7 ani de Annazidezi

Publicat de de Anna Georgescu

7 ani de Annazidezi, 7 ani de bucurii. 😊

Annazidezi.com a fost cel mai bun prieten al meu. Tăcut, a făcut bine fără să facă prea multe.

Mi-a permis să îl folosesc pentru sănătatea mea mentală. Am cunoscut oameni importanți, de la care am învățat doar fiind în preajma lor. M-am vindecat și am crescut doar datorită cuvintelor așternute aici.

Mi-am însușit cu încredere tot ceva scris aici. La un moment dat au existat oameni deranjați de ceea ce am scris. Au intervenit prin cunoștințe să-mi ceară să șterg. Nu am șters. Nu dau înapoi când am dreptate. Până la urmă nu e un site de știri, e doar un blog care însumează gânduri și păreri personale. Dacă nu ești de acord, fă și tu un blog și scrie acolo opinia ta. Nu toți au fost de acord cu el.

Mulți au fost împotriva lui. Mi-au zis că la ce ajută să scriu vrute și nevrute? Uite că ajută. Îmi permite să mă descarc. E o pasiune, așa cum la unii e să cânte, să gătească, să facă sport. La mine e să scriu.

În ultima perioadă nu am mai scris atât de des. Se scrie prea mult și de multe ori prost. De oameni care habar nu au ce spun. Dar sunt formatori de opinii. Nu sunt de acord cu propaganda asta în care se acuză românii care ajută ucrainieni.

Românii care ajută sunt aceeași care au ajutat și românii, care donează 2 € pentru spitale ridicate din donații. Sunt aceeași care trimit pachete săracilor, care ajută bătrânii și le construiesc case sinistraților.

Restul comentacilor sunt niște persoane cu gura mare și slobodă, care urăsc tot, chiar și pe ei. Care n-au contribuit cu nimic la țara asta ca să meargă bine, n-au plătit taxe, n-au lucrat legal și așa mai departe. Cu alte cuvinte fac umbră pământului degeaba.

Eu văd lucrurile altfel. Agresiunea Rusiei a adus unitate în popoare. A ridicat diplomația la alt nivel și a arătat că războiul nu aduce nimic bun. Și nici propaganda asta pe care o țin unii nu aduce nimic bun. România, o țară săracă e lăudată în cele mai importante ziare din lume pentru solidaritatea de care a dat dovadă. Umanitatea românilor e recunoscută peste tot. Imaginea în lume a țării noastre strălucește și nu sunt de acord ca o șleahtă de neaveniți, locuitori ai țării să o murdărească. Sunt mândră că sunt româncă. Că putem ajuta oameni răniți, oameni care și-au lăsat munca de o viață neștiind dacă se vor mai întoarce acasă vreodată. Sau dacă va mai rămâne ceva din casa lor. Da, sunt și oameni bogați care vin în tranzit la noi. Ca așa sunt societățile, formate și din bogați și din săraci, nu e ceva de nemaiîntâlnit. În fine, așa sunt unii, nu fac nimic și cer multe.

La mulți ani, dragă blogule! Să îmi trăiești și să mă ajuți să spun adevărul meu, așa cum ai făcut-o și până acum. ❤️

La Londra de ziua mea

Publicat de de Anna Georgescu

Nu e prima dată când ajungem aici. Ne-a încurajat faptul că acolo nu sunt așa multe restricții. Aveam un voucher rămas mai demult de la o călătorie anulată și dacă tot nu aveam idee despre cum voi petrece de ziua mea, am zis că e momentul potrivit să beau cafeluța la Londra. Zis și făcut. Am luat un rucsac cu câteva haine și am plecat la drum.

Data trecută am vizitat aproape tot ce era de vizitat în Londra. Muzee, poduri, croaziera pe Tamisa, locuri istorice, palate, cam tot. Acum am zis că o să mergem fără planuri și vedem acolo ce-o mai fi. Oricum e bine oriunde, nu contează, si doar să stau de vorbă cu prietena mea, “terapeutul” meu preferat ar fi destul. Am uitat să vă zic că noi doua am plănuit mereu o escapadă, dar nu prea ne sincronizam. Ea locuiește de mulți ani acolo. Acum era momentul perfect.

