Succesul nu înseamnă fericire

Mi-am dat seama de curând că succesul nu înseamnă fericire.

Să spui că nu dorești să ai succes e o iprocrizie. Nu exista persoană care nu aspire la mai mult. Că vrea să ajungă avocat, că vrea să slăbească sau pur și simplu să se înscrie la facultatea la care și-a dorit mereu, toți vrem mai mult.

La un moment dat, fiecare dintre noi ne-am gândit la posibilitatea de a deveni oameni de succes. De ce? Pentru că de multe ori, mulți dintre noi, confundăm succesul cu fericirea. Credem ca dacă avem tot ce ne dorim, fericirea trebuie sa vina și ea. Nimic mai fals. Când ajungi pe culmile succesului ajungi de fapt sa-ți dai seama ca ai o mulțime de motive să fii nefericit.

Exista fericire independent de succes și exista succes fără fericire. Foarte mulți oameni care ajung să aibă succes iși caută în continuare fericirea, pentru că au realizat că aceasta n-a venit la pachet cu succesul. E ceva in succes care nu ne face pe deplin fericiți.

Fericirea e o stare. Se obține mai mult întâmplator, decât urmărită ca o ținta obsesivă. Nu e continuă. Durează câteva minute, secunde. O viața nu o poți avea. Dar poți face viața ta sa fie construită din mici reprize de fericire. E ceea ce mi-am dorit mereu. Sa fiu visătoare, să-mi doresc fericire și să rămân totuși conștientă că viața nu poate fi numai fericire. Dar să fac in așa fel încât să conteze doar momentele de fericire din ea.

Fericrea de multe ori poate fi declanșată fără să știm că urmează să se întâmple. Tocmai asta face să fie și mai dorită. Niciodată succesul, banii sau statutul nu a garantat fericirea.

La mine, ultima dată fericirea a venit pe neașteptate. Eram în locul nașterii lui Iisus, în Biserica ridicată pe locul acela și am auzit un cântec în limba romană. Am plâns instantaneu. Nu stiu dacă vocile care răsunau într-un mare fel m-au făcut să plâng, sau poate doar locul și faptul ca nu mai auzisem români de ceva timp. Dar efectul cântecului m-a făcut să plâng de fericire. A fost o stare mai mult decât o întâmplare. Nu mi-am imaginat niciodată că un simplu cântec bisericesc înălțat intr-o bisericuța îmi va aduce lacrimi de bucurie.

Lucrurile mărunte sunt aducătoare de fericire. Soarele din viața ta poate fi o floare, un sentiment adânc pe care nu l-ai mai trăit, o senzație de bine in corp, o îmbrățișare sau chiar și un loc nou.

Copiii sunt sigura că reprezintă o parte a fericirii. Au o voioșie și o inocența în glas și in privire, care te face instantaneu sa te simți mai bine. Ei pot vindeca și pot alina. Pot îmbunătăți stări, pot schimba vieți pentru totdeauna și mai ales te pot face să iubești din nou.

Reclame

Voua cine va asigura fericirea?

  
Am întâlnit oameni fericiti si fara copii. Adică aveau alte satisfacții, dobândite mai greu sau mai ușor, care ii făceau sa se simtă impliniti.Exista femei puternice si exista femei fericite si fara un bărbat care sa le asigure tot ce au nevoie.

La fel cum exista bărbați fericiti si împăcati cu traiul lor. Au un job bun, o iubita frumoasa si nu simt nevoia de mai mult.

La mine o fi defect din naștere. Sau ceva ereditar, caci întotdeauna mi-am dorit o familie.

Sau poate ca asa am fost crescută in spiritul acesta de familistă convinsă.

Ma gândesc asa, ca, numai dupa ce am avut copiii, am aflat ce înseamnă cu adevărat fericirea.

Si mie imi place sa am o cariera înfloritoare sau un statut aparte in societate, dar nimic nu ma împlinește mai tare ca atunci cand imi strâng copiii in brațe.

Fericirea mea înseamnă sa vad o poza cu ei si sa zâmbesc fara sa-mi dau seama.

Fericirea mea e atunci cand ma striga o mogăldeață de 4 ani ” iubita mea „.

Fericirea o simt cel mai bine cand inspir miros de bebe din parul lor, sau cand pup o piele fina, mai jos de ureche.

N-as fi întreaga fara ei si nu mi-as găsi rostul in lumea asta mare fara sa-i gasesc acasa.

Ma bucur am avut curaj cand a trebuit. 

Mă bucur ca sunt doi, ca se iubesc si ca sunt ai mei.

Mie nu-mi plac triștii 

 
  

 Nu sunt multe persoane care ma cunosc asa cum sunt cu adevărat.
Si anume: vorbăreață, distrata, iar vorbăreață, ușor răutăcioasă si ” o tipa jovială „, asa cum imi place mie sa glumesc.

In scris aleg sa fiu asa cum nu sunt eu de obicei. Cand scriu o fac cu tot sufletul si pun pe hârtie tot ce simt, tot ce-mi amintesc, tot ce iubesc si despre care nu vorbesc.

Însă, sunt anumite persoane despre care vreau sa vorbesc neaparat, ca nu se mai poate.

Sunt persoanele acelea speriate si fricoase care ajung sa se comporte ca niște roboti. Aproape ca nici nu mai stiu sa se detaseze, pe care le scoate din minți orice nimic care i-ar putea deplasa de la rutina zilnică.

Cei care sunt stresați, pe care ii vedem nervoși la semafor, pe care-i enervează firimiturile, se leagă de orice doar ca sa ne împroaște cu indispoziție .

Pe cei care se tem de șefu, ca si-ar putea pierde slujbele.

Hai sa avem mai multa încredere in noi si sa înfruntăm fiecare zi fara frici imaginare si nejustificate.

Sa acceptam ca nimic nu e întâmplator si ca toti oamenii care apar in viețile noastre sunt acolo cu un scop, aduși de Dumnezeu.

Lasa te purtat de val din cand in cand sau razi fara sa te gândești ce va spune lumea.

Da muzica tare, uita-te la o comedie sau suna-ma pe mine si o sa radem impreuna despre orice nimic.

Asta e viața adevarata.

Eu am ales sa rad mereu, din orice, oricând si oricum, sa nu-mi pun limite si sa nu trăiesc cu frici aiurea.

Pot sa fac orice atâta timp cât sunt sănătoasa. Daca-mi pierd slujba imi voi gasi alta mai buna pentru ca am încredere in mine.

Mie nu mi-e frica de nimic, nici chiar de Dumnezeu căci pe El aleg sa-l iubesc si sa urmez calea Lui.

Asa ca eu sunt fericita pentru ceea ce am si ceea ce mi s-a oferit in fiecare zi a vieții mele aici pe pământ de care sunt conștienta ca poate fi ultima.

Sunt fericita pentru ca fac bine, ” ideal de bine „!❤️