Despre ce am pățit in parc sau ce devin copiii fără limite impuse

Militez pentru educația blândă cu limite impuse, atunci când se cer. Nu suport violența de nici un fel, cu atât mai mult când vine vorba de copiii. Copiii trebuie iubiți și iar iubiți, dar nu răsfățați. Trebuie învățați ce e bine și ce e rău încă din primii ani. Nu ne culcăm pe o ureche ca e încă mic, pentru ca el trebuie crescut așa de la început. Mai târziu, poate fi prea târziu.

Localizare: in parc cu băieții, in leagăn mai exact. Lucram la două mâini, adică împingeam două leagăne, tare, tare “până la soare”. Lângă noi, o bunica bunica cu nepoțelul. M-am gândit de când am ajuns in parc ca se petrece ceva cu băiețelul. Țipa necrontrolat, din orice, făcea răutăți, iar bunica îl dojenea mai mult decât blând. Chiar m-am gândit: ce bunică răbdătoare și empatică!

Așa, in timp ce noi vorbeam in leagăn de stele, galaxii și câte in lună și in stele, asta micu’ n-avea stare. Energic din cale afară, făcea orice ii stătea ii putința sa o provoace pe buni. Arunca cu tot ce ii venea in cale. Inclusiv jucăriile alor mei. Ali a si bombanit, adunându-si tirul de pe jos: “Urat din partea lui”. A spus ca vrea sa stea pe bancă la un moment dat. Pe aceeași bancă pe care aveam și eu cumpărăturile. Doar trei secunde cred a durat, până când pungile mele cu cumpărături au început sa zboare. Când m-am uitat am crezut ca nu văd bine. Ouăle sparte, fasolea înșirată prin nisip, căpșunile zdrobite, pătrunjelul pe sub banca… Bunica a reacționat la fel de calm, fără sa se deranjeze prea tare. Mi-a lăsat 5 lei pe bancă, pentru ouăle sparte și a plecat după el. Am mers și i-am dat banii. Asta era singura problema a mea si ar fi trebuit sa fie si a ei. M-am gândit mult la copilul ăla. Mai ales ca trebuia sa aleg toate boabele de fasole din nisip. 🤦🏼‍♀️ Trebuia sa fie un haos in viața lui. Oare ce durere purta? Sau ce o sa devină in viitor fără limite impuse de părinți și cei care îl îngrijesc? L-am perceput ca pe un suflet neajutorat care voia sa ne spună tuturor ca ceva e in neregulă. Trăgea semnale de alarmă, unul după altul. Arunca cu pietre, cu jucării, cu tot ce-i venea in cale. Mi-a fost milă și m-a durut sufletul. Nimeni din ai lui nu cred ca va observa și asta ma sperie și mai tare.

Copiii m-au ajutat și ei și am vorbit despre băiețel. Le-am spus ca a greșit, că încă e mic și nu și-a dat seama de ce a făcut. Ei mi-au spus, cu seriozitate d-aia de 4 si 6 ani, ca nu e civilizat. Poate nu e civilizat ce a făcut, dar cu siguranța vina o poarta alții, nu el.

Eu m-am întors acasă cu băieții și cu păpădia culeasă de ei și m-am apucat de gătit. Dar gândul nu mi-a fugit de la băiețelul din parc, toată ziua. 😔

Anunțuri

Imagine

Cel mai bun lucru pe care l-ar putea face un tata pentru copiii lui, ar fi sa o iubească pe mami

Despărțirile dor

Cunosc multe cazuri in care părinții, din diverse cauze, hotărăsc sa meargă pe drumuri diferite. Despărțirile, oricât de mascate ar fi, tot vor fi dureroase pentru copii. Mai ales in situațiile in care tatăl hotărăște că din senin, mama nu mai e potrivită nici ca partenera dar nici ca părinte pentru copiii lui.