Am avut noroc că perechile noastre s-au înțeles de minune. Mai bine decât noi. Adică noi ca femei ne mai ciondăneam, ne cam sictiream, dar ăștia doi. Maica mea! 🙄 Aveau tot timpul subiecte serioase de discutat. Se completau perfect, mai adăuga unu’ ceva la ce zicea celălat, mai intervenea politicos, noi eram uimite. Față de discuțiile noastre superficiale, discuțiile lor erau de o gravitate impresionantă. Ne bufnea și râsul câteodată. 😀

Am mers inițial pentru noi, să ne distrăm, dar când au aflat oamenii ca suntem acolo, am pus și de niște surprize la domiciliu, desigur. Nu mă gândeam niciodată că o să facem atâtea lucruri în doar câteva zile.

Câteva zile care la sfârșit au început să se simtă nasol. Dorul de băieți mă frământa. Intr-o seară nu am mai reușit să-i sun. Mă simțeam atât de vinovată. 😔 Apoi i-am sunat de ziua mea, zic, să-mi zică și mie la mulți ani. Ce credeți? Nici nu știau ce zi e. 😒 Credeau că e mâine ziua mea. Era clar, nu aveau ei treabă de mine. Am început apoi să nu mă mai simt așa vinovată. La țară era cald, ieșeau pe afară, se distrau cu sortatul cartofilor, uitaseră de părinți cu desăvârșire.

Noi intre timp am vizitat. Am mers prin centrul Londrei. Am fost la cumpărături, am băut bere și toate chestiile de adulți posibile. În altă zi am mers la castelul Windsor, cel mai mare și cel mai vechi castel locuit din lume. Apoi am fost într-o zonă pitorească a Angliei, Cotswolds. Niște sate absolut superbe reprezentative pentru Anglia, care au păstrat cel mai bine din arhitectura veche. Casele sunt construite cu piatră, chiar și acoperișurile, iar peisajele arată fix ca în cărțile cu povești englezești.

Am ales o singură localitate pe care am și luat-o la pas. Se numește Castle Combe. Nu am putut intra cu mașina. Nu există parcări, traficul fiind restricționat. Ne-a făcut bine, oricum, drumul până acolo a fost de peste două ore, simțeam nevoia de mișcare. A fost special acolo, mereu o să-mi amintesc liniștea și frumusețea locului.

În fine, am primit cadouri multe, chiar si de la oameni pe care nu i-am văzut în viața mea. Am primit mii de mesaje, fără exagerare. Am petrecut ca în niciun alt an. Soțul a fost super drăguț cu mine, chiar m-a surprins în dimineața aniversării cu un buchet superb de flori. Prietena mea a pregătit cocktailuri pentru o noapte în jacuzzi. M-am simțit ca în adolescență.

Am stat de vorbă ca fetele până târziu, am făcut schimb de haine, ne-am machiat, ne-am făcut cadouri, a fost prea frumos. Acum abia aștept următoarea întâlnire. Și ce vreau să zic în încheiere, e ca mi-am dat seama că distanța nu ne-a schimbat deloc felul de a fi. Suntem aceleași ca acum 20 de ani. Asta iubesc la excursia asta. Am fost cu oamenii pe care ii iubesc, am fost in locuri in care n-am mai fost in viața mea și am făcut lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată. ❤️

6 ani de Annazidezi

Publicat de de Anna Georgescu

6 ani de Annazidezi înseamnă unul din primele bloguri de parenting din România.

