Știu, e șocant pentru mulți care știau unde să ma găsească de luni până vineri. De dimineața până seara, aproape doi ani i-am petrecut acolo. Recunosc cu părere de rău că o sa-mi lipsească micile bucurii de acolo. Dar e un capitol încheiat. O experiența frumoasă, până la urmă.

Au fost momente grele când efectiv nu știam încotro să o apuc și cum să mă împart în mai multe locuri.

Cel mai mult o să-mi lipsească oamenii. Socializarea mă făcea să uit de ce mă deranja cel mai mult. O să mă întrebați de ce? Din cauza salariului în principiu. Dacă vă așteptați la o suma decentă a unui angajat salariat intr-o instituție financiar-bancară, întrebați-mă pe mine. Muncă multă, bani puțini. Mulți angajați la bănci din România nu pot beneficia de produsele pe care le vând. Cu orice alt job ai putea, mai puțin dacă ești angajat. Și asta e revoltător.

Strictețea regulilor e absurdă uneori. Înțeleg rigoarea și decența ce o impun astfel de joburi, dar nu pricep metodele de a o impune. Am știut de mult că nu o să rămân acolo pentru totdeauna. Cred că în ziua în care am fost amenințată, cel mai mult. Sintagme de genul: “Mai bine îl servești decât să mănânci bătaie, n-ai văzut ce a pățit tipa de la Pro Tv?” în cazul unui client agresiv, nu țin prea mult cu mine. Prin metoda de abordare se încuraja agresiunea. Cu care nu sunt de acord sub nicio formă ar veni spre mine.

Agresorul învață că doar cu pumnul își face dreptate. Și merge în alte instituții și face la fel. Sau poate într-un magazin în care faci cumpărături cu copilul tău pe care l-ai învățat despre bunătate intre semeni.

E deranjant atunci când oamenii buni, care ar putea face performanță, renunță. Aici nu e cazul meu. Sunt oameni mult mai buni decât am fost eu în domeniu care renunță. Nu se profită de abilitățile lor. Câștigă supunerea oarbă, frica și lipsa de reacție.

Poate a fost un eșec încercarea mea de a fi de folos acolo. Eu chiar am crezut ca pot aduce un nou suflu, ceva, numai ca nu mai am timp de jocuri și de așteptat. Câteodată nu e de ajuns să ai încredere în tine, trebuie ca și ceilalți să creadă că poți.

Renunț pentru că merit mai mult. Dețin abilitați pe care alți angajatori le-ar găsi mai mult decât potrivite pentru alte joburi. Am avut multe de învățat, chiar dacă a fost dificil să înțeleg pe deplin unele comportamente. Nu vreau să înțeleagă nimeni acum că nu respect pe cei de la care am învățat. Sau că arunc cu noroi. Nicidecum. A fost o experiență până la urmă. Am cunoscut mulți oameni și le sunt recunoscătoare pentru tot. Ceea ce am zis aici e altceva. E doar o părere și un of scris pe un site personal. Și vreau să fie tratat ca atare.

Dar am învățat să-mi gestionez efectele eșecului, iar calitățile dobândite în urma lui nu sunt de neglijat. Știu unde trebuie să mai lucrez ca să devin un om mai bun.

Deocamdată am alte planuri. Toată familia mă susține. Nu există ceva mai bun în viața mea decât suportul lor necondiționat. Sunt convinsă că o să fie bine. Nu știu de ce, am eu așa un feeling. Încă pot să o iau de la capăt. De 1000 de ori dacă e nevoie.

Azi a fost ultima zi de serviciu. Parcă nu mi se mai pare așa rea varianta cu “o să mor de foame fără salariu”. 😜 Despre planuri viitoare și în ce proiect am intrat în urmă cu câteva luni o să scriu data viitoare. Sau poate că nu.

Acum mă gândesc cu amar doar la toți cei care mă invidiau că lucrez acolo. Stați chill, nici nu era așa funny. Doar făceam eu să fie.

Sărbători cu liniște vă doresc din tot sufletul. ❤️