Mai am la dispoziție aproximativ 12 veri

Mai am la dispoziție doar 12 veri până să devină ei singuri responsabili de amintirile lor.

Verile din copilăria mea au fost memorabile. Nu țin minte sa fi mers la mare. Era totuși patru surori, efortul financiar cred ca depășea cu mult dorința noastră de a vedea marea. De fapt nici nu aveam dorințe d-astea așa mari. Dar părinții erau lângă noi. Nu am simțit niciodată că ne lipsește ceva atâta timp cât mama ne oferea tot timpul ei.

Acum vremurile s-au schimbat. Eu nu am timpul necesar cât să îi fac pe băieți să nu simtă ca le lipsește ceva. Am foarte puține zile de concediu. Și pe astea pe care le am vreau sa le fac memorabile. Cel mare are o memorie fantastica. Știe exact ce s-a întâmplat in urma cu două veri. Cu detalii pe care eu nici măcar nu mi le mai amintesc. Știe fiecare strângere de mâna, fiecare răsărit la mare. Fiecare stațiune și plaja pe care am poposit.

Mai am la dispoziție fix 12 veri in care să ii fac cele mai tari amintiri. În care să simtă ca eu sunt acolo pentru el. Să ne ținem de mâna, să râdem, să ne stropim cu apă, să construim castele și să ne petrecem timp de calitate. Vreau să îi urmăresc, să îi îndrept când greșesc, să îi învăț și să le explic. Vreau să am timp să îi observ, să îi privesc cum dorm, să-i simt și să-i miros.

Pentru mine vor fi zile obișnuite, poate. Însă pentru el vor fi zilele in care a devenit om. Zilele în care s-a construit încet, încet întreaga-i pesonalitate. În care a crescut fericit că mami și tati au fost lângă el să-l iubească și să-l înțeleagă. De aceea concediul e pentru ei. Pentru că am hotărât cândva să las urme pe pământ și vreau să duc misiunea asta la bun sfârșit. Mi-am asumat fiecare parte din rolul de mama, promițându-le lor și mie ca o să fac tot ce îmi stă in putința. Nu vreau sa le cumpar nimic scump, vreau doar să le construiesc amintiri și să las in urma oameni cinstiți și empatici, nu bogați.

Reclame

Imagine

Din ciclul: “Sunt mama și am obosit”

Am perioade când optimismul mă lasa baltă. Nimic nu ma mai motivează, nimic nu ma mai face să sper, chiar dacă eu sunt o persoana pozitivă. Cred că am început sa obosesc sau îmbătrânesc.

Până la etajul patru cu vreo trei sacoșe pline de alea gurii și cu doi copii de mâna, abia reușesc să ajung la ușa fără să-mi dau duhul. Când mai trebuie să deschid și ușa și realizez că am scăpat cheile tocmai la fundul genții, ma apuca depresia. După ce reușim să ne facem comozi, ma apuc aproape intotdeuna de gătit. Fac pofte mai mult, fiecare cu câte o preferința, încerc sa mulțumesc pe toți. Asta in timp ce ma strigă cineva ca a făcut caca și trebuie sa-l șterg. Sau potrivesc o ușa dezmembrată de la o mașinuța. Sau pun baterii la orgă.

Tocmai faptul că încerc sa fiu de folos și să nu ma plâng, ma face uneori chiar să plâng.

Mă întreba o mămica in parcare, in timp ce încercam să potrivesc in portbagaj de vreo 5 minute amândouă bicicletele, cum ma descurc cu ei. Ei bine, nu ma descurc. Nu am o rețeta minune. Eșuez și eu ca sunt om. Nu ma plâng, dar asta nu înseamnă că nu mi-e greu.

Multe mămici dacă ma văd prin parc aranjată au impresia că pentru mine copiii sunt opționali din moment ce am chef și de aranjat in fiecare zi. Nimic mai fals. Ăsta e singurul lucru pe care îl fac pentru mine, asta ma face să ma simt bine.

Mă trezesc uneori țipând la ei să-și adune jucăriile. Greșesc și ma opresc la timp. Și ma apuc și le strângem împreuna. Alte ori îi grăbesc, sa ajung la serviciu la timp și îi fac și pe ei nervoși.