La mulți ani, blogule!🥳

Azi, în urmă cu 6 ani se năștea blogul. Nu știam cum trebuie să fie, dar am încercat. Un blog e unic și se face pe o singură adresă de mail. Așa că prima idee de blog nu a funcționat cum trebuie și am pierdut șansa de a face pe adresa mea de mail. Desigur, nu am renunțat, am luat adresa soțului și am mai încercat o dată. Acum soțul primește notificări la fiecare articol publicat și bombăne. 😂

Am făcut o listă cu nume din care să aleg numele site-ului. Exact ca la nașterea unui copil, m-am îngrijit de toate. Aveam o idee de blog ca un jurnal zilnic în care să scriu. Numele erau simple și ușor de ținut minte. Voiam să fie ceva unic. Nu mă vedeam o zâna, sau poate o mămică, ceea ce chiar eram, mă vedeam doar eu ca o femeie dornică de scris.

Am o singură prietenă mai bună cu care vorbesc zilnic. Ea și cel care m-a îndemnat să fac asta, au ales. Annazidezi a rămas numele sub care aveam să scriu.

A fost cu noroc, acum când privesc în urmă la toți oamenii pe care i-am cunoscut. Nimic nu e întâmplator în viață. Totul se petrece cu un motiv și toți oamenii care intră în viața noastră vin cu un scop. Unii ca o binecuvântare, alții ca o lecție.

Știu că au fost și piedici câteodată. Am deranjat persoane fără să știu. Unele mi-au cerut să șterg articole. Nu s-a întâmplat asta nicicând. Regula mea de aur e că un articol scris nu se mai șterge.

Am scris doar când am avut inspirație. Niciodată nu am scris pentru că trebuie umplut spațiul cu ceva. Am recomandat produse doar care au corespuns cu nevoile mele, niciodată pentru câștig. Am și refuzat multe oferte. Nu m-am gândit așa departe când am început să scriu. Că eu chiar pot să câștig bani. A venit natural. Nu m-am zbătut pentru nimic. A venit pur și simplu. Dar am muncit pentru el în toți anii ăștia. Au fost nopți în care am scris plângând. Au fost zile în care am tăcut ca să pot scrie. E o latură a mea pe care o prezint doar în scris pe blog. Pentru că dacă vrei să mă cunosti ca un întreg mai întâi trebuie să ma citești.

Aici mi-am scris toate gândurile, bucuriile și frământările mele. Au rezonat și alții cu mine, iar asta mi-a adus bucuria după care tânjeam.

Sunt mulți care îmi spun ironic, atunci când vine vorba despre mine, Annazidezi. Zâmbesc când aud și mă bucură faptul că asta sunt pentru ei. Sunt și mai mulți care respectă ce fac și mă încurajează. Soțul meu a fost alături de mine mereu. Eu eram bloggerița care venea însoțită tot timpul. Pentru mine asta a contat enorm. Prietena mea bună mereu a aruncat un ochi înainte și m-a corectat, susținut sau mustrat. Ei sunt alături de mine necondiționat, spun asta cu mâna pe inimă.

Tuturor celor care pus un like, un comentariu, un gând sau chiar l-au citit în umbră le mulțumesc infinit. Azi sunt urmărită pe pagina de blog de peste 400 de bloguri, am o pagină de Facebook care numără peste 3000 de urmăritori, iar pe Instagram suntem aproape 2000. Annazidezi e mare, din ce în ce mai mare, iar asta o datorez oamenilor. Tuturor celor 5000 care intră lunar și citesc. Mă înclin în fața voastră și vă mulțumesc din tot sufletul. Vă iubesc pe toți și toate gândurile mele bune astăzi sunt îndreptate către voi. ❤️

La mulți ani, Annazidezi, fetița mea mare născută din gândurile mele!

Ducem flori profesorilor ca semn de respect pentru educație

Publicat de de Anna Georgescu

Ducem flori profesorilor ca semn de respect pentru educație, nu ca să împrăștiem virusul, nici sa irosim resursele planetei și nici ca să fie cei mici tratați special.

De când mă știu, in prima zi de școală aveam un buchet pentru doamna. Nu era mare lucru. De obicei avea maica în grădinița de la puț niște tufănici. Vara, la sfârșitul anului școlar, luam mereu niște bujori roz.

