde. Ei voiau cu mama. Au stat în brațele mele tot timpul. Și păreau fericiți.

M-am rușinat de ei și de comportamentul meu. De ce îi alungam de lângă mine, când ei voiau doar să fie lângă mine? Două ore nu s-au mișcat de pe bancă. Aveau atâta nevoie de mine… Și eu de ei. Au vrut să se încarce cu mami, nu cu soare sau cu joacă. Acum am realizat greșeala mea. Pentru ei, cea mai mare distracție suntem noi. Și da, poate nu știu ei de oboseala noastră, de cât am muncit la serviciu, de cât de grăbiți suntem. Ei vor mai mult cu mami și cu tati. D-aia nu vor ei să stea nici la spațiu de joacă, atunci când am de făcut cumpărături. Ei preferă să ia la pas un hipermarket întreg și să fie cu mama și tata decât să se joace. Că cea mai mare bucurie pentru suntem noi, părinții.

Niciodată nu e de ajuns pentru ei.

Așa că, lăsați tot pentru o zi. Măcar o zi faceți-le bucuria de a fi impreuna așa cum își doresc ei. Lasă și mâncare, lasă și curățenie, lasă și programările și rămâi lângă copilul tău. Timpul lui de copil mic nu se va întoarce. În fiecare zi va fi mai independent. El nu va mai avea nevoie de tine. Prinde-l cu liane de amintiri să știe unde să se întoarcă când nu va mai avea nevoie de tine. Banii se întorc, dar timpul petrecut cu el niciodată nu o să-l mai ai.

Are așa nevoie de tine. De săruturi, de îmbrățișări, de prezența ta, de râsul tău și al lui împreunate. Vrea să-l înveți, să-l ridici, să-l gândili.

Bucuria lor vine de la noi. Un lucru pe care sper să nu-l fi învățat prea târziu nici eu, nici voi.

Votul nostru e viitorul lor

Copiii noștri sunt viitorul. Generațiile următoare sunt curajoase, ies în stradă, nu se lasă pacăliți, cred în adevăr și urăsc minciuna la fel cum ar trebui să facă toți oamenii educați. În copii ne stă nădejdea, viitorul e al lor.

Eu merg la vot pentru ei. Merg la vot pentru ca viitorul copiilor mei să fie mai bun dacă vor decide să rămână în România. Pentru ei aș face orice, la fel ca voi părinți responsabili. O să-i iau cu mine și o să le arăt că noi suntem oameni cărora le pasă. Nu-i lăsăm pe alții să decidă pentru noi. Cu cât suntem mai mulți cu atât puterea noastră e mai mare.

Azi am mers în parc cu trotinetele, iar la trotinetele lor atârna tricolorul României. Așa au simțit ei, să le fluture steagul țării si la joacă. Eu vrea să le fluture steagul în simțiri mereu. Când toți pleacă, ei să aibă pentru ce rămâne aici. Să muncească cinstit și să fie fericiți cu alegerile lor.

Mâine mergem împreuna și tot împreuna o să punem ștampila pe vot. O să le spun ce înseamnă și o să le spun de ce o facem. La ei mă gândesc când mă rog, la ei mă gândesc când o să aleg să votez.

Sper să fim cât mai mulți de data asta.

#dedataastavotez

#YesLaVot

Mi-au sărit mamele în cap

Articolul precedent Mor eu pe mamele astea perfecte a făcut vâlvă pe toate grupurile de mămici. Am strâns aproape 20.000 de vizitatori unici în 24 de ore de la publicare. Cu ei au venit la pachet și haterii.

Mai multe cuvinte de ocară la adresa mea n-am mai auzit de mult. Recunosc, unele m-au distrat maxim.

Am fost acuzată că sunt împotriva alăptării. Că eu îmi hrănesc copiii cu zahar pe pâine, că sunt ignoranta, frustrata, necitită, etc. Ce să mai, cea mai rea mamă ever.

Adevărul e altul. Cei mai mulți dintre voi mă știți așa cum sunt cu adevărat. Am doi copii sănătoși, ceea ce va doresc și vouă. Asta e cel mai important. Pentru mine și cred că pentru toate mamele din lume, perfecte sau imperfecte asta e cel mai important lucru din lume.

Eu mi-am alăptat ambii copii până la 2 ani. Copiii mei nu au gustat niciodată băuturi carbogazoase, nici cu aditivi. Dulciuri mănâncă doar făcute în casă. Gătesc zilnic pentru copiii mei, de multe ori impreuna cu ei și o fac cu drag, mă relaxează gătitul. Nu sunt împotriva alăptării, sunt pro armonie între mama și copil. Dacă o mamă alăptează plângând nu am făcut nimic. E normal să fie un echilibru în tot ce facem. Și mai important e ca toți să ne simțim bine făcând acel lucru. De asemenea nu sunt împotriva vaccinării. Copiii mei sunt vaccinați, mâine cel mic îl va face pe cel de 5 ani. Deci, relaxați-vă. Nu pot însă obliga oamenii să-și vaccineze proprii copii. Nu pot interveni nici măcar cu un sfat. Mai ales că în vremurile în care trăim vaccinarea a ajuns un subiect tabu. Gen politica sau religie.

Am spus că e decizia lor. Eu pot doar să îi feresc pe ai mei, atât.

Am ajuns la concluzia că mamele perfecte exista. Ele vor să dea sfaturi, domne. Informația n-a ajuns la tine până acum în 2019 și acum ți-o livrează ea. Și tu trebuie să stai să iei lecții că ea știe ce spune.

Nu înțeleg de ce dacă ai făcut un copil ai impresia că ești și pediatru și psiholog și educator și te pricepi la toate. Ca să te crezi altceva decât ești e nevoie de mai mult de 2 cărți de parenting.

Nu cred că oamenii au nevoie de sfaturi. Au nevoie de acceptare și înțelegere. Dar dacă vrei să ajuți o poți face în alte moduri mai subtile pentru că oamenii s-au cam săturat de deștepți. Oamenii au nevoie de prieteni, chiar și ăia considerați ignoranți, au nevoie de acceptare și blândețe.

Articolul nu a fost scris din frustrare, a fost scris ca ajutor pentru mămicile care sunt sigură ca fac tot ce le stă în putința pentru a-și educa copiii cum se pricep mai bine.

Oricum, vorba lungă, sărăcia omului, fiecare să-și vadă de treaba lui.

Pup mămicile perfecte!😜