Mădălina

Mădălina e femeia parte din campania #femeiputernice

Mădălina e stabilită de ani buni în Franța. A auzit de campania #femeiputernice de pe blog și a vrut să îi aflu istoria. E vorba despre o întâmplare care a transformat-o dintr-un robot setat să facă bani, într-o femeie cu trăiri și sentimente, parte din #femeiputernice.

A lăsat o casă mare acasă și un statut stabil, pentru un trai mai bun în străinătate, ca mai toți românii care pleacă pentru pentru bunăstarea copiilor.

A muncit mult, în condiții greu de imaginat, până să fie mai bine. Zilele lor erau fără esența, treceau doar repede. Doar seara se întâlnea cu sotul si cei doi copii la masă, iar ziua următoare o luau de la capăt. Părinții la muncă, copiii la școală. Nu era armonie, era doar o rutină, o goană avidă după bani.

Până intr-o noapte, când un șir de evenimente a dus la cel mai frumos deznodământ.

Toată lumea dormea. Alex, băiatul cel mare, în vârsta de 17 ani pe atunci, mai rămăsese puțin la calculator. Deodată, simte ceva în cameră. A verificat toată casa și nu era nimeni. Apoi a simțit o lovitura și o arsură la ceafă. Cineva l-a lovit, dar nu era nimeni când s-a uitat.

Când și-a dat seama, s-a speriat foarte tare. A mers plângând în camera părinților. Nu l-au crezut la început, erau doar ei în casă. Când au ridicat tricoul, sub ceafă, avea o urmă roșie de palmă. Nu au găsit nicio explicație logica la ce s-a întâmplat. Din seara aia au continuat să doarmă impreuna toți intr-o cameră, de frică.

Au stabilit că vor merge la biserică, duminica următoare. Și-a dat seama că ei ca familie nu sunt uniți în credință. Băiatul cel mic nici măcar nu știa “Tatăl nostru” rugăciunea cea mai știută de creștini. Era timpul să meargă la Dumnezeu. Abia a doua oară au stabilit ca trebuie să se spovedească. Ce au simțit atunci, în mica bisericuța românească nu au simțit niciunde în viață. După spovedit, Alexandru a ieșit plângând. Simțea că plutește, nu își explica trăirea și binecuvântarea. A intrat și Mădălina, a plâns tot timpul, nu știe de ce. Nu a vazut preotul, decât o lumină puternică. Parcă ar fi avut o discuție divină. Ceva se schimbase în ei pentru totdeauna.

Au stabilit împreuna ca preotul să vină acasă și să le binecuvânteze casa. Au tămâiat, iar mai apoi au hotărât să se împărtășească. Pentru asta, Mădălina trebuia să nu mai aibă corpuri străine în ea. Nu știu dacă e o regulă bine stabilită, dar preotul nu o împărtășea dacă nu scotea steriletul. Așa a și făcut.

La doar câteva luni viața lor avea alt făgaș. Mult mai relaxați, luau zilele așa cum veneau. Se bucurau de mâncare, de sănătate, de faptul că erau vii.

La ceva timp după spovedit, Mădălina a aflat că e însărcinată cu al treilea copil. Se punea problema vârstei, a disponibilității și a responsabilității de a mai crește încă un suflet în casa lor.

Fără nicio urmă de îndoială, viața nouă din pântecul ei trebuia să trăiască. Ce conta că cel mare avea vârsta majoratului? Că cel mic avea doar 8 ani? Că nu au suficienți bani sau că nu mai e la prima tinerețe. Era binecuvântată între femei cu o nouă șansă.

Și nu, Mădălina nu e o ciudata sau o pocăită. Are doar alte reguli. Se roagă înainte de masă, postesc impreuna atunci când trebuie. Au credință în ei și în Dumnezeu. Are o relație specială cu preotul care i-a întors cu fața la El. E parte din familia lor acum. Are tot ce și-a dorit vreodată. Vorbește așa frumos și înălțător despre ce i s-a întâmplat… La un moment dat în spital, după naștere, de oboseală a adormit cu copilul în brațe. Nu a vrut să-l lase moașelor peste noapte ca să poată dormi. L-a vrut lângă ea din prima zi. Și copilul a căzut din pat. O distanța destul de mare. A fost mare zarvă atunci. I-a părut rău, a avut mustrări de conștiință. A plâns mult. Luptase atât să-i simtă aproape bătaia inimii lângă ea.