Ieri mi-am dat seama cât de mult îmi însuflețesc ei viața. Când am intrat in curte la țara și tata nu era. Mama era la biserică, curtea părea părăsită. Chiar dacă știu că o găsesc acasă mereu pe mama mea bună și chiar dacă au trecut atâția ani de când nu mai e, fără el nimic nu are viața. E o pustietate și o liniște care ma apasă de câte ori merg acasă.

Asta m-a făcut să iubesc gălăgia mea din apartamentul cu 3 camere. Să iubesc și mai tare sunetul tălpilor lor pe parchet. Sa râd când ma lovesc in piese de lego și să ma trezesc râzând dimineața devreme și in weekend.

Cine știe pentru cât timp o să ma mai deranjeze? Cine știe cât timp mai am până o să-i aștept cum ma așteapta mama la sfârșitul săptămânii doar ca să mă vadă?

Imagine

Ce am mai învățat la DPT13

Sâmbăta trecută am luat parte la a 13 ediție a Digital Parents Talks.

Acest proiect al Anei și al Laviniei, care a strâns pana acum peste 400 de membri in comunitate, se dovedește cu fiecare ediție că dacă îți dorești cu adevărat, se poate.

Am venit cu toată familia, chiar dacă in sala am fost doar eu. Nu pot pleca așa departe fără ei. Și așa ne petrecem puțin timp împreuna.

Îmi pare foarte rău ca nu am putut rămâne până la sfârșitul dezbaterilor. Copiii ma așteptau afara nerăbdători, am fost nevoită sa plec. Am participat doar la prima parte, dar mi-a fost suficient.

Ana Nicolescu, o prezenta blândă și foarte captivantă ne-a vorbit despre cum sa ne prezentăm brandurilor.

Am avut momente de introspecție când am fost nevoiți să răspundem câtorva întrebări.

De ce scriu?

De nevoie. Am nevoie sa scriu. E o necesitate de care am devenit dependentă. Îmi place să aștern rânduri pe blog pentru că simt că am ceva de spus. Sunt persoane care ma încurajează frecvent să scriu. Care apreciază sinceritatea și adevarul cuvintelor mele. Care se regăsesc și apreciază stilul in care scriu. Am intrat într-o horă in care trebuie să joc, iar eu iubesc să joc.

De ce vreau sa scriu public?

Aș putea scrie într-un jurnal, fără să fie nevoie să ma citească mii de persoane.

Pentru că îmi place să socializez. Așa am avut șansa să cunosc oameni minunați de la care am avut ce să învăț. Unii m-au ajutat, alții mi-au arătat unde greșesc, iar alții m-au inspirat.

Cine sunt eu in mediul online?

Sunt o mama sinceră, care scrie și atunci când lucrurile nu sunt în regula. Care nu se ferește de adevăr, care nu renunța ușor și care are ceva de spus. Nu vreau popularitate, vreau doar să ajut. Online am legat prietenii durabile și am inspirat mame in aceeași situație ca și mine.

De ce ne dorim un brand?

Nu știu dacă îmi doresc asta. Deși ar fi bucuria oricărui blogger, brandul Annazidezi, nu exista încă. Sunt doar o persoană care nu vrea să dovedească nimic nimănui. Care nici măcar nu vrea să facă bani. Care atunci când simte ca nu se potrivește cerințelor unui client, refuză cu ușurintă. Și totuși sunt cunoscută, mai mult decât realizez acum. Oamenii ma urmăresc și ma citesc. Ma opresc pe stradă și îmi oferă cadouri sau ma felicită pentru cartea pe care mi-au citit-o și ma încurajează. Poate nu sunt un brand încă, dar cu siguranța spre asta ma îndrept.

Am plecat cu multe gânduri de acolo. Și mi-am promis că o să ma ocup serios de blog, după vacanța. O să investesc și o să îmi respect cititorii, prezentându-ma in fața lor așa cum se cuvine.

