Noi nu suntem cuplul perfect

Eu nu am famila perfectă și nici nu suntem cuplul perfect așa cum părem in poze. Aș putea spune că nici nu prea ne potrivim.

După ce am postat pozele de la aniversarea de 10 ani de la căsătorie, am primit sute de mesaje. În majoritatea, în afară de felicitări, oamenii, chiar și străini, ne spuneau că suntem famila perfecta. Ca sunt o femeie care știe ce vrea, care are tot ce își dorește și că stiu să îmi trăiesc viața.

Revin cu câteva precizări. Eu nu sunt femeia perfecta care are tot ce își dorește. Într-adevăr am o familie care mă împlinește sufletește, dar asta nu înseamnă a nu îmi mai doresc și altceva. Am și alte trebuințe și dorințe neîmplinite legate de cariera, de exemplu.

Noi nu suntem prefecți. Suntem mai mult imperfecți. Avem și noi probleme și avem și neînțelegeri.

Ne-am promis că nu o să ne certăm niciodată in fața copiilor. Oho! De câte ori nu ne-am certat. Nu e bine. Dar suntem oameni și greșim. Și la fel cum ne văd că ne contrazicem și ridicăm tonul, la fel ne văd și când ne împăcăm și ne îmbrățișăm. Pentru că vreau să le arăt o viața reala. Nu una fantastica. In care sunt numai zâmbete și fericire.

Poate mai des sau mai rar decât alții care nu recunosc. E ușor să păstrezi aparențele unui cuplu perfect, dar e greu să accepți când nu e totul bine.

Uneori anii mulți de relație înseamnă oboseala, nu cheia fericirii. Nimeni nu a găsit-o până acum. Nici măcar noi. Noi doar suntem aia cu #rezist. Noi nu am avut casă, nu am avut locuri de muncă, nu am avut aproape nici visuri. Dar împreuna ni le-am construit cu răbdare, cu nervi, cu stres, cu îmbrățișări.

Pe yacht mi s-a făcut rău de mare. Nu am arătat in poze ce față aveam, pentru ca nu s-a gândit nimeni să îmi facă poza in momentul ăla. Chiar voiam să vă arăt. Să știți si voi că nimeni nu e perfect. Pozele exprimă fericirea de moment.

Noi mereu ne-am făcut fericirea noastră.

Nu strângem bani. Ne place să nu trăim cu grija că se vor termina. Și când se termină, ne potolim o vreme până când avem destui încât sa petrecem iar.

Ăsta e singurul lucru la care ne potrivim. În rest suntem diferiți in toate. Nu ne potrivim la nimic.

Totul e temporar in viața. Că în ultimul timp, visurile mele prind contur e pentru că nu am renunțat să sper. Și nimeni nu ar trebui să renunțe la ceva ce își dorește în fiecare zi. Mai devreme sau mai târziu, vei atrage binele și îți vei îndeplini fiecare dorința, fie ea cât de mare.

Reclame

Aniversarea de 10 ani de la nunta, ca la carte

Hai, că am făcut-o lată de data asta. Și nici măcar nu ne-am plănuit sau ceva. A curs totul natural și s-au aranjat lucrurile în așa fel încât ziua aniversarii a fost cum nu se putea mai bine. Pot sa spun chiar, că a fost mai bine ca la nunta de acum 10 ani.

Dacă acum 10 ani a trebuit să le vin în întâmpinare tuturor oaspeților, adică vreo 350 de persoane, acum la nuntă au fost doar nașii. Persoane calde și pozitive cu care rezonăm și cu care ne-am simțit extraordinar.

Inițial, am vrut o petrecere fastuoasă, la care să vină toți prietenii și toate rudele. Să ne amintim momente de acum un deceniu și să ne distram cu toții. Apoi ne-am gândit mai bine și am ales să ne refugiem undeva doar noi și cei mai buni nași din lume. Să nu avem așteptări și nici persoane care ar putea să strice momentul. Să nu vedem fețe nemulțumite de locul în care au fost așezati sau să fim nevoiți sa ciocnim cu sute de persoane pe care nu le-ma văzut niciodată.

Am recreat ziua nunții fără ca măcar să plănuim ceva. Am mers la o biserica extraordinară, Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Constanța, am sunat preotul de pe numarul afișat la intrarea in biserica. Dânsul a fost foarte amabil si a venit special pentru slujba noastră. Nici măcar nu am vorbit dinainte, pur și simplu am mers pregătiți cu buchete și cu zâmbete largi. Eram siguri că o sa găsim o biserica, un loc special. Așa a și fost.

Apoi am mers la cazino sa facem poze și sa ne plimbăm pe faleza. Am salutat și pompierii, nu se putea altfel. Meseria e meserie. 😜

A urmat surpriza soțului apoi. Un velier închiriat care ne-a dus și mai departe de zgomotul lumii. Am mers în larg in ape internaționale, așa trebuia, unde am oficiat căsătoria prin consimțământul amândurora. Mai multe detalii despre căsătorii pe mare puteri afla aici.

