4 ani de Annazidezi

Publicat de de Anna Georgescu

De curând s-au împlinit 4 ani de Annazidezi.

În urmă cu patru ani luam decizia să scriu. În ultimii ani nu făcusem altceva decât să nasc și să cresc copii. Cu excepția câtorva proiecte scurte în televiziune, nu făceam nimic în afară de copii, casă și responsabilități. Eram nevorbită, neascultată, nescrisă, poate, dacă exista cuvintele astea sau tocmai l-am inventat eu. Soțul m-a îndemnat sa scriu mai mult să scape de mine. De vorbăraia mea.

Nu știam despre ce să scriu. Nu aveam o nișă anume, nu aveam un plan. Simțeam doar o nevoie acută de a scrie. Am ales numele foarte repede. Totul a durat foarte puțin. M-am consultat cu o prietenă și a rămas ca Annazidezi să fie numele meu de atunci înainte.

De atunci au trecut 4 ani. Am scris sute de articole. Unele v-au făcut să râdeți, altele să plângeți, altele să mă înjurați. Din toate am avut de învățat. Blogul mi-a schimbat viața. Mi-a schimbat perspectiva și modul în care am văzut pe urmă viața. Acum e un băiețel de 4 ani, care spune tot ce îi trece prin cap. Așa și trebuie.

Am mii de prieteni, am și câțiva hateri de la care învăț mereu câte ceva. Determinarea lor de a ma urî mă fac să merg și mai departe. Faptul că nu mă cunosc și mă urăsc sincer, mă face să încerc să fiu mai bună.

Impactul unui singur pe Facebook ajunge foarte des în ultima vreme la peste 30.000 de persoane. E o cifră uriașă pentru cineva din provincie care scrie doar din plăcere fără să urmărească algoritmi și chichițe tehnice. E purul adevăr, blogul se dezvoltă pe zi ce trece. Cel mai căutat articol de pe blog, pe google rămâne “Scrisoare pentru soțul meu”. Poate că așa și trebuie să fie. Fără el Annazidezi nu ar fi existat. Fără suportul lui de a mă duce la conferințe ori de câte ori am avut nevoie, fără a ajutorul primit de câte ori i l-am cerut poate nu aș fi aici acum.

Îi mulțumesc lui și tututor celor care îmi spun că ar trebui să mai scriu.

După blog a urmat cartea “Viața perfecta? Poate pe Facebook” care a primit recenzii neașteptat de bune. Îmi pare rău că nu m-am ocupat mai bine de vânzarea ei. Totuși oamenii o cer și acum îmi cer să revin cu una nouă. Poate dacă aș avea nițică liniște și ordine în gânduri aș putea să scot alta. Sau poate mai multe. Am atâtea de spus…

Oricum, trebuie să le mulțumesc tututor pentru susținere. Fără oamenii care intră zilnic pe http://www.annazidezi.com nu aș fi ajuns nicăieri. Persoanele mă recunosc oriunde m-aș afla: în baia unui hotel din București, la supermarket în Pitești sau în fața blocului în orașul meu, oamenii îmi spun că fac treabă bună. Eu le mulțumesc din suflet, promit să nu-i dezamăgesc și să rămân la fel de sinceră ca și până acum.

In ce s-a transformat blogul meu

Publicat de de Anna Georgescu

Cand am început sa scriu, nu am crezut nici o clipa ca o sa ajung aici intr-un timp atat de scurt. 

Cu aproape 200 de articole scrise pana acum, zeci de conferințe social media la care am luat parte si de la care am avut de învățat dar si cu o inspirație infinita, tind sa cred ca treaba asta nu are decat sa se faca din ce in ce mai mare.

Sa scriu a devenit pentru mine atat de natural ca si mâncatul. Sunt articole pe care le scriu in mai putin de trei minute si articole la care lucrez mai mult de o săptămana.

