Oamenii cu cât își numără ani mai mulți cu atât își numără și regretele mai mult. Ajung la un moment dat al vieții sa suspine după lipsa curajului de a îndrăzni mai mult, după timpul pierdut la serviciu, după cat ar fi putut realiza cât erau tineri și in putere, de cât de schimbată pare înfățișarea fata de simțire… și m-am gândit ca ar fi bine sa-mi întreb mama, ea ce simte cu privire la timpul trecut? Ce regrete are? Ce i-ar fi plăcut sa facă in viața și nu a reușit? Cum a trecut viața ei? Ce părere are de ce vede in oglinda? Eram sigura ca are multe sa spună, mai ales ca viața ei s-a scurs între copii și responsabilitățile de soție. Ea n-a avut vreme pentru ea, iar eu eram curioasa ce visuri a avut pe care nu le-a putut îndeplini pentru ca dorința mea arzătoare ar fi fost sa i le duc la îndeplinire. Eram sigura ca o sa suspine după verile in care n-a ajuns la mare, după hainele frumoase cu care si-ar fi dorit sa fie îmbrăcată, poate chiar după bijuterii. Ca o sa-i para rău ca nu a ras mai mult, sau ca timpul a trecut prea repede. 

Răspunsul ei a fost pe cât de simplu și neașteptat pe atât de surprinzător și mișcător încât mi-a dat mult de gândit. Mama mi-a spus ca cea mai mare dorința a ei a fost ca sa-și poată permite sa ne trimită pe toate la liceu. Asta era regretul ei, ca nu avusese posibilitate sa termine decât o școala profesională, iar in noi a văzut posibilitatea ca ea sa-și vadă visul împlinit. Apoi a zis : ” Dar Dumnezeu a fost atât de bun încât mi-a dat mai mult decât am cerut. Niciodată nu as fi îndrăznit sa sper atât, ca voi o sa ajungeți mult mai mult decât am vrut eu pentru voi.”

Am încercat degeaba sa-i spun ca eu vreau sa știu ce ar fi vrut pentru ea, nu pentru noi, ca ma interesează cum și-ar fi petrecut timpul dacă ar fi avut de ales dar răspunsul a fost același de fiecare data. 

Mama a înțeles ce am întrebat-o. Ea trăiește pentru noi, de aceea răspunsul a venit același mereu. In clipa in care am venit noi, a renunțat la ea și toate eforturile le-a îndreptat către noi. Mi-e greu sa accept și acum, dar asta-i adevarul: femeia și-a dorit cel mai mult in lumea asta ca fetele ei sa facă liceul, sa fie mai mult decât a fost ea. Nu sa avem mai mult decât a avut ea, ci sa fim mai mult decât a fost ea.

Ce alta dovada de iubire mai mare e in lume, decât asta? 

Părinții noștri au fost săraci, trăiau in doua camere, greutățile i-a înrăit, viața i-a făcut sa fie supărați pe ei, pe condiția lor, totuși au izbutit. Au mai construit încă 10 camere, au cumpărat mobila și tot ne era necesar s-au străduit sa ne ofere, au plătit facultăți cu animalele pe care le vindeau ca sa ni le putem permite. Și poate ca nu s-au iubit ca in filme, însă un lucru nobil i-a unit și i-a făcut sa ajungă aici: iubirea pentru copiii lor. 

Mulțumesc încă o data mamei pentru lecția aceasta, pe care am învățat-o abia acasă când am început sa scriu. Știu ca nu te bucura aurul, banii sau posesiile, de aceea de 8 Martie o sa-ți aduc ulei, cafea, făina și zahăr și o sa te asigur ca o sa fii cea mai mândra mama din lume. 

La mulți ani!