Mi-a intrat în sistem să fac asta.

Acum, în pandemie, s-a tot vehiculat vestea că nu e ok să mai duci flori. De fapt , recomandarea autorităților a fost de așa natură. Bucuria cârcotașilor. Celor care urăsc să dăruiască educatorilor, învățătorilor sau profesorilor flori.

Cum așa? Care e de fapt scopul buchetului de flori?

Personal, florile sunt o formă de respect. Un om însărcinat cu educația vlăstarelor de oameni merită apreciere. Educația e un factor decisiv, absolut necesar în țara noastră. Florile le dăruim pentru educație. Nu pentru ca să fie copiii tratati diferit. Nici nu mi-aș dori asta, personal. Șansele la educație trebuie să fie egale. E în puterea noastră să îi învățăm pe copiii să pună preț pe educație, iar asta înseamnă un tribut oamenilor care au meseria de a șlefui alți oameni. Și mai ales să-i învățam că gestul de a oferi o floare e măreț și de bun simț.

Profesorii nu așteptă asta. Ei sunt acolo indiferent de mărimea buchetului. Ei își fac meseria oricum. Nu contează dacă primesc flori sau nu. Nu asta e important pentru ei. Satisfacția lor va fi la final. Sau peste ani. Când din niște pui de om, care au intrat pe poarta școlii fără niciun gând, au ieșit mai înțelepți. Când ajung departe și ei își vor aminti cu drag că cel care le-a pus stiloul în mână pentru prima dată, au fost ei, profesorii.

E greu pentru toți să ne adaptăm la noile reguli. Niciodată în istorie, nu s-au mai desfășurat cursurile în așa mod. E un început pentru toți. Copiii în general, se adaptează repede. Profesorii sunt cei care au mai multe de făcut acum. Și ei chiar merită toată aprecierea noastră. Aprecierea și toate florile din lume.

Băieții noștri au intrat pe rând azi. Exact așa cum sunt ei. Unul calm și liniștit, altul vesel, alergând într-un picior până la clasă. Aveam emoții, mai ales pentru cel mic. Dar îi place. Pentru mine a fost mai greu, nicidecum pentru el. Să-l văd băiat mare și atât de încrezător. Cred că o să fie bine. Mami a fost lângă ei azi. Asta e binecuvântarea zilei. ❤️

5 ani de Annazidezi

Publicat de de Anna Georgescu

5 ani de Annazidezi, deja?

    Alaltăieri s-au împlinit 5 ani de când scriu pe Annazidezi.com. Am vrut să scriu chiar în ziua în care cu cinci ani în urmă scriam primul articol. N-am putut. Am sărbătorit în liniște. Am citit, insa primul articol. Stângaci, dar sincer, așa cum mi-am propus să fiu în scris, era plămădirea primelor mele gânduri. Eram așa emoționată. Voiam doar să scriu. Nu m-aș fi imaginat niciodată că se pot face și bani. Țin minte și acum primele cadouri pe care le am primit acasă doar pentru că am scris o pagină.

    Încet, încet Annazidezi a devenit un nume. Rostit mai mult în râs de unii, la început, a ajuns mai apoi să fie un fapt. Acum, dacă cineva îmi spune pe numele blogului nu mă mai simt rușinată, sunt mândră.

    Îmi pare rău că sunt mai cunoscută în București decât în zona în care trăiesc. Pentru că aici nimeni nu mi-a dat vreodată o șansă. Poate că nu înțeleg foarte clar ce înseamnă un blog, sau poate nu mă ajută fața să fiu acceptată. Sau poate că așa e mai bine pentru toată lumea.

    Din sutele de articole pe care le-am scris vreau să cred că am ajutat măcar 5 oameni din cei care au citit. Vreau să cred că tot ce am vrut sa transmit, mesajul meu a fost perceput corect. Mi-am expus părți intime ale existentei mele fără să regret nici măcar un minut. Și chiar dacă am afișat mereu realitatea, oamenii cred că știu totul despre mine. Nimic mai fals, ei știu ce le spun eu. Viața de blogger nu e așa ușoară. Dar voi cei care citiți mi-ați făcut o mai frumoasă.

