România e pe primul loc în UE la mame adolescente. E utilă educația sexuală în școli?

Încă de când sunt de-o șchioapă, copiii sunt educați cu metoda: “e rușine”. “Stai frumos că e rușine!“ Ia mâna de acolo că e rușine!” Astea sunt frazele cele mai des auzite în copilărie. De mine, cel puțin.

Băieții, ca și fetele au nevoie să știe ce se petrece cu corpul lor. Care sunt organele sexuale, cum se numesc ele, din ce e format corpul omenesc.

Am băieți, dar asta nu însemnă că lor nu trebuie să le spunem prea multe. Și fetele și băieții trebuie educați în sensul ăsta. Iar dacă părinții nu pot face asta, atunci să le vorbească un profesor specializat în educație sanitară, cum am auzit că s-ar numi materia. Asta, dacă se va introduce.

Cei mici trebuie să fie familiarizați cu câteva noțiuni banale despre sexualitate.

1. In primul rând, organele sexuale sunt intime, nu rușinoase. Trebuie să le numească corect, fără diminutive sau înlocuiri de alte cuvinte. Sâni, testicule, penis, vulvă, fese, sunt denumiri normale, pe care orice copil trebuie să și le însușească.

2. Nu trebuie să plece niciodată cu un adult fără acordul părinților.

3. Organele sexuale nu se ating decât în intimitate: baie, camera lor, etc.

4. Organele sexuale nu sunt rușinoase, ci intime și vor rămâne așa până la vârsta la care vor deveni adulți.

5. Nimeni, în afară de doctor sau părinți nu are voie să îi atingă în zonele intime. E strict interzis chiar și în joacă. Ele sunt sensibile și ei încă nu au capacitatea de a se feri de pericole.

România e pe primul loc în Europa la numărul de mame adolescente. Asta pentru că educația sexuală trebuie începută mai întâi acasă. Suntem în anul 2020 și mulți copii sunt încă forțați să se căsătorească la vârste fragede. Nu știu să se îngrijească nici pe ei și se trezesc în situația în care trebuie să crească un copil. De aici și rata crescută a adandonului școlar. Peste 300.000 de copiii din România sunt în afara sistemului educațional. O cifră enormă din cei 4 milioane de copii.

Toți copii au nevoie de educație adecvată. Indiferent că sunt fete sau băieți, părinții trebuie să înțeleagă că nimic nu e posibil fără educație.

Așadar, până se va introduce în școli o materie care există deja de foarte mulți ani în alte țări, educația sexuală trebuie să înceapă acasă. Haideți să facem ideea asta cât mai cunoscută și vom intra în normalitate.