Digital Parents Talks 13 mi-a fost de folos. N-am poza de grup la final, dar data viitoare sper sa rămân până la sfârșit. ❤️

P.S: Poza arată fața mea de concentrata asupra discuției, chiar dacă pare mai mult a supărată. 😜

Sponsorii acestei ediții:

Lidl

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, Cofetăria Flavours, Philips

Foto: Mihai Răitaru

Imagine

Cum depășim fricile copiilor

Copiii când se nasc, nu știu ce înseamnă frica. Noi îi învățam.

Îmi place să cred că băieții mei sunt curajoși. Au nevoie in viața sa fie asa. Cel mare va merge la școala și va trebui să facă fața răutăților copiilor, chiar dacă nu vreau sa cred că se va întâmpla asta.

Dar nu intotdeuna e așa. Sunt copii și chiar dacă sunt băieți nu i-am învățat să fie niște duri fără suflet. Ei iubesc animalele, iubesc să fie amabili, să dăruiască flori. Chiar azi a jumulit o coroană de pe un monument al eroilor să-mi încropească un buchețel. 🤦🏼‍♀️

Totuși au și temeri. Nu vor să inițieze primi o conversatie. Uneori se tem de întuneric. Nu vor să încerce alimente noi. Se joaca împreuna cel mai adesea și nu prea leagă prietenii cu alți copii.

Ce fac eu ca să-i scot din situație? Mai nimic. Le spun cum e normal sa facă și aștept. Aștept momentul in care vor fi pregătiți. Ei știu ca nu au un motiv real sa se teamă de nimic și totuși o fac. Pentru ca sunt încă mici și pentru că nu își doresc încă să-și depășească limitele.

Celui mare îi da curaj frate-sau mai mic, dacă va vine să credeți. El când vrea să ajungă undeva și se teme îl cheamă pe pitic. Asta nu știe, se duce primul, ca găina in grămada. La mâncare nu prea insist. Deși cel mare e slab mort, ma gândesc ca gras nu prea are cu cine sa semene. Nu vrea să experimenteze gusturi noi decât foarte rar. De exemplu, n-a mâncat niciodată ceapa verde. Dar la un grătar, la țara, m-a văzut pe mine cum mâncam și a cerut și el. M-a lăsat cu gura căscată. Aproape plesneam de bucurie când îl vedeam cum mesteca frunzele verzi. Nu m-am dat impresionata, l-am felicitat si i-am făcut o poza, sa va arat si vouă. A mâncat jumătate din ea. Deci și faptul că ne vede pe noi făcând acel lucru îi ajuta. Le dă încredere ca va fi bine, dacă și mami face așa. Puterea propriului exemplu este o idee bună.

Azi, cel mic a gustat sos de roșii, mare sărbătore iar. Mai ales că pe el nu-l îndupleci cu nimic. Daca nu vrea, nu vrea. Cel mare s-a jucat la spațiul de joacă și s-a împrietenit cu Andrei. Știa și cum îl cheamă? 😱 Deci incet, încet va fi bine.

Așadar, răbdare multă. Le explicăm foarte bine că nu exista riscuri și așteptam să fie pregătiți. Nu trebuie forțați sau umiliți. Nu trebuie să existe “Băiat mare plângi”. Plângi, mama dacă asta te face să te descarci. Nu trebuie să mai existe “Ti-a dat o palma, dă și tu”. Copiii nu se nasc răi, nici fricoși. Societatea, noi și cei de lângă noi îi fac așa, fără să ne dăm seama.

Imagine

Ziua copilului la noi acasă

Ziua copiilor se sărbătorește și la noi și nu mai vreau sa scriu despre ce activități se desfășoară in județ cu prilejul acesta. Am scris mereu despre asta. Acum vreau să va spun altceva.

Astăzi sărbătorim bucuriile din casele noastre. Sunt liberă sa îmi petrec cu ei o zi întreaga exact cum își doresc ei. Nu am un plan, nu vreau să-i încarc cu activități și ateliere obositoare, vreau doar să ne jucăm împreuna toată ziua. Prin parc, prin casă, prin oraș, sa ne plimbăm cu bicicletele și să-i fac să se simtă iubiți. Îmi petrec foarte puțin timp cu ei, iar dorința lor cea mai mare e sa fie cu mami mai mult timp.