După teste și radiografii, baiatul nu pățise nimic. Era născut în ziua Acoperamântului Maicii Domnului. Asta știe ea sigur că l-a protejat.

Poate dacă cineva nu îl atenționa pe Alexandru în seara aia. Dacă nu mergea la preot. Dacă nu renunța la sterilet. Dacă nu se întâmpla toată înșiruirea asta firească de întâmplări, poate trăiau și acum în rutină și în ignoranță. Viața lor acum se învârte în jurul mogăldeței de câteva luni. Care a adus soare în viețile lor grele și triste. El i-a unit și i-a făcut fericiți pentru totdeauna.

Mădălina a luat decizia corectă nu numai pentru ea, ci și pentru cei pe care îi iubește. Ea e o luptătoare care nu s-a lăsat pradă vremurilor reci în care trăim. Parte cu adevărat din #femeiputernice e femeia care duce o luptă continuă cu ea ca să le fie bine lor.

A fost nevoie de un semn divin ca să ia măsurile necesare ca toți să-și îndrepte viața. Viața lor a fost la decizia ei, iar ea a luat-o pe cea corectă, indiferent de urmări. Am văzut poze cu ei și nu pot să nu-i admir tenacitatea. A ținut familia unită, a urmat chemarea Domnului și a adus în casă bucurie. Ce poate fi mai frumos?

Ana

Ana, parte din campania #femeiputernice.

Ana a prins două războaie. Tatăl ei a fost primar, aveau pamânturi multe, iar ea era singură la părinți. Soarta a făcut ca să rămână orfană de mama când era doar o copiluță. Povestea mereu de cum spăla iarna hainele la gârlă, de războiul care a adus cu el foamete, de neputințe și necazuri.

S-a căsătorit cu un bărbat mult prea mare pentru vârsta ei. Avea doar 12 ani, el mai mare cu 20 de ani decât ea. S-au înțeles bine, au făcut casă împreună, el era tâmplar și munceau fără să ceară nimănui.

Dumnezeu i-a binecuvântat cu 12 copii. Ea, micuța și slabă avea grijă de toți. Prune fierte, pită pe pâine, nuci, mere, ceapă cu sare, mămăligă cu lapte, asta era hrana lor. Intr-o zi, din atelierul în care lucra Ion, s-a auzit un strigăt.

⁃ Anico, Anico, vino repede că mor.

Sunt cuvintele pe care nu le-a putut uita niciodată. Intr-o secundă a rămas văduvă cu o droaie de copii.

I-a păstrat pe toți lângă ea. Nu s-a gândit nici o clipă să nu-i țină. I-a crescut cum a putut, s-au mai crescut și ei unii pe alții. Le-a măritat, i-a însurat, le-a făcut case, i-a ajutat cu pământ. Cât a putut le-a dat.

Ea a rămas în casă cu cel mic, care avea 9 ani când i-a murit tatăl. Impreuna au stat până când a murit.

Ana avea o forță în vorbă, impunea un respect și avea o tărie care o făcea de temut în fața multora. Nu conta că era o femeie slabă și scundă, toți o respectau.

Și a apucat să vadă copiii la casele lor, și-a sărutat nepoții și strănepoții, toți au trecut pe la ea înainte să plece la casele lor. Unul singur s-a certat cu ea pe o bucată de pământ pe care i-o dăduse ăluilalt mic cu care locuia. Era și el băiatul ei și crezuse că i-a dat atât cât se cuvenea. El, atât de tare s-a înfuriat, încât a venit în camera ei și a ridicat-o cu pat cu tot. A țipat și s-a luptat până a făcut biata femeie bucata de pământ pe din două. Am fost acolo când era pornit pe ea. Am vazut neputința ei și furia lui. Dacă aș fi avut o putere… Doamne!

