Familia e intotdeuna pe primul loc. Prioritatea mea in iarna care urmează e sa le daruiesc copiilor amintiri la fel cum am avut eu parte in copilărie. O sa încerc sa le insuflu și lor tradiția, cântecul, colindul, bradul cu tot ce înseamnă el și o iarna de neuitat.

Bradul copilăriei mele nu seamănă cu nimic din ce se poarta acum. Nici pe departe. De fapt, era un molid cu crengi din loc in loc și cu un vârf lung pe care cu greu așezăm o stea argintie.

Era intotdeuna natural, pentru ca pădurile erau păduri, nu ca acum mai mult dealuri goale. Nu aveam noțiunea de eco, nu știam daca e bine sau rău, il adoram așa cum era. Era puțin mai înalt decât noi, la vremea aia, cu ramuri subtiri și cu miros adevarat de iarna. Nu aveam globulețe, decât beteala și bomboane cu polei, pe care de cele mai multe ori le mâncam și rămâneau doar ambalajele goale atârnate. Mai puneam vata ca sa imitam zăpada. Portocalele primite in pachet de tata de la fabrica le puneam mai la baza crengilor ca sa nu se rupă de la greutate.

Îl păstram așa gătit pana după Sf Ion când începeau sa-i cada acele. Era sărăcăcios, acum când ma gândesc. Dar chiar și așa, bucuria cu care îl primeam când ni-l aducea tata din padure, a rămas acolo întipărita bine.

Mai târziu, am început sa cumpărăm instalație. Se vedea super frumos de la poarta. Când îl vedeam din drum, cum strălucește și licăre, tare mândra mai eram.

Acum am misiunea ca mama, sa aduc bucuria bradului și in sufletele copiilor mei. Și pare dificil asta. Când ei văd instalații peste tot prin oraș, de pe la jumatea lu’ Noiembrie. Pana acum nu m-am gândit ca momentele astea le pot face magice in ochii lor. Încerc anul acesta. I-am învățat ce înseamnă copacul și ce se întâmpla dacă prăpădesc multe foi. Știu deja ca de la ei primim oxigen și noi trebuie sa stopam tăierea lor dacă vrem sa mai avem ce sa respirăm. Așadar nu le pot explica cum procedam noi când eram mici. Plasticul pe care îl avem de anii trecuți, nu inspira nimic. E tern și nu miroase a nimic, nici măcar a plastic.

Am hotărât sa împodobim unul adevărat. Va rămâne in ghiveci și îl vom planta când se termina nebunia sărbătorilor. Vom merge împreuna la țara și îl vom planta acolo. Va fi povestea noastră de iarna care, practic, nu se va sfarsi la Sf Ion. Abia aștept sa mergem la cumpărături.

O sa revin aici cu detalii, cu poze și cu tot ce se petrece acasă la noi.