    N-aș fi fost nimic fără voi. Voi m-ați adus aici. Voi care mă încurajați și chiar și voi care mă descurajați. Citită oameni din țări pe care înainte nici nu le știam numele, am ajuns mai departe cu blogul decât mi-aș fi imaginat. Și nu, nu mă opresc aici. Scriu din suflet pentru voi. Pentru mine, să mă vindec și pentru voi să vă regăsiți.

    Vă mulțumesc din tot sufletul meu celor care mi-au arătat și cel mai mic semn de apreciere. Nici nu știți cât bine mi-ați făcut. Acum am o agenție care se ocupă de contractele mele, am scris in campanii pentru companii din cele mai cunoscute. Annazidezi e din ce în ce mai mare și vrea să iasă la o întâlnire cu voi. Așa că, dacă vrei să ne întâlnim și să ne cunoaștem mai bine lasă aici sau pe Facebook un comentariu și promit câteva ore de distracție. 😊

    5 ani, cât 5 zile. Nimic fără voi. ❤️

    Corina

    Publicat de de Anna Georgescu

    Corina, parte din campania #femeiputernice.

    Corina are 27 ani. 27 de ani în care a trebuit să reziste ca să poată fi acum numită o femeie puternică. De fapt o cheamă Paula în acte. Poartă numele tatălui ei în buletin, dar peste câteva luni, când se va căsători o să-l schimbe și în acte.

    Pe mama ei o chema Corina. Nu împlinise nici măcar un an când a murit. Supusă la violențe inimaginabile, s-a despărțit de tatăl agresor. Știa că sunt în pericol amândouă și trebuia să dispară din viața lui o perioadă.

    A plecat cu bebelusa de numai câteva luni la niște rude la București. Au stat trei luni acolo pana când s-au întors în vizită la bunicii Corinei. Au făcut un grătar. Corina a plecat să ia din casa rudelor de peste stradă ceva din congelator. Singură. Paul, sotul, pentru că nu apucase să divorțeze a urmărit-o. Părăsit și gelos pe noua viața a ei, a ucis-o în câteva minute cu multiple lovituri de cuțit. Că a fumat apoi lângă cadavru, că a stins țigara într-un mod macabru, că a anunțat rudele de crima săvârșită nonșalant, nu mai e cazul să vorbim.

    Paula, bebelușa de numai 11 luni a devenit Corina. A rămas în grija bunicilor. Apoi în grija unchiului și a mătușii. A schimbat case multe și nu și-a găsit locul nicăieri.

    E lângă mine și povestește liniștită. Nu o afectează nimic. E frumoasă și zâmbește cu ochii semilună.

    Tatălui ei în acte, nu în suflet, i-au dat 15 ani de închisoare. Pentru că a mers singur la poliție, a colaborat cu ei și s-a comportat bine în închisoare, a executat doar 12. Atunci l-a și văzut pentru prima dată. A atins-o pe umăr intr-o zi într-un magazin și i-a zis că e tatăl ei. S-a speriat atât de tare încât a căzut, a alergat, a căzut iar. A ajuns plină de sânge acasă. Cu atac de panică. Nu era teama de ce auzise despre el. Era vorba despre niște scrisori trimise bunicii ei din închisoare în care îi spunea că o să iasă și o s-o omoare și pe ea. Văzute și citite cu ochii ei. Nu spusese nimănui că știa de ele. Erau ascunse. Le găsise din greșeala.

    Au trecut anii și el s-a recăsătorit. Spune că l-a găsit pe Dumnezeu acum. Are și copii, surorile Corinei. Nu au păstrat legătura. Nu vrea să știe de el. Când i-a răspuns la telefon, după multe insistențe din partea lui, i-a spus “Nu vă cunosc. Nu mă mai sunați, vă rog!” Atât. Nu a plâns, nu a vorbit urât, doar atât.

