Am fost marea lui iubire și doar asta îmi mai alina dorul de el. 

Au trecut cinci ani de când a rămas curtea pustie. 

5 ani de când am rămas singure pe pământ. 

5 ani de când nimeni nu mai lucrează în atelier. 

Zarva care răsuna toată ziua la noi in curte e uitată de mult. Acum, iarba a acaparat fiecare locșor, chiar și poteca dinspre atelier. 

Facem fata greu situației. Nu mai avem sprijin și nici cui sa cerem ajutor sau îndrumare.  Suntem mari și degeaba. Ne descurcam greu fără el. 

Mie mi-au rămas doar amintirile. De când mâna lui mare și puternica ma cuprindea de după mijloc când ne culcam împreuna după amiaza. De când îmi tăia unghiile și ma prindea la par. Eram preferata lui. Blonduță mica și creată așa cum ma văd in poze, ma cara cu el peste tot. Numaram orele pana ajungea acasă de la serviciu. Îl așteptam la poarta nerăbdătoare sa văd ce mi-a adus. Ma lua peste tot. La târg, la bufet, îmi cumpara suc și biscuiți și ma ținea in brațe. Se lauda la oamnei cu mine, cu Anel al lui. Eram băiatul pe care și l-a dorit intotdeuna. 

Iubirea asta părintească acum ma doboară, ma ucide. 

Am fost speranța lui intr o lume mai buna. Am fost nădejdea lui la bătrânețile pe care nu le-a mai apucat. 

As face orice acum sa am langa mine mâna lui murdara și crăpată de bătături. As săruta-o indelung, mulțumire pentru forta și omenia cu care ne-a crescut. Sa-i cer iertare pentru tot. Ca nu am fost lângă el in ultima zi. Ca nu am apucat sa-i cer iertare și sa-i mulțumesc. Ca nu am apucat sa-mi dau seama cât de tare ne-a iubit.

Eu știu cât de greu i-a fost sa crească patru copii. Eu simt ca cedez cu doi. Înțeleg acum fiecare cearta și regret enorm ca nu e aici sa vadă băieții. Care vorbesc despre el și ii poarta numele mai departe. Care merg și ii aprind o lumânare și se roagă pentru sufletul lui. 

Ei sunt mândria mea, tata. Și știu ca ar fi fost și a ta. Ei sunt băieții tai. 

De la tine am forța necesară sa-i cresc. De la tine am bucuria in ochi când ii văd seara când ajung acasă de la serviciu. De la tine am luat și obiceiul sa nu ma întorc niciodată la ei fără ceva in geanta. De la tine am furie și forța, am voioșie și chef de joc și de joaca.

N-am apucat sa-ți mulțumesc niciodată cu adevărat pentru toată străduința ta. Am făcut-o însă in cartea pe care ți-am dedicat-o. Cuvintele tipărite in ea vor sta mărturie și peste ani ca ai fost pe pământ un tata adevărat care și-a crescut copiii frumos și cu frica de Dumnezeu. 

„Ți-am dăruit doi nepoței frumosi. Băieți, tata, băieți… Pe ultimul nu-l cunosti, dar se numește Ioan, ca un omagiu adus dispariției tale premature. E blodut și grasun, vesel și cu suflet bun, exact ca tine. In el te vedem in fiecare zi, in mersul lui, in rasul lui, in curtea ta plină de băieți. 

[…] 

Ai fi mândru sa știi ca am scris o carte și ca am încheiat-o mulțumindu-ți tie, suflet frumos”.

Fragment din cartea „Viața perfecta? Poate pe Facebook” de Ana Neacsu.