Copiii suferă

Respectul se învața acasă. Copiii nepoliticoși sunt așa pentru ca nu fost au învățati sa fie altfel. Din ignoranță, din lipsa educației sau pur și simplu pentru nici părinții nu știu sa fie altfel, copiii învața acasă cum sa se comporte.

Din iubire se pot naște multe, inclusiv respectul și devotamentul.

Exista bărbați care își iubesc nespus copiii dar nu le suporta mama. E o contradicție pe care nu mi-o explic. Cum poți sa i înveți iubirea? Cum poți sa le transmiți valori de respect și dragoste, când tu urăști ce are copilul mai de preț. Ființa pe care o știe din primul moment al vieții. Care i-a fost aproape nopți și zile ani de-a rândul. Care l-a învățat sa meargă, sa vorbească și sa te imbratiseze.

Nu exista forma mai mare de ipocrizie decât sa urăști pe cea pe care ai iubit-o. Și sa o denigrezi femeia care ți-a fost alături, uitand ce a însemnat odată pentru tine. Nu faci altceva decât sa necinstesti iubirea pe care i-ai purtat-o. Nici nu vreau sa ma gândesc la confuzia resimțită de copii in astfel de cazuri. Când sufletul i se împarte in două. Căci el nu știe de ură decât dacă i-o înveți tu. Și ființa aia blândă și inocentă își iubește in egală măsura și mama și tata. Chiar dacă nu mai poți rămâne lângă mama, alege să ii acorzi respectul cuvenit: de femeie care a făcut posibil miracolul născut din voi doi.

Așadar, dacă vreti copii fericiti, învățati-i ce e fericirea. Arătați iubire mamelor lor ca ei sa-și clădească la rândul lor familiii unite și puternice. Pentru ca cea mai mare bucurie pe care i-ai putea face-o, ar fi sa-i iubești mama indiferent de drumul ales.

Imagine

Cu copiii la cumpărături cu 2 zile înainte de Paști

Hai ca am plecat și eu la cumpărături când in oraș nu mai puteai arunca un ac. Era ticsit de mașini și oameni gălăgiosi veniți la ultimele cumpărături de Paști. M-am încumetat sa ies și eu. Nu m-a speriat aglomerația, mi-am luat copiii de mâna și am ieșit la shopping.

Am lucrat zilele astea ca de obicei. Nu am avut timp de nimic. Seara picam lată, adormeam înaintea copiilor. Nu am cumpărat coșuri întregi de mâncare pentru ca nu aș fi avut timp sa o gătesc. Am zis ca o sa ma limitez la strictul necesar. Doar copiilor mi-am făcut timp intr-o seara sa le cumpăr hăinuțe noi. Nu ca nu aveau, dar mama m-a învățat ca oricât de grea ar fi viața, hainele noi de Paști nu trebuie sa ne lipsească.

Așa se face ca am plecat de dimineața la cumpărături cu băieții. Le-am spus ca mami trebuie sa cumpere mâncare ca nu o sa avem ce pune pe masă la prânz. Au fost bucuroși când le-am promis o ieșire impreuna, chiar dacă afara ploua. Am evitat aglomerația și am ales un supermarket la doi pași de bloc. Am ales sa plătesc mai mult puțin și să ocolesc nervii și stresul din hipermarketuri. Am lăsat mașina in parcare, mersul pe jos ne-a dat ocazia sa vorbim mai mult, chiar dacă la întoarcere simteam ca îmi cad mâinile de la pungi.

Am scos-o la capăt pana la urma. Dar cum am reușit?

Mi-am păstrat cumpătul când trebuia sa adun produsele care mai cădeau in spatele lor, mai ales la asta micu’, olimpic la atârnat produse după el. M-am mai ținut tare pe la raionul cu dulciuri, n-am cedat nici la pufarine. 😀Nu i-am lăsat sa se plictisească, am evitat sa rămân de vorba cu alte mamici dornice de sporovăiala, m-am concentrat pe ei și pe cumpărături.

