Sat frumos si primitor, ce mi-ai dat copilărie de neuitat cu amintiri cat pentru o viața…

Aici am trăit emoția serbărilor pregătite cu mult fast. Am zis poezia tare si rar si am cules aplauzele si aprecierea tuturor. Cel mai mult ma bucurăm de maica mea, de peste 80 de ani, care venea in baston sa ma încurajeze. Am învățat sa scriu de la învățătoarea mea buna care-mi pare neschimbata si astăzi. Am învățat sa ma închin, sa ma rog, sa cred puterea lui Dumnezeu in bisericuța noastra in care cobori ca intr-o grota plină de culoare cu miros minunat de tămâie.

Am cules ghiocei, viorele, gagatele din pădurile-i umbroase. 

M-am scăldat in gârla si am căutat peștișori cu sticla. Am mâncat fragi si mure si am păscut vaca pe Zăvoi.

Am trăit emoția primului sărut la poarta cand inca nu știam ce e iubirea. Am ieșit noaptea pe ascuns afara cu inima bătând sa sara din piept de frica.

Cand am putut sa plec, mirajul orașului m-a facut o perioada sa nu-mi doresc sa ma întorc. Si am stat plecată mult, veneam din ce in ce mai rar. Mi-era bine, deși simțeam ca vreau sa plec undeva. De fapt era dorința de reîntoarcere. Astăzi m-am facut mare si mintea mi s-a luminat. Ajung acasa si aud liniștea. Cand nu trec mașini pe drum nu se aude nimic. Poate o pasare cântând, poate un greiere sau poate un cățel.

La Furesti imi gasesc liniștea. Oriunde m-ar duce viața, aici vreau sa ramân la sfârșit, pentru ca nicăieri nu m-am simțit atat de întreaga pe cat m-am simțit in satul acesta cu cateva sute de oameni.

Aici ma asteapta mama cu poarta deschisă, aici e casa mea.