Greșeli pe care nu le-am repetat la al doilea copil.
Când hotărăști împreuna cu perechea ta ca vreți sa fiti părinți nu știi nimic despre cum trebuie sa procedezi. Copilul nu vine cu manual de instrucțiuni pentru ca e unic in felul lui, iar dacă un lucru a mers la unul nu înseamnă ca va funcționa și la al doilea, chiar dacă exista și câteva principii pe care le putem aplica oricărui copil. Orbiți de bucuria aparitiei primului născut, suntem predispuși la greșeli in educația celui mic care pot avea urmări grave pe viitor. Iată mai jos câteva pe care le-am făcut si de care nu sunt mândra deloc, însă am încercat pe cât se poate sa le evit atunci când a apărut frățiorul.
1. L-am îndopat continuu, chiar i-am băgat in gura pana aproape de 4 ani, fără sa creez o oportunitatea prin care sa-și formeze singur plăcerea de a mânca. Cred ca uneori nici nu apuca sa digere ca eu eram pregătită cu castronelul aproape, gata sa-l îndop. Îmi pare foarte rău, mai ales ca acum a devenit anxios la masa, rar isi dorește sa experimenteze gusturi noi și aproape niciodată nu-i e foame.

2. L-am ferit de rele la orice pas, am fost lângă el in fiecare secunda a existentei, l-am protejat de tot și de toate și am descoperit mai târziu un copil temător, fără putere de decizie, care nu îndrăznește decât foarte rar. 

3. Am făcut eu in locul lui tot ce ar fi trebuit sa-l învăț pe el sa facă: am șters după el, am strâns jucăriile răsturnate, chiar am vorbit in locul lui, cu alte cuvinte am anticipat ce vrea sa facă sau sa zică și am executat eu. Cel mai greu a fost ca el a vorbit destul de târziu, ca sa nu mai zic ca el nici la 5 ani nu intra in spațiile de joaca singur. 

4. Nu l-am învățat sa socializeze. L-am protejat in brațele mele de oameni, nu l-am lăsat in preajma altor persoane decât foarte rar și foarte putin. El nu a vorbit cu alți oameni in afara de cei din familie, pentru ca eu nu i-am dat ocazia. Acum lucram la partea aceasta de relaționare cu eci din jur, încercam sa-i arătam cum e politicos sa te comporți in preajma celor din jur și nu e ușor deloc. Mai ales când ne întâlnim prin oraș cu colegi și el niciodată nu e cel care saluta primul.

5. I-am spus eu ce e bine și ce e rău fără sa-l las pe el sa descopere singur. I-am permis sa facă orice, l-am iubit orbește, aproape fără limite și l-am transformat intr-un monstruleț răsfățat. 

Noroc ca Dumnezeu mi-a deschis ochii și am reușit la timp sa-mi dau seama unde greșesc. M-am redresat tocmai pentru ca îl iubesc foarte mult și simt ca sunt datoare sa dau lumii um om bun, corect și bine crescut. In fiecare zi facem progrese și ma bucur sa descopăr un copil extrem de inteligent. Acum am o noua șansa, sa încerc sa îndrept acolo unde am greșit, dar și sa nu repet comportamentul acesta de mama obsesiv-ocrotitoare și la al doilea copil. Drept dovada sta faptul ca frățiorul este mult mai sociabil, mult mai zâmbăreț și descurcăreț, încearcă prima data singur și apoi cere ajutor, e amabil și extrem de iubitor, deci, se poate.