Am vorbit tot timpul despre ce se întâmpla zilele astea, m-au ajutat, mi-au ținut banii, au luat restul și am trecut chiar și pe la aprozar. Am ales împreuna fructe și legume proaspete, pe gustate. Am mers încărcată până acasă. La florăria de lângă noi aveau ghiocei de vânzare așa ca am oprit și pe acolo ca sa avem pentru mai târziu la biserică.

Am gătit tot împreuna, toți trei facem echipa bună. Nu ne-am stresat, nu ne-am supărat, ne-am înțeles de minune. Am mâncat toți trei in liniște. M-am simțit acasă, vie și bucuroasă. Fără ei nimic nu ar fi la fel. ❤️

Sărbători cu liniște alături de puii voștri, va doresc. ❤️

Imagine

Ca sa fii părinte, trebuie sa ai răbdare

Încă de când vede lumina zilei, copilul plânge. Și-a așa o tine până spre preadolescenta, cred. Se plânge și plânge din orice. Cred ca am auzit cele mai stupide motive de până acum. Dacă era ceva ce nu auzisem, am mai făcut un copil și l-am auzit la celălalt. Ca nu-i vine bine șoseta la vârf, după ce am alergat o ora prin casa doar sa-i pun pantofii. Ca nu vrea sa meargă afara. Ca vrea sa meargă afară. Ca nu am luat salariul și nu am bani sa-i cumpăr o oarecare porcărie absolut nefolositoare. A plâns chiar și ca i-am făcut masaj prea puțin, după o ora de frecat spate și picioare și fiecare bucățică a corpului. Plânge că ploua, plânge ca ii intra soarele in ochi, plânge ca e tati de serviciu și ca laptele e cald după ce ți-a cerut sa-l încălzești.

Trebuie sa ai răbdare și atunci când vrei liniște. De exemplu, când faci din întâmplare un gest care îl face sa râda, pai apoi îl faci până la epuizare. De vreo 20 de ori sau până se plictisește rânjitul. Nu mai vrei sa faci asta dar nu vrei nici sa se supere copilu’.

Altă dată poate vrei sa-ți faci și tu baie liniștita și după perdea apare un copil care te sperie de moarte. Și ăla se duce și ii spune lu’ frate-sau că mami s-a speriat când s-a furișat in baie. Și apoi vine și el sa se convingă și te sperii vrei nu vrei de încă 100 de ori. Pana când decizi ca te-ai spălat destul și trebuie sa ieși numai sa nu mai fie nevoie să te prefaci. Chestie pățită de mine in seara asta.

Trebuie sa ai răbdare sa-l înveți sa meargă, sa mănânce, sa știe sa se comporte și tot așa. Nu va merge din prima încercare bine, trebuie sa te ții după el, sa-l susții atunci când are nevoie. Trebuie răbdare și când îl obișnuiești sa mestece, sa încerce noi alimente și sa își formeze propriile gusturi.

Răbdarea asta, ori o ai, ori n-o ai. Asta nu poți sa o dobândesti. Poate doar 10% sa poți deveni mai îngăduitor, dar doar atât.

Să ai răbdare sa explici de ce, de ce, de ce, la fiecare lucru banal pentru noi dar, fantastic pentru ei, înseamnă sa îți iubesti cu adevărat copilul. Să nu-l repezi când se mișca in reluare de îți vine sa te urci pe pereți și sa ai răbdare sa explici in loc sa decizi și atât, asta înseamnă sa fii părinte. Sa vezi lumina din întuneric și strigătul de ajutor din comportamentul nepotrivit al copilului.

Căci , știți vorba aia. Nu fiecare persoană care are copil, poate fi și părinte, pentru ca la fel am putea spune și depre un om cu un pian. Faptul că îl are, nu-l face pianist. Eu am știut cum stă treaba cu copiii pentru ca am avut o familie mare și am văzut la alții ce trebuie corectat. Dar părinte m-au putut face doar copiii mei. Ei mi-au arătat ca pot fi matură și cu suflet de copil. De la ei am învățat cum se face sa fii om mare și pentru asta le voi fi veșnic recunoscătoare.