Cineva mi-a spus mai demult ca ce fac eu pe blog e munca mea. Si am ras atunci. Ce prostie! Nu e munca deloc, e pasiune, o fac ca-mi place, nu muncesc deloc, credeam eu. Acum, daca ma gândesc mai bine, imi dau seama ca avea dreptate. Aici chiar e munca mea. E o munca pe care o fac din plăcere si de care sunt foarte mândra. 

Blogului i-am dat naștere precum unui copil, copilul meu, pe care l-am facut măricel si grasun. Pe care-l gătesc mereu cu cate ceva si cu care am crescut impreuna atat de frumos.

Nopțile in care scriu sunt cele mai liniștite pentru mine, iar faptul ca sunt vizitată de un număr atat de mare de cititori, ma face sa cred ca ei gasesc aici un conținut de valoare.

Ma gândesc ca vreodată, o fi ajutat pe cineva scrierile mele. Măcar si doua persoane sa stiu ca s-au folosit de ce au găsit aici si sunt mulțumită. 

Celor care intra si citesc, zilnic sau doar in trecere, vreau sa le mulțumesc din suflet, pentru ca ei mi-au dat încredere in mine atunci cand nimeni nu-mi dădea. Blogul reprezintă acum mult mai mult decat o cale de refugiu dar si o punte de legătura cu cei cu care as vrea sa ma vad mai des.

Reach-ul pe care-l vad la articole ma face sa cred in pasiunea mea. Pasiune care s-a transformat ușor, usor in ceva destul de real. Datorită scrisului, sunt pe cale sa-mi realizez o dorința la care nici nu m-as fi gândit vreodată ca ar putea fi dusa la îndeplinire.

Numai cand crezi cu adevarat in tine si in ceea ce faci, visurile devin realitate. Faceți in fiecare zi putin mai mult decat ati facut ieri,  din ceea ce va place si veți fi fericiti.

Bilantul pe 2015 

Publicat de de Anna Georgescu

  
Imi iau adio de la anul 2015, cel mai greu de pana acum.Un an in care am evoluat neașteptat de mult si care mi-a adus momente frumoase si mai puțin plăcute deopotrivă.

Am făcut blogul, blogul a creat controverse, am ras mult, am plâns si mai mult…

Datorită blogului am descoperit prieteni de nădejde, am învățat si am evoluat.

La nici un an de la apariția sa, număr fericita cei 50.000 de vizitatori unici, ceea ce pentru mine înseamnă mai mult decat bine.

Au fost, din păcate, si perioade grele care m-au dărâmat.

Cum ar fi nenorocirea in care am patimit cu arsurile bebelușului.

Mi s-a rupt inima sa-i văd suferința in ochișorii lui negri atatea saptamâni la rând si sa nu pot face nimic.

Am trăit bucuria din inimile finilor noștri si mi-am amintit ce frumoasa e iubirea.

Am trecut si peste minciuni si peste dezamăgiri si am ramas tot eu.

Chiar daca am suferit si am plâns cât n-am plâns niciodata, Dumnezeu m-a ajutat atât de mult încât nu pot sa cred ce mi se întâmpla.

Bunătatea Lui am cunoscut o, ma înconjoara in fiecare zi si nu mai stiu cum sa-I mai mulțumesc.

Acum ne pregătim de Revelion, il petrecem in liniște, aici, aproape, in sufragerie, dar măcar suntem sănătoși.

Sa ne vedem cu bine in noul an!

100 de articole

Publicat de de Anna Georgescu

    
In urma cu câteva luni luam decizia de a-mi păstra toate gândurile, opiniile si amintirile intr-un caiet special pe care sper sa-l recitesc cu mare drag peste ani si ani atât eu cât si copiii mei.Ajunsă la publicarea articolului cu numărul 100, ( din păcate unul trist ) si in urma unui feedback mai mult decât pozitiv, bag de seama ca blogul acesta a fost o idee excelenta.

