Alăptatul nu m-a făcut o mama mai buna

Am citi mult săptămâna aceasta despre alăptat. E un subiect ultra discutat și expus, mai ales ca in perioada 1-7 August se sărbătorește săptămâna alăptării. Sunt păreri super agresive împotriva alăptatului, in special impotriva alăptatului in public. 

Alăptarea in public e considerată vulgara, deși nu văd de ce? Sânul nu are vizibilitate mai mare decât o are printr-un decolteu. E acoperit mai mult de jumătate de gurița și de corpul copilului. Nu văd pe cine ar deranja asta. Poate pe cei care cred mai mult in superficialitate și mai puțin in firescul situației. A cui e vina ca sunt mai la moda biberoanele decât laptele matern? Tot a noastră. A celor care nu înțeleg beneficiile care vin odată cu laptele matern, cald, bun și vindecător. 

Nu vreau sa fac front comun cu nimeni și nici sa contrazic pe nimeni. Doresc doar sa fiu alături de mamele care doresc sa facă asta. 

Eu am știut mereu ca o sa alăptez. Nu știu sigur când am aflat ca trebuie sa alăptez pentru binele copilului. Poate la țara, acolo unde am crescut și toată lumea era naturală. 

Alăptarea nu e pentru oricine. Presupune un efort fizic și mental. Poate fi și dureros la început dacă ești foarte sensibilă, iar bebe nu e atasat la sân cum trebuie. Eu am făcut răni. Da, răni, nene. D-alea cu sânge. Care apoi au trecut repede și a rămas numai placere.

Trebuie sa îți dorești ca sa faci asta. Altfel nu-ți place. Trebuie sa stai in poziții incomode, sa rămâi acolo pana vrea el sa-ți des drumul. Sa stai cu inima la gura atunci când tragi sânul încetișor din gurița lui când a ațipit. Alaptatul cu primul copil a fost complicat. A suferi de reflux poate fi foarte greu atât pentru mama cât și pentru copil. Ajunsesem sa alăptez in poziție verticala, ma chinuiam sa-l țin bine si sa ma relaxez in același timp. Si totuși am făcut-o pana la 1 an.Nu am știut ce înseamnă sa nu ai lapte. Nu contează cât de mari sunt sânii, eu sunt dovada vie. Am avut lapte suficient, Ba chiar și mai mult decât suficient. Am fost norocoasa sau poate îi puneam des la sân. Cu cât manaca mai mult cu atât ai lapte mai mult.

Am fost norocoasa sa am al doilea copil sănătos și sa ma pot bucura mai mult de privilegiul acesta de a-l vedea cum creste mare și frumos datorită lichidului miraculos pe care i-l serveam la cerere.

Perioada in care am alăptat a fost cea mai frumoasa perioada pe care mi-a adus o maternitatea. Nimic nu mi-a adus liniște, sănătate și împăcare așa cum a făcut-o zâmbetul și privirea zâmbitoare a copilului meu fericit. Când sugea avea așa o bătaie din picior, ca o împingere blândă și jucăușa. Și cu mâna cealaltă se juca (cam dureros dacă ma intrebi pe mine) cu celălat sân. Îl butona, așa. Zambeam de fiecare data când sugea. 

Am încheiat alăptarea treptat la vârsta de 2 ani. Mai întâi am plecat la serviciu și mai alăptam doar seara . La câteva luni după plecarea la serviciu am fost nevoită sa plec din nou. Din oraș de data asta, pentru câteva săptămâni. 

Știam ca o sa-mi fie greu. Mie mi-a fost mai greu decât lui. Aveam foarte mult lapte, m-am chinuit foarte tare in prima săptămâna. Sânii ma înțepau groaznic. Țipau după gurița copilului. Ma gândeam sa renunț, sa revin la alăptat. 

Nu știu dacă am trecut cu adevărat peste asta. Chiar și atunci când alăptam știam ca o fac pentru ultima data in viața. Ca sentimentul asta unic, de legatura profunda intre mine și mogăldeața din brațele mele o sa se termine curând. Ca o sa-mi lipsească enorm, gângurerile, strângerile de mâna, de par de celelalte sân. Ca o sa-mi doresc din nou sa simt cum se scurge lichidul miraculos din sân și ii umple gurița avida de mâncare. 

Sunt mândra ca am reușit sa fac asta pentru ei. Nu ma face o mama mai buna, faptul ca i-am alăptat, ci doar mai fericita. 

Anunțuri