Imagine

Tu ești o mama modernă?

Mie intotdeuna mi-au plăcut mamele moderne. Le-am simțit mai apropiate de copii și mai relaxate. Mama mea a fost o conservatorista ca sa zic așa. M-a crescut așa cum a crezut ea ca e bine pentru acea vreme. M-a învățat sa respect și sa spun sărut mâna oamenilor in vârsta. M-a certat și m-a învățat sa merg mai departe și sa nu-mi fie frică de nimic in viața. Mi-a arătat atasament in cele mai adânci forme posibile și m-a făcut sa îmi intre în sânge pentru totdeuna tradiția și familia. M-a purtat in brațe până când am putut să rețin lucrul ăsta. Oamenilor care ii spuneau sa nu ma mai tina in brațe ca sunt mare, le răspundea relaxat ca nu o sa ma mai poata purta mult. Și eram al patrulea copil. Nu eram nicidecum cea care ii arătase ce înseamnă sa fii mama.

Când a venit rândul meu sa fiu o mama, m-am simțit puternică, fără sa ma gândesc vreodată ca poate fi greu. Cred mama imi transmisese mie mai mult ca oricărui alt copil ce înseamnă puterea. Mereu am văzut miracolul din copil și mai puțin dificultatea de a-l stăpâni și al educa.

Mama modernă acum cred ca nu mai înseamnă ce însemna pentru mine când eram in școala. Termenul s-a modificat și nu mai reprezintă același lucru. Acum modern înseamnă iti petreci cât mai mult timp cu copilul. Înseamnă sa nu repeți greșelile părinților tăi doar pentru ca ești încă in viața și nu ai pățit nimic.

Părinte modern înseamnă atunci când îl asculti și îl înțelegi mai mult decât îl cerți. Mama modernă e cea care are grija ca relația ei cu soțul sa rămână armonioasă și după apariția copiilor. Care iese in oraș seara cu soțul și a doua zi sunt împreuna lângă copii pentru restul zilei. O mama modernă nu se vaită, nu se plânge. Ea iubește, iubește și iartă ca si copilul la rândul lui sa iubească și sa ierte. Săruta rănile și juliturile de pe genunchii copilului. Mustră atunci când e cazul, il educa cu fermitate fără sa fie nevoit sa folosească de fata cu copilul sintagma “e și el copil, nu știe el”.

Arată bine pentru ea si pentru cei dragi ai ei. O mama modernă nu e cea care se îmbracă modern ci cea care are grija sa arate bine in fata ei și in fata tuturor celor pe care ii întâlnește.

Copilul se mândrește cu ea și o preferă atunci când se simte trist. Face in așa fel încât sa ii fie ușor copilului sa i se destainuie.

O mama modernă râde cu copiii ei. Din orice, oricând ea iubește sa descrețeasca fruntile morocănoșilor dimineața. Cară după ea un munte de bucurie și responsabilități cu aceeași buna dispoziție mereu.

Zilele trecute George al meu a spus ca sunt cea mai amuzanta. După ce l-am întrebat dacă vrea sa leșine de gâdilat sau de pupat. Nu fac eforturi sa-i fac sa râdă. Sunt încă mici. Ii gâdil și le spun tâmpenii de neînțeles pentru oamenii mari. E de ajuns pentru ei.

Nu știu dacă eu sunt o mama modernă, dar mi-ar plăcea sa-mi spună copiii mei asta intr-o zi. ❤️

Imagine

Faceți copii cât sunteți tineri

Am văzut in ultima vreme o mulțime de oameni cărora li s-a schimbat viața. In bine, fără sa-și dea seama. Recunosc chiar ei și văd și eu cu ochiul liber. Apariția unui copil i-a facut sa ajungă in punctul in care s-au transformat in alți oameni.