Pentru mine a însemnat un medicament, o evadare si un exercitiu continuu de mentinere a psihicului constant dar si de refugiu atunci când am simțit oboseala.

Ma bucur sa văd ca cel mai citit articol a devenit in ultimele zile, ” Scrisoare pentru soțul meu ” pe care o puteți citi aici.

Fiecare articol scris, însumează multe, multe trăiri sincere si absolut adevărate. Nimic nu am scris la voia întâmplării, tot ce am scris sunt sentimente adevărate pe care am vrut sa le împărtășesc cu voi.

Poate uneori am deranjat, însă nu cu rea credința si nu din răutate.

Am avut multe avantaje datorită blogului si imi doresc tare mult sa trec la următorul nivel.

N-o sa renunț niciodată la scris, chiar dacă uneori mi-e greu sa împărtășesc unele întâmplări si chiar dacă nu găsesc timp.

 Multe din articolele care se regăsesc aici au fost texte pe care le-am scris plângând, iar multi din cei care le-au citit au mărturisit ca au simțit si ei aceeași emoție ca si mine.

Ma bucur mult ca am reușit sa ajung la inima unora si ca au reușit sa treacă peste ceea ce auzeau despre mine.

Va mulțumesc mult celor care intrați aici zilnic si de la care găsesc un cuvânt de încurajare, un sfat sau chiar o apreciere.

Vreau sa știți ca înseamnă enorm pentru mine si ca o sa încerc sa nu va dezamăgesc niciodată.

Ce fac nașii la nunta

Publicat de de Anna Georgescu

 

Sau mai bine zis, ce fac la nunta nașii care au copii.
Pai, sa va spun eu.

Dupa ce am reusit sa-i culcam de prânz acasa la bunica, am mai revizuit pe partea de curățenie si am inceput gateala.

La machiaj n-am reusit sa ajung decat pe la ora 15.30 in condițiile in care la 16.15 veneau sa ia nașii asa cum se obișnuiește.

Cand am ajuns in fata blocului parcau mașinile, semn ca trebuie sa ma super grăbesc.

N-aveam nimic de facut, decat sa-mi pun rochia si sa-mi afișez zâmbetul.

Si caznindu-ma cu cumnata-mea sa o închidem, zic sa-l chemam pe iu sa ne ajute. Si vine asta grăbit, si cand trage o data, se face fermoarul ferfeniță.

Auzeam deja lăutarii pe scara cand m-au apucat căldurile si un inceput de panica.

Ce era de facut? O chem pe mana dreapta in ale urgențelor, socrela.

Il coase, facem poza cu telefonul, nu-mi convine, schimb rochia, raman cu cea de seara.

Ies, in sfarsit, transpirată si rușinată si-mi cer scuze cum pot eu mai bine.

Mergem mai departe, fara sa ma mai gândesc la rochia de zi. 

Tinerii frumosi, mireasa superba ca o printesa, dar la biserica, nasului i se face rau de la caldura si trebuie sa ne oprim.

Rezolvam, cand iesim afara, un porumbel binevoiește sa-si dea drumul la nr 2 exact pe gâtul meu.😱 

Îndrept fara sa vreau toate privirile spre mine, fetele ma ajuta sa ma sterg in chicotelile copiilor.

M-au felicitat la sfarsit toti, pentru marele noroc de a se c… pasarea pe mine.

Sa nu va mai spun ca laptele deja începuse sa iasa prin dantela rochiei, semn ca cineva ar vrea sa sugă.

Am luat copiii si am mers la restaurant.

Cel mic a stat lipit numai de mine, sa sugă, de dor, de dragosteala.

Pe la 21.30 inainte de a pune primul fel, hotărâm sa-i ducem acasa la nani.

Frichinit de o durere de burta de la multimea de alune găsite a doua zi nedigerate in scutec, bebelul nu se da culcat decat foarte tarziu.

Tati nereușind sa-l adoarmă pe G, ma duc eu. 