    Acum e bine. Așa spune. Cred că așa spun femeile puternice ca ea. Bunicii au murit și ei. E adult acum și trebuie să-și poarte de grijă singură. Zice că e bine, dar eu știu că plânge pe dinăuntru.

    Am întrebat-o când a simțit că e greu? Pentru că atunci când era mică s-a simțit iubită de toți. De drag că era mai mică, de milă pentru că rămăsese fără părinți. Dumnezeu știe. A răspuns că i-ar fi plăcut să fie cineva să o îndemne să se țină de școală. Nu doar liceul. Să meargă mai departe. N-a avut cine. Și nu s-a vândut pentru bani. A iubit oamenii sincer. Nu a ajuns o paria în societate. Nu poartă ură nimănui. E puternică, merge mai departe. Sunt mult mai multe se spus despre ea, am înglobat aici doar o parte.

    Am îmbrățișat-o la un moment dat. Mi-a plăcut de blândețea ei. Se va căsători curând. Muncesc amândoi, locuiește la el, e cuminte cu ea și nu are ce să-i ceară mai mult de cât îi oferă. Chiar am crezut când a spus ca se simte iubită și liniștită. Dar mai e ceva. Ea avut mereu o grijă în suflet, că nu știe unde îi e locul. Pe care acum l-a găsit, lângă cel pe care l-a ales pentru totdeauna.

    Și nu știe încotro s-o mai apuce atunci când lucrurile poate, nu vor mai fi roz. Asta o fi de fapt umbra din zâmbetul ei.

    4 ani de Annazidezi

    Publicat de de Anna Georgescu

    De curând s-au împlinit 4 ani de Annazidezi.

    În urmă cu patru ani luam decizia să scriu. În ultimii ani nu făcusem altceva decât să nasc și să cresc copii. Cu excepția câtorva proiecte scurte în televiziune, nu făceam nimic în afară de copii, casă și responsabilități. Eram nevorbită, neascultată, nescrisă, poate, dacă exista cuvintele astea sau tocmai l-am inventat eu. Soțul m-a îndemnat sa scriu mai mult să scape de mine. De vorbăraia mea.

    Nu știam despre ce să scriu. Nu aveam o nișă anume, nu aveam un plan. Simțeam doar o nevoie acută de a scrie. Am ales numele foarte repede. Totul a durat foarte puțin. M-am consultat cu o prietenă și a rămas ca Annazidezi să fie numele meu de atunci înainte.

    De atunci au trecut 4 ani. Am scris sute de articole. Unele v-au făcut să râdeți, altele să plângeți, altele să mă înjurați. Din toate am avut de învățat. Blogul mi-a schimbat viața. Mi-a schimbat perspectiva și modul în care am văzut pe urmă viața. Acum e un băiețel de 4 ani, care spune tot ce îi trece prin cap. Așa și trebuie.

    Am mii de prieteni, am și câțiva hateri de la care învăț mereu câte ceva. Determinarea lor de a ma urî mă fac să merg și mai departe. Faptul că nu mă cunosc și mă urăsc sincer, mă face să încerc să fiu mai bună.

    Impactul unui singur pe Facebook ajunge foarte des în ultima vreme la peste 30.000 de persoane. E o cifră uriașă pentru cineva din provincie care scrie doar din plăcere fără să urmărească algoritmi și chichițe tehnice. E purul adevăr, blogul se dezvoltă pe zi ce trece. Cel mai căutat articol de pe blog, pe google rămâne “Scrisoare pentru soțul meu”. Poate că așa și trebuie să fie. Fără el Annazidezi nu ar fi existat. Fără suportul lui de a mă duce la conferințe ori de câte ori am avut nevoie, fără a ajutorul primit de câte ori i l-am cerut poate nu aș fi aici acum.