In momentul in care zâmbetul puiului de om a depins de ei, niciodată nu le-a mai fost la fel viața. Oamenii devin mai răbdători, mai blânzi, mai buni, mai înțelegători și mai înțelepți.

Maturizarea mea ca femeie a venit odată cu apariția primului născut. Nimic nu m-a zdruncinat mai tare in toată viața mea. Purtam pe umeri o responsabilitate care nu se compara cu nimic. Era greu, era ușor, era frumos, obositor… Un amalgam de sentimente care avea sa ma unească pentru totdeuna de copil, de soț, de familie.

Vreau ca toți oamenii sa trăiască acest sentiment cel puțin o data in viața. Ca sunteți femei, ca sunteti bărbați, va spun, faceți copii cât sunteți tineri. Cât sunteți in putere. E ceva ce nu se poate explica, ci se simte.

Dacă ai o relație și cel de lângă tine își dorește poți încerca. Acum e timpul. Cât ai chef de joaca și timp de hârjoneală.

Ceasul bilologic ticăie. Timpul nu sta in loc cu siguranța. Mâine poate fi târziu. Mai ales pentru femei. Nu amâna pentru o casa mai mare, nu amâna pentru un salariu mai mare. Sa se nască in zodia berbec sau fecioara.

Copilul merita energie și forta și chef de viața. Trebuie purtat in brațe și iubit. Vrea sa alergi cu el prin parc și sa te joci de-a va-ți ascunselea. Câta energie mai ai sa faci asta dacă ai trecut de prima tinerețe? Îl mai poți urca scările in brațe? Cât mai poți alerga cu el? Câta libertate ii mai poți acorda când puterile te lasa? Câți ani o sa ai când el o sa fie la gradi. Sau la scoala? Sau la liceu?

Te-ai gândit la toate astea?

Te-ai gândit ca timpul trece și nu îți acorda nimeni a doua șansa?

Familia se întemeiază din iubire și din încredere. Nu cu planuri insirate pe ani și ani de zile. Un copil vine atunci când vrea Dumnezeu, nu când plănuiești tu. Poate te decizi ca vrei anul viitor, iar Dumnezeu decide ca peste 2 ani, 3 ani, sau poate cu mare greutate.

Uneori chiar niciodată.

Din păcate in România studiile arata ca una din patru familii n-are urmasi naturali din cauza infertilității. S-a ajuns la un nivel alarmant. Nu poți sa nu te înfricoșezi când auzi așa statistici. Cauzele pot fi diverse: vârsta, alimentatia, stresul, calității vieții îndoielnice.

Sunt persoane care amâna momentul potrivit atât de mult, încât la un moment dat devine imposibil.

Totuși, o viața fără copii nu are așa multă culoare. Cine are, știe de ce fel de bucurie vorbesc.

In toată treaba asta nu e vorba despre tine. E despre cum poți deveni mai bun dăruind o parte din tine altcuiva. Momentul decisiv e acela in care încetezi sa mai existi doar pentru tine. E despre sacrificiu, putere, redescoperire și maturitate. Poate te neglijezi, poate îl neglijezi. Dar totul merită orice abandon și orice efort dacă asta înseamnă sa fii un părinte bun.

Despre asta e vorba. Despre a-ți dori un copil și a vrea sa-i fi un părinte bun. Părinți pot fi mulți dar un tata bun sau o mama buna e ceva pentru care te lupți. Lupți cu nopțile nedormite, cu impulsul de a-l supraproteja, cu părerile venite din partea tuturor.

Pregătește-te sa renunți la tine pentru câțiva ani. Ani care sunt esențiali lui. Depinde de tine dacă vei îngroșa statisticile sau dacă vei decide ca e timpul sa dăruiești viața unei părticele din sufletul tău.