Cand in sfarsit am reusit si ma pregăteam sa ies, se trezeste mezinul.

Ia-o de la cap si tine-o tot asa pana cand la restaurant am ajuns cand se punea pestele. Ca mai aveam putin si se termina nunta fara nași.

Practic, noi ne-am distrat cam patru ore,dar pe care le-am simtit ca 10 ore.

Pe la patru, moarta de grija lor, ca asa sunt mamele, tot cu gândul la copii, am plecat acasa si ce sa vezi?

Amandoi ne așteptau. Erau treji si se se uitau pe tablete. M-am bucurat ca macar nu plângeau.

Una peste alta, a fost frumos, ne-am simtit foarte bine, am dansat foarte mult, ne-am pupat fara sa ne tragă copiii de mâneci si am mancat cel mai bun tort.

Finii iubitori si drăgăstoși unul cu celălat mi-a amintit ce frumoasa e iubirea.

Si parca si mai mult mi-a placut cand toata lumea ma felicita pentru blog, invitați, preotul de la slujba si chiar si solista trupei de la nunta.

Va pup si va iubesc pe toti!

Stereotipurile cu care se confrunta o WAHM

Publicat de de Anna Georgescu

 

Am aproape 30 de ani, am absolvit o facultate de jurnalism si un master in managementul comunicării si relații publice.

Am doi copii minunați care au venit pe lume la intervale mici de timp asa ca in ultimii patru ani n-am facut nimic decat sa am grija lor. 

Inainte de asta am lucrat in comerț, mai exact am avut timp de aproape doi ani o firma pe care am decis sa o închid atunci cand a venit pe lume primul nascut.

Am experiența in vânzări dar stiu sa fac o mulțime de alte lucruri. Probabil ca si meseria de mama m-a format intr -un anumit fel.

Si totuși, in urma cu cateva luni mi-am dat seama ce vreau sa fac cu adevarat in viata. Ceva ce stiu, imi place, iubesc si pot face de acasa : sa scriu.

Asa a luat nastere acest blog. Din dorința mea de face ceva pentru mine si totuși sa pot avea in continuare grija de puiuți.

Recunosc, e greu, e obositor si nu reușesc sa scriu atat de des cat imimi-as dori pentru ca ma ocup exclusiv de creșterea celor doi.

Adesea o fac noaptea, dupa ce-i adorm, sau incep sa ma documentez pentru un articol cand ii prind jucându-se cate 5 minute impreuna in parc, si il termin abia noaptea sau chiar in următoarea zi.

Pentru mine e frumos sa fac ceea ce-mi place si in timp, daca voi face si bani din asta, pentru mine si familia mea va fi perfect.

Imi doresc ca ei sa stie ca mami lucrează si ca pot oricând sa se bazeze pe mine.

Imi doresc sa-i îndrum in viata sa-si aleagă meseria pe care o fac cu drag si nu una care aduce satisfacții doar materiale.

In general sunt încurajată sa scriu, oamenilor le place  stilul meu.

Exista însă si cei care-mi spun ca n-am ce face sau ca imi trebuie un job serios, nu asa ceva.

Nu ii blamez, din contra, ii inteleg. Societatea in care trăim e avida dupa putere financiară si aleg joburi bine plătite sau joburi la care isi petrec majoritatea timpului.

Eu aleg sa-mi educ copiii si sa le fiu aproape cand au nevoie de mine.

Aleg sa fac ce-mi place : sa am grija de familia mea si sa lucrez de-acasa.

Aleg sa fac lucrurile altfel pentru ca eu chiar cred in schimbare.