A fost mai emoționant decât la starea civilă de acum 10 ani. Am plutit in neștire ore întregi. Am avut și tort chiar. Ne-am răcorit cu șampanie și cu vântul care ne-a fost prieten pe mare. Apusul ne-a prins îmbrățișați ca niciodată. Ne-am pupat toată ziua, uitasem cum e sa fii îndrăgostit.

M-am regăsit cu el. E mișto să te reîndrăgostesti mereu de aceeași persoana. Grija cu care a pregătit totul in cel mai mic detaliu m-a surprins plăcut.Câți bărbați mai fac gesturi romantice azi? Și după atâția ani?

Sentimentul că cineva se gândește la tine chiar și când nu ești acolo e magnific. El s-a ocupat de tot, fără ca eu să-mi dau seama de surpriza. Tortul a fost personalizat, vasul a fost împodobit de nuntă, biserica a fost magnifica. S-a ocupat singur de buchete, de flori, de aranjamente. A făcut rezervări și i-a ieșit așa cum a sperat. Totul a fost la superlativ.

O zi extraordinară pentru noi. Seara mă dureau fălcile de la cât am zâmbit. De mult nu m-am mai simțit așa apreciată. La un moment dat mă și gândeam. Oare merit tot ce am? Știți ce zic? Eram copleșită de toate momentele frumoase care se petreceau fără voia mea, parcă.

10 ani au trecut ca gândul. Aniversara asta va rămâne cea mai tare amintire de până acum.

Încă savurez momentul, nu mi-am revenit din petrecut. Scriu la malul mării acum. Suntem aproape singuri pe plaja și soarele e așa darnic cu noi. La fel ca Dumnezeu care ne-a ajutat cu înțelepciune ca să ne alegem in fiecare zi unul pe celălat.

Martori ai fericirii ne rămân pozele. Tare greu mi-a fost să aleg câteva. Toate sunt așa frumoase… Vă iubesc pe toți cei care ați ținut să ne urati de bine prin sutele de mesaje primite. Nu am cuvinte să vă mulțumesc pentru amabilitate.

4 ani de fălcuțe numai bune de pupat

Sunt in camera lor amândoi. Îi aud cum se cearta, cum se împaca, cum își cer iertare. Se joacă frumos azi. Poate mai frumos decât in oricare altă zi. E ușor cu ei acum de când s-au mărit. Nu a fost mereu așa, dar acum greul a trecut.

Acum patru ani intram in casă cu două mogâldețe de oameni după mine. Știam cât de greu avea sa-mi fie și tot am vrut să mai simt mângâierea unui bebelus o dată. Dacă nu era tati așa prezent nu cred ca aș fi scos-o la capăt cu asta.

Semăna intre ei și totuși sunt atât de diferiți. Niciodată nu m-am imaginat altfel decât sunt acum. Mereu am știut ca o sa ii am pe ei.

Băieții ăștia o sa ajungă oameni ca lumea, va spun eu. Cu inteligenta și bunătatea lor, n-au cum altfel. Sufletele lor sunt cele mai blânde de pe pământ. Ma fac sa-mi fie rușine și de mine. Când îl cert pe unu’ sare celalalt in apărare.

“Lasa-l mami, nu ți-e si ție milă de el?” Zice ăla mare când îl cert pe leneșul de frate-sau ca nu strânge jucăriile.

“Nu-l certa pe George, că e prietenul meu” intervine și piticul când ma iau de frățior că l-a împins tot pe el.

Parcă sa zic ca asta mic e și mai sensibil. Nu suportă nici poveștile cu întâmplări triste. Plânge dacă insist sa ajungem la partea aia in care totul se termină cu bine. Are o emoție in voce și in ochi cu care cucerește inimi oriunde merge. E așa hoț de inimi, cum îmi place mie sa spun. Nu vrea sa ne vadă supărați, e atent mereu sa ne înveselească zilele, râde mult. Toți îl iubesc.

El e o binecuvântare in casa noastră. E fratele geamăn al lui George, din prima sarcina, care nu a rezistat până la final. Așa vreau sa cred. Ca Dumnezeu a văzut durerea noastră și ne-a alinat-o prin el.

Azi când s-a trezit la prânz m-a găsit lângă el. M-a luat de gât și mi-a șoptit la ureche: “Ce bine ca n-ai plecat. Te iubesc!”. Mi-e necaz ca nu pot petrece cu el mai mult timp.

Am învățat multe de la puiul ăsta de om. Sa ma temperez, sa am răbdare, sa iubesc mai mult și sa fiu conștientă de puritatea dragostei pe care mi-o oferă.

Spune te iubesc cu ușurinta unui “buna ziua”.

