Călimănești e locul pentru copii, mămici, tătici și bunici

Cazare, mâncare, scăldat…

Când am auzit ca tati ne-a rezervat un weekend la Căciulata m-am gândit ca o sa fie super numai ca o sa fim împreuna, like a big happy family și ca stațiunea in sine e mai mult pentru cei trecuți de prima tinerețe. Asociam cu tratamente pentru reumatism articular, pentru mușchi atrofiați, cu bai termale pentru seniori.

Am ajuns acolo noaptea și ne-am cazat undeva unde făcuse rezervare prin email. Aveam emoții pentru ca eu indicasem locul acesta, pe lângă altele vestite din stațiune la care nu mai găsisem loc. Chiar vreau sa întăresc ideea asta. Sa găsești un loc liber in weekend acolo, nu e așa de ușor. Toate cele 3 hotelurile centrale: Oltul, Căciulata și Cozia își aveau epuizate absolut toate locurile. Am încercat totuși și la receptie seara când am ajuns, am crezut ca poate avem noroc. Din păcate nu a fost așa.

Am rămas totuși unde rezervase, la hotel Casa Românească. S-a dovedit o alegere inspirata. Ne-am simțit extraordinar! Am avut vedere la munte și la piscina încălzită din curtea hotelului, la care am coborât pentru baie in fiecare seara. Restaurantul ne-a pus la dispoziție o varietate de preparate proaspete, potrivite atât pentru părinți cât și pentru adulti.

Ziua ne-o petreceam la parcul acvatic din stațiune Cozia Aqua Park, care e dotat cu tobogane de la cele mai mari pana la cele pentru copii. Apa, după preferințe. De la călduță pana la fierbinte. Nu am fost incantați, însă de mâncarea din interiorul parcului. Porții mici, sărăcăcioase și scumpe. Am preferat sa mâncam la hotel.

Afara piscina era foarte potrivită de baie, apa fierbinte exact așa cum îmi place mie sa ma ia cu moleșeală de la ea. M-am simțit fancy și la moda, uitând ca plecasem de acasă cu concepția de seniori depre Căciulata. Mi-am amintit de băile de la Szecheny din Budapesta care m-au încântat cu câțiva ani in urma.

Nu m-as fi așteptat sa gasesc așa relaxare chiar aici lângă noi.

Seara luam cina tot la hotel. Formația de muzica aproape ca ne-a scos și pe noi, părinții la dans. Erau ritmuri săltărețe de ne tropaiau picioarele pe sub masa.

Ne-am făcut timp sa ne vedem și cu prietenii noștri din Vâlcea, copiii au socializat și s-au jucat trecând de mult de ora de somn. Am făcut o excepție, pentru ca nu mergem de multe ori la distracție.

Am mâncat mult și bine. Mi-am comandat coaste de porc, preferatele mele. Am mâncat chiar și desert, ne-am ospătat in adevăratul sens al cuvântului cu toții.

Am făcut poze, am râs, am vorbit și am citit(pentru examenul pe care trebuia sa-l dau când ma întorceam). De copii nu m-am știut. Și-au demonstrat talentul căpătat la lecțiile de înot și l-au preferat pe tati care știe sa înoate. Ei sunt genul lui, se aventurează in cele mai mari tobogane potrivite vârstei lor, se baga cu capul la fund(n-aș putea!), se stropesc, sar și țopăie exact ca niște rățuște. Eu prefer sa intru maxim pana la umeri și sa stau retarasa cu o carte pe șezlong.

M-am relaxat cu adevărat in cele câteva zile petrecute acolo. Casa Românească ne-a primit cu brațele deschise. Recomandam cu drag, cazarea, mâncarea, piscina interioară și mai ales pe cea exterioara, sauna și muzica.

Căciulata rulz! ❤️

Reclame

Castelul de Lut Valea Zânelor cu copiii-yey ori ney

Vorbeam cu o prietena la telefon pe speaker despre unde ne dorim sa mai călătorim si vine vorba despre Castelul de Lut Valea Zânelor. Aveam in gând sa mergem mai demult dar pe mine m-a dat înapoi distanța. Din Pitești pana la destinație era vorba de vreo 3-4 ore de mers cu doi nebunici fără stare in mașina. 