    Îi mulțumesc lui și tututor celor care îmi spun că ar trebui să mai scriu.

    După blog a urmat cartea “Viața perfecta? Poate pe Facebook” care a primit recenzii neașteptat de bune. Îmi pare rău că nu m-am ocupat mai bine de vânzarea ei. Totuși oamenii o cer și acum îmi cer să revin cu una nouă. Poate dacă aș avea nițică liniște și ordine în gânduri aș putea să scot alta. Sau poate mai multe. Am atâtea de spus…

    Oricum, trebuie să le mulțumesc tututor pentru susținere. Fără oamenii care intră zilnic pe http://www.annazidezi.com nu aș fi ajuns nicăieri. Persoanele mă recunosc oriunde m-aș afla: în baia unui hotel din București, la supermarket în Pitești sau în fața blocului în orașul meu, oamenii îmi spun că fac treabă bună. Eu le mulțumesc din suflet, promit să nu-i dezamăgesc și să rămân la fel de sinceră ca și până acum.

    Viața mi s-a schimbat pentru totdeuna 

    Publicat de de Anna Georgescu


    Când am simțit cu adevărat ca viața mea avea sa se schimbe pentru totdeauna, am auzit o respiratie ușoară, sacadata și firava in aceelasi timp.

    Ma încercau emoții de tot felul: de la îngrijorare și frica, pana la panica, bucurie și extaz. 

    Nu știam dacă e real ce mi se întâmpla, dacă o sa se termine curând exaltarea asta surprinzătoare sau dacă mâine când ma trezesc o sa gasesc lângă mine aceeași minune vie.

    Eram pe un pat de spital când simteam toate astea, iar durerea își avea și ea locul ei, dar din fericire, era prea puțin băgată in seama cu toată bucuria pe care o trăiam. 

    Aveam un curaj și o forța de nedescris. 

    La 12 ore de la operație, nu ma taram pe pereți, ținându-mă de ce apucam, așa cu o făceau celelalte din salon, ci călcam incet, in brațe cu cel nu avea nici măcar o zi de când văzuse pentru prima data in viața lumina zilei. 

    Primeam vizite de la rude și cunoscuți la fiecare câteva ore și eram mai mult forțată sa răspund instinctiv cu „Bine” la întrebarea ce nu conteneau sa mi-o pună de fiecare data. 

    ” Cum te simti? ” era pe buzele tuturor. Cum as fi putut sa le spun ca eu ma simt cea mai norocoasa de pe pământ când abia reușisem sa cobor din pat? Când faceam eforturi supraomenești râzand la câte-o gluma de-a lor menită sa ma înveselească? 

    Durerea se atenua cu fiecare ora care se scurgea. 

    Asta îmi dădea speranța ca o sa fiu bine și o sa rămână doar o amintire ziua asta dureroasa. 

    Zburda inima in mine de mândrie ca putusem sa fac chestia asta. Sa o duc la sfârșit și sa ajung in punctul in care suflețelul asta mic și plângăcios sa îmi strânga degetul in pumnul lui mic, încă zdrențuros de la lichidul amniotic.

    Habar nu aveam atunci ca eu de fapt, trăiesc ceva care o sa-mi rămână tatuat in minte. 

    Sau ca nici măcar o zi din viața mea nu va mai fi la fel. Ca macazul schimbat de curând ma ducea către împlinirea vieții mele. 

    Nimic nu avea sa mai fie ca înainte. 

    Și de atunci au trecut câțiva ani buni, cu realizări care mai de care mai importante, care m-au ridicat pe trepte pe care nu speram vreodată sa ajung. Și totuși, faptul ca am devenit mama păleste in fata oricărei alte avuții.

    Poate suna dramatic, sau banal, sau de neluat in seama, dar pentru mine, sa auzi respirația Omulețului care înainte cu câteva ore se hrănea, respira, trăia prin tine, mi se pare divin.