Iar m-a luat timpul prin surprindere. Iar nu știu cum au trecut patru ani. Ce mari sunt! Îmi amintesc din ce in ce mai puțin despre nașterea lui și asta ma întristează. Ca timpul așterne negura peste amintiri. Tot ce știu e ca semăna cu fratele lui foarte mult. Aveam impresia ca am mai născut o data acelasi copil.

Cu el chiar a fost mai ușor. Mânca orice, fără refluxul de care suferise fratele. Fără dureri, doar cu zâmbet și fericire ne-a luminat viețile.

Te iubesc fălcuțe frumoase. Abia aștept sa vin azi acasă, sa te țin in brațe mult și strâns așa cum îți place tie. O sa-ți aduc “cociolata” și “naipotane” si o sa ne petrecem frumos.

16 ani de când inima mea a bătut altfel 

Nici nu împlinise încă 16 ani când l-a întâlnit pe el. Era intr-o seara de Octombrie, după o petrecere, când s-a stabilit de către sărbătorita serii ca toți invitații sa continue distracția in discoteca. Numai gândul la discoteca parea super interesant. Acolo, fără sa-și dea seama, singurul băiat din gasca era atras de ea. Și parca nici ei nu ii era indiferent. A făcut el primul pas: a invitat-o la dans. Un dans lent și romantic care nu le dădea posibiltatea sa stea prea depărtați. Inima ii bătea cu repeziciune prevestind parca indragosteala care avea sa vina. Mirosea frumos acolo. A fum și a parfumul lui masculin și tare. 

Apoi s-a gândit sa încerce mai mult. S-a apropiat sa o sărute de vreo trei ori pana a cedat și a acceptat apropierea asta intimă și aproape interzisă pentru vârsta ei. Buzele neobișnuit de mari i-au îndoit inima. 

Au urmat îmbrățișări și săruturi pana dimineața. Era seara lor pentru totdeuna. 

Au urmat ani întregi împreuna. Mai ușori sau mai grei, ei au rămas tot împreuna. Au fost piedici, toane, stres, dar cu răbdare au reușit.

Au trecut 16 ani de atunci. 

Și și-au amintit din nou stângăcia primului sărut cu emoțiile și dorința care l-a însoțit. S-au sărutat din nou in dimineața asta in amintirea anilor care au trecut, dar au fost întrerupți de doi năzdrăvani geloși care s-au simțit neglijați. I-au îmbrățișat și pe ei și au format un cerc al iubirii complet care nu poate fi sfărâmat de nimic. 

Fata din seara aia are inima la fel. Plină de emoție și fericire. 

Am rămas cu dragostea mea din liceu.

La mulți ani împreuna, dragul meu!

La mulți ani, Cristina! 16 ani de la aniversarea ta de 16 ani. 

Vârsta e doar o cifra

  
E ziua in care sărbătoresc trecerea a încă un an din viața mea si n-as putea spune ca sunt fericita sau nefericita. Poate doar mai puternica si mai recunoscătoare pentru tot binele din ultimii ani.Femeia la 30 de ani e cea mai puternica.

Articolul acesta in care descriam o femeie la vârsta aceasta a fost foarte apreciat si va mulțumesc.

Nu știu dacă sunt mai înțeleapta, sau dacă ma simt mai invatata, însă cu siguranța, am aflat pe pielea mea ca fericirea depinde numai de mine.

Sa-mi leg fericirea si starea de bine de persoane a fost cel mai dăunător lucru in viața.

Am învățat sa iert indiferenta, prostia, minciuna, sau chiar si tradarea, dar nu voi ierta niciodată răutatea.

Pentru ca am fost dezamagita cum n-am mai fost pana acum, mi- am dat seama ca faptul ca i-am pus pe alții înaintea mea a fost, poate, ultimul lucru pe care ar fi trebuit sa-l fac.

Vârsta, pentru mine, e acum doar o cifra. Nu regret nimic si dacă as lua-o de la capăt așa face la fel.

Am cunoscut ce înseamnă căsătoria, iar familia a fost pentru mine pe primul loc.

Cred cu adevărat, ca tocmai sacrificiul acesta de a face totul singura și a arata ca ma descurc m-a doborât.

Acum sunt mai încrezătoare in forțele mele ca niciodată.

Acum a sosit vremea mea.

Nu astept nimic de la nimeni tocmai ca sa nu fiu dezamagita si iau totul ca pe o lecție din care am de învățat.

Dumnezeu e stâlpul meu de sprijin, cu El lângă mine nu ma tem de nimic.

Fără credința si fără rugăciune e greu sa răzbești intr-o lume in care bunătatea si onestitatea e răsplătită cu răutate.

Ma rog la El sa faca voia Lui, sa-mi arate calea pe care trebuie sa o urmez, sa aibă grija de noi toți după faptele noastre si sa nu ma părăsească niciodată.