Acest articol face parte din acțiunea: Flashmob online, organizat de Asociația Work At Home Moms.

http://wahm.ro

http://wahm.ro/flashmob-online-fi-sau-nu-fi-work-home-mom/

https://www.facebook.com/WAHM.Romania
https://alinafm.ro
https://sufletdemamica.blogspot.ro

https://zecelucruri.ro
https://mainiverzi.wordpress.com
https://mamaareblog.blogspot.ro
https://irninismiricioiu.ro
https://mamicaactiva.wordpress.com
https://alinapavaliu.worpress.com
https://copiiinouluipamant.blogspot.ro
https://andratodirita.blogspot.ro
https://copilulmamei.wordpress.comhttps://wahm.ro/flashmob-online-fi-sau-nu-fi-work-home-mom/

Doua luni de blogareala

Publicat de de Anna Georgescu

  

Hei, blogul meu tocmai ce a împlinit doua luni.
Ce repede a trecut timpul si ce repede a crescut blogul meu.
Deocamdată n-o fac pentru bani, iar vizitatorii unici sau vizualizările nu ma interesează prea tare, deși au fost si 1000 pe zi.
Ceea ce pentru un blog aflat la inceput de drum cu articole scrise exclusiv pe telefon, inseamna enorm.
Am intrebat multe persoane ce părere au despre faptul ca scriu.
Unele mi-au facut complimente, altele au tăcut in semn de nesustinere, altele au fost categoric împotriva.
Pai, sa le luam pe rând.
Mama, e clar împotriva. N-are internet dar toata lumea ii spune cam despre ce scriu si chiar daca a plans cand i-am citit ce am scris de ziua mamei, tot n-am induplecat-o.
„Bine, e frumos, dar acum șterge. Cat o sa fie scris acolo? Ce ti-o fi plăcând tie sa stie toata lumea despre viata noastra, nu stiu…”
In ultimul timp ii place ca scriu despre Dumnezeu, cu asta e de acord.
Cineva mi-a spus ca scriu ca n-am ce sa fac.
Hmm, cu doi copii mici sa n-ai ce sa faci? Nu prea cred.
Da’ respectivul n-are copii, de unde sa stie?
O prietena: ” Da, bine ma, o sa citesc, lasa-ma cu blogu’ p…”😂
Acum zice ca e dependentă 😘
O sora: ” Sis, ce proasta esti! Mi-au dat lacrimile.”
Sunt persoane pe care nu le-am vazut niciodata si care ma încurajează foarte mult.
O doamna chiar a ținut sa ma întâlnească intr-o zi sa-mi poată spune ca ii place foarte mult.
Nu stiu cum sa le multumesc.
N-am crezut niciodata ca o sa se ajungă la momentul in care cuvintele mele sa emoționeze oamenii.
Sunt copleșită si nu ma pricep deloc sa le răspund pe măsura susținerii lor.
Ma bucur de asemenea ca am întâlnit bloguri pe care le citesc regulat si oameni din spatele lor de la care am multe de învățat.
Pana in urma cu cateva luni chiar credeam ca nu am nici un talent.
Cum se pricep unii la pictat, sau la croșetat, la cântat, etc. Ei, eu ziceam ca sunt anti-talent. 
Acum nu mai cred asta, imi place ce fac si stiu ca mai am multe de învățat si că treptat o sa reușesc.
Eu sunt sigura ca nu plac multora. Si nici cu ce scriu eu nu sunt de acord, dar știți ceva?
Nu conteaza deloc, pentru ca si cei care ma susțin si cei cărora nu le place, ma citesc oricum.o fac asa de curioși, sa aiba ce sa comenteze.
Asa ca…ce mai conteaza?
Scriu aproape numai noaptea cand copiii dorm si e liniste in casa.
Am prietene bune, care m-ar putea asculta dar aproape toate sunt departe de mine.
Uneori ma simt singura si asta e relaxarea si refugiul meu.
Imi place sa scriu si cat timp numărul celor care ma susțin e categoric mai mare decat al celor împotriva, voi continua s-o fac.
Si aia care sunt împotriva, sa stea cuminți, ca acuș le pregătesc un articol. Sigur nu le-ar placea.
Sa va mai cer părerea?
Sau v-am speriat?