Ca viața mea n-ar avea nici un rost dacă nu-i aveam pe ei, știți deja. Asta știe și fiecare mămica din lume care a trăit miracolul nașterii.

Mai știu și că timpul cu ei e limitat. Nu mai am multe zile în care ei să-mi spună ca sunt cea mai frumoasă din lume. Și nici multe nopți în care să ma strige. Curând o să dorm toată noaptea de la cap la coadă. Sau și mai rău, n-o să mai am somn. De dorul sau de grija lor.

Săptămâna trecută cel mic a adormit in mașina. S-a trezit peste puțin timp și l-am mai ținut puțin in brațe. S-a liniștit și a adormit la loc. Are patru ani. Cred că e pentru ultimele dați in care mai stă culcușit lângă inima mea. De drag am stat nemișcată o oră. A fost cea mai frumoasă oră petrecută cu el. I-am simțit fiecare respirație, fiecare tresărire. Era atât de frumos. Cu gene lungi și dese și mânuțe grasune cu care ma atingea, mi-a dat fericire cât pentru o lună.

Mi-a paralizat mâna o oră. Frate, când s-a făcut așa greu? O semăna si cu mine? O fi fericit? Numai așa ma gândeam.

Acum când scriu ma joc cu ei. Îi gâdil și îi alerg. E opt fără un sfert și îmi pare rău pentru vecinii care și-au plănuit să doarmă mai mult, dar azi o să ne distrăm. Cu țipete de bucurie și cu boncaneli, astăzi le e permis la joacă indiferent de ce ar însemna asta pentru ei.

Sper să alegeți și voi să va petreceți timp cu ai voștri. Sper să îi faceți să se bucure de copilărie. Sa se simtă iubiți și doriți. Și sper să ne facem toți, astăzi cele mai frumoase amintiri de mâine.

1 Iunie fericit! ❤️

Imagine

Relație de atașament sau de iubire? Pe ce se bazează relația ta?

Se confunda ușor una cu alta, iar mulți dintre noi trăim fără sa știm diferența reală dintre ele.

In relațiile lungi, care se întind pe parcursul a mai multor ani și chiar decenii, iubirea ajunge sa fie confundata cu atașamentul.

Oamenii rămân împreuna mai mult pentru ca să nu-i dezamăgească pe cei apropiați. Din obișnuința și chiar din cauza confortului evita despărțirea. Ce o sa spună lumea? Dacă o sa sufăr? Dacă o sa rămân singur? Siguranța financiară nici ea nu e de neglijat. Obișnuiți cu un anumit confort financiar, care in urma despărțirii ar avea de suferit, multe femei, de regulă, rămân împreuna doar pentru bani. Mai târziu vor ajunge sa regrete anii și sa urască banii.

Atașamentul se dezvoltă încă de la naștere. E o nevoie de baza fără de care nu putem trai. Oamenii tind să se apropie de alți oameni pentru a-și satisface nevoia de atasament, de apropiere, de comunicare. Și rămân așa, din nevoia de a se simți in siguranța. Siguranța care însă nu-i sarisface și nevoia de iubire. De la adolescenți care se îndrăgostesc pentru prima dată, până la adulti cu 30 de ani de căsnicie, toți ne aflăm intr-o relație de atasament.

Iubirea, se deosebește de atașament prin faptul că persoana care iubește e altruistă. Deși despărțirea de ființa iubita i-ar putea face rău, acesta decide in defavoarea sa, să-l lase să plece. Dacă acest lucru îl face pe cel iubit sa fie fericit, atunci durerea lui nu mai e importantă.

Atașamentul, pe de altă parte, se agăța de orice lucru care i-ar putea ține împreuna. Siguranța, gura lumii, suferința ulterioară despărțirii, frica de singurătate sunt doar câteva din motivele care sunt decisive in luarea hotărârii.

Frica și lașitatea te trezesc in relații in care nu te mai recunoști. Care te copleșesc și te fac sa simți că tu nu mai aparții locului acela.

