Jocul preferat al băiețelului meu


Ajungem acasă intr-o seara și chiar înainte sa urcam scările, băieții se iau la cearta. Binoclul celui mic i s-a părut dintr-o data interesant și celui mare așa ca, cel mic i l-a smuls din mâna. Cel mare, agresat și lovit la ochi a început sa plângă. L-am împăcat puțin și apoi l-am mustrat pe frate-sau egoistul. Și in timp ce ii spunem ca nu e frumos ce a făcut, ca jucăriile se împart, ca l-a lovit și ca-l doare, cel mare a intervenit și a zis ca ar fi bine sa nu ne mai certam ca lui deja i-a trecut durerea. Mi s-a părut așa dulce cum i-a luat apărarea, deși el era victima…Apoi seara, înainte de culcare am jucat jocul preferat al lui. L-am inventat împreuna și se numește: ” Eu ii mulțumesc lui Dumnezeu pentru ca…” și fiecare din familie completează mai departe. 

Nu pot sa va spun ce completări face un copil de numai 5 ani. Ori ca e al meu și îl iubesc de numai pot, ori ca e el o fire mai sensibilă, nu știu ce sa zic dar ma da pe spate de fiecare data. Eu cu tati avem completări obișnuite: …pentru casa, pentru familie, pentru mâncare, pentru copii sănătoși, pe când el are răspunsuri mult mai elaborate. Zice ca e recunoscător pentru ca are un frate cu care se poate juca atunci când nu e la gradi cu Sebi, prietenul lui, ca mulțumește pentru puterea muncitorilor care ne-au construit blocul și multe altele. Unul dintre răspunsuri, care m-a uimit foarte a fost acela ca poate fi bun chiar și atunci când cineva îl supăra. Pentru asta ii mulțumește el Domnului. Și mai precis a zis ca el e recunoscător Lui când l-a iertat pe Ali ca l-a lovit la ochi. 

Bucuroasa tare de înțelepciunea lui i-am luat mânuța, i-am sărutat-o și i-am spus, atingându-i pieptul cu ea, ca Ii poate multumi lui Dumnezeu ca nu uita nici atunci când e supărat sa-i pună bunătate in inimioara-i mică. A zâmbit și s-a bucurat cu ochii lui mari și curioși și de atunci sunt convinsă ca a înțeles ce înseamnă Dumnezeu.