    Experiența vieții mele a fost trăită atât de intens încât m-am hotărât ca mai vreau o data. Acum aud zilnic doua voci subțiri in casa mea care îmi spun in fiecare zi ca ma iubesc. Am câte doua perechi de brațe care se încolăcesc după gâtul meu și mii de motive pentru care sa mulțumesc lui Dumnezeu pentru cat de Bun a fost cu mine. 

    Din asta am învățat sa nu îmi fie teama de durere. Dacă o înfrunt și nu ma dau bătută, ea ma duce spre mai bine aproape de fiecare data. 

    Am învățat ca schimbarea înseamnă putere, maturizare, responsabilitate și curaj. 

    Dieta de slăbit garantat, care m-a ajutat sa ma mențin la greutatea din liceu

    Publicat de de Anna Georgescu

    Ma declar încrezătoare, deținătoarea celei mai bune retete de slăbit. Garantat, rapid, fara efecte secundare. Funcționează chiar daca ai glanda, chiar daca ai ai intoleranta la gluten, chiar daca suferi de diverse afecțiuni.
    Nimeni nu are niciodata cum sa-i conteste puterile reale de slăbit deoarece ea a ajutat sa scape de kilogramele in plus milioane de oameni. E safe atat pentru femei cat si pentru bărbați, chiar si pentru copiii. 

    Eu o folosesc de fiecare data cand simt ca nu mai încap in hainele din liceu si niciodata nu m-a dezamăgit. Nu e costisitoare deloc, si-o permite oricine si are efecte vizibile imediat.

    Tot ce trebuie sa faci in fiecare zi e sa mănânci mai putin. Atat. Nimic mai mult. Mănâncă mai putin decat o faci de obicei, iar dupa ora 19 nu mai baga nici un aliment in gura si gata. Asta e tot. Daca mai bei si doi litri de apa zilnic si faci si ceva mișcare prin parc, la cumpăraturi, o vizita unui prieten pe jos…atunci o sa slăbești si mai mult.

    Nu e mare lucru. Oricine se poate ridica de la masa inainte sa simta ca e satul. 

    Sa vrei sa slăbești cu ceaiuri si pastile si sa mănânci la fel de mult mi se pare absurd. Mai prăpădești si banii si mai zăpăcești si organismul.

    Eu nu prea cred in îngrășat pe fond de stres, cauze endocrinologice, oase mari sau conformatie masiva. Cred, însă, ca oamenii nu renunța la mâncare pana nu se simt ghiftuiți. De asemenea, cred in puterea mâncatului mai putin. Nu înfometare, nu leșin pe strada din cauza inanitiei, nu metode drastice de slăbit. Doar mănâncă mai putin decat o faci de obicei si sigur se vor vedea si rezultatele.

    Astept rezultatele dietei si de ce nu, poze cu inainte si dupa. 

    Spor sa aveți!😊

    Webstock 2015

    Publicat de de Anna Georgescu

       

    Webstock 2015 inseamna cea mai importanta conferința de social media din România, ajunsă deja la cea de a 8 a ediție.

    Toata floarea cea vestita in ale bloggariei si nu numai, va fi la hotelul J.W. Marriott din Bucuresti pe data de 2 Octombrie sa aflam cele mai noi aplicații si tehnologii dar si cele mai moi tendințe in promovare si comunicare din social media. 

    Vor avea loc conferințe pentru sesiunile:
    Mobile Trends

    Mobile Comunication

    Blogging si Social Media

    Mandra nevoie mare, tin sa va anunț ca la cea din urma cat si la gala webstock awards, am fost invitata si eu sa particip.

    Sunt onorata si mai mult decat nerăbdătoare sa particip la un eveniment atat de important pentru mediul online dar si pentru mine.

    Abia astept sa întâlnesc oameni cu aceeași pasiune ca si a mea si dar si pe acei adevărați profesionisti cărora le citesc articolele in fiecare zi si sa cunosc cate putin din metodele lor de succes.

    Fiind un eveniment care va fi transmis exclusiv online, ma angajez sa va tin la curent si de acolo, de la fata locului.