Sunt datoare cu acest articol mămicilor din lista mea care nu au putut ajunge sambata la Atelierul aplicat pentru părinți și invatatori, 6-12 ani, și mi-au cerut detalii, poze sau răspunsuri la întrebări. Am fost acolo pentru ele și pentru cel mare dintre băieți, pentru care școala e mai aproape in fiecare zi. 

Nu e prima data când particip la un asemenea eveniment, ba chiar bănuiam despre ce va fi când am plecat de acasă. Eram obișnuita cu un stil generalist de abordare, cu fraze pompoase care de fapt nu spuneau nimic concret. Cu multe sfaturi și 0 soluții. Când am ajuns acolo, însă am găsit cu totul altceva. Oana Moraru e un fenomen. Imaginati-va o femeie care sa țină cu sufletul la gura o sala întreaga de părinți și cadre didactice de dimineața pana seara dar cu ce știa. Și știa, nu gluma. A dat sens și înțeles multor nelămuriri din mintea meu. M-a ajutat sa înțeleg mai bine relația cu cei mici ai mei și mai mult decât atât am aflat ce trebuie sa fac atunci când simt ca cedez. 

Destul cu atâta condiționare 

„Dacă mănânci ciorbica îți dau voie la desene”, sau , „Daca ești cuminte, te iau cu mine in parc”.  De câte ori nu ne-am trezit zicându-i copilului așa? Eu recunosc ca am făcut-o, dar știu sigur ca o sa încerc sa o scot din obișnuita. Rezultatul nu o sa fie niciodată cel așteptat dacă nu o sa trezim in copil un interes cu ceea ce urmează sa facă, dacă nu îl informam dinainte ce urmează sa facem, dacă o sa continuam sa-l dadacim și sa-l apărăm de realitate. 

Încercam in fiecare zi sa-i facem fericiti

Trebuie sa încetam sa ne mai facem un scop in viața din fericirea copilului. Copilul nu trebuie sa fie fericit mereu, nu trebuie sa-i întreținem noi voia buna, nu trebuie sa-l creștem intr-o bula ireala. Când va creste și va întâlni propriile dezamăgiri nu va știi cum sa le gestioneze, cum sa le facă fata. Ar trebui sa-i dam voie sa se plictisească, sa gândească mai mult, sa creeze mai mult.

Cheia succesului depinde de responsabilizarea copilului 

Un copil care nu are vedere periferica, centrare de sine și autonomia propriului  corp nu va putea da niciodată rezultate bune la școala pe termen lung. De asemenea responsabilizarea lui in mediul de acasă contează foarte mult pentru dezvoltarea lui ulterioară in rezolvarea sarcinilor din mediul școlar. Pana nu va fi destul de agil sa împerecheze șosete, sa strângă jucăriile, sa strângă parul din cada, sa-și pună bluza pe el, sa-și facă ghiozdanul singur, nu veți putea avea m pretentii sa intre la cea mai buna clasa și sa aibă cele mai bune rezultate.

Sa nu mai punem atâta presiune pe el in făcutul temelor de teama ca el nu va ajunge unde trebuie. Asta nu face altceva decât sa-l îndepărteze de obiectiv. Trebuie sa ne conectam cu el, cu cerințelor lui, sa ancoram gândirea in fantastic, pentru ca la vârsta aceasta ei încă se gândesc la zâne, supereroi, nu la ce vor ajunge in viața. Sa nu lăsam nici o tema sa ne strice relația cu propriul copil. 

Tot de succesul sau depinde si relația pe care o dezvolta cu educatorul/învațătorul. Dacă avem șansa ca el sa dezvolte o relație de discipol-maestru, atunci nu mai avem de ce sa ne facem griji. Copiii trebuie sa vadă in cel de la catedra un exemplu demn de urmat, sa se supună acestuia cu admiratie și fascinație. Dragostea și insuflarea de chef de descoperiri și cercetări trebuie sa vina din partea învățătorului aproape inconștient. 

Conectarea de dimineața da startul unei zile bune

Mi-am reamintit la final ca s-a vorbit foarte mult și despre conectare și reconectare și am aflat ca ziua celui mic depinde de cum se trezește dimineața. Dacă nu o poate face singur, atunci trezirea trebuie sa vina natural, încet, cu răbdare și mici glumițe de binedispunere. Nu vrem un morocănos de care sa tragem pana îl îmbrăcăm sa fie gata? Atunci cheia asta e, sa ne binedispunem reciproc cu noaptea-n cap.

Concluzii 

Banii care se plătesc pentru un asemenea seminar nu sunt suficienți pentru a acoperi tot efortul de a oferi părinților și Învățătorilor atâtea informații prețioase. Plus prânzul, plus micile surprize, tombola și premiile care s-au acordat celor prezenți… deja vorbim despre mult mai mult decât ar fi fost necesar.

Am rămas pentru totdeuna cu ideea ca nu trebuie sa-mi mai laud atât de mult copiii pentru toate nimicurile, sa încurajez corect și drept comportamentul lor doar atunci când merita cu adevărat. 

Mulțumesc Oana Moraru pentru șansa de a vedea și asculta sfaturi și răspunsuri la multe întrebări de la o persoana atât de pasionata ca tine. Tu ai arătat sâmbătă ca nimic nu e greu atunci când iubesti ceea ce faci.