Imagine

“Mami, nu ți-am mâncat sufletul”

Fraza care mi-a mâncat sufletul

Vin acasă frânta.

Nu in toate zilele, doar spre sfârșitul săptămânii. Se aduna orele nedormite și cele super solicitante de la birou și de multe ori cedez.

Așa s-a întâmplat și intr-o seara, de curând. Erau bolnavi amândoi. Nimic grav, răceli. Ca sa nu încurcam și mai mult microbii și ca sa se odihneasca mai bine amândoi, am hotărât sa-i separam. A dormit unul cu tati și altul cu mami. Cel mic, bineînțeles cu mămica. Am profitat de momentele in doi ca sa ne drăgalim. I-am cântat, am dansat, am citit, am ascultat muzica.

Eram praf la sfârșit.

Am zis ca e timpul pentru nani. Spălat, pipi, apă, și somn. In pat a avut chef de vorbă. M-a căpiat de cap cât a putut sa povestească. N-am dat nici un semn de obosela, jur. Mi-am propus sa rămân calma și sa ma controlez in orice situație.

Când aproape a încetat, l-am luat in brațe și am zis sa adormim îmbrățișat așa cum ii place lui. Mi-a pârâit spinarea in doua când m-am culcat pe spate. Aproape adormisem când îmi spune vorbărețul ca el face pipi iar. Hai ma! Serios? Mirosea a minciuna. Abia făcuse înainte sa se urce un pat. Când ii veni așa repede iar, frate?

-Mama, ma păcălești, zic.

– Fac rău mami.

– Da-te jos și fa singur. Lăsasem olița pentru urgente pentru mai târziu lângă pat. A făcut câteva picături, de unde un pipi normal? S-a chinuit sa scoată ceva doar ca sa nu-i zic eu ceva.

Și ce crezi? Când s-a ridicat, s-a rodicat cu olița cu tot și a vărsat bruma de pipi ce făcuse pe mocheta. Ai, doamne și cât ma abținusem. Am izbucnit de nervi. Ma gândeam numai ce mireasma o sa fie mai târziu in camera.

Și m-am apucat sa spal, sa șterg bombănind. „De ce te-ai mai ridicat?” „Abia făcusei.”; „Mi-ai mâncat sufletul tu mie.”

El, din pat, vizibil rușinat și supărat, a început sa plângă tare, tare. Și am plâns și eu cu el. Ca el spunea din inima aia mica și buna a lui: “Mami, îmi pare rău! Mami, nu ți-am mâncat sufletul, nu ți l-am mâncat.”

Și am lăsat tot balta așa cum era. L-am ținut in brațe si i-am șters lacramioarele. Și l-am iubit și mai mult. Și i-am cerut eu lui iertare. Ca el a vrut doar mai mult timp cu mine. A amânat sa adoarmă ca sa fie cu mine mai mult, dar eu n-am știut asta. Am fost slaba și am cedat.

Am plâns de neputința. Ca nu pot sa fac mai mult pentru el. Ca el chiar nu merita o mama stresată așa ca mine. Nimeni nu merita asta, mai ales copiii.

Și iar m-am gândit. Unde sa ma duc? Ce sa fac? Cum sa câștig bani pentru ei și pentru noi și sa fiu mai mult lângă ei?

De ce nu se încetează un job pentru mame. Nu de reprezentați la Avon și Oriflame. D-ăla pe bune. Unde sa fie ajutate mamele care vor sa fie lângă copii. De ce nu ma pricep și eu la ceva. La un meșteșug, la o chestie. Poate puteam lucra de acasă.

Câți ani o sa mai tânjească după mine? Câțiva. Ce pot eu sa mai fac? Ăștia sunt esențiali. Ăștia in care eu sunt plecată in fiecare zi de dimineața pana seara, cinci zile din șapte. Mult de tot pentru un copil de aproape 4 ani care își sacrifica nopțile ca sa fie mai mult cu mama.

Imagine

Previous Older Entries