Ea a plâns și a blestemat. O vedeam mică și ghemuită în patul de la geam și mi se rupea inima că suferea. Avea 80 de ani, puterea n-o mai avea decât in privire. I-am zis poezii și am stat lângă ea s-o înveselesc. Atât cât oi fi putut și eu.

Toate au trecut. Ana și-a găsit sfârșitul în patul ei de lângă geam. A murit împăcată. De când își aștepta ea sfârșitul și se ruga la Dumnezeu s-o ia mai repede?

Copiii au umplut satul de lume. Dacă te duci acolo, în partea ei, toți sunt rudă unii cu alții. Sunt bine, unii au case mari cum nici n-ar fi visat Ana. Niște palate cu adevărat. Toți descendenții ei au auzit de ea. Sărmanii satului se adăposteau la ea. Îi hrănea, le dădea chiar și un pahar de țuica înainte să plece, așa doar să mai prindă puțină putere. Toți o căutau când aveau nevoie de un sfat.

Azi mai trăiesc doar câțiva dintre copiii ei. Bătrâni și plini de nepoți și stranepoti și ei, la rândul lor. Au murit de moartea lor, mai puțin băiatul care a vrut mai mult decât avea Ana pentru el. La el nimeni nu a știut exact ce s-a întâmplat. Moartea lui a venit ca un fulger. A fost greu de înțeles pentru noi toți, mai ales pentru ai lui mai apropiați. Poate a luat foc de la vreascurile strânse, ori poate așa a fost de la Dumnezeu. Era singur atunci și nu l-a putut ajuta nimeni. Pentru mine a fost o lecție și mi-a părut rău de dispariția lui. Pentru ca nimeni nu merită să se chinuie.

Dar Dumnezeu vede tot.

Trupul lui a fost găsit fără suflare intr-o pădure in condiții suspecte. Arză-te-ar focu’ “ ăla printre lacrimi din ziua aia… . Nu știu.

Ana a fost o forță. Iubirea și blestemul ei a ajuns mereu unde a prevestit.

Ana e numele pe care ea a insistat să-l port eu. Nu știu dacă am tăria ei, dar așa mândră sunt sunt sânge din sângele ei.

Fiul ei cel mic a fost tatăl meu. Și vreau să-i duc numele mai departe cu demnitate. Așa cum ne-a crescut și ne-a învățat pe toți.

Te iubesc, maica noastră bună!

Pornesc o campanie pentru #femeiputernice

Pornesc o campanie pentru #femeiputernice din dorința de a le face cunoscute pe toate acele femei care au reușit până la urmă.

Femeile care au avut curajul să se ridice din nimic sunt femeile puternice pe care vreau să le aduc în atenția voastră. Care au reușit să rămână deasupra, deși mulți poate le-au vrut la fund. Sunt femei obișnuite pe care viața le-a încercat de atâtea ori încât multe în locul lor ar fi renunțat de mult.

Nimeni nu le știe pe aceste #femeiputernice, pentru că și-au dus crucea cu demnitate. Nu au cerut nimic nimănui, dar Dumnezeu a avut grijă să le dea bucurii pe măsura necazurilor. Eu vreau să le arăt lumii în toată frumusețea lor. Să vadă toți cum arată energia și forța. Vreau să le descoperim împreuna povestea și întâmplările care le-au făcut să fie puternice.

Sunt convinsă că o să vă placă istoria fiecăreia în parte. Poate vă veți regăsi, așa cum se întâmplă cu multe povești frumoase. Poate veți avea de învățat și nu veți ceda așa cum poate și-ar dori alții. Iar dacă știți pe cineva care se încadrează în tiparul unei femei puternice de la care am avea toți de învățat, vă rog să mă trageți de mânecă. Hai să pornim toți în călătoria de descoperire a femeilor puternice care au rămas deasupra tuturor greutăților vieții.

Abia aștept să le descoperiți și voi povestea.