
România pentru mine este… și continuați voi.
Pentru unii, România e țara de care au fugit unii unde au văzut cu ochii.
Țara în care tertipurile, banii și gândirea comunistă încă mai fac legea.
Țara în care dacă strigi în gura mare nedreptatea riști să mănânci bătaie.
Țara în care oamenii devin bogați numai încălcând legea la un moment dat.
Țara în care mori la propriu din cauza mândriei celor care nu vor să recunoască lipsurile pe care le avem.
Țara în care bătrânii ies la vot, iar tinerii se plâng.
Țara în care sărăcia te face să urăști propria neputință.
România e o țară abandonată în care nimeni nu mai crede. Toți o părăsesc. Mulți o urăsc sincer. Îi înțeleg.
Pentru mine, România înseamnă familie.
E vorba de amintiri, de bunici, străbunici, de proverbe, de pilde. Amintiri d-alea cu miros de haine înghețate iarna pe sârmă afară. Cu bunici care știau să prevadă viitorul. Cu proverbe care te învață mai mult decât o face televizorul azi.
Înseamnă țara care are de toate și nimeni nu le vrea. Știu și ce îi lipsește: educația. Te mulțumești cu ceva si speri la mai bine. E greu să ceri un salariu decent raportat la studii sau la cunoștințele acumulate. E greu să pretinzi șefului de orice fel să fie lider, nu patron. E dificil să taci și să înghiți sperând că generația următoare va proceda altfel. E greu să rămâi în România când vezi că în alte părți se poate și altfel.
Dar pentru România s-a vărsat sânge. Mult sânge. Al celor care au avut tăria să lupte. Și nu vreau să le pătez memoria urând țara pentru care ei au murit.
România are munte, mare, dealuri, vulcani, câmpii. Are oameni corecți, are femei puternice și bărbați muncitori. Are potențial neprelucrat. Și inevitabil gândul mă duce din nou la educație.
România are 102 ani. Speranța ei stă în educația pe care le-o dăm copiilor noștri acum. Viitorul ei depinde de cum le permitem sau nu le permitem anumite lucruri. Îmi pun toată speranța în ei. Știu sigur că vor alege adevărul în locul minciunii. Că vor înlătura tot răul rămas în ea. Și că ei vor reprezenta generația care va sărbătorii România așa cum se cuvine.
La mulți ani, România!