Unele relații chiar pe nevoia de atasament se clădesc. Și unul și altul căutau pe cineva de care sa se apropie si au confundat asta cu iubirea. Aceste relații nu sunt făcute sa reziste, deoarece mai devreme sau mai târziu oamenii gasesc iubirea chiar și atunci când nu mai sperau. Granița dintre iubire și atașament este foarte fina. Se poate trece de la una la alta foarte repede. Dezamăgirile, neînțelegerile și anii mulți care apasă peste libertatea celuilalt, pot destrama iubirea creând loc atașamentului.

Așadar, relația ta pe ce e bazată? Pe iubire sau pe atașament?

Imagine

Cereale pentru copii fără zahăr. Gama nr 1 de snack-uri din fructe 100% din Marea Britanie, acum și in România

Alimentația la noi in familie e foarte importantă. Bineînțeles, eu ma ocup de cumpărături și mai ales de gătit. Gătesc des, mai ales cina, moment in care suntem toți acasă.

Au fost perioade in care băieții au refuzat legumele. Și le-am introdus in meniul lor fără ca ei sa știe. Fie le găteam chiflele cu legume, fie le găteam in cuptor cu carne de pui, cert e că mereu le-au primit. Acum cel mic preferă ardei cu brânza cu smântâna, iar cel mare e topit după roșii cu brânza. Nimic nu e permanent, nici măcar gusturile lor.

De câteva seri, înainte de culcare cer intotdeuna cereale cu lapte. Dimineața nu mănâncă acasă decât un ceai sau un pahar cu lapte, pentru că iau masa la grădi. Ei ar mânca cereale cu lapte in fiecare seara. Și ce credeți? Sunt pline de zahăr. Mai reușesc eu sa-i bag la somn la 20.30 dacă le dau cu buna știință atâta zahăr? Bineînțeles ca nu. Și atunci am căutat alternative. Nu-mi place sa-i refuz. Încerc de fiecare dată să împac și capra și varza.

Am căutat și am găsit soluția.

Multicerealele Bear Alfabet.

Ce le face speciale?

* Nu au zaharuri rafinate. În loc de zahăr s-a folosit nectar din suc de cocos care conține de doua ori mai mult calciu decât laptele, având un indice glicemic scăzut.

* Sunt foarte bogate in fibre, conțin 5 cereale.

* Conțin o serie de cartonase de colecție cu aventurile Spionului Secret. Toate sunt in limba engleza și sunt o modalitate amuzanta de a ii introduce in tainele acestei limbi.

Snack-uri din fructe 100% naturale

De la Bear nu folosim numai cereale, ci și gustări. In parc, când nu am avut fructe la îndemâna, am luat câteva sortimente de snack-uri sanatoase. Preferatele lor sunt sortimentele din fructe de padure.

Dacă nu ati mai auzit de aceasta gama, trebuie sa stiti ca e gama nr 1 de snack-uri din fructe pentru copii.

Cum le prepara alții?

In general, jeleurile pentru copii se prepara in regim industrial prin fierberea concentratelor din fructe la peste 100 de grade. Se adauga agenți de îngroșare și îndulcitori, iar apoi prin extrudare (procedeu de creștere rapida) lichidul de toarnă in diverse forme. Astfel, din cauza procesului de preparare, se păstrează prea puțin sau chiar deloc proprietățile fructelor.

Cum le prepara Bear?

Bear prepara snack-urile într-un mod simplu și tradițional. Fructele și legumele 100% naturale se deshidratează in cuptor la foc blând fără concentrați, agenți de coagulare și alți aditivi. Temperatura din cuptoarele de deshidratare nu depășește niciodată 42 de grade, astfel păstrându-se intacte toate calitatile fructelor și legumelor din compoziție.

Unde le găsim?

In România snack-urile din fructe 100% naturale se găsesc in diferite sortimente in cele mai mari lanțuri de magazine cum ar fi: Mega Image, Carrefour, Bebe Tei, Diverta, Cărturărești, Naturalia Bio, magazinele de tip plafar, precum și online pe AlimenteSpeciale.ro și UnicornNaturals.ro

Imagine

Previous Older Entries Next Newer Entries