Dintele din felia de pâine va fi una din amintirile pe care o să le-o povestesc cu drag atunci când vor fi mari și vor mai veni pe la noi doar in vizită.

Avea ăsta micu’ al meu un dinte care se mișca. Se mișca așa de tare încât dacă bătea vântul și avea gura deschisă sigur se desprindea. Mi-era teamă că la noapte sigur o să-l înghită în somn. Toate tentativele mele de a-l ajuta să scape de el fuseseră in zadar. Nici măcar ideea de a mă apropia de gura lui nu o accepta.

Într-o seară, după cina, zice să-i pregătesc un desert. Ce desert, când frate-sau era la regim cu enterocolita vieții. Îi spun că nu-i putem face asta copilului, trebuie să inventăm ceva ce n-ar mânca el. Și mi-a venit ideea, bolnăviorul nu suporta miere pe pâine, așa că asta era. Miere pe pâine.

După prima mușcătura, aud un țipăt. Îl durea dintele. Când mă uit în gura lui… ce dinte mami? Nu mai e. În locul lui rămăsese o mare gaură.

Și am plecat la căutat. Mă aplec să-l caut pe jos, ăla micu, sus pe spatele meu:

– Dii, căluțule!🤦🏼‍♀️

Cu călărețul pe mine am cercetat fiecare colțișor, nici în covor nu era. Nu era nicăieri. Ziceai că-l înghițise pământul. Sau… el? Și fac greșeala să-i spun ce cred.

“- Vai, mi-e rău!”

“- Vomit!”

“- Merg la baie!” Plecase pornit pe vomă, băiatul.

Până să ajungă la baie, văd felia cu dintele înfipt în ea. Stai! Stop! Nu mai e nevoie. L-am găsit. Bea niște apă să uiți de vomat.

Am râs toată seara cu ei. Am mai povestit și la somn o tura. După ce ne-am asigurat că zâna măseluță știe tot ce s-a întâmplat și îi va lăsa bani pentru dințișor.

Ehe! Ce credeați? Trăim în 2018, vai de păcatele mele!😜