Ma gândeam ca ce sa găsim acolo așa interesant încât sa merite efortul.

 E, și pe când discutam noi toate astea, aude și soțul din dotare ce zic și se ambiționează sa-mi demonstreze ca nu e deloc de speriat. 

Așa ca duminica, de dimineața, ne pregăteam de plecare cu mic cu mare. In urma cu câteva zile cumpărasem o saltea pentru mașina care, practic, transforma bancheta din spate într-o canapea. Nu prea safe pentru ei dacă stăteau in șezut, dar norocul nostru a fost ca au stat numai tolăniți, deci nici un pericol. 

După un drum de 3 ore și un „Podul de piatra” cântat de peste 48 de ori, am ajuns și la castel. 

Acolo, aproape de munte, puțin mai răcoros decât ne-am fi așteptat, am fost întâmpinați de o priveliște spectaculara. Munții deasupra noastră, un rău rece și învolburat tocmai bun de aruncat pietre in el, lângă niște mese și scaune improvizate din materiale ecologice, adică fan și bineînțeles castelul in toată măreția lui. Nu e inca finalizată lucrarea, dar câteva încăperi au fost deschise publicului. Un magazin și încă o încăpere in care probabil va fi o viitoare camera in care ne vom putea caza. 

Am urcat in una din turlele castelului sa admiram priveliștea fantastica, iar copiii au fost încântați de clădirea construită lângă castel, cred ca unde urmează sa se deschida un restaurant, care avea acoperișul cu iarba crescută pe el.

Am poposit acolo in jur de 2 ore, timp in care am luat o gustare, o înghețată, ne-am alergat, ne-am făcut poze, ne-am bălăcit mâinile in apa și ne-am odihnit. 

Ma uitam la arhitectura sa neobișnuita, rupta din basme și ma minunam de locul acesta plin de verde și de natural. Nu era nimic modern in jur ca sa poata strica firescul naturii, poate și de aia mi-a plăcut atât. Sunt convinsă ca atunci când va fi gata și oamenii vor putea înnopta acolo nu va fi foarte ieftin, dar la fel de convinsă sunt și ca va merita fiecare bănuț. Văzusem tot, simțisem mult și totuși nu-mi venea sa plec. 

Nu voiam sa plec încă, încă nu ma saturasem, as mai fi vrut sa vizitez încă ceva.

 Drumul parcurs era prea mare ca sa ma limitez la un sigur obiectiv, așa ca, mi-am amintit de castelul Brukenthal care, culmea, era in apropiere, la distanță de câțiva km. Acolo am descoperit o super grădina, cu un impresionat covor roșu pe care m-am simțit ca la Festivalul de la Cannes. Copiii au alergat cât i-au ținut picioare și apoi am rămas sa luam prânzul la restaurantul din incinta Palatului.

 Lângă un rău care trecea chiar prin fata terasei pe care am mâncat am văzut cea mai frumoasa imagine a zilei. Copiii mei, singuri, chicotind și plănuind te miri ce închipuiri copilărești. Când i am văzut împreuna acolo, lângă noi, vorbind ca doi prieteni buni, am simțit ca trăiesc. Am iubit ziua aceea mai mult. Am iubit soarele și șansa de a fi langa ei. Am iubit iarba verde și clipa care voiam sa nu se mai sfârșească vreodată, cu toată liniștea și profunzimea ei. 

A rămas ca data viitoare sa înnoptăm acolo, pentru ca o parte a palatului e transformată in regim hotelier, ca sa ne putem bucura de tot spațiul acela, numai bun de alergat cu Frumoșii mei. 

Pana la urma, bag de seama, ca aventura noastră de o zi, n-a fost așa de cumplita pe cât m-a așteptam. Copiii vorbesc și acum la câteva săptămâni distanță, de Castelul Zânelor și de aventurile acelei zile, semn ca a fost o idee buna sa ne încumetam la drum. 

Așadar, o excursie cu copiii la Castel de Lut primește din partea noastră un mare yey și recomandam familiilor in căutare de liniște, natura, regăsire.